Start > Ritul latin > Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

14 August 2010
1,316 afișări

Autor: pr. Claudiu Dumea
Copyright: Editura Sapientia
Adormirea Maicii Domnului

Ne putem imagina ce explozie de bucurie a fost în cer când Maria a intrat în cer cu sufletul și cu trupul ei înviat, luminos, glorios. Dacă Ioan Botezătorul a tresăltat de bucurie – mai exact tradus din textul original al Evangheliei “a început să danseze de bucurie în sânul mamei sale”, fără s-o fi văzut pe Maria la chip, auzindu-i doar glasul când a salutat-o pe Elisabeta, ce bucurie pentru îngerii și sfinții paradisului când, nu numai că au putut să-i asculte glasul, dar au putut să o vadă în toată strălucirea și frumusețea ei, să se bucure de prezența ei. Pentru locuitorii cerului Înălțarea Sfintei Fecioare da, este motiv de bucurie, dar locuitorii pământului de ce să se bucure? Pentru ei nu este mai degrabă motiv de întristare, de vreme ce pământul a pierdut-o? De fapt nu a pierdut-o. Maria, Regina înălțată cu trupul și cu sufletul la cer, nu este ca regina pământească despre care vorbește psalmul responsorial al liturghiei de azi, nu este o regină care să uite de poporul său și de casa tatălui său: Preacurata Fecioară Maria nu s-a despărțit de copiii săi de pe pământ. În momentul înălțării sale la cer, înainte de a părăsi pământul, ea ar fi putut spune cuvintele pe care le-a spus Fiul său în momentul înălțării sale la cer: Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor.

Cartea Genezei, povestindu-ne căderea în păcat a primilor noștri părinți, ne informează că Dumnezeu a aruncat asupra întregii omeniri trei blesteme. Al treilea blestem: pământ ești și în pământ te vei întoarce, i-a lovit și îi lovește în continuare pe toți oamenii, bărbați și femei. O singură femeie a fost scutită de acest blestem: a fost Maria. Cum ar fi putut Fiul ei să îngăduie ca trupul mamei sale să se prefacă în cenușă? Cum ar fi putut îngădui să devină prada putrezirii și a viermilor acest trup, care timp de nouă luni a fost templul, locuința Fiului lui Dumnezeu, acele brațe care ol-au legănat pe Fiul lui Dumnezeu, acele mâini care l-au mângâiat, acele buze care l-au sărutat pe Fiul lui Dumnezeu?

Înălțarea nu numai cu sufletul, dar și cu trupul la cer este un privilegiu unic acordat Sfintei Fecioare Maria. Dar este mai mult decât un privilegiu, este un semn profetic și o anticipare. În învierea și în înălțarea Mariei la cer Dumnezeu a voit să arate care va fi soarta finală a întregii biserici. La sfârșitul veacurilor, întreaga biserică, devenită imaculată și sfântă, asemenea Mariei, va fi înălțată la cer. Maria, cu trupul său înviat și înălțat la cer ne arată destinul final al fiecăruia dintre noi. Pentru unul sau fiecare dintre noi sunt valabile cuvintele adresate creștinilor din Corint, cuvinte care s-au citit la liturghia din ajunul sărbătorii de azi: “Când acest trup supus putrezirii se va înveșmânta în neputrezire, și când acest trup muritor se va înveșmânta în nemurire, atunci se va împlini cuvântul Scripturii: “Moartea a fost înghițită de biruință”.

Trupul Mariei a fost înviat și glorificat deoarece a fost o locuință nepătată, un templu curat al Fiului lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne învață că toți creștinii sunt sau ar trebui să fie locuințe vii ale lui Dumnezeu: Nu știți voi că trupul vostru este locuința Duhului Sfânt? Trupul nu este făcut pentru desfrâu, ci pentru Domnul – spune apostolul. Dar, vai, imoralitatea, desfrâul, erotismul, perversiunile sexuale în care este scufundată lumea de astăzi, ne rată că trupurile creștinilor numai temple ale lui Dumnezeu nu sunt sau dacă sunt, sunt temple profanate din care Dumnezeu a fost izgonit și în care s-a instalat Satana. Maria înălțată cu trupul la cer ne amintește că trupul nostru este destinat învierii, gloriei cerești, unirii veșnice cu Dumnezeu și că trebuie să fie instrument al virtuților și al faptelor bune.

Maria înălțată cu trupul și cu sufletul la cer ne amintește azi că viața noastră pământească este o călătorie, un pelerinaj în care ne pregătim pentru viața de dincolo, pentru cer.

La Efes, în valea împădurită unde, potrivit tradiției, a trăit Sfânta Fecioară și apostolul Ioan, a fost găsită în pământ o statuetă a Maicii Domnului, din bronz, de culoare închisă, probabil, din secolul al XIII-lea. Nu este cine știe ce valoare. Dar statueta are totuși ceva unic care impresionează și vorbește tuturor celor care o privesc. Mâna dreaptă a statuii este ridicată în sus. Maria arată cu degetul cerul spre care trebuie să fie mereu îndreptate privirile noastre. Statuia a fost așezată într-o nișă a bisericuței de acolo. Dedesubt au fost săpate aceste cuvinte: “Viața, mângâierea și speranța noastră”.

Dacă nu avem mereu privirile îndreptate spre cer, acolo unde este Sfânta Fecioară, ci le avem îndreptate numai spre pământ și spre lucrurile acestui pământ, viața noastră își pierde sensul, valoarea și ne trezim la moarte ca și apostolii care au muncit toată noaptea la pescuit și n-au prins nimic; au pierdut timpul. Să se aprindă în inima noastră, și să se înflăcăreze dorința, aspirația, dorul după patria cerească, după paradis, la gândul că Mama noastră cerească este acolo, sus, că ne privește cu dragoste și ne așteaptă pe toți. Sunteți tineri și presupun că vă trăiesc mamele. Aveți acasă o mamă care vă iubește, se gândește mereu la voi, vă așteaptă cu nerăbdare să vă întoarceți dintre străini, să vă vadă, să vă aibă lângă ea. Și este normal ca și inima și gândurile voastre să vă fie îndreptate spre casă, spre mama. Iubirea din inima mamei noastre cerești întrece iubirea din toate inimile tuturor mamelor pământești, luate la un loc. Pe toți ne iubește, la noi toți se gândește, pe toți ne așteaptă să ne aibă alături în casa Tatălui ceresc. Amin.

Ritul latin