Start > Ritul latin > Sfânta Fecioară Maria, Regină

Sfânta Fecioară Maria, Regină

18 August 2009
1,501 afișări

Autor: pr. Claudiu Budău
Copyright: Predici.cnet.ro
Preasfânta Fecioară Maria, Regină

O anecdotă, care sper să nu jignească pe nimeni și să nu fie luată doar în sens peiorativ, relatează că odată un bărbat se plimba pe bicicleta sa prin California. La un moment dat cerul s-a întunecat, a apărut o lumină puternică și o voce i-a spus: “Pentru că toată viața m-ai ascultat și ai făcut numai lucruri bune, Eu Dumnezeu îți voi îndeplini o dorință, omule. Care e dorința ta?” “Păi aș vrea un pod, luuung, din California în Hawai, să mă pot plimba eu cu bicicleta pe el, zise omul repede, fără să stea pe gânduri…” “Bine, dar nu poți cere și tu ceva care să-mi aducă și mie slavă, mărire, admirație?” Stă omul, se gândește el ce să ceară ca să-l mulțumească și pe Dumnezeu și după o vreme zice: “Doamne, după darul vieții, unul din cele mai frumoase daruri primite de la tine este cu siguranță femeia. Fă-mă să înțeleg femeile, să știu ce vor, ce-și doresc, să le pot mulțumi și face fericite căci știu că singur nu sunt decât un înger cu o singură aripă. Doar împreună putem zbura spre paradis!” La care Dumnezeu îi spune: “Cum ziceai că vrei podu’ ăla?? Cu 3 sau 4 benzi!?”

Indiferent dacă ne convine sau nu, parcă sfidând societatea și cultura timpului care par să-și fi pierdut minimum de respect pentru femeie, transformând-o uneori într-o simplă marfă, sărbătoarea de astăzi ne pune în față o femeie, un personaj care a fost în centrul fragmentului evanghelic proclamat dar și parte a profeției lui Isaia din prima lectură. Nu este însă o femeie oarecare, așa cum întâlnim adesea la televizor ori pe coperțile revistelor. Este “femeia prin excelență”, “noua Evă”, mama tuturor celor vii și Maica lui Dumnezeu. Este Sfânta Fecioară Maria, prototipul femeii dintotdeauna, modelul tuturor creștinilor, cauză exemplară pentru orice suflet însetat de Dumnezeu. Biserica nu este deloc demodată propunând revigorarea sentimentului de respect față de demnitatea persoanei umane și a femeii, și nici prin propunerea unui concept de regalitate, care în societatea actuală e prea puțin la modă. Scopul este cu totul altul.

Ce semnificație ar putea avea o asemenea statuie, ca cea pe care o avem aici în față? Maria înfățișată ca o mamă iubitoare, zâmbitoare, având coroana pe cap, uneori cu sceptru în mână, iar pe celălalt braț ținându-l în brațe pe fiul ei, având de asemenea o coroană regească pe cap și globul pământesc în mână? Care este conținutul real al credinței noastre în Maria și în misterele ce o învăluie, inclusiv în cel al regalității ei? Care este semnificația statuii Sfintei Fecioare Maria, Regină, pe care o cinstim atât de mult, mai ales în această biserică închinată ei?

1. Primul gând pe care ni-l induce privirea acestei imagini/statui se referă la coroană. De cele mai multe ori, ea este un semn al puterii și al domniei. În acest caz însă nu se verifică. Este exact invers: modul în care Sfânta Fecioară ține această coroană pe cap, chipul ei și întreaga ei atitudine vor parcă să ne facă să înțelegem că este perfect conștientă că această coroană e doar un cadou de la altcineva. Maica încoronată vrea practic să ne mărturisească acest adevăr: “Tot ceea ce am, tot ceea ce sunt și am devenit, este datorită altcuiva, prin altcineva, nu e meritul meu, nu e rodul efortului și al muncii mele. Scopul în viață, coroana vieții mi-a fost dăruită de un Altcineva”. Altfel spus, Maria recunoaște că nu fost tot timpul decât un simplu om cu mâinile goale. Tocmai de aceea i-a fost dăruit atât de mult.

