Start > Ritul bizantin > Sărăcia sau ascultarea de Domnul este izvor de mântuire

Sărăcia sau ascultarea de Domnul este izvor de mântuire

19 November 2008
1,402 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXX-a după Rusalii)

Fraților!

Înainte de toate, ar trebui să fim cu luare aminte la cuvintele Apostolului pe care l-am ascultat astăzi. Iată ce le-a scris sf. Pavel colosenilor: “Ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă cu duioșie îndurătoare, bunătate, umilință, blândețe, răbdare. Răbdați-vă între voi și iertați-vă unii pe alții, dacă cineva are vreo plângere împotriva cuiva. După cum Domnul v-a iertat vouă, așa faceți și voi. Mai presus de toate acestea puneți însă dragostea: ea este legătura desăvârșită. Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre; la ea ați fost chemați, să fiți un singur Trup. Fiți recunoscători. Cuvântul lui Isus să locuiască în voi din plin. Învățați-vă și mustrați-vă unii pe alții cu toată înțelepciunea” (Col. 3, 12-16).

Respectarea acestor învățături sfinte ar fi pentru noi (toți) foarte folositoare ca să trăim cum se cuvine în acest timp de post și de pregătire în vederea celebrării Nașterii Domnului. În acest sens, Evanghelia de astăzi ne avertizează pe toți care suntem în căutarea Împărăției Cerurilor să respectăm poruncile: să nu înfăptuim adulter, să nu mințim, să nu furăm, să ne cinstim părinții, și mai presus de acestea să avem grijă de cei mai săraci. Dar se mai amintește de o poruncă… Oare care este? Pentru a răspunde cum se cuvine trebuie să ne întrebăm de ce tânărul s-a întristat și a plecat? El pleacă deoarece nu ascultă de îndemnul lui Isus. De aici reiese că porunca poruncilor constă în a asculta sfaturile lui Isus și a le urma.

Iată ce implică postul, iată ce implică îndreptarea pașilor noștri pe calea mântuirii: ascultarea de Isus. Oare astăzi unde, când și cum putem să stăm de vorbă cu Mântuitorul? Iubiților! În Taina Spovedaniei ne întâlnim cu darul milei Lui și cu iertarea păcatelor noastre; în Taina Împărtășaniei ne dăruiește jertfa Lui, adică trupul și sângele Său vărsat, pentru ca noi să primim plinătatea vieții; în cuvintele Sfintei Scripturi (când ne facem timp să o citim) ne mustră ca să ne abată de la rele, dar ne și încurajează și ne întărește cu înțelepciunea Sa dătătoare de lumină și pace în drumul nostru pământesc pentru ca să facem fapte vrednice de mântuire. Pe Domnul îl întâlnim și în persoana semenilor noștri bolnavi, săraci, abandonați. Să ne aducem aminte că și un pahar de apă dat acestora contează în economia mântuirii.

Din textul Evangheliei de astăzi rezultă că a fi bogat înseamnă a fi plin de sine, a fi încăpățânat, a nu asculta de nimeni, nici chiar de Dumnezeu. Prin urmare, a fi sărac înseamnă a recunoaște că am primit toate de la Domnul, că El ne-a creat pentru viața de veci; a-L recunoaște pe Isus ca adevărat Învățător al nostru, a recunoaște că avem nevoie de iertarea Lui și a ne ierta între noi precum și El ne-a iertat. În acest sens, “sărăcia” evanghelică nu este un sfat, ci o poruncă. “Sărăcia” este atașamentul ucenicului care vine la Biserică cu umilință, cade la picioarele Domnului și-I cere iertare, apoi ascultă și împlinește învățăturile Domnului. Pentru un creștin, “sărăcia ” nu este facultativă ci este un imperativ, este condiția de bază: calea cea mai sigură pentru a ajunge la desăvârșire și, prin urmare, la mântuire.

“Bogatul” care afirmă că a respectat toate poruncile dă dovadă de falsitate, deoarece este plin de sine și cu inima închisă față de alții. Nu respectă porunca cea mai elementară și cea mai mare: solidaritatea cu aproapele. “El pleacă trist” și rămâne în continuare cu “bogățiile lui” – cu încăpățânarea lui și cu ideea falsă despre sine cum că ar fi mai bun și mai cinstit decât alții -, dar rămâne singur și abandonat. Tristețea lui își are rădăcinile în iubirea – greșită – de sine însuși.

“Ce să fac pentru ca să am viața veșnică?” Întrebarea acestui “tânăr” s-ar părea că pornește dintr-o inimă plină de credință. De fapt, el dorea să se laude și să se mândrească în fața lui Isus. Pe de altă parte, cerința lui, adică viața veșnică, nu este o viață plictisitoare ori lipsită de sentimente. Ea este viața totală, împlinită și fericită: este viața viață. Prin urmare, întrebarea tânărului nu este atât de religioasă. Reprezintă, mai degrabă, dorința omului după fericire și continua căutare a bucuriilor și a plăcerilor. Răspunsul lui Isus este minunat: un șir de reguli care, dacă sunt respectate, duc la împlinirea acestei dorințe – ajută viața să fie trăită în plinătatea ei.

Codul stradal nu este neapărat o serie de restricții, ci, mai degrabă, reguli care, dacă sunt respectate, dau naștere la o circulație în siguranță pe drumurile publice. Tot așa și poruncile : dacă sunt respectate, conduc omul la fericirea veșnică. Bogăția? După Evanghelie nu este dată de câți bani are cineva în buzunar. Evanghelia vorbește de bogăția inimii omului: de faptul că omul se închide în sine, este plin de preocupările lumii acesteia, este egoist și disprețuitor față de alții. După Isus, acest tânăr greșește, pierde ocazia vieții sale, deoarece nu-și investește viața sa (adevărata bogăție), timpul și disponibilitatea sa în a-L urma pe Domnul, ci fuge de Domnul.

Acest tânăr nu și-a împlinit vocația, chemarea, adică mântuirea sufletului, deoarece nu era liber și nu mai comanda el, ci preocupările și “bogățiile” lui îl conduceau pe el. Atunci când bogăția comandă, iar omul ca și un sclav i se supune, banul nu mai este un instrument, un mijloc lăsat să-l slujească pe om, ci devine un idol căruia omul i se închină. Noi, oamenii, avem nevoie de bani, dar banii trebuie să rămână sluga noastă. Spunea cineva că: “Banul este un bun slujitor, dar un rău patron”. Mila Domnului l-a vizitat pe tânăr și i-a arătat că viața veșnică nu se cumpără pe bani, dar “bogățiile” lui “materiale” nu i-au permis să asculte de glasul Domnului pentru ca să se realizeze spiritual. Dintre Dumnezeu și Mamona, tânărul alege Mamona, dar în loc de bucuria celui care a găsit o comoară este invadat de tristețea celui care a pierdut tot ce avea mai bun.

Într-adevăr, este greu pentru cei bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu, dar este greu și pentru alții, adică pentru cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și nu-l împlinesc, adică nu aduc roadă. Oare nu suntem cu toții prea maturi, inteligenți și atotștiutori pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, în care intră doar copiii? Lăudat să fie Isus!

Ritul bizantin