Start > Ritul latin > A V-a Duminică din Post – C (pentru copii)

A V-a Duminică din Post – C (pentru copii)

13 March 2010
1,030 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a V-a din Post (Anul C)

1. Introducere

Printre atâtea daruri minunate ale lui Isus, este unul care distruge în mod deosebit păcatele noastre, făcându-ne să retrăim în harul și în plinătatea stării de copii ai lui Dumnezeu. Care este? Sacramentul iertării, al reconcilierii… (povestiți al doilea exemplu).

2. Tema

Isus răstignit iartă totul, tuturor – cu condiția căinței sincere – întotdeauna!

3. Mesajul zilei

Postul Mare ne ajută să descoperim, înainte de toate, infinita milostivire a lui Dumnezeu, care a murit pe cruce și a înviat pentru noi, păcătoșii, pentru mântuirea noastră.

Isus a iertat întotdeauna

- Amintiți câteva episoade din Evanghelie.

- Chiar și pe cruce. Ce a spus?

Isus iartă și femeia păcătoasă, care probabil că își abandonase familia și copiii.

- Oamenii ar fi voit să o omoare cu pietre.

- Isus îi ia apărarea și o salvează; dar îi spune câteva cuvinte foarte importante: “Mergi și nu mai păcătui!”

Toți suntem păcătoși, avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. De aceea, trebuie:

- să ne căim pentru că nu am corespuns iubirii lui Dumnezeu și nu am împlinit planurile sale de înțelepciune și de bunătate;

- să ne angajăm cu hotărâre pentru a ne ridica și a repara răul făcut;

- să fim disponibili să îi iertăm pe alții.

Să-i mulțumim Domnului, care nu vrea moartea păcătoșilor, ci să se convertească și să trăiască.

- Așa cum a făcut Dumnezeu cu evreii pentru a-i conduce în țara promisă, la fel face și cu noi toți: a fost întotdeauna gata să ne deschidă calea pentru o viață nouă și mai bogată în iubire.

4. Exemple

a) Este bine să se dea instrucțiuni practice pentru spovada de Paști.

b) O fărâmă de milostivire.

Mă aflam la intrarea unei secții de poliție transformată provizoriu în închisoare. Mai erau cu mine și alte persoane: unele venite din curiozitate, altele pentru că aveau rude. Așteptau să se deschidă ușa. Am auzit pași care se apropiau, apoi voci: mai ales una, tot mai stridentă, o voce de femeie. Ușa s-a deschis și am văzut un spectacol care nu se va șterge niciodată din mintea mea.

Venea o femeie însoțită de doi agenți și urmată de alți doi; un polițist robust o ținea de o mână, un altul de cealaltă mână. Avea părul zburlit, tâmpla dreaptă vânătă, cea stângă acoperită de sânge și se zbătea furioasă pentru a se elibera din strânsoarea agenților. Atmosfera era plină de blestemele și înjurăturile ei. Își agita capul cu sălbăticie, în timp ce șase bărbați o târau pe alee.

Ce puteam face? Într-o clipă, ocazia ar fi putut să fie pierdută pentru totdeauna. Ce să fac? Să mă rog? Nu aveam timp. Să le dau bani? Nu i-ar fi luat. Nici nu mă gândeam să întreb. Nu știu. Dar un impuls neașteptat m-a făcut să înaintez repede și să o sărut pe obraz. Agenții surprinși de gestul meu au mai slăbit puțin strânsoarea? Nici asta nu știu. Știu doar că femeia și-a eliberat dintr-o mișcare mâna, și-a împreunat mâinile și, în timp ce vântul îi flutura părul, a ridicat spre cer un strigăt și a exclamat: “Dumnezeul meu!”

Apoi a privit în jur și a ridicat din nou ochii spre cer: “Dumnezeul meu! Cine m-a sărutat? Nimeni nu m-a mai sărutat de când a murit mama mea”.

Apoi și-a ascuns fața în palme și s-a lăsat condusă, ca un înger, până la mașina care trebuia să o ducă, repetând: “Nimeni, niciodată, nu m-a sărutat de când a murit mama mea”.

c) Isus este cel care iartă.

Un țigănel de șapte ani, Denis, a fost pregătit de una dintre surorile noastre la prima sa spovadă și împărtășanie. Când a venit, puțin tremurând, pentru a primi sacramentul, l-am primit cu toată bucuria posibilă, explicându-i că Isus aștepta să-l îmbrățișeze și să-i șteargă toate greșelile. Am încercat să-i explic de ce aveam reverendă și stolă: “Pentru că nu eu te iert, ci Isus. Eu nu fac decât să-i împrumut glasul”. Imediat după terminarea sacramentului, îl văd pe micul Denis sărind și alergând să îmbrățișeze crucifixul mare de pe peretele criptei noastre, sărutându-l și exclamând: “Mulțumesc, Isuse!”

Iată un țigan mic care, fără să fie teolog, a primit harul să înțeleagă care este inima sacramentului (A. GASPARINO, Il Sacramento del Perdono, Leumann 1987, 31).

Ritul latin