O primă provocare personală dar și comunitară pe care sărbătoarea de astăzi ar vrea așadar să o lanseze este întrebarea: cât de des am recunoscut în fața lui Dumnezeu și a conștiinței proprii că tot ceea ce suntem și avem, ca persoane, familii, comunitate, este rodul binecuvântării și grijii sale, prin intermediul patroanei acestei comunități, Sfânta Fecioară Maria, Regină? Nu cumva ne considerăm adesea autosuficienți, credem că ne descurcăm foarte bine și fără cel care, în realitate, ne-a dăruit totul? Nu cumva ne-am devenit nouă înșine scopul propriu în viață?

Un fapt este sigur: doar atunci când vom recunoaște cu adevărat că avem mâinile goale, ca și Sfânta Fecioară Maria, doar atunci ni le va umple Dumnezeu. Doar atunci când îi vom face spațiu, timp, când îi vom acorda interes, vom simți cât de mult îi datorăm. Dumnezeu nu poate veni într-un loc ocupat deja. Conștientizarea faptului că suntem mici, neînsemnați, cu mâinile goale îi permite lui Dumnezeu să facă transformarea de care vorbește Maria în imnul Magnificat: “Milostivirea lui dăinuie din neam în neam; risipește pe cei mândrii; îi înalță pe cei smeriți; pe cei flămânzi îi copleșește cu daruri…”

2. Un al doilea lucru care irupe spontan în mintea oricărei persoane ce privește cu atenție această statuie este privitor la rolul Mariei, în calitate de Mamă și Regină. Există o distincție clară între rolul reginei și al regelui, lucru păstrat ca reminiscență în mentalitatea poporului încă din Evul Mediu. Regina are întotdeauna, ca să spunem așa, un rol pozitiv. Rolul reginei a fost mereu, datorită faptului că era și mamă, acela de a interveni, de a mijloci, de a fi ultima șansă de salvare între judecată și condamnare.

În Evul Mediu regina era pentru toți oamenii cea mai mare speranță într-o situație dubioasă, îndoielnică, în care se mai putea spera la îndurare, iertare. Regina putea obține grațierea, pomana, cadouri, distincții, funcții. Ea apărea în fața poporului ca fiind mâna plină de mărinimie, dărnicie, generozitate a regelui, pe când regele însuși trebuia să fie drept, sever, consecvent. Astfel a preluat Sfânta Fecioară acest element matern. Dumnezeu nu este doar drept, ci și iubitor, îndurător. Sfânta Fecioară Maria Regină este garanția acestui adevăr, pentru că înainte de a fi regină, este mamă.

Se spune că o femeie înțeleaptă, călătorind prin munți, a găsit o piatră prețioasă în apa unui izvor. A doua zi a întâlnit un călător căruia îi era foame, iar femeia înțeleaptă a desfăcut traista să împartă merindea cu el. Călătorul înfometat a zărit piatra prețioasă și a rugat-o să i-o dea lui. Ea i-a dat-o fără să stea pe gânduri. Călătorul a plecat, bucurându-se de norocul ce dăduse peste el. Știa că piatra valora destul cât să-i asigure o viață tihnită. Dar după câteva zile s-a întors și a căutat-o pe femeia cea înțeleaptă, i-a dat piatra înapoi și a zis: “M-am tot gândit. Știu cât prețuiește această piatră, dar ți-o dau înapoi cu speranța că poți să-mi dăruiești ceva mult mai prețios. Dă-mi, dacă poți, acel ceva dinlăuntrul sufletului tău care te-a făcut să-mi dai piatra”.

Maternitatea Sfintei Fecioare e ceea ce conferă frumusețe și valoare regalității ei. Maria este regină pentru că îi este mamă lui Cristos, regele. Ceea ce poate face o mamă, nu poate face nimeni. O mamă este unică, după cum este și rolul ei. Să nu uităm ce spunea Kate Douglas Wiggin: “Mojoritatea celorlalte lucruri frumoase din lume vin câte două sau trei, cu duzina sau cu sutele. Mulțimi de trandafiri, stele, apusuri de soare, curcubee, frați și surori, mătuși și veri, dar numai o singură mamă pe lume”.

3. În al treilea rând, trebuie să observăm că întotdeauna coroana Mariei este împodobită de artiști cu aur și pietre prețioase. De ce oare?! Pentru că Sfânta Fecioară Maria este plină cu toate acele daruri după care tânjim noi toți; toate dorurile noastre se regăsesc împlinite în Maria. Este Regină pentru că întrece toate făpturile în sfințenie. Dante Alighieri spunea în Divina comedie: “în ea este adunat tot ceea ce este bun în toate făpturile”.

Astfel nu este doar ea însăși încoronată, ci împreună cu ea sunt încoronați și toți oamenii, la a căror mântuire ea a jucat un rol fundamental. De aceea devine Maria speranță pentru toți oamenii ce trăiesc într-o lume străină adesea de Dumnezeu și dezinteresată față de darul mântuirii pe care ni-l oferă prin Cristos. Oricât de cruntă ar fi fost situația pe care am fost nevoiți să o străbatem (foc, apă, pierderea unei persoane dragi, o răsturnare neașteptată de situație, aparent eșec sau sentimentul de înstrăinare ori singurătate), toate se topesc pentru cel care nu și-a pierdut încrederea în cea care poate mijloci pentru noi tot binele de care avem nevoie, chiar dacă nu în cantitatea, la timpul și în modalitatea pe care ni le închipuim noi.

Concluzie

Și ca să nu rămânem ancorați doar în idei și teorii fără consistență, să punem punctul pe “I” și să formulăm în sfârșit întrebarea cheie: noi ce trebuie să facem? Ce incidență au asupra noastră aceste aspecte referitoare la regalitatea Sfintei Fecioare Maria? Să nu uităm că e vorba despre o regalitate care nu îndepărtează, ci apropie; nu inspiră frică, ci bunătate, dragoste maternă, încredere. Se spune că cel mai bun și sublim mod de a iubi/respecta pe cineva este imitarea. De ce ne vine așadar atât de greu să imităm aceste calități care o împodobesc pe Sfânta Fecioară?

Dacă e să parafrazez acel dicton care, în Divina comedie a lui Dante este pus pe frontispiciul porții iadului, respectiv “Lasciate ogni speranza, voi che entrate qui” (lăsați orice speranță, voi care intrați aici), aș spune și eu: Lăsați orice pretext la o parte, cei care intrați în această biserică și care aveți de gând să faceți mai mult decât o impune mentalitatea timpului, snobismul, interesul, logica parvenitului și spiritul gregar ce par să conducă totul astăzi. Dacă vrem să o cinstim cu adevărat pe Sfânta Fecioară ca Mamă și Regină, și nu doar de ochii ori de gura cuiva, să lăsăm la o parte tot ce este superfluu și ne poate împiedica să devenim unul din diamantele care împodobesc coroana ei.

Trăim într-o lume care crede că orice își are prețul său, că totul poate fi cumpărat, consumat, vândut, folosit. Parcă am fi într-o imensă piață, în care totul e pus la vânzare, pe tejghea. Oferta este pe măsura cererii. Oportuniștii și comercianții de toate nivelurile știu să ofere exact ceea ce se cere și se consumă, de la planul stomacului la cel al culturii, informării prin mass-media ori la nivelul spiritului. Într-o lume în care demnitatea persoanei umane și, mai ales, a femeii își pierde pe zi ce trece din valoare și apreciere obiectivă, Biserica, propunând astăzi sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Regină, reafirmă câteva din adevărurile fundamentale ale învățăturii ei. În concluzie:

1. Spuneam că Maria e conștientă că această coroană e doar un dar din partea fiului ei. Așadar viața mea, tot ce sunt și am, e un dar din partea lui Dumnezeu și nu doar rodul efortului meu propriu. De aceea nu pot dispune de viață cum vreau eu.

2. Maria, înainte de a fi regină, este mamă. Maria este garanția că Dumnezeu nu e doar drept și exigent, ci și bun și iubitor. La Dumnezeu există întotdeauna șansa unui nou început. Trebuie însă să o vreau cu adevărat.

3. Modul prin care pot demonstra iubirea și respectul meu față de Maria este imitarea. Sunt așadar, prin ceea ce gândesc, spun și fac, o piatră prețioasă în coroana ei, un fiu de care să se mândrească? Sau preferăm să trăim “aux portes de l’Orient, ou tout est pris a la legere” (la porțile Orientului, unde totul e luat în mod lejer)?

Ritul latin