Start > Ritul latin > Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu

Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu

3 January 2008
958 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Preasfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu

După ce în urmă cu opt zile am celebrat Crăciunul, venirea la noi a Fiului lui Dumnezeu, astăzi, în prima zi a noului an civil, Biserica ne propune o sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Toate sărbătorile Mariei sunt mari, deoarece sunt ocazii deosebite pe care Biserica ni le oferă pentru a o contempla pe Maria în dragostea sa față de noi și pentru a ne reînnoi atașamentul nostru filial față de dânsa. Dar dacă dintre toate sărbătorile mariane ar trebui să alegem una, ar fi de preferat cea de azi: Maternitatea divină a Preacuratei Fecioare. Este normal să vă întrebați de ce această sărbătoare și nu alta? Sunt atâtea sărbători mariane mai frumoase, însoțite de pelerinaje, de procesiuni și devoțiuni, de ce tocmai aceasta? Pentru că Maria înainte de a fi “Neprihănit Zămislită”, “Ridicată la Cer” sau “Regină a Rozariului”, înainte de toate Maria e Mamă a lui Dumnezeu; e Mama care a legănat Copilul textelor inspirate ale Vechiului Testament, e Mama care tresaltă de bucurie în Magnificat, vestind ca într-un ecou sublim speranța sa mesianică de fiică adevărată a lui Israel.

Acum să reflectăm împreună în lumina lecturilor sfinte proclamate deja, care este conținutul și valoarea acestei solemnități mariane. Prima lectură (Num 6,22-27) ne prezintă o binecuvântare pronunțată de leviți asupra comunității lui Israel care descoperă bucuria apropierii de Dumnezeu și apartenența sa privilegiată la el. “Fața lui Dumnezeu”, simbolizată de lumină, conduce itinerarul lui Israel care-l așteaptă pe Mesia, așteptarea care se împlinește odată cu venirea lui Cristos.

E ceea ce ne prezintă sfântul Paul în a doua lectură: “La plinirea timpului Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege…” (Gal 4,4). Isus Cristos împlinește profețiile Vechiului Testament făcându-se în mod real om, asemenea nouă, asumându-și natura noastră umană în sânul preacurat al Fecioarei Maria prin intervenția divină a Duhului Sfânt. Ca Dumnezeu, Isus e din veșnicie, egal în dumnezeire cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, dar ca om, Isus e născut de Maria. “Mă minunez”, scria sfântul Ciril despre aceasta, “că sunt unii care se îndoiesc sau nu o numesc pe Sfânta Fecioară Maica Domnului. Dacă Domnul nostru Isus Cristos este Dumnezeu, cum ar putea atunci ca Maria să nu fie Născătoarea de Dumnezeu, aceea care l-a născut?” (Scrisoarea I, 27-30). La fel s-a definit și la Conciliul din Efes (431) împotriva ereziei nestoriene, dogmă care a fost extinsă la Biserica universală de către Papa Pius al XI-lea cu ocazia celui de-al XV-lea centenar al aceluiași memorabil Conciliu. Când Fecioara din Nazaret a răspuns cu “Da”, în mod liber, la planul pe care Creatorul îl revela, Cuvântul divin și-a asumat în mod perfect întreaga natură umană – sufletul rațional și trupul – formată în sânul nepătat al Mariei. Natura divină și natura umană se unesc într-o unică Persoană: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și în același timp Om adevărat. Astfel o putem numi pe Maria: Mamă a lui Dumnezeu.

Nu numai că Isus vine la noi, că Dumnezeu devine om printre oameni, “născut din femeie”, dar așa cum ni-l prezintă evanghelia de astăzi, el se supune practicilor și legilor omenești. Prin ritul dur al circumciziunii, primit în carnea sa, Fiul lui Dumnezeu intră într-un popor și într-o familie, primește o cetățenie, îi este pus un nume și este înregistrat în descendența unui rege pământesc – David. Iar Mama acestui Fiu obișnuit și în același timp diferit oamenilor, pentru că era fără păcat, e Maria, femeia căreia Dumnezeu nu a ezitat să-i acorde privilegiul de a fi Mamă a Cuvântului. Pentru acest motiv liturgia de azi devine celebrarea Născătoarei de Dumnezeu. “Cu zămislirea lui Cristos, născându-l, hrănindu-l, prezentându-l Tatălui în Templu, suferind cu Fiul său pe cruce, Maria a cooperat în mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului prin ascultare, credință, speranță și iubire aprinsă pentru a reda sufletelor viața supranaturală. De aceea ea ne este și nouă Mamă în ordinea harului” (LG 61). Așadar Maria nu este numai Mama lui Cristos, dar ne-a fost încredințată și nouă ca Mamă de însuși Fiul ei de pe înălțimea crucii. În Ioan era întreaga omenire sub cruce primind-o pe Maria ca Mamă (In 19,26-27). “Așa, într-o nouă manieră, Isus a legat propria sa mamă de om… din acea zi toată Biserica o are ca Mamă” (Papa Ioan Paul al II-lea, Audiența generală din 10 ianuarie 1979). Dându-și Mama pentru a fi și Mama noastră, Cristos își manifestă întreaga iubire față de cei pe care până la sfârșit i-a iubit (cf. In 13,1).

