Start > Ritul latin > Duminica a XVIII-a (pentru copii)

Duminica a XVIII-a (pentru copii)

10 July 2010
1,214 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XVIII-a de peste an (Anul C)

1. Introducere

Dionis i-a spus regelui din Mida, care îi salvase prietenul, Silo:

- Cere-mi ce vrei și îți voi da.

Regele și-a putut, în sfârșit, exprima dorința pe care o avea dintotdeauna:

- Dumnezeul meu, fă ca tot ce ating să devină aur strălucitor! I-a fost împlinită dorința. Chiar și mâncarea a devenit pentru el metal prețios. Ar fi murit de foame dacă Dionis, după lungi rugăminți, nu l-ar fi eliberat de o avariție atât de stupidă.

E mai bine să te încrezi în Dumnezeu decât în bogății. E mai bine să ai un tezaur în cer decât pe pământ, unde hoții pot să-l fure și timpul să-l distrugă.

2. Tema

“Ce i-ar folosi omului dacă ar câștiga lumea întreagă, însă riscă să piardă paradisul?”

3. Mesajul zilei

Cine se gândește doar să aibă de toate și nu să facă bine, greșește! Cine gândește astfel, asemenea personajelor din Evanghelie, face cel puțin trei greșeli.

- Prima greșeală: să fie interesat numai de bani, cum face omul care îi cere ajutor lui Isus pentru a obține moștenirea. Isus nu a venit pentru moștenirile pământești, ci pentru cea din ceruri. Bogățiile materiale sunt importante, dar cele spirituale și veșnice sunt mai importante.

- A doua greșeală: să nu se gândească la viața veșnică. Egoistul din parabola evanghelică greșește pentru că nu se gândește la viața de dincolo. Greșește pentru că se gândește că toată viața se desfășoară în această lume, că viața depinde de el, că nu există o dare de seamă finală, un destin veșnic, un suflet nemuritor.

- A treia greșeală: să se gândească numai la sine. Micul meu prieten, greșești dacă te gândești că ești fericit singur, pentru că în această lume toți suntem frați. Egoistul greșește pentru că nu este sociabil, nu are spirit fratern, nu este solidar cu ceilalți. Cel care se gândește numai la el însuși nu poate fi fericit și nu poate să-i facă fericiți pe alții, pentru că ține bunurile care sunt ale tuturor și trebuie să fie folosite de toți. Trebuie să știm să împărțim, așa cum a făcut Isus cu noi.

Să ne amintim ce spune Catehismul:

- Mulți trăiesc ca și cum acest pământ ar fi casa lor pentru totdeauna. Trăiesc ca și cum nu ar trebui să moară niciodată.

- Nu le salvează viața lucrurile pe care le pun deoparte pentru ei… În ziua morții, banii și bogățiile, puterea nu vor însemna nimic. Cine uită și vrea să țină totul pentru sine riscă să rămână închis în propriul egoism. Asemenea bogatului, riscă să rămână singur și trist, departe de Dumnezeu, pentru totdeauna.

Așadar, să încercăm:

- să dăm importanță lucrurilor spirituale;

- să ne gândim și să lucrăm și pentru destinul nostru veșnic;

- să împărțim cu generozitate fericirea și bunurile noastre cu alții, ca să fim invitați de Isus la judecata universală: “Vino, binecuvântatul Tatălui meu… vino în paradis”.

4. Exemple

a) Unui sărac îi este mai ușor să se încreadă în Dumnezeu.

Un călugăr sfânt spunea:

- Unui sărac îi este ușor să se încreadă în Dumnezeu, și în cine altcineva s-ar putea încrede? În schimb, unui bogat îi este mai greu să se încreadă în Dumnezeu. De ce? Pentru că toate bunurile sale strigă: “Ai încredere în noi!”

b) Sfântul Anton, abate, preferă bunurile spirituale celor materiale.

Nu trecuseră încă șase luni de la moartea părinților. Anton avea optsprezece ani. Într-o zi, a intrat într-o biserică chiar în momentul în care se citea Evanghelia în care Domnul îi spune bogatului: “Dacă vrei să fi desăvârșit, mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și urmează-mă și vei avea o comoară în ceruri” (Mt 19,21).

Ca și cum acele cuvinte ar fi fost citite chiar pentru el, Anton a ieșit imediat din biserică și a dăruit locuitorilor satului proprietățile sale numeroase și prețioase. A vândut și toate bunurile mobile și a împărțit celor săraci suma mare de bani pe care a obținut-o, păstrând din ei o parte pentru sora lui, pe care a încredințat-o fecioarelor consacrate.

S-a dedicat vieții ascetice, începând să ducă cu tărie o viață aspră, fără a-și acorda nimic.

Lucra cu propriile mâini: a auzit proclamându-se: “Cine nu muncește, nici să nu mănânce” (2Tes 3,10). Cu o parte din banii câștigați cumpăra pâine pentru el, iar restul îl dădea săracilor (SF. ATANASIU, Viața sfântului Anton).

c) Cine se gândește să-i facă fericiți pe alții este răsplătit.

Doi pelerini mergeau pe drum, în timp ce îi biciuia un vânt rece. Era gata să se iște o furtună. Bobițe de gheață șuierau în rotocoale printre stânci. Cei doi oameni înaintau cu greu. Știau bine că, dacă nu ajungeau la timp la refugiu, ar fi murit în viscol.

Cu inima cât un purice de teamă și cu ochii aproape orbiți de viscol, mergând pe marginea unei prăpăstii, au auzit un geamăt. Un om căzuse în groapă și, neputând să se miște, cerea ajutor.

Unul dintre ei a spus: “Asta e soarta. Acel om este condamnat la moarte. Să grăbim pasul, altfel vom sfârși ca el”. Și a pornit mai repede mai departe, aplecat în față, ca să se opună forței vântului.

Însă celui de al doilea i-a fost milă și a început să coboare printre stâncile ascuțite. L-a găsit pe rănit, l-a luat pe spate și a urcat înapoi cu greu. Transpira. Cărarea era mai întunecată. Pelerinul care ducea rănitul în spate era transpirat și epuizat, când a văzut apărând luminile refugiului. L-a încurajat pe rănit să reziste, dar, la un moment dat, s-a împiedicat de ceva întins de-a lungul drumului. Frigul îl ucisese.

El a scăpat de aceeași soartă numai pentru că a făcut efortul de a-l duce în spate pe sărmanul pe care l-a salvat din groapă. Trupul său și efortul făcut au menținut căldură suficientă pentru a-i salva viața (B. FERRERO, L’importante e la rosa, L.D.C.).

d) Niște hoți s-au dus în chilia unui călugăr bătrân și i-au spus:

- Am venit să luăm tot ce ai în celulă!

Și a răspuns:

- Fiilor, luați ce vreți.

Au luat totul din celulă și au plecat; au uitat o pungă care era într-un colț. Bătrânul a luat-o și a fugit după ei, strigând:

- Fiilor, luați și asta, ați uitat-o.

Ei, uimiți de răbdarea lui, au dus toate lucrurile înapoi în chilie și și-au schimbat viața (Le parole dei Padri del deserto, îngrijită de G. Vannucci, Fiorentina 1979, 111).

e) Dacă consideri potrivit, poți explica motivele generale pentru care se fac colecte în momentul ofertoriului.

Ritul latin