Start > Ritul bizantin > Bunavestire

Bunavestire

22 March 2009
2,622 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Buna-Vestire

În această sărbătoare celebrăm misterul Cuvântului care se face Fiu al Mariei, iar Fecioara devine Maica lui Dumnezeu. Celebrarea acestei sărbători a început pe la jumătatea sec. al VI-lea. Din Evanghelie, putem observa că Domnul s-a prezentat Mariei nu doar pentru a o vizita, ci pentru a împlini, cu ajutorul colaborării ei, o minune care nu se mai înfăptuise: Dumnezeu s-a făcut trup.

Iubiți credincioși! Taina întrupării constituie faptul cel mai profund al felului de participare al omului la planul lui Dumnezeu, de mântuire a lumii: Cuvântul lui Dumnezeu s-a născut, din trup omenesc, o singură dată, pentru totdeauna. În această sărbătoare Isus apare, mai mult ca oricând, unit cu Sfânta Fecioară. Odată cu asentimentul Mariei, Cuvântul divin și-a asumat natura omenească în sânul preacurat al Fecioarei Maria, pentru a împlini în ea, în natura umană, misterul mântuirii noastre.

Mesagerul lui Dumnezeu o salută pe Fecioara Maria cu cuvintele: “cea plină de har” (Lc 1,28), ca și cum acesta ar fi numele ei adevărat. Ce înseamnă acest nume? De ce Arhanghelul Gabriel o numește astfel pe Fecioara din Nazaret? În limbajul biblic, “har” înseamnă un dar deosebit, care își are izvorul în viața trinitară a lui Dumnezeu însuși, care este Iubire (1 In 4, 8). Fecioara Maria este numită “plină de har” (Lc 1,28) pentru că acest nume desemnează adevărata ei existență. Când Dumnezeu schimbă numele cuiva, îl destinează la ceva nou sau îi revelează misiunea adevărată în istoria mântuirii. Sfânta Maria este numită “plină de har” datorită maternității sale divine.

În planul Său veșnic de mântuire, Dumnezeu a ales-o pe Sfânta Maria ca să-L dea lumii pe Salvatorul ei, pe Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Pentru ea, Dumnezeu a avut un plan unic și cu totul excepțional: să fie Maica Fiului Său. În acest sens, notăm că Îngerul i-a făcut Fecioarei extraordinara propunere din partea lui Dumnezeu, asigurând-o că va putea să fie mamă fără să-și piardă fecioria, întrucât lui Dumnezeu nimic nu-I este cu neputință.

Sărbătoarea de azi ne ajută să înțelegem că nu omul este cel care se înalță la Dumnezeu, ci Dumnezeu e cel care coboară în sărăcia și suferința noastră. Dumnezeu respectă libertatea, așteptând răspunsul și aportul nostru.

Bunavestire este semnul împlinirii profețiilor mesianice și deci a profeției lui Isaia: “Iată Fecioara va zămisli și va naște un Fiu, iar numele lui va fi Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi”. În spiritul continuității acestei profeții, Îngerul o anunță pe Maria că va zămisli și va naște un Fiu, care va instaura Împărăția Mesianică, o Împărăție care nu va avea sfârșit. Numele copilului, Emanuel, exprimă fidelitatea Dumnezeului Alianței față de promisiunile Sale.

Planul Sfintei Treimi este un “decret” al iubirii, pentru că Domnul atât de mult a iubit lumea, încât pe unicul Său Fiu l-a dat, pentru a o mântui. Pentru Dumnezeu, omul are o mare valoare, fapt care reiese și din pericopa de astăzi:

- Dumnezeu nu se mulțumește să-l mântuiască pe om, ci dorește ca omul să fie părtaș mântuirii sale.

- Maria s-a tulburat. Nu putea să nu fie așa, înaintea unui astfel de salut neobișnuit. Când Domnul se descoperă, provoacă în om mirare. Maria, ființă umană, s-a tulburat în prezența Domnului. Dumnezeu i sa adresat cu iubirea Sa și a ales-o pe ea.

- Îngerul revelează planul mântuirii lui Dumnezeu. Este culmea iubirii lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Este împlinirea profeției: “Voi pune dușmănie între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Gen 3,15). Acesta este planul minunat al mântuirii omului, de cel rău.

