Start > Ritul bizantin > Învierea fiului văduvei din Nain

Învierea fiului văduvei din Nain

18 October 2008
3,729 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Duminica a III-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XX-a după Rusalii)

Între minunile săvârșite de Domnul nostru Isus Hristos spre a dovedi puterea Sa dumnezeiască, cele mai mari și mai înfricoșătoare sunt, de bună seamă, învierile din morți. Un om care revine la viață este tot ce poate uimi mai mult pe oameni.

Despre o astfel de minune este vorba și în Sfânta Evanghelie a duminicii de astăzi.

Sf. Evanghelist Luca ne spune că Isus, după ce a vindecat pe sluga sutașului păgân și a lăudat credința acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain. “Cu el împreună mergeau ucenicii Lui și mult norod”. Iar când s-a apropiat de “porțile cetății iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, și ea era văduvă; și popor mult din cetate era cu dânsa”.

O văduvă își petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâșiată de durere și însoțită de părerile de rău ale celor de față. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă. Să fii văduvă, fără nici un sprijin moral în această lume răutăcioasă și nepăsătoare este destul de dureros. Mântuitorul, văzând-o zdrobită și nemângâiată, s-a gândit, fără îndoială, la ceea ce avea să se întâmple, mai târziu, cu însăși maica Sa, prin sufletul căreia avea să treacă o sabie tot așa de ascuțită și o durere tot așa de amară. Convoiul a fost oprit. “Nu mai plânge”, a zis Isus văduvei.

După acest cuvânt mângâietor, a urmat actul vindecării minunate: “Și apropiindu-se, s-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit”. S-a făcut liniște și o așteptare solemnă, ca atunci când valurile mării sunt potolite ca prin minune. Și toți priveau cu spaimă pe Cel ce a zis: “Nu mai plânge”. Apoi îndată, ne spune Sf. Evanghelie, Domnul a poruncit: “Tinere, ție îți zic: scoală-te!”. Tânărul s-a ridicat, și revenindu-și în fire, “a început a grăi, și l-a dat pe el maicii sale” (Luca 7, 14). Ce bucurie! Ce stare sufletească, stropită cu mângâierea lacrimilor de bucurie, trăiește acum mama îndoliată la revederea fiului său viu! Ce icoană minunată! O mamă fericită și un fiu întors la luminile vieții, într-o fericită îmbrățișare! În mijlocul mulțimii, tânărul a văzut figura plină de sfântă strălucire a Mântuitorului care îl privea cu dragoste și blândețe. Câtă recunoștință s-a putut culege din inima acestui tânăr la întâlnirea privirii lui cu Domnul! Impresia a fost așa de mare, încât pe toți i-a cuprins o teamă și ziceau: “prooroc mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul său”.

Dar minunea istorisită în pericopa evanghelică de astăzi nu-și mărginește importanța numai la evenimentul relatat. Ea transmite învățături folositoare și pentru noi, cei de astăzi. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înțelegere pe care o arată Mântuitorul în fața durerii omenești. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deșertăciunilor vieții, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin și mângâiere. “Și l-a dat maicii sale”, spune Evanghelistul Luca vrând să arate prin aceasta care a fost scopul cel dintâi al minunii. Totodată, această minune ne pune în fața ochilor noștri sufletești convingerea hotărâtă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, cel profețit în Vechiul Testament, venit în trup omenesc pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Fiindcă, cine altcineva ar fi putut să redea viață unui mort, decât Creatorul lumii și al vieții? Redarea vieții celor morți este unul din sensul activității lui Mesia în lume. De acest adevăr, Mântuitorul Isus Hristos însuși îi încredințează pe trimișii Sfântului Ioan Botezătorul, care l-au întrebat: “Tu ești cel ce va să vină sau așteptăm pe altul?” Și Isus le-a răspuns: “Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește” (Luca 20, 22).

Deci învierea tânărului din Nain este una din multele dovezi că Isus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumenzeu.

O altă învățătură desprinsă din această minune este aceea că Isus Hristos este stăpânul vieții și învingătorul morții. Învierea tânărului din Nain nu este decât o biruință parțială și pentru o anumită perioadă asupra morții, fiindcă acesta va cunoaște din nou fenomenul despărțirii sufletului de trup. Biruința definitivă asupra morții va veni, pentru lumea întreagă, abia prin învierea din mormânt a lui Isus Hristos. În urma învierii Sale, natura omenească întrupată de Fiul lui Dumnezeu a fost îndumnezeită și a devenit aluatul care dospește ființa omenească a fiecăruia pentru împărăția lui Dumnezeu, pentru care noi, oamenii, am fost creați. De atunci, moartea și-a pierdut puterea și ceea ce numim noi astăzi moarte nu este altceva decât despărțirea sufletului de trup, la chemarea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne cheamă la Sine, din iubire, atunci când voiește. Momentul despărțirii sufletului de trup este ziua de naștere a creștinului în Împărăția lui Dumnezeu cea cerească. Aproape toți sfinții înscriși în calendarul Bisericii noastre sunt prăznuiți în ziua martiriului lor, adică în ziua nașterii lor în împărăția cerească.

