Start > Ritul latin > Duminica a VII-a a Paștelui (C)

Duminica a VII-a a Paștelui (C)

28 April 2010
777 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a VII-a după Paște (Anul C)

Isus și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat astfel: “Părinte sfânt, nu mă rog numai pentru aceștia, ci și pentru cei care vor asculta cuvintele lor și vor crede în mine: toți să fie una; după cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, așa și ei să fie în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. Slava pe care mi-ai dat-o tu eu le-am dat-o lor, ca să fie una precum noi una suntem: eu în ei și tu în mine. Ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că tu m-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum m-ai iubit pe mine. Părinte, vreau ca și cei pe care mi i-ai dat să fie împreună cu mine acolo unde sunt eu, ca ei să vadă slava pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit pe mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drept, lumea pe tine nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că tu m-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut numele tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei și eu în ei”. Ioan 17,20-26

Odată cu Înălțarea preaslăvită, pe care sfânta Biserică a celebrat-o Joia trecută, Isus Cristos și-a redobândit locul de mărire de-a dreapta Tatălui (Mc 16,19). Întronat alături de Tatăl, Isus poate de aici înainte să-și exercite domnia asupra Împărăției lui Dumnezeu, care este o Împărăție veșnică și universală.

Textul evanghelic al duminicii a șaptea a Paștelui ni-L înfățișează pe Isus în atitudine de mijlocire în favoarea atât a celor care l-au urmat de-a lungul vieții sale pământești și pe care i-a lăsat să-i continue lucrarea de vestire a Cuvântului, cât și a acelora care vor asculta cuvintele lor și vor crede în El. Este surprinzător acest mod de a se ruga. Isus îi are în vedere și pe cei care, de-a lungul istorie vor crede și se vor atașa de Isus Cristos, fie că aparțin poporului ales, fie că provin din alte popoare. Toți aceștia vor forma noul Popor al lui Dumnezeu pe care Isus îl adună și îl conduce ca un Bun Păstor.

Traducerea noastră spune că Isus se roagă pentru toți cei care vor crede în El. Acest viitor este totuși inutil întrucât în textul grec original verbul este la participiu prezent: Isus se roagă dinainte pentru cei care cred “acum” în secolul I ca și în 2010, ca și cum toți cei care cred, indiferent de momentul istoric în care se află, se află deja în fața Lui.

În centrul rugăciunii sale se află un strigăt: Toți să fie una… Acest strigăt are, pentru noi, aspectul dureros al unei speranțe ecumenice: când vor redeveni creștinii una? Trebuie, însă, să notăm faptul că Evanghelia sfântului Ioan (spre deosebire de Epistole) nu oferă un context al vreunei comunități în criză căreia această rugăciune să-i dea de gândit. Mai mult, această expresie de a fi “una”, la sfântul Ioan, depășește cu mult ideea unei coeziuni comunitare dintr-o anumită “parohie”. Prin urmare ar fi mai curând vorba aici de acea unitate dintre Tatăl și Fiul în sânul Sfintei Treimi. De altfel, expresia ei să fie în chip desăvârșit una înseamnă, în mod literal ei să fie împliniți în unitate. Ca și cum Isus ar voi să spună că noi nu vom fi nicicând noi înșine decât atunci când am realiza între noi această unitate divină.

Iată un adevărat proiect pentru unitatea creștină care depășește cu mult simpla obținere a unui consens. Dar această unitate, conform lui Isus, are într-însa putere de probatorie: ea va spune cu claritate lumii că evanghelia este adevărată și că noi suntem iubiți de către Tatăl la fel de mult ca și Fiul.

Ritul latin