Start > Ritul latin > Solemnitatea Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos

Solemnitatea Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos

7 December 2007
1,262 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Nașterea Domnului (Liturghia din zi)

- Liturghia din timpul zilei -

Nașterea lui Cristos este, fără îndoială, evenimentul cel mai important din istoria omenirii. Cu ea începe era nouă sau era creștină. Cu această naștere începe numărătoarea anilor și a secolelor, încetând numărătoarea de la întemeierea Romei sau a olimpiadelor grecești. Dar nu pentru aceasta este important Crăciunul și nici pentru tradițiile, datinile străvechi, colindele care de Crăciun ne încălzesc inimile. Nașterea Domnului are o altă importanță mult mai mare. Dacă odată, Adam, se ascundea îngrozit de glasul lui Dumnezeu; dacă cel dintâi criminal, Cain, a fugit până la marginile pământului ca Dumnezeu să nu dea de el, dacă dreptul Iob prefera să-l înghită pământul decât să audă glasul Domnului, glasul temut al lui Dumnezeu, iată, glasul de temut s-a transformat într-un gângurit de copil. Mântuitorul, pe care veacurile l-au așteptat, după care lumea a suspinat, a venit în lume. Copilul care este vestit și care se naște din fecioară este argumentul iubirii lui Dumnezeu pentru această lume.

Din prima lectură de astăzi se desprinde îndemnul la puternica și profunda bucurie mesianică, bucurie ce este vestită de crainicul care aleargă peste crestele munților, vestind Evanghelia. Domnul care s-a întors în Sion merge împreună cu cei eliberați: acesta este preludiul unei noi conștiințe ce se naște, a unui nou popor. În lumina sărbătorii Nașterii Domnului, acest text profetic se împlinește. Cristos este mesagerul care vine pentru a vesti Evanghelia păcii și a mântuirii, el care este culmea aspirației istoriei și a omului de astăzi. Anunțul și, totodată, motivul bucuriei este “Împărăția lui Dumnezeu” și acest anunț se împlinește odată cu venirea lui Isus Cristos în lume. Sfânta Fecioară Maria a înțeles foarte bine cuvântul îngerului în momentul vestirii nașterii lui Isus: “Iată, vei zămisli și vei naște un fiu și-i vei pune numele de Isus… Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, și va domni peste casa lui Iacob de-a pururi, iar domnia lui nu va avea sfârșit” (Lc 1,32-33).

Dar nu este suficient anunțul de pace al lui Cristos și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu. E necesar ca noi să fim eliberați, să fim obiectul dreptății și al păcii lui Cristos, atenți, sinceri, curajoși în a ne asuma aceste valori ce ne edifică, cu Cristos, întotdeauna prezent în istoria și viața oamenilor.

Mesajul evanghelistului Ioan culminează în cuvintele binecunoscute: “Și Cuvântul s-a făcut trup”. El, în care “era viața și viața era lumina oamenilor. Tuturor celor care l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu” (In 1,14.4.12). Acesta este adevărul care ne stă în față acum, acesta este adevărul în care trebuie să ne găsim bucuria: Dumnezeu s-a făcut om. Să ne gândim la acest lucru: Cuvântul s-a făcut trup. Care Cuvânt? Cuvântul de iubire, care s-a făcut trup omenesc pentru a putea fi văzut, ascultat și urmat. S-a făcut trup, pentru a ne da speranța că după ce vom pierde acest trup, îl vom regăsi. Isus ne-a deschis calea spre Dumnezeu făcându-se vizibil, devenind el lumina lumii.