O altă învățătură oferită de minunea săvârșită la marginea cetății Nain este aceea că puterea morții nu constă în distrugerea trupului, ci în uciderea sufletului. “Nu vă temeți, zice Mântuitorul, de cei ce ucid trupul iar sufletul nu-l pot ucide.

Temeți-vă, mai curând, de Acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă” (Mat. 10, 28). Această putere a morții ucigătoare de suflet a înlăturat-o Mântuitorul din lume pentru toți acei care cred în El și împlinesc voia Lui, arătându-ne calea eliberării din păcat – cauza morții sufletești -, și chemându-ne să mergem pe ea. “Eu am venit în lume – mărturisește Mântuitorul – ca lumea viață să aibă și din belșug să aibă” (Ioan 10, 10). De aceea creștinismul este religia vieții și a bucuriei, pentru care ni se cere să înlăturăm toate cauzele care ar încerca s-o tulbure sau s-o nimicească. Lupta împotriva păcatului, împotriva cauzei morții sufletești, este condiția esențială pentru desăvârșirea vieții noastre. De aceea cuvântul Mântuitorului “scoală-te!” ne este adresat nouă, tuturor deopotrivă, de a ne ridica din somnolența ucigătoare de suflet a păcatului și de a ne apropia, prin credință și faptele noastre, de Hristos, dătătorul vieții. Sf. Apostol Pavel a înțeles acest cuvânt și ne îndeamnă: “Deșteaptă-te, cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14).

Înțelegând acum mai bine sensul cuvintelor moarte și înviere, ne putem întreba: suntem vii cu sufletul? Umblăm în poruncile lui Dumnezeu pe calea vieții? Luptăm împotriva patimilor sau zăcem morți cu sufletul în mocirla patimilor? Dacă privim cu luare-aminte în jurul nostru vom constata cu durere cât de mare este numărul celor împătimiți. Îndeosebi te doare sufletul când privești fețele unor tineri certați cu morala, cu legile dumnezeiești și omenești. Priviți fețele lor veștejite de patimi, ca niște flori frumoase peste care s-a abătut înghețul! De ce a înviat Isus pe tânărul din Nain? Pentru că i-a fost milă de suferința mamei sale, dar i-a fost milă și de tinerețea celui mort, rupt în două de sabia morții, înainte de vreme. Iubirea lui Isus pentru tineri, pentru noi toți, este aceeași și azi și în veci. El ne strigă, ne cheamă: tinere, ție îți zic, scoală-te! Trezește-te din moartea sufletească a păcatelor, ca să fie viu și sufletul și trupul tău.

Aceasta știind, se cade să ne gândim mereu la reînvierea noastră sufletească, plinită prin pocăință și împărtășire cu Sfintele Taine, învredniciți de faptele cele bune. În Taina mărturisirii, primind iertare și având sufletul curățat de păcate, ne ridicăm iarăși “la starea morală bună din care am căzut”, iar în Taina Sfintei Împărtășanii dobândim cel mai bun “leac al nemuririi, să viețuim cu Isus” (Ignatie Teoforul).

Scularea de pe patul morții sufletești se face și prin post, “mijloc de înlăturare a poftelor”, și “prin rugăciuni, care sunt urcușuri sufletești de a ne uni cu Dumenzeu”. Dar pentru ca cineva să poată lupta eficient spre promovarea vieții în lume, are nevoie nu numai de harul lui Dumnezeu, ci să și dorească și să se înarmeze cu cunoștințele necesare împlinirii chemării de-a stăpâni pământul. Iar aceste cunoștințe necesare se primesc, mai ales, în familie, Biserică, în școli – adevărate lăcașuri chemate să ofere hrană spirituală pentru suflet, să formeze personalități puternice și caractere de nezdruncinat.

Perioada cea mai fructuoasă pentru dobândirea acestor trăsături este tinerețea. De aceea cuvintele Mântuitorului: “Tinere, ție îți zic, scoală-te!” se adresează tuturor tinerilor botezați în numele Sfintei Treimi, ca să întrebuințeze timpul cu folos, să se ferească de clipe ale păcatului, generatoare de multe și grele nemulțumiri și suferințe; să își îndrepte întreaga atenție și muncă spre lucruri folositoare, și să promoveze frumusețea morală a vieții.

Tineri sau bătrâni… să lăsăm pe Hristos să se atingă de patul minții și al inimii noastre și El ne va învia; ne va dărui fericirea adevăratei vieți. El de mult ne caută, pentru că ne iubește. Poate că până acum nu l-am cunoscut, nu ne-am întâlnit cu El. Să ne dăm seama că uneori, în boală, în necaz, în moartea celor dragi, în bucurie sau cu orice alt prilej, El caută să ne întâlnească.

Luminează ochii mei, Hristoase, Dumnezeule, ca nu cândva, să zică vrăjmașul meu: întăritu-m-am asupra lui (Din Ceaslov). Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin