Start > Ritul bizantin > Învierea fiului văduvei din Nain

Învierea fiului văduvei din Nain

10 October 2009
1,580 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a III-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XX-a după Rusalii)

Oricine s-a născut, se apropie clipă de clipă de momentul morții. Moartea dă un sens trecerii omului prin istorie, însă rămâne un mister în fața căruia fiecare se cutremură și este cuprins de neliniște. Dar viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu, singurul care are drept asupra sufletelor și inimilor noastre și care ne călăuzește spre mântuire.

În anul 1972 un avion iugoslav se afla în zbor la mare altitudine. La un moment dat, în avion a explodat o bombă amplasată de o grupare teroristă. Avionul s-a sfărâmat iar pasagerii au pierit, salvându-se doar o singură stewardesă, pe nume Vesna Vulonik. De la o înălțime amețitoare, a căzut pe pământ, a suferit numeroase răni și fracturi, fiind supusă operațiilor, dar rămânând în viață. În discuțiile pe care le-a purtat cu jurnaliștii a spus: «Oamenii nu pot să înțeleagă, că eu sunt bine», iar medicului care a operat-o, i-a spus: «Doctore! Există Dumnezeu în cer! Dumnezeu m-a salvat de la moarte». Într-adevăr Providența Divină a salvat-o din fața morții.

*

În Statul Pensylvania (USA), se menționează cum într-o mină de cărbune, s-a surpat o galerie peste 25 de mineri care lucrau la mare adâncime sub pământ. Echipele de salvatori au lucrat zile și nopți pentru a-i salva pe mineri, în timp ce familiile lor plângeau, se rugau și așteptau o minune. Au rămas în viață doar șase mineri care s-au aflat într-un loc unde aerul era proaspăt, lucru care se întâmplă extrem de rar în astfel de cazuri. Minerii s-au rugat cu fervoare lui Dumnezeu timp de nouă zile de la blocarea lor în subteran. În a zecea zi, mașina a perforat peretele minei în locul unde aceștia se aflau. Când a fost scos primul om la suprafața pământului, acesta a spus: “Dumnezeule Îți mulțumesc! Ne-ai scăpat de moarte. Unii oameni spun, că Dumnezeu a murit. Dumnezeu trăiește! El ne-a eliberat pe noi de la moarte!” Providența Divină, i-a păzit pe acești mineri de pierzare.

Zilnic mor oameni și oameni, cu lacrimi în ochi, își conduc semenii iubiți la locul lor de odihnă. Hristos a redat viața celor morți (vezi Matei 11, 5). El a înviat-o pe fiica lui Iair (Marcu 5, 41-42), l-a înviat pe Lazăr după ce a stat patru zile în mormânt (Ioan 11), iar Evanghelia de astăzi ne prezintă învierea de către Isus a tânărului din Nain. Cortegiul era trist, deoarece conduceau spre mormânt singurul fiu al unei văduve. Sărmană femeie! În trecut își înmormântase soțul, iar acum îl conducea la același cimitir, pe singurul ei fiu.

În Palestina timpurilor lui Isus, înaintea cortegiului funerar mergeau femeile, așa numitele plângătoare (bocitoare), care cu strigăte de jale și plânsete, produceau lacrimi în ochii tuturor participanților la înmormântare. După femei mergeau bărbații, care cântau din flaut, iar după aceștia urmau rudeniile, vecinii și toți cunoscuții defunctului. Noi, putem presupune ce se afla în inima sărmanei mame-văduve, atunci când se apropia de cimitir.

Acestei neașteptate disperări cuprinsă de întuneric îi strălucește dintr-o dată lumina. Se apropia de poarta Nainului Isus Hristos, iar împreună cu El “mulțimea poporului”. Dintr-o parte venea cortegiul, iar din cealaltă parte Dătătorul vieții. Într-o parte se afla defunctul, singurul fiu, al unei văduve, iar în cealaltă parte, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a spus: «Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Ioan 11, 25). Evanghelistul spune că Isus s-a îndurat de această femeie și i-a spus: «Nu plânge». Binecuvântate sunt aceste cuvinte! Cei care-l duceau pe defunct s-au oprit.