Iubiți credincioși! Domnul a dorit să se nască dintr-o femeie și Maria își dă consensul. Citim în enciclica Redemptoris Mater (n.13): “La Bunavestire, de fapt, Maria s-a abandonat complet lui Dumnezeu arătând “ascultarea intelectului și a voinței”. A răspuns cu toată ființa sa, și în răspunsul ei era inclusă cooperarea cu “harul lui Dumnezeu, care preîntâmpină și îngrijește”, dar și o perfectă disponibilitate față de acțiunea Spiritului Sfânt, care “perfecționează continuu credința prin darurile sale””.

Venirea în lume a Domnului este o chemare pentru fiecare creștin la ascultarea filială față de Dumnezeu Tatăl. Domnul are un plan de mântuire pentru lume și pentru fiecare om în parte. Noi trebuie să acceptăm cu umilință acest plan și cu ascultare de fii, știind că Dumnezeu dorește să fim părtași la ceea ce este mai bun pentru noi.

În enciclica Redemptoris mater (n.46) Sfântul Părinte scrie: “Se poate spune că femeile, privind la Maria, găsesc în ea secretul pentru a trăi cu demnitate feminitatea lor și promovarea ei. La lumina Mariei, Biserica vede pe chipul femeii reflexul unei frumuseți, care este oglindirea celor mai puternice sentimente de care este capabilă inima umană: dăruirea totală a iubirii; puterea care știe să reziste înaintea celor mai mari dureri; încrederea nelimitată și munca neobosită; capacitatea de a îmbina intuiția cu cuvintele de susținere și de încurajare“.

Evanghelia de astăzi este o sinteză a istoriei mântuirii și a tainei iubirii lui Dumnezeu față de oameni. Dumnezeu nu vine pe lume cu forța, ci își cere voie: așteaptă “da”-ul Mariei. Acest “da” reprezintă realizarea definitivă a Alianței: Domnul se face unul din noi. Cel veșnic întră în dimensiunea timpului.

Îngerul vestește venirea lui Mesia și legătura strânsă dintre Maria și Cel care se va naște din ea. Invitându-o pe Maria să se bucure și garantându-i ajutorul lui Dumnezeu, Gavril folosește un mod de vestire al Cuvântului lui Dumnezeu, asemănător cu cel al profeților din Vechiul Testament.

În continuare, aș dori să medităm asupra unor idei legate de această pericopă evanghelică pe care papa Ioan Paul al II-lea le-a predicat de-a lungul vizitei sale pastorale la Loreto, (10 decembrie 1994).

Iată, vei zămisli un fiu, îl vei naște și-l vei numi Isus” (Lc 1, 31). Acestea sunt cuvintele pe care Îngerul le-a adresează Mariei la Bunavestire. Astăzi vom medita la acest mister, a spus papa.

Bucură-te plină de har, Domnul este cu tine” (Lc 1, 28). Pornind de la acest verset papa afirmă că noi nu știm locul în care Maria a ascultat aceste cuvinte. Evanghelistul ne spune doar că Dumnezeu a trimis îngerul Său, într-un oraș din Galileea, Nazaret. Probabil scena s-a petrecut în casa Mariei. Auzind aceste lucruri, Maria s-a tulburat și s-a întrebat cu privire la sensul acestor cuvinte (cfr. Lc 1, 29). Ca răspuns, Evanghelia ne povestește că Îngerul vestește Mariei ceea ce i s-a întâmplat Elisabetei. Prin urmare, constată Sfântul Părinte, Îngerul i-ar fi dat Mariei o demonstrație logică: dacă o femeie poate zămisli la bătrânețe, și o fecioară poate să zămislească, fără intervenție bărbătească. Dacă Ioan are tată, Maria zămislește de la Spiritul Sfânt. Acum Maria oferă răspunsul său afirmativ și în această clipă are loc zămislirea Fiului lui Dumnezeu prin lucrarea Spiritului Sfânt.

Casa din Nazaret este martora împlinirii profeției lui Isaia (Is 7, 14): “Iată, fecioara va zămisli și va naște fiu, și-i va pune numele Emanuel”, care înseamnă “Dumnezeu este cu noi”. “Iată, Domnul locuiește cu oamenii”, scrie Apocalipsa (Apoc 21, 3): cuvinte care mai întâi de toate se referă la Maria, care este Mama Mântuitorului. La Nazaret începe mântuirea noastră! Astfel Dumnezeu înfiază omenirea ca pe propriul fiu. Omul înfiat de Dumnezeu, în Isus, devine moștenitorul promisiunilor, al Noii și Veșnicei Alianțe, a mai spus papa.

