Start > Ritul bizantin > Întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan

Întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan

26 December 2008
1,492 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Sfântul protomartir și arhidiacon Ștefan

Trăim încă în atmosfera înălțătoarelor zile de creștinească prăznuire a Nașterii Domnului. Ne răsună în minte încă versul colindei: “Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos” în ieslea Betleemului fericit al celui ce a creat lumea.

În aceste clipe, când inima ne este plină de bucuria Nașterii, când ochii noștrii sunt ațintiți asupra întrupării Celui din veac așteptat, de toți drepții și proorocii, în aceste clipe, Biserica ne înfățișează desfășurarea Vieții creștine, înfiripată o dată cu moartea lui Hristos. Astăzi sfânta noastră Biserică prăznuiește pe cel ce a vestit mărețul șir de martiri, al celor ce-i vor purta crucea, de jertfe pentru religia dragostei care avea să schimbe omenirea acelor veacuri, din temelie.

În fruntea acestor mucenici ca primă jertfă creștină stă Sfântul Arhidiacon Ștefan.

După activitatea publică a Mântuitorului, încheiată prin patimile, moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer, urmate de pogorârea Duhului Sfânt în ziua cincizecimii, care a dat avânt cuvântului Sfinților Apostoli, numărul credincioșilor sporea zi cu zi în Biserica din Ierusalim. Toți aceștia se dăruiau să trăiască din plin virtuțile creștine și în special dragostea față de aproapele. Pe temeiul dragostei pe care o slujeau, cei avuți își vindeau averile, iar prețul lor îl puneau la picioarele apostolilor, spre folosul tuturor celor ce aveau nevoie: săraci, văduve și orfani.

Dar curând au început nemuțumirile. Astfel, iudeii eleniști, adică aceia care veniseră la Ierusalim de dincolo de hotarele Palestinei și adoptaseră limba și cultura greacă, au cerut ca Sfinții Apostoli să rânduiască anume slujitori care să vegheze pentru a nu fi trecute cu vederea văduvele lor la împărțirea zilnică a ofrandelor.

Spre a pune capăt nemulțumirilor ce puteau să se mai ivească, Sfinții Apostoli au chemat mulțimea de credincioși zicându-le: “Nu este drept ca noi părăsind cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Dreptatea aceea, fraților, căutați – bărbați dintre voi cu nume bun plin de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă” (Faptele Apostolilor 6, 2-3).

Și alegând șapte bărbați vituoși, cu duh curat, mulțimea i-a înfățișat Sfinților Apostoli care, rugându-se, și-au pus mâinele peste ei, și i-au rânduit diaconi învestiți cu harul acestei sfinte slujiri. Așa a fost instituită în Biserica creștină prima treaptă ierarhică, treapta diaconiei. Între acești șapte bărbați aleși se afla și Sfântul Ștefan, a cărui înțelepciune și zel pentru propovăduirea cuvântului mântuitor erau prețuite de toți: căci Ștefan, plin de dar și de putere, făcea minuni și semne mari în popor.

Așa pășește Sfântul Ștefan în istoria Bisericii creștine, care-l va prăznui de-a pururea ca pe cel dintâi încoronat cu cununa muceniciei, după modelul Mântuitorului Hristos.

Sfântul Ștefan era de fel din Tarsul Ciliciei, ca și marele Apostol Pavel. După tradiție, el făcuse parte din cei șaptezeci de mucenici ai Mântuitorului. Astfel vom înțelege poate mai bine zelul său de a vesti Cuvântul Mântuitorului Hristos, care a venit în lume ca să slujească și nu să fie slujit, ducând smerenia până a sluji ucenicilor săi, spălându-le picioarele.

Sfântul Ștefan se îngrijea, cu toată puterea sa, de cei săraci, de văduve, de orfani și bolnavi, îi ajuta, îi mângâia, aducându-le vestea cea bună.

Credința neclintită a Sfântului Ștefan, întemeiată pe cunoașterea adâncă a învățăturii Domnului Hristos și a Vechiului Testament, au făcut din el un adversar de temut pentru cărturari și farisei, care nu mai puteau să-i mai facă față.

Neputând să-l învingă, prin cuvânt, datorită înțelepciunii și darului cu care le vorbea, unii din farisei și din cărturari au pus niște martori mincinoși care să zică: “Acest om nu încetează de a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și împotriva Legii. Căci l-am auzit zicând că Isus Nazarineanul, va strica locul acesta și va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise” (Fapt. Apost. 6, 13-14). În timpul judecării, în fața aceluiași arhiereu Caiafa, care judecase și pe Mântuitorul Isus Hristos, Sfântul Arhidiacon Ștefan, dezvăluie aici marele adevăr, că Isus Hristos, Mântuitorul lumii, este Mesia, pe care ei îl așteptau. Astfel el mustră mândria cărturarilor și fariseilor, arătându-le pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a odrăslit din sămânța lui David. Cuvintele lui au sunat în urechile judeăctorilor ca o condamnare: “Voi cei tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea stați împotriva Duhului Sfânt, precum părinții voștri, așa și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum, voi, care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o”. Sunt rostiri sfinte pe care le citim în Sfânta Scriptură, la Faptele Apostolilor (F. Ap. 1-153). Cu cât vorbea mai însuflețit, cu atât creștea mânia împotriva tânărului diacon. Iar Sfântul Ștefan, călăuzit de puterea Duhului Sfânt, căutând spre cer, a zis: “Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta Tatălui” (F. Ap. 7, 56).

La auzul acestui sublim adevăr, pe care ei îl considerau blasfemie, în acea pornire a urii nestăvilite, strigând cu glas mare, au năvălit asupra lui cu toții și scoțându-l afară din cetate, l-au omorât cu pietre.

Dar ceea ce uimește în măreția acestui suflet curat, în acele clipe, când pietrele ucigătoare îi aduceau sfârșitul nedrept și pe care Biserica le numește într-o frumoasă cântare “scări la cerească suire, s-au făcut ție aruncările de pietre prin care suindu-te ai văzut pe Domnul stând de-a dreapta Tatălui” este forța caracterului puternic, ce dovedea o viață trăită cu adevărat în duhul Evangheliei lui Hristos.

De aici și puterea rugăciunii dinaintea morții sale, când, ca un înger strălucind la față cu bucurie a strigat pentru cei ce-l ucideau cu pietre: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7, 60).

Din desfășurarea rugăciunii Sfântului Ștefan luăm aminte mai ales de două momente culminante, precum și la adânca învățătură despre modelul cum să ne rugăm.

Din cele adâncite de Sfinții Părinți, aflăm că, atât timp cât Sfântul Arhidiacon Ștefan s-a rugat pentru sine, a stat în picioare, pentru că ceea ce cerea era după plac, și astfel se cuvenea să se roage. Însă în clipa când rostește rugăciunea pentru iertarea celor ce îl ucideau cu pietre, se așază în genunchi, și se roagă cu toată ardoarea acelor clipe supreme, dându-și seama că cerea un lucru mai greu decât până atunci: iertarea vrăjmașilor.

Pentru a doua oară, dar de data aceasta din partea unui om, cărturarii și fariseii sunt întâmpinați cu sublima poruncă a iubirii de vrăjmași, poruncă sfântă care a scuturat din temelii lumea veche. Iubirea pentru vrăjmași aflați în păcat, în loc de legea talionului, rugăciune pentru cei ce aduceau moartea, crezând că slujesc astfel lui Dumnezeu. Dar această iubire desăvârșită, iubirea celor care îți greșesc ție, poruncă înaltă, care a uimit lumea acelor timpuri, nu putea să o realizeze decât un adevărat ucenic al Mântuitorului Hristos, așa cum a fost Sfântul Arhidiacon Ștefan, în mintea căruia cuvintele Mântuitorului: “Ați auzit că s-a zis: Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău. Iar eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei că vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 43-44), au găsit înțelesul lor cel adevărat.

Să luăm aminte la credința și jertfelnicia Sfântului Ștefan.

Din izvorul acestei iubiri față de Dumnezeu și de om să ne adăpăm cu toții. Acest izvor îl aflăm în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, față de noi, din dragostea Celui care s-a întrupat pe pământ pentru noi.

Trăind adânc în duhul ei, în clipa trecerii în viața de dincolo vom putea spune și noi, ca odinioară Sfântul Arhidiacon Ștefan: “Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56).

Și într-un glas să ne rugăm întâiului mucenic și slujitor al lui Hristos “Ștefan mărite, cerescule cetățean și slujitor a lui Hristos, fericite, fă rugăciunea pentru sufletele noastre și pe noi cei ce săvârșim luminatul tău praznic, luminează-ne cu lumina cea neaprinsă”. Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin