Start > Ritul latin > Faceți-vă prieteni din bogățiile nedrepte

Faceți-vă prieteni din bogățiile nedrepte

11 September 2010
1,904 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica a XXV-a de peste an (Anul C)

Vă rog să luați aminte cu toată atenția la porunca neobișnuită a lui Isus: Faceți-vă prieteni din bogățiile nedrepte! Sigur, se pune mai întâi problema unei cercetări riguroase a conștiinței asupra a tot ceea ce avem, ca apoi să vedem în ce măsură sunt drepte sau nedrepte aceste bogății.

Străduința unuia sau a altuia de a împlini porunca îi va aduce ca prieten chiar pe Isus, pe Dumnezeu, care se declară: Eu sunt mântuirea poporului meu; îl ascult când mă strigă în necazul său și voi fi Domnul lui pentru totdeauna (LR, antif. intr.).

Voi enumera câteva dintre bogățiile pe care le avem aproape cu toții: viața, mintea, voința, memoria, sănătatea și puterea de muncă, autoritatea, onoarea, bunurile materiale de multe feluri atât mobile cât și imobile.

Azi, ca și pe vremea profetului Amos (Sec. al VIII lea î.C. Lec. I: Am 8,4-7), bogații erau primii care foloseau orice ocazie ca să se îmbogățească și mai mult în dauna săracilor. Comerțul la negru era la ordinea zilei. Profetul se plânge că cei bogați nici ziua Domnului nu o pot petrece în liniște, dând lui Dumnezeu cultul ce i se cuvine, fără a se gândi cum să mai înșele pe cel sărac în ziua următoare. Ce să spunem noi azi când târgurile cele mai mari se țin tocmai în ziua Domnului, la care se vând și se cumpără prin înșelăciune tocmai acele lucruri de care va trebui să dăm cont lui Dumnezeu care ni le-a încredințat spre administrare, cum sunt: credința, cinstea, onoarea, puterea etc.!

Dumnezeu se jură că va face dreptate în ziua de apoi. Cum? Când omul a păcătuit în paradis din dorința de a avea ceea ce nu i se cuvenea, Dumnezeu l-a căutat pe Adam și l-a chemat, dându-i siguranța prezenței sale că nu l-a părăsit. În ziua de apoi Dumnezeu se va ascunde și omul îl va striga, dar nu-i va mai răspunde în veci. Și omul va striga cu disperare în veci de veci, fiindcă nu va mai avea siguranța existenței și se va scufunda în coșmarul distrugerii a tot ceea ce este și s-a străduit să adune pe pământ, afară de Dumnezeu care este pretutindeni și pe care l-a neglijat, cum spune profetul Ezechiel: “Argintul lor va fi aruncat în drum și aurul li se va schimba în spurcăciune, fiindcă argintul și aurul lor nu-i vor putea mântui în ziua urgiei Domnului. Cu aur și cu argint nu se vor putea sătura și pântecele nu și-l vor umple, deoarece le-a fost pricina căderii în păcat” (7,19).

Isus, în iubirea sa nemărginită față de noi oamenii, ca să ne mântuiască de coșmarul veșnic, ne-a dat parabola din evanghelia de azi (Lc 16,1-13), denumită impropriu: administratorul nedrept, ceea ce îngreunează înțelegerea învățăturii exacte, fiindcă ni se pare că Mântuitorul laudă o nedreptate, ceea ce nu este deloc adevărat. Ceea ce interesează în parabolă nu-i omul bogat, nici administratorul cu datoriile sale și cu datornicii stăpânului său și nici lipsa de onestitate cu care acționează, ci mai cu seamă abilitatea și sârguința cu care își aranjează viitorul (cf. MAC pag. 1170). Administratorul a aflat că stăpânul său vrea să-l concedieze. Ca să aibă din ce trăi, chiar bine, s-a hotărât să falsifice cartea de conturi, reducând substanțial ceea ce se datora patronului său. Calculează toate în așa fel încât datornicii să fie constrânși să-l ajute îndată ce va fi concediat. Ei bine, felul lui de a lucra, sârguința și ingeniozitatea în a înșela pe unul și a-i obliga pe alții, ne poate folosi ca model pentru noi în asigurarea viitorului nostru, în asigurarea împărăției lui Dumnezeu. Acesta s-a folosit cu atâta iscusință pentru viața de câțiva ani pe pământ și noi, pentru viața și fericirea veșnică să rămânem mai prejos? (cf. CBL pag. 1246).

Se cuvine să ne străduim cu atât mai mult cu cât descoperirea dumnezeiască ne pune în clar cu tot ceea ce avem. Apostolul Paul ne adresează și nouă aceeași întrebare ca și corintenilor: “Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te fălești ca și cum nu l-ai fi primit?” (1Cor 4,7). Credem oare că numai cei care au averi materiale pe care le dețin pe nedrept trebuie să-și facă prieteni? Bogații nedrepți sunt ținuți la restituție. În conștiință unul poate fi nevinovat cu ceea ce are: a câștigat muncind, a găsit o comoară, a câștigat, a moștenit, i s-a dăruit etc. Isus vrea să spună că la rădăcina oricărei bogății, indiferent de proveniența ei, stă mereu o nedreptate: fie în felul în care a fost adunată inițial, fie în felul în care este păstrată sau administrată, fie în felul în care este dăruită altora în mod preferențial. Adunarea averii cinstite, peste necesarul vieții, este lăcomie; adunarea averii necinstite este hoție; păstrarea averii cinstite numai pentru sine este zgârcenie; distribuirea averii pe criterii de rudenie, de interes pământesc, este comerț; până și pomana dată săracilor poate căpăta caracter de pură filantropie sau de fariseism, dacă nu este făcută din iubire, fără a aștepta nimic în schimb.

Și sărăcia nedreaptă poate fi o bogăție prin care se pot câștiga cei mai mulți prieteni. Trăirea sărăciei evanghelice din iubire poate face prieteni pe toți oamenii de pe pământ și tot cerul cu îngerii și sfinții lui.

Bogăție nedreaptă poate fi și credința prin care cineva se crede justificat fără caritate. Credința este cea mai mare bogăție, dar dacă cineva se caută în ea numai pe sine și nu-i pasă de mântuirea celor din jur, devine nedrept. Credința este un dar, o bogăție imensă ce ne vine din milostivirea divină, nu-i un merit al omului, nu i se cuvine, dar din ea și prin ea se pot face cei mai mulți prieteni, mai ales când cei săraci din punct de vedere material sunt conștienți de această bogăție pe care Dumnezeu le-o dă mai mult decât altora.

Deci, atât bogatul în cele materiale, cât și săracul bogat în cele spirituale, fiecare este chemat să-și facă prieteni din bogățiile nedrepte, care nu sunt un rod al meritelor personale.

Isus, bogat în cele dumnezeiești, fiindcă Tatăl a ascuns în el “toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Col 2,3), nu și-a reținut pentru dânsul nimic, nici măcar ceea ce i s-ar fi cuvenit pentru meritele personale dumnezeiești: “Slava mea le-am dat-o lor” (In 17,22), adică ucenicilor. Mult mai mult zel a pus Cristos pentru fericirea noastră veșnică decât a pus economul nedrept pentru viitorul lui de pe pământ! “Isus Cristos, spune apostolul Paul, bogat fiind, s-a făcut sărac, ca prin sărăcia lui să ne îmbogățim noi” (2Cor 8,9).

Când Saul din Tars află această comoară pe drumul Damascului, nu mai dorește nimic altceva; el spune: “Cele ce mai înainte îmi erau câștig, acum le socotesc drept pagubă pentru Cristos… Pe toate le privesc drept gunoaie, ca să câștig pe Cristos” (Fil 3,7-8b); pe care câștigându-l, nu l-a reținut numai pentru sine, ci l-a făcut cunoscut tuturor, chiar cu prețul vieții, având o singură dorință: Cristos să fie totul în toți (cf. Col 3,11). Pentru aceasta și-a luat riscul de a cere ucenicului său Timotei (Lec. a II-a: Tim 2,1-8), episcop de Efes, să facă rugăciuni pentru toți oamenii – rege și teocrați – constituind o noutate periculoasă în imperiul roman care avea o liturgie imperială, în care nu se ruga pentru Cezar, ci lui Cezar, împăratul fiind considerat de origine divină; iar a se ruga pentru deținătorii puterii – teocrați – însemna a-i face dependenți de altcineva și de a le nega dreptul divinizării.

Apostolul Paul cere creștinilor bogați în darurile spirituale să facă rugăciuni pentru toți, dar mai ales ca regii și teocrații, bogați în bunuri materiale ca și în cele ale puterii, să devină adevărați slujitori ai fraților lor: ca toți să putem trăi o viață liniștită în evlavie și demnitate (cf. CBL pag. 1739-40).

Să-l ascultăm pe sfântul Vasile cel Mare care se adresează celor bogați din punct de vedere material: Oare nu ești un hoț, tu care ai obținut numai administrația bogăției și ți-ai făcut-o proprietate?… Flămândului îi aparține pâinea pe care tu o păstrezi, celui gol îi aparține haina pe care o ții în șifonier, celui desculț îi aparțin încălțămintele care mucegăiesc în casa ta, celui nevoiaș îi aparțin banii pe care tu îi ții la ciorap. În felul acesta tu săvârșești atâtea nedreptăți, pe când există atâta lume cărei i-ai putea face un bine! (cf. MAC pag. 1167).

Să nu încercăm să ne astupăm conștiința cu scuza că nu avem și nu putem! Dumnezeu l-a creat pe fiecare om după chipul său (Gen 1,27), adică făcător de bine celor din jur după puteri. Cei credincioși în cele mici, vor primi mult. Cei care încearcă să schimbe destinația bunurilor, altfel decât așa cum sunt ele în planul divin, se înșală pe ei înșiși crezând că pot sluji la doi stăpâni.

Duhul Sfânt să ne lumineze și să ne întărească prin ruga de azi a întregii Biserici catolice: Dumnezeule, care ai pus baza întregii legi în iubirea față de tine și față de aproapele, dă-ne, ca, păstrând poruncile tale, să merităm a intra în viața veșnică (LR). Amin.

Ritul latin