Start > Ritul latin > Sfințirea Bazilicii din Lateran

Sfințirea Bazilicii din Lateran

8 November 2008
1,093 afișări

Autor: pr. Lucian Păuleț
Copyright: Predici.cnet.ro
Sfințirea Bazilicii din Lateran

Sărbătoarea de astăzi, 9 noiembrie, care în acest an înlocuiește duminica, ar putea să ne surprindă. Ce legătură avem noi, creștinii din secolul XXI, din…, cu o biserică veche de 1.700 de ani de la Roma? De ce este așa importantă această sărbătoare?

Dar să vedem mai întâi contextul istoric în care a apărut această biserică. Știți că în primele 300 de ani creștinismul era ilegal. Era o religie persecutată. De fapt, Imperiul Roman a dezlănțuit 10 persecuții împotriva creștinilor prinzându-i nu numai pe Petru și Paul, ci și pe toți cei care îi pomenim în Canonul Roman. Creștinii, în acest timp, au fost nevoiți să se ascundă. Nu aveau temple, nici biserici, nici locuri publice pentru a se întâlni să celebreze sf. Liturghie. Se întâlneau în secret în casele lor sau în cimitire. Și iată, în anul 313, împăratul Constantin a dat libertate de cult creștinismului.

Dar odată ce creștinii au putut să se adune pentru celebrări, a fost necesar ca ei să-și construiască biserici. Și aici intervine faptul istoric important pentru sărbătoarea de azi. Exista la Roma un palat care aparținuse familiei Laterani iar acum era folosit de Constantin și de mama sa, Elena. Împăratul a dat creștinilor o aripă a acelui palat. Mai exact i-a dat-o papei Melchiade (311-314). Acolo a celebrat și locuit papa, iar apoi toți papii după el (cu excepția celor 40 de ani la Avignon), până în 1871 când Papa Pius IX, în timpul revoluției italiene, s-a retras pe dealul Vaticanului. Dar biserica din Lateran, restaurată de mai multe ori în decursul secolelor, rămâne și azi biserica oficială a papei, catedrala lui, în calitate de episcop al Romei. Cei mai mulți papi au fost încoronați în această biserică, acolo se celebrează ceremoniile din Joia Sfântă. Acolo s-au ținut cinci concilii ecumenice. E numită bazilica sf. Ioan din Lateran în cinstea sfântului Ioan Botezătorul și a familiei Laterani care a donat pământul pe care s-a construit bazilica. Are înscrise pe ușile sale aceste cuvinte: omnium ecclesiarum Urbis et Orbis mater et caput – mama și capul tuturor bisericilor din orașul Roma și din lumea întreagă.

Acum înțelegem mai bine de ce avem această sărbătoare astăzi: pentru că bazilica din Lateran e prima biserică creștină, mama tuturor Bisericilor din Vest. Însă acesta este numai motivul de suprafață. Noi celebrăm această sărbătoare deoarece ne amintește de de originile noastre. Roma a fost evanghelizată de Petru și Paul și de alți misionari. La rândul ei, Roma, fiind centrul lumii în acel timp, inima Imperiului Roman, a trimis misionari în partea de apus a imperiului. În momente mai îndepărtate sau mai apropiate din istoria noastră, noi, catolicii, am fost învățați credința de către misionarii trimiși de Roma, (nu de Ierusalim sau alte Biserici patriarhale). De aceea, Roma este pentru noi Biserica mamă.

“A fi în unire cu Roma” nu înseamnă numai că avem rit roman, ci că suntem în legătură cu originile noastre, cu acea credință proclamată de Petru și Paul. Roma e locul unde Petru a trăit, a predicat, a murit și a transmis credința. Bazilica Sfântului Ioan din Lateran e locul în care urmașii lui Petru au trăit, au predicat, au murit și au transmit credința. Biserica de la Lateran e un semn istoric și un simbol al rădăcinilor noastre adânci, al legăturii noastre cu trecutul, e semnul de comuniune în credința unui lung șir de papi care au prezidat de acolo.

În al doilea rând, Bazilica Sf. Ioan din Lateran ne amintește de catolicitatea noastră, de legătura noastră cu centrul și, de la centru, cu toată Biserica Catolică. Ne amintește că parohia noastră, prin legătura noastră cu biserica mamă, aparține unei comunități atât de antice în trecut, dar și atât de vaste în prezent. Iar în zilele noastre de individualism patologic, de existență egocentrică, această legătură cu Biserica universală nu e un lucru lipsit de importanță. Facem parte dintr-o comunitate așa de largă – aceasta ne spune sărbătoarea de azi.

