Start > Ritul latin > Solemnitatea Sfântului Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria

Solemnitatea Sfântului Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria

19 March 2009
1,856 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Predici.cnet.ro
Sfântul Iosif

Iubiți credincioși, într-o suburbie a Los Angeles-ului există un club de persoane bolnave de SIDA care, conștientizând că sunt condamnate la moarte, au înțeles că nu mai au nimic de pierdut și, în consecință, au început să se dedică unor activități pe care “înainte” nu ar fi îndrăznit niciodată să le desfășoare: parașutism, alpinism, curse auto etc. Este un lucru ciudat: doar în fața faptului că, inevitabil, va trebui să murim, dorim să trăim viața mai intens și să fie plină de semnificații, fără nici un fel de frică. În rest, trăim într-o stare permanentă de amorțeală, de nesiguranță, de frică.

Frica este un adevărat flagel pentru societatea contemporană în care ne trăim existența de fiecare zi. Zi de zi ne confruntăm cu tot felul de “frici”: dacă mi se va întâmpla ceva rău? dacă îi voi spune asta și se va supăra? dacă voi avea de suferit? dacă mă voi îmbolnăvi? dacă voi rămâne singur? dacă mă vor da afară de la serviciu? dacă vor râde de mine? dacă voi fi refuzat? Omului îi este frică pentru ziua de mâine. Omului îi este frică pentru faptul că se simte urmărit, că nu poate trăi în siguranță. Omul se teme să-și asume responsabilități, pentru că nu știe dacă le poate duce la îndeplinire. Dacă vreți, omul se teme să-și mai întemeieze o familie solidă, pentru că nu are certitudinea că îi poate rămâne fidel până la capăt.

Ca și creștini, care ar trebui să fie atitudinea noastră în fața fricii? Să ne dăm bătuți? Să trăim încovoiați sub jugul ei împovărător? Să ne acceptăm într-un mod pasiv soarta, destinul? Suntem în timpul sfânt al Postului Mare, iar invitația lui Cristos este aceea de a maturiza credința, de a o responsabiliza atât în relația noastră cu Eternitatea, cu Dumnezeu, cât și în relația cu aproapele, în care este imprimat chipul și frumusețea Creatorului. Cu forțele proprii, care sunt, din păcate, limitate, reduse, nu putem ajunge la o astfel de maturitate și nici la învingerea fricii. De aceea, harul lui Dumnezeu ne vine în ajutor, ne întărește și ne călăuzește în drumul greoi al creșterii spirituale. Iar acest har se manifestă și prin meditarea și însușirea calităților unor oameni, care, ca și noi, au fost supuși presiunilor și mentalităților rele ale societății, dar care au ieșit învingători tocmai pentru că au avut încredere și și-au pus speranța în harul lui Dumnezeu.

Și unul din acești maeștri ai încredințării în harul lui Dumnezeu, care a învins frica, care și-a asumat responsabilități de neconceput pentru mentalitatea iudaică, a fost sfântul Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria și tatăl purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu. A fost un sfânt simplu, nevorbăreț, care însă ar trebui să fie numit expert în combaterea fricii. Unii teologi l-au numit cel mai mare sfânt al Bisericii după soția sa, Maria.

Cheia de înțelegere a curajului și a credinței lui Iosif o găsim chiar în evanghelia de astăzi: “Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta… Trezindu-se din somn, Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului” (Mt 1,20.24a). Acestea sunt cuvintele cheie ale vieții sfântului Iosif, din familia lui David. Prin acestea, Tatăl veșnic încredințează unui simplu om, la prima vedere, un anonim între atâția anonimi, unui tâmplar din Nazaret, marele mister întrupării Fiului lui Dumnezeu. Desigur, acest mister a fost încredințat mai întâi Fecioarei, dar, din momentul Buneivestiri, același mister fusese deja încredințat și lui Iosif, pentru că, în conformitate cu legea lui Israel, ea era logodnica lui chiar dacă nu locuia încă în casa lui.

Așadar, Iosif devine participant la același mister al lui Dumnezeu, împreună cu Maria, dar după dânsa, așa precum afirmă evanghelia solemnității de astăzi. Lui Iosif, tâmplarul din Nazaret, i-a fost încredințat, ca și Mariei, același mister al lui Dumnezeu: un mare mister, misterul Etern ascuns în Dumnezeu, un mister care a devenit carne în istoria umanității și a fost descoperit inimii umane prin ochii credinței.

Iosif a fost un om simplu, acoperit de Cel Preaînalt cu daruri deosebite pentru a împlini această misiune a creșterii și îngrijirii Celui care avea să salveze lumea din întuneric. A avut parte de momente fericite, extraordinare, pentru că i-a avut alături pe Maria și Isus, care i-au insuflat sentimente de speranță, de iubire, de bucurie; dar a întâlnit și momente de suferințe și de “noapte a credinței”: zămislirea minunată a Mariei, sărăcia de la Betleem din momentul nașterii, profeția ciudată a lui Simeon, fuga în exilul egiptean datorată cruzimii lui Irod. Cu toate acestea, el a rămas fidel voinței lui Dumnezeu. De ce? Pentru că nu i-a fost frică să accepte planul lui Dumnezeu, nu i-a fost frică să se aventureze în lupta teribilă împotriva ispitelor, a dezamăgirii, a mentalității sufocante a lumii lipsite de speranța și iubirea divină.

Ce dorește să ne învețe astăzi sfântul Iosif, acest om al credinței? Care sunt valorile spirituale pe care el vrea ca noi să le interiorizăm și, de ce nu, să ni le și însușim? Nu am putea, doar în câteva cuvinte, să le înșirăm pe toate. Să ne oprim doar asupra uneia, de care depinde însuși viitorul omenirii: familia. Ea are un rol fundamental în prima proclamare a credinței și în inițierea creștină a copiilor. În familie, părinții se dovedesc a fi instrumente de neînlocuit ale harului pe care Dumnezeu vrea să-l comunice sufletelor spre mântuire. Familia este o comunitate a rugăciunii. Este important nu doar faptul de a te ruga, dar a te ruga împreună.

În familii este necesar să existe momente de adunare pentru rugăciune, pentru ca, în familie, toți membri să se poată hrăni nu doar cu pâine, dar și cu cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu. Este necesară, de asemenea, participarea la sfânta Liturghie și la sacramente în zi de duminică, pentru că, în cadrul acesteia, orice familie își găsește echilibru spiritual și noi forțe spirituale în munca ei de maturizare creștină.

Iar sfântul Iosif ne învață toate acestea. El, omul cel drept, ne învață iubirea responsabilă față de aceea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o în mod special: iubirea între soți, iubirea între părinți și iubirea față de copii. Ne învață responsabilitatea față de orice viață, din primul moment al conceperii ei până în ultima clipă pe acest pământ. Ne învață să respectăm darul vieții în cadrul sfânt al familiei. Ne învață cum să iertăm și cum să trecem peste dezamăgirile inerente vieții de familie. Ne învață să-l adorăm pe Creator, Tatăl și de Viață Făcătorul. Și toate acestea să le facem fără frică, pentru că, dacă Domnul este cu noi, cine poate fi împotriva noastră!

Să-l rugăm pe sfântul Iosif, protectorul Bisericii și al familiei, să fie alături de familiile noastre, dar și de dieceza noastră, rugându-l, în același timp, să ne învețe și pe noi să cooperăm cu fidelitate și fără frică la opera de răscumpărare a omenirii. Amin!

pr. Marius Dumea

Ritul latin