Într-o zi, pe o potecă de munte, mergeau împreună doi oameni: un ateu și un credincios. Era o zi de iarnă, ningea. La un moment dat ajung în dreptul unei statui de piatră a Maicii Domnului. Ateul zice: “Vezi statuia aceasta? E pe jumătate acoperită de zăpadă. În curând va fi acoperită complet, nu i se va mai vedea fața. Așa se va întâmpla și cu lucrurile acestea ale voastre învechite. Maica Domnului a voastră în curând va fi acoperită, înmormântată în uitare”. Credinciosul răspunse: “Acest lucru se va întâmpla poate până la primăvară. Atunci soarele va topi zăpada, chipul ei va reapărea, iar la picioarele ei vor crește din nou flori proaspete. Maria nu e un lucru învechit. Maria e Mama noastră și … o mamă nu poate fi niciodată înmormântată în uitare”. Dacă înțelegem să o primim pe Maria de Mamă așa cum a primit-o Ioan, să nu o înmormântăm în uitare, dar să-i cerem ajutorul în pelerinajul nostru pământesc. Creștinii au văzut întotdeauna în Maria drumul cel mai scurt, cărarea sigură, care duce la Dumnezeu. Este ușor a ajunge la Dumnezeu prin Mama sa. “Deoarece Maria este strada curată care întotdeauna conduce la Cristos, fiecare întâlnire cu ea nu poate să-și găsească împlinirea decât într-o întâlnire cu Cristos însuși” (Papa Paul al VI-lea, Enciclica Mense maio, 29 aprilie 1965).

Tot astăzi, 1 ianuarie, Biserica celebrează și Ziua Mondială a Păcii. Ce rost mai are a vorbi lumii de azi despre pace, când în jurul nostru vedem atâtea atentate aduse păcii: războaie, dezbinări, foamete, asasinate și crime mai ales săvârșite de părinți ucigași împotriva propriilor copii nenăscuți? Ce este pacea? Sfânta Fecioară pe care o celebrăm astăzi ne poate răspunde cel mai bine: Ea a învățat pacea prin Fiat-ul său spus îngerului, Fiat care o va purta pe Calvar; Ea a dat lumii Pacea în persoana Fiului ei, cel care era văzut de profetul Isaia ca “Principe al păcii” (Is 9,6). Astfel Cristos apare între două anunțuri de pace: la Betleem când se naște și la Ierusalim când se înalță la cer; Maria a trăit pacea din Templu, când Simeon îi profețea că o sabie îi va străpunge inima, și până pe Calvar, când stătea-ndurerată la picioarele Fiului Răstignit.

Au trecut 20 de secole de la anunțul îngerilor făcut păstorilor: “Pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”; au trecut 750 de ani de la moartea sfântului Francisc de Assisi care ne-a lăsat moștenirea unei întâlniri cu Sultanul, voită și înfăptuită împotriva acelui non placet al legatului papal; mai puțin de 80 de ani ne despart de primul război mondial, iar de catastrofa Hiroshimei doar 50 de ani; Declarația Drepturilor Omului din 1948 cu ce a schimbat lumea? Mai are sens atunci salutul îngerilor către păstorii Betleemului? Unde e pacea atât de mult strigată de către mai marii lumii? Este posibil a transforma săbiile în pluguri (cf. Is 2,4)? A goli arsenalurile militare pentru a umple hambarele? Noi suntem chemați să înfăptuim pacea, nu rachetele. Pacea se poate construi începând prin a fi în pace cu noi înșine, cu cei din jurul nostru. Îmi place să mă gândesc că Cel care a făcut pământul l-a voit rotund pentru a nu avea margini. În mod sigur în cel care nu există limite sau compromisuri pacea locuiește în inima sa și-l mișcă să dea mărturie, să creeze în jurul său o lume mai bună.

E început de an, un început cu proiecte și vise, cu dorințe de mai bine pentru fiecare. Alături de Maria, Născătoarea de Dumnezeu și Regina Păcii să purtăm în acest nou an și în toată viața noastră o luptă fără arme, cu mâinile goale, promovând non-violența pentru noi și pentru acest pământ creat și binecuvântat de Dumnezeu.

Daniel CIMPU

Ritul latin