Există un al treilea motiv pentru care lumea catolică celebrează amintirea sfințirii unei biserici din altă parte a lumii. Sărbătoarea de azi ne amintește că zidirea de temple și biserici este un instinct adânc întipărit în ființa noastră umană. Noi, oamenii, avem nevoie de simboluri și rituri ca să trăim, și mai degrabă am renunța la hrană și băutură decât la aceste simboluri. Săracii Franței știu că Turnul Eiffel ar putea fi topit, iar banii rezultați astfel i-ar putea hrăni pentru un timp, dar nu vor acest lucru. Zidul Plângerii pentru evrei, Sfânta Sofia pentru turci, Abația Westminster pentru anglicani, Domul sau Moscheea Stâncii pentru musulmani reprezintă mult mai mult decât niște clădiri. Ele sunt niște simboluri și întruchipează istoria acelor națiuni sau religii. Acele simboluri dau identitate, unitate și aspirații. De aceea, primul lucru pe care îl fac cotropitorii este să distrugă sanctuarele națiunilor și literatura lor. Fără ele, oamenilor nu le mai rămâne mare lucru.

În unele timpuri din istorie, oamenii și-au pierdut reperele și au declarat clădirile ca fiind produse ale vanității umane. Însă, acei puritani au produs ei înșiși suferințe teribile distrugând multe capodopere, zdrobind vitralii de valoare, arzând opere de artă inestimabile. Au uitat că bisericile și catedralele nu sunt produse ale orgoliului omenesc, deși uneori poate au fost, ci sunt expresii ale credinței oamenilor. Bărbați și femei, băieți și fete, bătrâni și tineri, oameni de toate condițiile sociale și chiar morale, întregul oraș a construit, de exemplu, catedrala din Chartres, punând piatră lângă piatră, act de iubire lângă act de iubire. Sărbătoarea de azi ne amintește că bisericile noastre, oricât de mărețe sau umile, sunt semne ale transcendenței, locuri în care noi ne adunăm să spunem tare ceea ce, de prea multe ori, suntem presați de alții să negăm în mod deschis: Isus Cristos este Domnul!

Un ultim motiv pentru care noi celebrăm sărbătoarea bisericii mame este că solemnitatea de azi ne amintește că noi înșine suntem temple, chiar dacă nefinisate încă. Noi creștinii suntem Biserica lui Cristos și avem o istorie mareață. În decursul secolelor, Biserica a făcut mai mult bine decât e posibil să ne dăm seama. Mijloacele de comunicare în masă, care mereu ne atrag atenția asupra greșelilor noastre, nu ar trebui să ne orbească cu privire la enormul bine care l-am făcut în timp și încă îl mai facem. Caritasul creștin este cel mai mare serviciu privat de ajutor din lume, deși acest fapt nu este scris în ziare și nici spus la televiziune. Primele linii de aprovizionare în caz de cataclism au fost deschise tot la Roma de Papa Leon cel Mare (440-461). Gândiți-vă la numărul imens de surori, dintre care fericita Maică Tereza de Calcuta nu e decât doar una, la spitalele catolice ce nu pot fi numărate, la școli, la clinici și leprozerii. Probabil cea mai mare asistență medicală a bolnavilor de SIDA este oferită de Biserica Catolică, deși nu vom ști niciodată aceasta. I-am învățat pe oameni să scrie, să citească, să cânte, să creadă și să ierte. I-am vindecat pe oameni, i-am mângâiat, i-am înmormântat. Suntem prezenți în orice parte a pământului slujind altora, zi și noapte, fără încetare. În ciuda greșelilor noastre, am făcut și facem lucrarea lui Cristos.

Acum știți de ce sărbătoarea Sfințirii Bazilicii din Lateran este atât de importantă și ce de ce ne privește și pe noi. Acum știm că solemnitatea de azi ne vorbește despre trecutul nostru, despre legătura cu Petru și Paul, despre universalitatea (catolicitatea) Bisericii noastre, și, cel mai important, despre misiunea noastră de a fi Biserica lui Crsitos și de a-i continua lucrarea sa de slujire a oamenilor.

Ritul latin