Start > Ritul latin > Sfântul Iosif – Soțul Preasfintei Fecioare Maria

Sfântul Iosif – Soțul Preasfintei Fecioare Maria

25 October 2008
3,208 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Sfântul Iosif

Sărbătorim astăzi, împreună cu întreaga Biserică memoria Sfântului Iosif, “slujitor credincios și înțelept, pe care Domnul l-a așezat în fruntea familiei sale” (Antifona de la intrare). Atenția noastră se îndreaptă în această zi spre acela pe care Dumnezeu Tatăl l-a voit – așa cum se exprima Papa Pius al IX-lea – “ocrotitor al comorilor sale de neprețuit“: Isus și Maria.

Deși au trecut aproape două mii de ani de când tâmplarul din Nazaret și-a încheiat existența sa pământească, chipul lui străbate peste veacuri și se prezintă ca un model de viață pentru noi. Este un lucru aproape paradoxal faptul că acest om, care a dus o viață atât de simplă și de retrasă, se prezintă în fața noastră ca unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii, și unul căruia i-a revenit un rol deosebit în realizarea planurilor providenței. Existența sa pământească se întretaie cu momentele cele mai fierbinți ale istoriei omenirii. Participând activ la marele eveniment al Întrupării, Sf. Iosif, în calitate de tată adoptiv al lui Isus va fi garantul legal al originii divine al lui Mesia.

Sfântul Iosif ducea o viață extrem de simplă, ca dulgher într-un atelier din Nazaret. Această profesie era una dintre cele mai disprețuite preocupări în Orientul antic și nu este întâmplător faptul că nici măcar una din parabolele lui Isus nu face referință la profesia de dulgher. Chiar cuvintele concitadinilor lui Isus: “Nu este acesta fiul tâmplarului?” (Mt 13,55) trădează disprețul pentru această profesie. Și totuși acest tâmplar, acest om simplu, avea o demnitate unică. Noi creștinii, am avut nevoie de mult timp pentru a înțelege măreția interioară a acestui bărbat în haina sa de muncitor.

Cum ar putea fi altfel, de vreme ce și astăzi, Sf. Iosif ne privește de pe picturile și statuile bisericilor ca un bătrân cu părul argintiu, cu chip plecat, în care pare că nimic nu mai trăiește, afară de crinul pe care îl ține în mâinile sale pline de noduri? Evangheliile nu ne transmit nici măcar un singur cuvânt al Sfântului Iosif. Biserica însă, ni-l propune ca un model pentru viața noastră.

Care sunt motivele pentru care Dumnezeu l-a ridicat la o așa de mare demnitate? Dacă, așa cum spuneam mai înainte, evangheliile nu ne transmit nici măcar unul din cuvintele lui Iosif, scot în evidență un lucru foarte important: anume că Iosif era drept (Cf. Mt 1,19). În această privință Biserica a văzut o asemănare între Sf. Iosif și patriarhul Avram, despre care am auzit vorbindu-se în cea de-a doua lectură de astăzi: “Avram… a crezut, nădăjduind împotriva oricărei nădejdi și astfel a ajuns părintele unui mare număr de popoare. Pentru credința sa a fost, socotit ca drept” (Rm 4,18.20). Iosif a crezut cu credința lui Avram, și tocmai de aceea a fost socotit drept. El știa că întreaga sa ființă se află în mâinile ocrotitoare ale lui Dumnezeu.

Când, aflându-se în cel mai mare conflict spiritual din viața sa, îi apare îngerul și-i spune că Maria a zămislit de la Duhul Sfânt, Iosif crede. Această credință nu o exprimă în cuvinte, dar – spune evanghelistul Matei – “Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul(Mt 1,24); o ia la sine și preia cu umilință îndatoririle de tată legal al lui Isus.

Cât de sfânt trebuie să fi fost Iosif, cât de curat în gândurile sale, cât de delicat în sensibilitatea sa luând-o pe Maria sub ocrotirea lui; deși misterul vieții prezent în sânul ei avea să-l preocupe mereu. O credință interioară profundă și o încredere de nezdruncinat în bunătatea lui Dumnezeu, îl va face să accepte marele mister al Întrupării Cuvântului, dar și misiunea pe care i-o încredințează Dumnezeu.

