Start > Ritul bizantin > Domnul este Tată grijuliu

Domnul este Tată grijuliu

28 April 2010
1,634 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a după Rusalii

Pericopa din această duminică, punându-ne înaintea ochilor relația noastră cu Dumnezeu și cu bogăția, ne amintește că nu putem sluji concomitent lui Dumnezeu și banului.

Cu toții știm că nu suntem stăpânii noștri, fiind creați de Dumnezeu din nimic. Prin urmare, viața noastră se apropie de plinătate, libertate și adevăr, numai în măsura în care este trăită tot mai mult după voia lui Dumnezeu. Ceea ce omul înfăptuiește, trebuie să fie îndreptat, nu atât pentru realizarea sa personală, ci pentru lauda și preamărirea Lui, fapt care coincide cu primirea darului mântuirii.

Atunci când mintea și inima omului se preocupă de realizarea strict profesională, de goana după averi, creștinul scapă din vedere adevărata cale ce trebuie să o străbată spre Împărăția cerurilor, neglijând scopul cel mai important al vieții sale: intrarea în viața veșnică.

Din păcate, în zilele noastre cultura dominantă este cea a “super-marketurilor”: o mulțime de lucruri în mijlocul cărora omul se rătăcește și care – în ciuda faptului că îl atrag pe moment – nu îl satisfac pe deplin. Într-un asemenea climat, dacă omul nu se ghidează după învățătura Bibliei, se va pierde, alergând după ceea ce îi “place”, îi este “comod” și “ușor”, preocupat să facă tot mai mulți bani.

Iubiților! Evanghelia nu ne cere să disprețuim banul, ci să îi cunoaștem rostul: banul trebuie să slujească la realizarea vieții noastre, la dezvoltarea calităților noastre, la înțelegerea cu cei din familie, nu să devină patronul vieții și să ne îndepărteze de toate valorile și de cei dragi.

Omul care a pus banul pe primul loc în viață, nu-L slujește pe Dumnezeu și de aceea, trebuie să priceapă că “soluția”, “realizarea” vieții sale se află nu în adunarea a cât mai multor bogății, ci în credința că Tatăl îl cunoaște, îi vrea binele și dorește să îl conducă la adevăratul său bine, mântuirea sufletului!

Cel care ne spune că nu putem sluji simultan la doi domni, este Dumnezeu. Prin cuvintele Sale, Isus dorește să ne clarifice că atât hrana cât și îmbrăcămintea omului, nu reprezintă adevăratul scop al existenței umane, nefiind lucrurile care îi dau adevăratul sens vieții omului. Prin urmare, cu privire la “hrană” și “îmbrăcăminte”, niciodată omul nu trebuie să se preocupe peste măsură, pentru că alipirea inimii de lucrurile materiale îi cauzează numai dezamăgiri.

Pe de altă parte, afirmația lui Isus ne spune că suntem chemați să alegem pe cine punem pe primul loc în viața noastră: pe Dumnezeu sau banul, pe “mamona”. De această alegere va depinde înțelegerea discursului legat de Providența divină (cfr. Mt. 6, 25-34).

Criticând preocuparea noastră excesivă pentru averi, Isus ne amintește că viața și trupul sunt mult mai valoroase. Este o atenționare care ne privește, dat fiind faptul că preocuparea esențială a părinților constă în a le asigura copiilor confortul material necesar, ignorând aproape în totalitate educația lor religioasă.

Dându-ne exemplul păsărilor cerului, de care Dumnezeu se îngrijește, chiar dacă nu produc, Isus ne atenționează că Tatăl se află la originea întregului univers, la originea vieții fiecăruia, înconjurând pe tot omul cu Providența Sa. Dar atunci când creștinul se gândește numai la latura materială, uită de Domnul și de oferta gratuită a mântuirii Sale.

Invitându-ne la rugăciune, Mântuitorul ne amintește că Tatăl nostru cunoaște lucrurile de care avem nevoie, îngrijindu-se de noi. De aceea ne îndeamnă: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea și toate celelalte vi se vor alătura vouă“.

Accentuând ideea că Dumnezeu este un adevărat Tată, care are grijă de fiii Săi, Evanghelia parcă ne-ar spune: “voi v-ați născut (ați venit pe lume) pentru Dumnezeu. Pe El îl interesează în chip deosebit viața voastră, chiar mai mult decât vă preocupă pe voi. Ați fost creați pentru El, pentru fericirea și libertatea adevărată“. Din păcate ,medităm puțin sau chiar deloc, la acest adevăr central, care privește eternitatea existenței noastre.

Fraților! “Stăpâniți pământul!” este porunca pe care Dumnezeu a dat-o omului (cfr. Gen. 1, 28). Este firesc ca omul să se folosească de lucrurile din lume, dar ele trebuie să stea la locul lor, adică să ne slujească și nu să ne pierdem întreaga viață alergând după averi.

Omul spiritual, aflându-se la un nivel superior materiei, nu-și poate închina viața averilor materiale, devenind sluga acestora.

De fiecare dată când bogăția împiedică sau întârzie călătoria noastră către Dumnezeu și către aproapele, înseamnă că pentru noi “mamona” este mai important decât Dumnezeu și decât frații noștri. Păcatul constă în faptul că iubim mai mult creaturile (realizările personale) decât pe Creatorul lor. Isus ne învață că toate lucrurile trebuie să le folosim în vederea “cuceririi” țelului nostru final, Dumnezeu (cfr. Mt. 5, 29-30).

Sensul vieții noastre nu poate fi limitat numai la achiziționarea cu orice preț a bunurilor materiale și a satisfacerii plăcerilor trupești. În Mt. 4, 4 Isus ne-a învățat: “Nu numai cu pâine trăiește omul, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura Domnului“.

Trebuie să nu ne lăsăm dominați de lucrurile materiale din două motive: mai întâi, pentru a cunoaște că Tatăl nostru este bun, iubitor și grijuliu cu noi; și, mai apoi, pentru a realiza misiunea principală ,pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, aceea de a căuta – mai înainte de toate – Împărăția și dreptatea Sa.

Isus nu dorește să ne oprească de la munca noastră. De fapt, după ce l-a creat pe om, Dumnezeu l-a pus în grădina Edenului pentru a o cultiva și îngriji (cfr. Gen. 2, 15). Domnul vrea să ne spună cum să trăim bine, pornind de la încrederea totală în El, pentru că a ne necăji pentru insuccesele pământești, este inutil și dăunător, scurtându-ne viața: “Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui și din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare? Toate zilele lui nu sunt decât suferință și îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea nu are odihnă inima lui. Și aceasta este deșertăciune!” (cfr. Ecclesiatul 2, 22-23).

Pentru noi, oamenii din mileniul trei, foarte ocupați și plini de griji, de nenumărate nevoi dar și de frici sau stres, complicarea vieții este o constantă. Isus ne spune: “Ajunge zilei necazul ei” sau “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor alătura vouă“. Prin urmare, creștinul trebuie să se încreadă în Providența lui Dumnezeu, care știe de ce avem nevoie cel mai mult. Acest fapt nu înseamnă să ne predăm înaintea problemelor, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu, fiind încrezători în grija Lui față de noi.

Cei care se încred în Isus, împărtășesc cu El experiența gratuității Tatălui. Faptul că ne simțim fii iubiți și, prin urmare frați, trebuie să schimbe radical comportamentul și relaționarea dintre noi, în vederea construirii unei comunități bazate pe valorile frăției.

A cerceta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa, înseamnă a încerca să faci voia Domnului și a-i permite să fie Stăpânul inimii noastre. Căutarea lui Dumnezeu cauzează în mod concret o conviețuire fraternă, bazată pe slujire și dreptate; o societate în care oamenii trăiesc ca și frații și nimănui nu îi lipsește cele necesare.

În această lume plină de săraci, numai solidaritatea va putea face ca nevoiașii – frații noștri în Cristos – să nu moară de foame. În această conviețuire frățească, fiecare persoană se simte responsabilă față de cei din jur. Acest lucru se întâmplă numai dacă îl acceptăm pe Dumnezeu, ca să fie Tatăl nostru și pe toți oamenii… să fie frații noștri. Amin.

Ritul bizantin