Adormirea Maicii Domnului
Autor: pr. Claudiu Dumea
Copyright: Editura Sapientia
Adormirea Maicii Domnului
Ni s-a dat zilele trecute să trăim un fenomen al naturii cu totul ieșit din comun. O eclipsă de soare. Un fenomen ceresc pe care puțini îl văd de două ori în viață. Următoarea eclipsă de soare va avea loc în anul 2081. Cei mai mulți dintre noi nu o vom mai apuca să o vedem. Poate câțiva dintre copiii pe care îi țineți acum în brațe dacă vor mai apuca să vadă eclipsa. Și ați văzut câtă agitație, câtă discuție în jurul acestui fenomen; de câteva săptămâni încoace radioul, televiziunea, ziarele numai despre asta au vorbit. Pentru unii ocazie de bucurie și profit: s-au organizat spectacole, petreceri; pentru alții, motiv de panică și de teamă – vine sfârșitul lumii, este prevestitoare de nenorociri, de catastrofe. Și s-a făcut atâta publicitate pentru ochelari speciali cu care să privim eclipsa, ca să nu ne stricăm vederea.
Sfânta Biserică ne îndreaptă astăzi atenția spre un fenomen ceresc mult mai uluitor decât eclipsa din zilele trecute. “Și s-a arătat pe cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele, având luna sub picioarele ei și purtând pe cap o coroană de douăsprezece stele”. Prin aceste imagini simbolice luate din Apocalipsa sfântului Ioan, sfânta Biserică ne prezintă un eveniment unic, extraordinar: înălțarea Preacuratei Fecioare Maria cu trupul ei înviat și glorificat în slava cerească. Dar și pentru a privi acest fenomen avem nevoie ca și la eclipsă, ca să nu orbim, de niște ochelari speciali – de ochelarii credinței fără de care nu vedem și nu înțelegem nimic din misterul pe care îl celebrăm în ziua de azi.
Sfântul Ioan își începe astfel descrierea aparițiilor sale cerești: “S-a deschis templul lui Dumnezeu din cer și s-a văzut în templu chivotul legământului său”. Ce era în Vechiul Testament chivotul legământului pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-l construiască? Era, să-i zicem, o ladă de 125 x 75 x 75 cm făcută din lemn care nu putrezește, o esență tare de salcâm care crește în pustiu, aurită pe deasupra și pe dinăuntru, era purtată pe două bare de lemn – un fel de năsălie – deasupra era o placă de aur și doi cherubimi din aur. Această placă de aur dintre cei doi cherubimi era tronul lui Dumnezeu sau scăunașul picioarelor lui Dumnezeu. Înăuntrul chivotului erau cele două table de piatră pe care Dumnezeu săpase cu degetul său Legea sau Decalogul. Poporul ales, având mereu sub ochi chivotul cu tabelele legii, trebuia să-și amintească de promisiunea pe care a făcut-o când a încheiat la Sinai legământul cu Dumnezeu: “Tot ce ne-a spus nouă Domnul vom face și vom împlini”. De aceea se și numește chivotul legământului.
Chivotul legământului în care locuia Dumnezeu i-a însoțit pe evrei în călătoria lor de 40 de ani prin pustiu. Era adăpostit într-un cort numit cortul întâlnirii; aici se întâlnea Dumnezeu cu poporul său. Aici Moise venea și cerea sfat lui Dumnezeu, se ruga lui și vorbea cu el față către față. Chivotul mergea în față astfel încât Dumnezeu a călăuzit, a ocrotit poporul său în momentele de pericol, i-a dat victorie în războaie; astfel chivotul a fost purtat în frunte când evreii au trecut Iordanul, când au cucerit Ierihonul, când au purtat lupte cu filistenii. “Când se ridica chivotul ca să plece la drum, Moise zicea: “Scoală-te, Doamne și să se risipească dușmanii tăi, și să fugă de la fața ta cei care te urăsc pe tine” (Num 10,35).
Când Solomon a construit din Ierusalim, chivotul a fost așezat în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt de pe pământ, locuința lui Dumnezeu. Când Nabucodonosor a distrus templul, chivotul a dispărut și de atunci nu se mai știe nimic de el. O tradiție relatată de cartea a doua a Macabeilor (2,1-7) spune că profetul Ieremia, când s-au apropiat armatele lui Nabucodonosor, a primit poruncă să ia chivotul și să-l ascundă în secret într-o peșteră din muntele Nebo, pe care a urcat Moise și a privit de departe Țara Făgăduită. Chivotul va fi descoperit în vremurile de pe urmă, când va veni Mesia.
Timpurile de pe urmă au venit, Mesia a venit și chivotul a fost descoperit. Iar acest chivot se cheamă Maria. L-a descoperit Ioan, vizionarul din Patmos și ne vorbește despre el în Apocalipsă: “S-a deschis templul lui Dumnezeu din cer și s-a văzut în el chivotul legământului său”. De aceea creștinii o invocă pe Maria în Liturghie: Chivotul Legii. În el era săpată legea lui Dumnezeu pe care a urmat-o cu fidelitate.
Trupul Mariei curat, neprihănit, nesupus putrezirii este chivotul viu, locuința vie a Fiului lui Dumnezeu. Noul popor al lui Dumnezeu, Biserica, în călătoria sa pe acest pământ, mai ales în momentele grele, în luptele pe care le are de purtat, poartă în față acest chivot al Legământului.
Sărbătoarea de azi Adormirea Maicii Domnului apare în secolele al VI-VII- pentru a celebra victoria Mariei asupra ereziei monofizite care spunea că Isus nu a avut o natură umană adevărată, ci una aparentă și în acest caz nu a avut nici o mamă adevărată. Și ca să celebreze victoria totală asupra păgânismului, asupra idolatriei care tocmai în această perioadă se stingea definitiv. De asemenea, acum apărea la orizont marele pericol al Islamului, care amenința creștinătatea. De aceea, Biserica și-a amintit în mod deosebit de chivotul Legământului din templul care s-a deschis în cer și în continuare, toate bătăliile pe care le-a câștigat, la Lepanto, la Viena împotriva dușmanilor creștinătății, a turcilor, Biserica le-a atribuit aceleia care este “puternică asemenea unei armate așezate în linie de bătaie” după expresia din Cântarea Cântărilor.
Dar, continuă sfântul Ioan în Apocalipsă, din cer se arată un semn mare: femeia înveșmântată în soare: este Maria care s-a înălțat la cer cu trupul înviat strălucitor asemenea cu trupul lui Cristos, în schimbarea sa la față pe Tabor: fața sa strălucea ca soarele, scriu evangheliștii.
Femeia avea luna sub picioarele ei. Luna mereu schimbătoare. La fiecare 28 de zile cunoaște 4 faze: luna nouă, lună plină, primul pătrar, ultimul pătrar. Luna, ne învață sfinții Părinți este simbolul acestei lumi nestatornice, cu evenimente mereu schimbătoare. Maria având luna sub picioare, domină, are sub picioare întreaga istorie a lumii.
Iar pe cap o coroană de 12 stele. Cifra 12 ne trimite cu mintea la cele 12 triburi pe care se întemeia vechiul popor al lui Dumnezeu și la cei 12 apostoli pe care se întemeiază noul popor al lui Dumnezeu, Biserica. Biserica este coroana care înfrumusețează capul Mariei. Femeia se zbate în chinurile nașterii. Este vorba de nașterea de la Betleem, dar și de nașterea dureroasă de pe Calvar, când Maria ne-a născut pe noi, cei care formăm trupul lui Cristos.
Și un alt semn a apărut din cer: un balaur mare, roșu, un monstru cu șapte capete și zece coarne. Este șarpele, cel de demult, care se mai cheamă diavolul și Satana. El încearcă să înghită copilul, pe Cristos și pe noi, cei care formăm trupul său. El încearcă să lovească mai întâi în femeie, în Maria: lovitura sa de coadă a fost atât de puternică încât a măturat de pe cer o treime din stele. Dar războiul Satanei împotriva omului este pierdut. Iar Satana își continuă războiul împotriva celor din seminția femeii, împotriva copiilor Mariei de pe pământ.
Ați reținut descrierea balaurului: era roșu la față ca sângele. Satana este cel care provoacă toate prigoanele, toate războaiele din lume: pe fața Satanei apare tot sângele martirilor, sângele oamenilor nevinovați uciși în războaie, sângele milioanelor de copii uciși înainte de a se naște.
Dar Maria este femeia mereu învingătoare. Ori de câte ori șarpele încearcă să-și ridice capul, Maria i-l zdrobește cu călcâiul. Cea mai cumplită prigoană a provocat-o Satana în secolul nostru prin uneltele sale, comuniștii. A fost o luptă între șarpe și femeie. În 1917 bolșevicii au început teroarea și masacrele în Rusia. În același timp, în 1917 femeia înveșmântată în soare, Maria, apare la Fatima și își confirmă aparițiile prin minunea soarelui din 13 octombrie 1917; soarele – care a dansat în văzduh în văzul a 60.000 de oameni. Maria a promis la Fatima în cele din urmă inima împotriva creștinismului.
În anul 1950 furia Satanei a ajuns la culme. Comunismul se răspândise în lume și prigoanele erau cumplite. Tocmai în acest an, în 1950, Papa Pius al XII-lea a proclamat dogma Înălțării cu trupul și cu sufletul la cer a Mariei pentru a atrage atenția că Maria este salvarea Bisericii și a lumii. Promisiunea de la Fatima s-a împlinit. Vizita Papei în Româ-nia, în gândul Sfântului Părinte, nu este decât o poartă deschisă spre Moscova, unde Sfântul Părinte intenționează să meargă și să instaleze statuia Neprihănitei pe clădirea Cremlinului.
Sărbătoarea de azi este o sărbătoare a încrederii și a speranței. Viața noastră pe pământ este un război neîncetat împotriva forțelor răului, împotriva păcatului, împotriva ispitelor: chiar dacă momentan Satana nu provoacă război, prigoană în afară el provoacă război înăuntrul nostru. Maria este forța și speranța noastră. Alergând la ea în rugăciune suntem siguri de victorie, avem încredere că vom ajunge acolo unde ea a ajuns deja și unde îi așteaptă pe toți copiii ei de pe pământ.