Isus, «Apropiindu-se, S-a atins de sicriu, iar cei care-l duceau s-au oprit». În acele timpuri israelienii nu aveau sicrie așa cum se prezintă ele în zilele noastre; după tradiția de atunci trupul mortului era învelit într-o pânză albă și era dus spre locul de înmormântare, în ceva asemănător unei tărgi. Atunci Mântuitorul a zis: «Tinere, îți spun ție, ridică-te». Tânărul a înviat, s-a ridicat și a început să vorbească. Isus Hristos «i l-a dat mamei lui» (Luca 7, 14-15).

La cuvântul atotputernic al Fiului lui Dumnezeu moartea s-a risipit iar locul ei a fost luat de viață. La cuvântul Său tristețea, supărarea, lacrimile și plânsul s-au transformat în bucurie, fericire și pace. S-au bucurat toți participanții la înmormântare, dar cea mai mare bucurie a fost pentru mama fiului înviat. Din profunzimea sufletului ea a mulțumit lui Hristos pentru miracolul învierii, pentru bucuria neașteptată. Evanghelistul mărturisește că frica i-a cuprins pe toți cei prezenți, spunând: «Profet mare S-a ridicat între noi», «Dumnezeu a cercetat pe poporul Său»(Luca 7, 16). Această minune a întărit credința poporului și dă mărturie că Isus este Dumnezeu adevărat, singurul Stăpân al vieții și al morții.

Isus știe să liniștească pe fiecare om. Se întâmplă ca omul să treacă prin diferite experiențe dureroase, supărări, ofense, disperări, părându-i-se că nu mai are scăpare, nu există rezolvarea problemelor, nu mai este nici o speranță, totul este la pământ și viața nu are sens. Dar dacă creștinul are credință și speranță puternică în Hristos și dacă Îi cere ajutorul, va primi mângâierea și rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă.

Cât de ciudat este uneori comportamentul oamenilor! Avem Sfânta Scriptură, în care Spiritul Sfânt întipărește în sufletele celor care îl primesc, convingerea că adevărul, fericirea și viața se află în Dumnezeu. Isus Hristos, din iubire îi cheamă pe toți oamenii: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, iar Eu vă voi alina» (Matei 11, 28), dar mulți oameni nefericiți se îndepărtează de Hristos, căutând rezolvare acolo unde încă nimeni nu a aflat niciodată salvarea, sau cred în profeți mincinoși care-i îndepărtează de adevărurile lui Dumnezeu.

Această minune a învierii fiului văduvei trebuie să întărească și credința noastră. Mai devreme sau mai târziu toți vom muri, dar vom învia pentru o nouă viață. Fiecare cimitir, fiecare mormânt, fiecare ceremonial, ne amintește despre adevărul că viața noastră este scurtă pe acest pământ. Hristos spune: «Vine timpul, când toți cei din mormânt, vor auzi glasul celui din mormânt, și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea condamnării» (cf. Ioan 5, 28-29). Hristos îi cheamă pe toți să se deștepte din somnul păcatului la viața în Dumnezeu. El spune: “Tinere, îți spun ție, ridică-te”; “Copilă, îți spun ridică-te” sau “Lazăre, ieși afară din mormânt”. Același lucru ni-l spune și nouă : ieși din sclavia păcatului și îndreaptă-te spre viața cea adevărată.

Isus a mângâiat-o pe sărmana mamă-văduvă. El este întotdeauna gata să consoleze și să liniștească pe fiecare dintre noi. El oferă tuturor celor care cred, cheia rezolvării problemelor, indiferent de situațiile extreme în care s-ar afla. Sfânta Scriptură spune: «Isus Hristos, ieri și azi și în veci, este același» (Evrei 13, 8). Isus niciodată nu ne dezamăgește, căci El este Mântuitorul nostru și ne iubește cu o iubire infinită.

Rugăciune

Marie, concepută fără prihană, roagă-te pentru noi, care alergăm la tine. Scăparea păcătoșilor și Maica muribunzilor, nu ne părăsi în ora morții, dobândește-ne o părere de rău sinceră și iertarea păcatelor. Fă să primim cu vrednicie Preasfânta Împărtășanie și să fim întăriți prin Sacramentul Sfântului Maslu, ca să ne înfățișăm cu mai multă încredere înaintea tronului Judecătorului drept și îndurător, al Domnului și Mântuitorului nostru. În mâinile Tale, Doamne, încredințez sufletul meu. Doamne Isuse, revarsă focul iubirii Tale, pentru ca în ora morții să-l învingem pe diavol și să ajungem la cununa cerească, Tu care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.

(Pentru o moarte bună)

Ritul bizantin