Start > Ritul bizantin > Predica de pe câmpie

Predica de pe câmpie

2 October 2009
1,831 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a II-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XIX-a după Rusalii)

Iubiți credincioși,

Viața lui Isus este o istorie de iubire care nu se termină niciodată. De la naștere și până la moartea și învierea Sa, El nu a vorbit decât despre iertare, despre pace, despre dreptate și despre milostivire. Astăzi, cuvintele Maestrului le auzim cât sunt de sublime, dar imposibil de a le înțelege și, mai mult, de a le pune în practică. Și, ceea ce ne pare cel mai greu de făcut, este iubirea dușmanilor.

De regulă noi ne gândim la dușmanii cei mai mari ai lumii: la tâlharii, la hoții, la cei ce îi exploatează pe cei mai mici și mai slabi, la teroriști… în schimb, Isus ne vorbește despre dușmani gândindu-se la viața noastră cotidiană, în familie. Să nu privim înainte sau în spatele nostru ci să ne oprim și să examinăm raportul nostru personal și cotidian cu
cei de lângă noi.

Este ca și cum Isus ar trasa un cerc în jurul nostru și încearcă să ne facă a revedea acțiunile și cuvintele noastre făcute sau adresate către cei pe care îi considerăm antipatici și adeseori dușmani. Cei ce sunt mereu în afara acestui cerc ne devin prieteni sau dușmani în măsura în care ei respectă granițele pe care le-am impus sau dacă trec peste circumferința pe care am trasat-o în jurul inimii noastre.

Dușman devine atunci cel care rupe cercul meu și îmi produce tulburare și supărare. Dușman devine colegul de bancă dacă îmi cere cu împrumut un creion sau o radieră. Dușman devine tata când îmi reproșează toate capriciile. Dușman devine mama când îmi cere să-mi fac curățenie în cameră. Dușman devine fratele sau sora mai mare când nu vor să-mi facă pe plac. Dușmani devin bunicii care îndrăznesc să-mi dea sfaturi. Dușman devin părinții când și acum, adult fiind, îmi spun ce trebuie să fac. Dușman devine soțul/soția care nu reușește să mă înțeleagă. Dușman devine prietenul meu care a fost bădăran cu mine. Dușman devine medicul care mă ține în spital. Dușman devine vecinul care îmi face mici probleme. Dușman devine …

Așa cum vedeți, dușmanii nu lipsesc niciodată, ei se recunosc în arcul celor 12 ore ale unei zile și riscăm să fim persecutați pentru tot restul vieții dacă noi nu ne vom decide să ne schimbăm atitudinea față de ei.

Dar există efectiv dușmani? Potrivit lui Isus, răspunsul este negativ: nu, nu există. Pentru că toți suntem fiii lui Dumnezeu și frații lui Isus. Pentru că Isus privește orice lucru de pe pământ cu privirea Fiului lui Dumnezeu care trăiește dintotdeauna în sânul Tatălui.

Și atunci, ce trebuie să facem? Să iubim cu inima lui Isus și să-i cerem Lui să ne dăruiască o inimă mare, capabilă să depășească și să anuleze circumferințele și frontierele cercului nostru. Isus, în fața bărbaților și a femeilor, sclavi ai circuitului violenței, arată cum nașterea adevăratei păci poate să aibă loc doar cu inversarea valorilor: răspunde urii cu iubire, violenței cu iertare, războiului cu pace!

Dar de ce trebuie să facem aceasta? Care este scopul? Răspunsul este simplu: pentru că Isus a făcut-o înaintea noastră. Moartea Sa pe cruce și învierea sa sunt semnul cel mai puternic al iertării și al păcii voite de Dumnezeu, Tatăl său; pentru că suntem fiii lui Dumnezeu care este milostiv cu toți; pentru că noi înșine avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu și a celorlalți; pentru că vom fi tratați de către Domnul cu aceeași măsură de generozitate cu care și noi am măsurat celorlalți.

Înainte de toate, trebuie să ne încredem în logica lui Isus că pentru noi nu trebuie să existe dușmani. Și, atunci când inima are resentimente, este un semn că noi nu suntem fericiți și nu suntem nici în pace, nici liniștiți. Trebuie să fim convinși că violența este întotdeauna un rău, că războiul nu produce nimic bun, ci întotdeauna moarte. Resentimentele, rebeliunile, răzbunările sunt întotdeauna periculoase și inutile.

Poate că întrebarea cea mai oportună pe care ne-am putea-o pune este: Ce trebuie să facem? Și răspunsul vine din aceeași pericopă evanghelică: răspunde răului cu bine.

De multe ori, oamenii întind mâinile și picioarele înaintea unei provocări. Isus însă nu face așa înaintea persecutorilor săi. Isus îl iubește fie pe Iuda, fie pe Pilat. Cu toate că primul l-a trădat și al doilea l-a condamnat la moarte. I-a iertat și pe cei ce l-au crucificat.

Ceea ce trebuie să facem este posibil să o aflăm dacă recitim cu atenție parabola fiului rătăcit. Dumnezeu este iubire, iubește și iartă. Iubirea este glasul verbului moarte: nu degeaba pe cruce, la fel ca pe Isus, acesta ne înspăimântă. Dar a muri înseamnă că trebuie să murim nouă înșine, renunțând la violență, la judecăți, la acuzele pe care foarte ușor le facem; a muri înseamnă a învăța a ierta, a înțelege de ce ne-au făcut rău, a înțelege că cel care ne-a făcut rău este un fiu al lui Dumnezeu și că, prin modul său de acțiune, s-a rănit, și poate foarte grav, înaintea lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Când mergeți seara la culcare, spuneți o “Născătoare”, pentru cel care v-a făcut un rău în timpul zilei. Atunci când sunteți la Liturghie și ajungeți la rugăciunea “Tatăl nostru”, cereți lui Isus ca Tatăl să ne ierte păcatele pentru că și noi am iertat pe cel care ne-a făcut rău. De ce toate acestea?

Pentru că numai atunci
Când un credul lasă cheia în ușă,
Când un imprudent face un împrumut unuia care nu nu-l mai poate restitui,
Când un concurent îl ajută pe cel care se află în concurs cu el
Când un inconștient se bucură de succesul celorlalți,
Când un copil își ajută colegul la teme,
Când un om, un grup, un popor nu lovesc adversarul căzut în mâinile lor,
Când creștinii, comunitățile, biserica nu revendică propriile drepturi în fața celor care nu le respectă,
Atunci strălucește soarele.
Atunci strălucește iubirea Ta.
Atunci Tu, Doamne, vei fi prezent în mijlocul nostru. Amin.

Ritul bizantin