Start > Ritul bizantin > Învierea fiicei lui Iair

Învierea fiicei lui Iair

10 October 2009
1,497 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a VII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIV-a după Rusalii)

Isus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Dacă pentru contemporanii săi, Isus este văzut ca om trăind printre ei în istorie, minunile înfăptuite arată că El este Hristosul, Unsul lui Dumnezeu, venit în lume pentru mântuirea noastră. Dacă minunile însoțesc puterea profetică a lui Isus, învierea morților este dovada plinătății revărsării Spiritului Sfânt asupra lui Hristos și faptul că este Dumnezeu – având putere asupra vieții și morții.

La fel este și Evanghelia de astăzi, o mărturie a puterii lui Isus pe pământ și un cuvânt de întărire a credinței Bisericii din zilele noastre.

Condus de iubirea față de aproapele, Isus este impresionat de disperarea lui Iair, mai marele sinagogii, care se prăbușește plin de durere și totuși cu speranță, la picioarele Mântuitorului. Isus este un Profet mare și are putere, de aceea Iair speră să-i fie ascultată cererea mai presus de orice speranță, ca să-și slaveze copila aflat în suferință și în pragul morții. Și iată că pe drum, o femeie aflată în suferință de doisprezece ani, se apropie cu speranță de Isus. Înconjurat din toate părțile de oameni, înghesuit de mulțimea curioșilor, Isus simte că cineva s-a apropiat cu credință și a primit harul vindecării. El spune ce s-a întâmplat, iar femeia dă mărturie de credința care a mânat-o și despre vindecarea primită prin atingerea de poala hainei Dumnezeiescului Mântuitor. “Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace.” Cât de bun este Domnul! Cât de mângâietoare sunt cuvintele Lui și cât de mare este puterea lui Dumnezeu manifestată asupra neputințelor noastre! Femeia primește vindecarea pentru că a crezut, a avut încredere în puterea Mântuitorului și nu s-a îndoit…

Iată casa lui Iair și vestea morții fiicei sale care aduce durere și confuzie, dar Stăpânul vieții și morții este de față: “nu te teme; crede numai și se va mântui.” Oamenii sunt slabi în credință și dau crezare mai ușor așteptărilor și experienței lor profane, de aceea îi vedem și în situația de față plângând. Dar Stăpânul vieții spune: “Copilă, deșteaptă-te! Și spiritul ei s-a întors și a înviat îndată.” Dumnezeu are putere asupra naturii pe care a creat-o și poate interveni atunci când este spre binele sufletesc și mântuirea noastră.

După înălțarea la Cer a lui Isus Hristos, întreaga putere a fost lăsată Bisericii, în care Spiritul Sfânt lucrează, făcându-l prezent în mijlocul creștinilor pe Cel ce este Capul Corpului mistic. Dumnezeu este și va fi întotdeauna același, dar atunci de ce există atâta suferință și boală printre oameni? De ce nu se mai înfăptuiesc mari fapte printre noi? Ceva s-a schimbat… Este omul de astăzi care se vede copleșit de spiritul scepticismului față de Dumnezeu și viața spirituală, condus de pragmatism și materie. Omul de astăzi merge la Biserică doar în virtutea tradiției, pentru a-și boteza copiii, pentru a se cununa – nu din respect față de căsătorie, ci dintr-un orgoliu amestecat cu frică obscură ce transformă un sacrament într-un ritual magic – sau pentru a-și conduce pe cei apropiați pe ultimul drum. De cele mai multe ori vine odată pe an, de Paști, dar se declară plin de mândrie că este “drept – credincios”, ignorând viața sacramentală și spirituală, participarea la Sfânta Liturghie și poruncile, când singura atitudine credincioasă se oprește la facerea semnul Sfintei Cruci când trebuie și când nu trebuie sau la o lumânare aprinsă… Chiar și cei catehizați, practicanți, sunt agresați de lumea profană care sufocă prin grijile ei orice mișcare spre înalt, pierzându-se în mulțimea grijilor și gândurilor deșarte. Merg la biserică și sunt membrii ai Bisericii, însă viermele îndoielii sapă în profunzimea credinței. Și iată, că dacă primii credincioși se atingeau de hainele Mântuitorului, sau erau umbriți de Apostolii care treceau pe lângă ei, ori primeau fructul rugăciunii preoților și a comunității prin Sacramentul Maslului, primind vindecarea neputințelor corporale și curățirea sufletească, noi, oamenii de astăzi îl primim pe Isus ca hrană sufletească, ne atingem de el și îl vedem în Sfânta Euharistie și prin lucrările Sfintelor Sacramente, nu mai avem credința care să ne deschidă spre vindecare. Credința noastră este slabă.

Avem nevoie mai mult ca oricând de Dumnezeu și de o lume care să trăiască după Voința divină. Omenirea se îndepărtează din ce în ce mai mult de calea Adevărului, astfel încât s-a ajuns la o criză acută a mediului înconjurător datorită poluării și industrializării barbare care au condus la dispariția unor specii, la modificarea climei, se joacă cu viața umană încercând selecții genetice și clonarea, se luptă pentru așa zisele drepturi împotriva legilor naturale (homosexualii, drogodependenții, sexualitatea în afara cadrului familiei, distrugerea prin divorț și libertinism a căsătoriei, etc.). Dar și progresul “științei și tehnologiei umane” dorește să se rupă de Dumnezeu, omul uitând că se va duce în spațiu, va cuceri mările și oceanele învățând să locuiască în ele, va coloniza probabil luna și va călători spre alte planete, dar se va confrunta cu aceleași suferințe, boli – uneori din ce în ce mai ucigătoare datorită mutațiilor ajutate și de intervenția nesăbuită a omului – va avea aceleași limite legate de condiționarea materială și mai ales se va confrunta cu moartea. Fără credință și speranță în Dumnezeu, totul este fără sens și nimic nu va reuși să umple în inima omului golul produs de absența lui Dumnezeu determinat de scepticism și ateism. De la Domnul vine salvarea și singura șansă este să ne apropiem din nou de Dumnezeu. Este datoria noastră să-L descoperim și să-L aducem în inimile altora, căci civilizația umană este pe moarte și se îndreaptă spre un viitor fără o spiritualitate reală.

Să luptăm pentru răspândirea Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ, căci adevărurile revelate ne avertizează asupra schimbărilor profunde ce vor urma, însă credința va triumfa, iar omul, după frământări majore și lupte apocaliptice, se va reîntoarce la Creatorul său, redobândindu-și chipul și viața din Paradis, distruse acum de păcat. Să întărim credința în sufletele noastre pentru a fi vindecați de toate neputințele și să luptăm pentru ca omenirea întreagă să audă glasul dătător de viață: “scoală-te” și să învieze din somnul de moarte spre care se îndreaptă.

Rugăciune

Atotputernice Dumnezeule, care îngădui răul și-l întorci spre bine, ascultă umilele rugăciuni, prin care cerem să rămânem credincioși până la moarte, împlinind mereu voința Ta preasfântă. Amin.

Ritul bizantin