Asupra acestei pericope, papa Ioan Paul al II-lea a revenit în vizita pe care a făcut-o în Țara Sfântă, (20-26 martie 2000).

Papa subliniază că despre Maria, sfântul Augustin a scris: “El a ales maica pe care a creat-o; a creat maica pe care a ales-o”. Inspirându-se din Scrisoarea sf. Pavel către Evrei (10, 5-7), papa notează că, ascultând de voia Tatălui, Cuvântul Veșnic vine în mijlocul nostru pentru a oferi jertfa care întrece toate sacrificiile din vechea Alianță. Jertfa Sa este sacrificiul veșnic și perfect, care mântuiește lumea.

În expunerea sa, Sfântul Părinte face o paralelă între credința lui Avraam și credința Mariei. El notează că: amândoi primesc o promisiune de la Dumnezeu. Avraam va deveni tată al unui fiu, din care se va naște o mare națiune. Maria va deveni mama unui Fiu, care va fi Mesia, Unsul Domnului. Zice Îngerul Gavril: “Iată, vei zămisli un Fiu, vei naște… Domnul, Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său… și Împărăția Sa nu va avea sfârșit” (Lc 1, 31-33).

Pentru Maria și pentru Avraam, promisiunea Domnului vine pe neașteptate. Dumnezeu schimbă cursul normal al vieții lor. Pentru cei doi promisiunea apare imposibilă. Soția lui Avraam, Sara era sterilă iar Maria încă nu era căsătorită. “Cum este posibil?”, îl întreabă Maria pe Înger. “Nu cunosc bărbat” Lc (1, 34).

Ca și lui Avraam și Mariei i se cere să spună “da” unui fapt care nu s-a mai petrecut. Sara este cea dintâi femeie din Biblie care a zămislit cu ajutorul puterii lui Dumnezeu, la fel cum Elisabeta va fi cea din urmă.

La fel ca Avraam și Maria trebuie să călătorească prin “întuneric”, încrezându-se în Cel care a chemat-o. Dar întrebarea sa “Cum este posibil?” arată că ea este gata să răspundă “da”, în ciuda fricii și a nesiguranței. Maria nu întreabă dacă promisiunea este realizabilă, ci numai cum se va împlini. Nu ne miră că Maria a spus fiat (Lc 1, 38). Prin cuvintele sale, ea se arată adevărată fiică a lui Avraam și devine Maica lui Cristos și maica tuturor creștinilor.

Papa observă că Avraam a primit promisiunea, în momentul în care i-a găzduit în casa sa pe cei trei oaspeți misterioși (cfr. Gen 18, 1-15) dăruindu-le lor, cinstea cuvenită lui Dumnezeu. Acea întâlnire prefigurează Bunavestire, în care Maria este atrasă cu putere în comuniunea Sfintei Treimi. Prin fiat-ul său, Întruparea a constituit apogeul întâlnirii lui Avraam cu Dumnezeu.

Și după părerea lui Nicolae Cabasila, la împlinirea vremii, Maica Sfântă a luat parte activă la planul lui Dumnezeu de mântuire al lumii, pentru că a crezut cuvintelor pe care i le-a spus Îngerul Gavril și pentru că a acceptat să slujească, precum Dumnezeu i-a cerut. Dacă ea ar fi refuzat, dacă ea nu ar fi crezut și nu ar fi acceptat să slujească, nu s-ar fi putut realiza voința lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Acceptând, Maria a devenit Maica Creatorului. În acest fel, întruparea este lucrarea nu numai a Sfintei Treimi, ci și a voinței și a credinței Fecioarei Maria.

Isus a dorit în mod liber să se întrupeze, Maria a dorit în mod liber să-L primească, iată adevărata relație om-Dumnezeu!!! Cum Isus s-a dăruit pe Sine, tot astfel Maria s-a dăruit pe Sine, devenind colaboratoarea lui Dumnezeu în lucrarea de mântuire a lumii pentru ca, împreună cu El, să fie părtașă la gloria care provine din această iubire.

Îngerul o numește “fericită” deoarece ea a acceptat vestea sa și s-a încrezut în cuvintele sale. Acest lucru este întărit de cuvintele pe care Elisabeta i le spune Mariei “Fericită cea care s-a încrezut în cuvintele Îngerului”.

Sărbătoarea de astăzi este Bunavestire, nu a Mariei, ci a Domnului, pentru că astăzi Domnul este zămislit. Peste nouă luni vom sărbători Nașterea Sa.

Autorul principal al acțiunii acestui mister este Spiritul Sfânt, care dă viața lui Isus în Maria: “Spiritul Sfânt se va coborî peste tine”. El este dătătorul vieții ca și pe timpul creației, când “Spiritul Domnului plutea peste ape” (Gen 1, 2). Este o nouă creație care acum începe, timpul nou al realizării voinței lui Dumnezeu: acela de a stabili cu lumea, nu doar relații formale (conform legii), ci relații de iubire și de dăruire (prin mijlocirea dăruirii trupului lui Isus). Din iubire și din dar se naște viața nouă care trebuie să conducă toată istoria cosmică și umană, pentru ca istoria lumii să aibă o împlinire fericită.

Spiritul află în Maria un interlocutor disponibil care să primească viața nouă cu deplină conștiinciozitate: “Cum este posibil?… Sunt slujitoarea Domnului”. Ea, o fată oarecare din Ierusalim, care s-a mutat la Nazaret cu logodnicul ei Iosif, constituie împlinirea vechilor profeții (Isaia a trăit cu aproape 750 de ani mai înainte): “Va naște un fiu, căruia îi va da numele Emanuel: Dumnezeu cu noi”. Și Elisabeta cea stearpă va naște un fiu. În acest caz nu este vorba de o intervenție fecundatoare a Spiritului Sfânt, deoarece adevăratul tată al lui Ioan este Zaharia, dar este în orice caz, o abundență de har vital, datorită vârstei celor doi părinți. Bunavestire a Domnului se propune ca o adevărată sărbătoare a vieții.

Astăzi avem multe motive pentru a-L invoca pe Spiritul Sfânt, dătătorul de viață. Fiind creștini, nu dorim ca viața pe pământ să slăbească, ci să se dezvolte tot mai mult, după voința Tatălui: viața spirituală, viața biologică. Spiritul ne invită să luptăm împotriva dezamăgirilor, a depresiilor, împotriva poluării, a războaielor, împotriva distrugerii resurselor energetice și minerale.

Munca, truda creștinului nu trebuie să fie stimulată doar de dorința de succes imediat, ci de încrederea în fidelitatea Spiritului. “Da”-ul Mariei nu i-a ușurat viața, ci i-a făcut-o și mai nesigură. “Da”-urile noastre nu ne dau mereu certitudine și satisfacția rezultatului, dar rezultatele le “contabilizează” Dumnezeu, noi trebuie să ne consolăm cu păstrarea sănătoasă a credinței în El. Toți trebuie să învățăm câte ceva de la Maria. Credința ei este o invitație pentru noi să privim dincolo de aparențe: o invitație să credem cu putere, că problemele vieții ne pregătesc pentru participarea la viața lui Isus înviat.

În ultima parte a predicii noastre ne vom opri asupra unor gânduri ale Excelenței sale, Cardinalul Angelo Comastri, legate de Evanghelia de astăzi.

După părerea sa, pagina Buneivestiri este o povestire vocațională care ne privește. Toți oamenii avem o vocație, o chemare de împlinit. În chip diferit și nouă ne-a trimis Domnul un înger pentru a ne aduce un mesaj, iar viața noastră nu este nimic altceva decât răspunsul la această chemare a Domnului. Trebuie să ne prezentăm la școala Mariei pentru ca să învățăm să spunem: “Da! Iată-mă”!

Evanghelistul notează că în luna a șasea, înainte de chemarea Mariei, a avut loc chemarea lui Ioan, a Elisabetei, a lui Zaharia. Pornind de la acest fapt, excelența sa constată cum vocația Mariei, nu este izolată, solitară. Totul se mișcă în interiorul unei comunități, iar vocațiile converg, deoarece doar în comuniune cu aproapele se descoperă și se vede identitatea Dumnezeului-iubire.

Prin faptul că Dumnezeu este cel care a trimis pe Îngerul Său Mariei, rezultă că El este Creatorul Mariei, Cel ce se mișcă prin istorie și care bate la poarta libertății umane. Domnul nu trece peste libertatea umană.

Fraților! Cum de Domnul bate la ușă? (cfr. Apoc 3). Nu este El, Stăpânul tuturor? Într-adevăr, este Stăpânul tuturor, dar este un Dumnezeu-Iubire, iar iubirea nu poate să constrângă. Iubirea poate doar să bată la ușă: “Iată, Eu stau la ușă și bat… dacă cineva ascultând glasul Meu îmi va deschide, Eu voi intra, voi cina cu el și el cu Mine”. Câte cine nu s-au ținut pentru că multe uși nu s-au deschis? Este riscul libertății. Riscul de a găsi uși deschise și uși închise. Iar porțile închise împiedică extinderea bucuriei și a mântuirii care a venit în lume.

Excelența sa se întreabă cu privire la locul în care s-a născut vocația, chemarea Mariei, și observă că Îngerul a fost trimis la Maria în ținutul Galileei păgânilor: ținut disprețuit, care și-a pierdut identitatea. La Ierusalim erau cei perfecți, apărătorii adevăratei tradiții. În Galileea erau cei disprețuiți. Lui Nicodim, care încerca să-L apere pe Isus, cărturarii i-au răspuns să cerceteze Scripturile și să vadă că nici un profet nu poate veni din Galileea. La fel, Natanael se întreabă, dacă ceva bun poate să vină din Nazaret. Prin urmare, Îngerul este trimis la Nazaret, în ținutul umilinței. Aici înmugurește vocația Mariei.

Măreția Mariei constă în umilința sa. Pentru că nu era stăpânită de orgoliu, libertatea ei acceptă în chip spontan, voia Domnului. Mândria noastră ne împiedică să răspundem imediat, spontan, voinței și chemării lui Dumnezeu.

Cuvintele pe care Îngerul i le adresează Mariei sunt greu de tradus: Chaire, Bucură-te! O invitație care în Vechiul Testament este aproape mereu legată de anunțurile mesianice: “Bucură-te, tresaltă Ierusalime! Bucură-te, tresaltă Fiica Sionului!”. Maria știe că acest cuvânt are o semnificație bogată, profundă. “Bucură-te, tresaltă! Kecharitomene!»… Tu, care ai fost umplută de frumusețe! Tu care ai fost umplută de har! Domnul este cu Tine, adică este clipa în care tu primești o mare misiune!

Noi ne-am fi așteptat din partea Mariei la o mare bucurie. În schimb, spune evanghelistul, Maria “s-a tulburat” epi to Logo, la auzul acestor vorbe. Verbul, în greacă, are un sens aparte, profund, înseamnă: “a rămas dezorientată, impresionată, tulburată de aceste cuvinte”. Din care motiv? Oare nu erau cuvinte care trebuiau să-i stârnească bucuria? “Bucură-te, Tu care ai fost umplută de frumusețe! Bucură-te, Tu care ai fost umplută de har!”. Tulburarea Mariei este tulburarea celor umili. Tulburarea mirării. Cutremurul persoanelor care se simt prea mici față de planul lui Dumnezeu. Paradoxal! Datorită faptului că Maria se simțea nevrednică, a fost cea mai potrivită pentru împlinirea planului lui Dumnezeu, pentru că simțindu-se mică, ea se abandonează Domnului și nu se bazează pe sine, nu se încrede exclusiv în sine, ci în ajutorul și în puterea Domnului.

Astfel, ea a putut să spună: “Iată, slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul Tău!” Și cuvintele ei au fost pline de sinceritate. Și noi spunem de multe ori: “Iată-mă”, dar nu suntem sinceri. Noi declaram, “Iată-mă”, dar punem condiții. Imediat ce Maria spune “Iată-mă”, simte nevoia de a sluji. Ea a afirmat: “Sunt slujitoarea Ta”. Cine-l primește pe Dumnezeu în inima sa, se deschide imediat slujirii fraților săi. Maria, repede s-a dus la Elisabeta.

Fraților! Imediat ce Îngerul a primit “da”-ul Mariei, a plecat de la ea. Maria a rămas în casa sa, în sărăcia sa, în umilința sa. În această clipă ea urmează calea slujirii și-și redescoperă vocația. Acum Elisabeta poate să-i spună: “Abia am auzit glasul tău, copilul a tresărit în pântecele meu și fericită tu…” nu pentru că ai fost aleasă de Domnul, ci: “Fericită tu, deoarece ai crezut“. Datorită acestei credințe, Domnul construiește maternitatea mesianică, prezența Fiului Său în istoria lumii.

Astăzi, această Evanghelie ne este încredințată, dăruită. Această pagină suntem chemați să o trăim fiecare din noi. Fiecare cu particularitatea și cu vocația sa. Și pe noi, Dumnezeu ne vizitează și bate la ușa libertății noastre. Să facă Dumnezeu, ca al nostru “iată-mă” să fie cât mai asemănător cu cel al Mariei. Amin.

Ritul bizantin