Start > Ritul latin > Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

14 August 2010
1,741 afișări

Autor: pr. Claudiu Dumea
Copyright: Editura Sapientia
Adormirea Maicii Domnului

Prima rugăciune a Liturghiei cuprinde o bogăție de învățături cu privire la misterul Înălțării Prea Curatei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la cer. Să reluăm această rugăciune și să reflectăm câteva minute asupra conținutului ei.

La începutul rugăciunii ne-am adresat lui Dumnezeu cu cuvintele: Dumnezeule atotputernic și veșnic. Învierea trupului Mariei și înălțarea lui la cer este lucrarea atotputerniciei lui Dumnezeu. Care copil, dacă ar putea, nu și-ar ține mama cât mai mult în viață sau ar face-o să nu mai moară niciodată, sau, dacă a murit, care copil dacă ar putea, n-ar învia-o pe mama sa. Dar fiindcă nu suntem atotputernici și veșnici asistăm neputincioși la moartea mamei, iar dacă a murit, nu ne mai rămâne decât să o înmormântăm. Dar Isus Cristos, Dumnezeu fiind atotputernic și veșnic, a putut să-și învie mama și s-o cheme lângă el în slava cerească.

Mai departe, am spus în rugăciune: Privind la smerenia Fecioarei Maria ai înălțat-o la sublima demnitate de mamă a unicului tău Fiu făcut om.

Iată ce a atras privirea lui Dumnezeu când a ales-o ca Mamă a Fiului său: nu bogăția, căci în sătucul Nazaret nu erau toți săraci, cel mai sărac om din satul dvs. E mai bogat decât erau cei mai bogați din Nazaret. Nu puterea și poziția socială, căci la cei puternici nu se uită, îi răstoarnă de pe tronuri. Nu știința înalță; Maria probabil că nu știa să citească și să scrie; ci smerenia. Dumnezeu a privit la smerenia slujitoarei sale.

Iar astăzi ai încoronat-o cu o glorie neasemuită – am spus apoi în rugăciune.

Așadar, învierea, glorificarea, încoronarea Mariei în cer se naște din demnitatea ei de Mamă a lui Dumnezeu, din faptul că timp de nouă luni l-a purtat în sânul ei pe Fiul lui Dumnezeu ca într-un tabernacol viu, a fost locuința vie a lui Dumnezeu. Casele în care au locuit oamenii mari – scriitori, artiști, oameni de stat nu sunt distruse. Sunt păstrate cu grijă, transformate în muzee, în case memoriale. Așa sunt, de pildă, la Iași, casele în care au locuit: Creangă, Sadoveanu, Alecsandri, Topârceanu. Cu atât mai mult se cuvenea să nu fie distrusă locuința Fiului lui Dumnezeu. Nu puteau să putrezească buzele care l-au sărutat pe Fiul lui Dumnezeu, nu puteau să putrezească ochii care l-au privit; nu puteau înțepeni brațele care l-au legănat, nu se putea amesteca cu țărâna sânii care l-au alăptat, nu putea să devină pradă viermilor trupul care l-a purtat pe Fiul lui Dumnezeu.

De altfel Maria, suferind cu Fiul ei pe Calvar, a cooperat la victoria asupra morții. Se cuvenea ca Fiul ei să o facă părtașă pe mama sa la această victorie înviindu-ii trupul înaintea celorlalți muritori care trebuie să aștepte până la învierea de apoi.

În încheiere, i-am cerut lui Dumnezeu ca prin mijlocirea Mariei să ne ajute și pe noi să ajungem în mărirea cerească. Este cel mai prețios lucru, și la drept vorbind, singurul lucru necesar pe care îl putem cere în rugăciune. Putem cere și primi o mulțime de alte lucruri. Dar la ce ne folosesc dacă la sfârșitul vieții nu ne mântuim, nu suntem primiți în mărirea cerească, nu ne mântuim?

Desigur, mărirea cerească, mântuirea este darul lui Dumnezeu, dar în același timp, ea cere strădania, efortul nostru. În prefața Liturghiei din solemnitatea Adormirii Maicii Domnului găsim aceste cuvinte: Fecioara Maria este semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul care călătorește pe acest pământ. Cu toții suntem chemați să fim în această viață locuințe ale lui Dumnezeu, asemenea Mariei. Cum? În trei feluri. Păstrând în noi harul sfințitor, harul botezului. Căci sufletul în stare de har este locuința Sfintei Treimi. “Dacă cineva mă iubește…”. În al doilea rând, primim des Sfânta Împărtășanie. Cel care se împărtășește devine tabernacol viu în care locuiește Cristos. În al treilea rând, respectând trupul nostru și al altora ca pe un templu al Duhului Sfânt așa cum respectăm ți ținem curată această biserică în care venim să ne închinăm. “Fugiți de desfrâu, ne îndeamnă apostolul Pavel. Nu știți oare că trupul vostru este templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” În felul acesta ceea ce este speranță va fi o realitate: ca și trupul Mariei, trupul nostru va învia odată și se va înălța în mărirea cerească.

Ritul latin