Asupra acestei misiuni deosebite, care era raportată la însăși misterul Autorului harului, face referință Evanghelia de astăzi. Sf. Matei, în primul capitol al evangheliei sale, menționează: “Iacob l-a avut de fiu pe Iosif logodnicul Marie, din care s-a născut Isus, care se cheamă Cristos“(Mt 1,16). Acest verset reprezintă cea mai importantă afirmație pe care evangheliile o fac despre Iosif. Dacă tatăl său se numea Iacob (Mt 1,16) sau Eli (Lc 3,23) nu are importanță; ceea ce este important este faptul că evangheliile ne dau mărturie că Iosif era un fiu al lui David (cf Mt 1,20; Lc 1,27). Ca tată adoptiv al lui Isus, Iosif va fi cel datorită căruia se va îndeplini făgăduința pe care Dumnezeu a făcut-o lui David: “Când se vor sfârși zilele vieții tale… eu voi pune după tine un urmaș care se va naște din tine și-i voi întări domnia…Eu voi fi pentru el tată, iar el îmi va fi mie fiu” (2 Sam 7,12.16).

La împlinirea acestei profeții Iosif a fost chemat să participe în mod direct, slujind persoana și misiunea lui Isus prin exercițiul paternității asupra lui. Prin Iosif și numai prin el, în conformitate cu norma de netăgăduit a timpului, Isus a primit prerogativa de moștenitor al strămoșului său David. Ca tată purtător de grijă al lui Isus, Iosif va avea în ocrotire pe acela pe care Dumnezeu îl promisese patriarhilor și profeților. Astfel, după Sfânta Fecioară, soțul ei feciorelnic a fost creatura cea mai unită cu Isus. Această unire provenea dintr-o misiune excepțională, care n-a fost încredințat nici unui alt sfânt și care s-a raportat la însăși misterul autorului harului.

În documentul “Redemptoris custos” Papa Ioan Paul al II-lea scrie: “La misterul Întrupării lui Dumnezeu, Iosif a participat ca nici o altă creatură umană, cu excepția Mariei, Mama Cuvântului Întrupat“. Dacă Maria a spus “Da” la vestirea îngerului, răspunsul lui Iosif constă mai ales în ascultare, credință și fapte.

Tradiția creștină, dintotdeauna, când a voit să reliefeze caracterul și chipul Sfântului Iosif, a realizat acest lucru pornind de la gândul că Iosif i-a fost atât de plăcut lui Dumnezeu, numai astfel explicându-se onoarea la care a fost ridicat. Iar puținele texte ale Scripturii care vorbesc despre el, nu sunt acestea o confirmare a Tradiției? Acest Iosif al evangheliilor canonice merită cinstirea plină de iubire a creștinilor de după el și a acelora de astăzi.

În 1870 Papa Pius al IX-lea l-a proclamat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii universale. Patronajul lui fiind universal, oamenii de toate condițiile și din toate timpurile vor găsi în acest mare sfânt un model și un protector.

Papa Leon al XIII-lea, în enciclica sa “Quamquam pluries” găsește în misiunea lui Iosif față de Sfânta Familie “rațiunile și motivele speciale” pentru care el este numit patronul Bisericii universale și care face ca Biserica să spere mult în protecția și patronajul său.

Făcându-se interpret al marilor papi Pius al IX-lea și Leon al XIII-lea, Nicolae Iosif Camilli, primul episcop al diecezei de Iași, ca semn al atenției sale speciale fată de Sf. Iosif, l-a ales patron al diecezei noastre. Este pentru noi o bucurie deosebită de a-l avea pe Sf. Iosif patron al diecezei, dar acest lucru este și un îndemn de a ne întreba în ce măsură ne străduim să urmăm în propria viață, exemplul Sfântului Iosif.

Un proverb spune că “o viață exemplară exprimă mai mult decât 1000 de cuvinte”. Dacă evangheliile nu ne transmit nici măcar unul din cuvintele lui Iosif, ele reliefează totuși, în contururi clare, viața lui, iar această viață este mai grăitoare decât un potop de cuvinte. Să-l acceptăm pe Sf. Iosif ca model al nostru, și asemenea lui, să realizăm în propria viață ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi.

Dacă viața Sfintei Fecioare a fost împlinirea până la capăt a acelui “fie mie” pronunțat în momentul vestirii îngerului, Sfântul Iosif nu preferă cuvintele, dar – ne spune evanghelia – “Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului” (Mt 1,24). Și noi, asemenea Sfântului Iosif, trebuie s avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu, să acceptăm cu credință ceea ce el ne revelează și mai ales, să concretizăm în fapte adeziunea noastră totală la Cristos.

Iosif Antili

Ritul latin