Cristos, Cuvântul veșnic al Tatălui, bogăția fără margini și strălucirea cea veșnică, pe de o parte; ieslea, animalele din grajd, păstorii cei simpli, întunericul și sărăcia pe de altă parte, sunt contraste de neînțeles și de nepătruns. Pentru omul de rând, totul este învăluit de mister, iar faptele par a fi de legendă. Pentru cel credincios, evenimentul înseamnă iubire, înseamnă mântuire, căci însuși Dumnezeu, Cuvântul veșnic, se face om pentru ca omul să se îndumnezeiască. “Cuvântul s-a făcut om pentru ca omul, intrând în comuniune cu el și primind înfierea divină, să poată deveni fiul lui Dumnezeu”, ne învață sfântul Irineu (Adversus Haereses 3,19,1). În fața acestui adevăr, astăzi, noi ne închinăm. În fața acestui adevăr vestit de profeți și în cele din urmă arătat în Fiul lui Dumnezeu noi ne plecăm întreaga ființă, pentru a înnoi viața din noi, pentru a reaprinde și a întări lumina din noi, pentru a ne pregăti încontinuu la întâlnirea cu Dumnezeu. Cine ar fi putut să înțeleagă aceste lucruri fără să le fi primit prin descoperirea lui Dumnezeu? Cine ar fi gândit că e posibil ca un Dumnezeu să se umilească atât de mult și să se apropie de om pentru a-l înălța la o demnitate așa de mare?

Această doctrină a superiorității Fiului lui Dumnezeu ne este expusă și de autorul scrisorii către evrei. Ideile ce se contrapun: în trecut – în aceste zile; părinților – nouă; prin profeți – prin intermediul Fiului său, exprimă două momente diferite ale istoriei mântuirii și totuși în perfectă continuitate. Isus care s-a născut este vestitorul păcii și al libertății. Isus comunică omului un nou mod de a fi om. Pare imposibil să poți avea un contact personal cu Dumnezeu, dacă el însuși nu iese în întâmpinarea omului în formă personală. În felul acesta, Crăciunul este un mister de comuniune ce înflăcărează și înalță demnitatea omului în Cristos pe planul unei mature conștiințe de sine. Însă, pentru unii, Crăciunul înseamnă doar o simplă sărbătoare înscrisă în calendar și nu un eveniment al mântuirii, capabil de a zgudui lumea din interior.

Cu câțiva ani în urmă, în Italia, s-a petrecut următorul fapt. Într-o dimineață rece și cețoasă, tocmai ajunul Crăciunului, un poștaș, cu un pachet mare în brațe, sosi la ușa unui bătrân. “Intră!”, zise un glas din interior. Poștașul intră. Era o locuință veche: camera era întunecoasă și plină de praf. “Priviți ce pachet frumos pentru Crăciun!”, zise bucuros poștașul. “Mulțumesc, puneți-l acolo, jos”, zise bătrânul, trist. “Dar, domnule, ar trebui să vă bucurați că v-a venit un astfel de pachet”. “Nu pot”, zise bătrânul cu lacrimi în ochi. Și povesti poștașului ce s-a întâmplat cu fata lui care se căsătorise cu un om bogat. În fiecare an îi trimitea pentru Crăciun un pachet însă niciodată un salut personal, o vizită, o invitație ca să meargă de Crăciun la ei. Apoi se ridică și zise: “Veniți și uitați-vă”. Poștașul îl urmă până în magazia plină cu pachete de Crăciun, pe care le primise în anii precedenți. “Dar nici măcar nu le-ați desfăcut!” exclamă poștașul uimit. “Nu”, zise trist bătrânul. “Nu este iubire în ele”.

Crăciunul a devenit pentru mulți sărbătoarea cadourilor, dar înainte de toate, Crăciunul este sărbătoarea marelui dar făcut de Dumnezeu omenirii. A dărui cadouri, nu e ceva rău în sine, ci un mod de a participa la dărnicia lui Dumnezeu. Totuși, cadoul, se poate transforma într-o tradiție în care nu este iubire. Sărbătoarea Crăciunului a pierdut oare adevărata sa semnificație, deformată de anumite sărbători folclorice? Ce trebuie să însemne pentru noi, adevărații creștini? Este o sărbătoare a mâncării, o ocazie de a oferi și de a primi cadouri? Este un moment de popas, de destindere în care uităm de monotonia vieții? Este oare un mănunchi de datini cu obiceiuri, colinde pe care le-am moștenit de la strămoși și pe care an de an le așteptăm cu nerăbdare? Dacă la toate acestea se reduce Crăciunul, atunci este zadarnic și fără folos pentru sufletul nostru. În felul acesta am transformat Crăciunul într-o sărbătoare folclorică, l-am redus la o banală sărbătoare exterioară plină de sentimentalism.

Sărbătoarea Nașterii Domnului trebuie să fie sărbătoarea dragostei ce manifestă în mod minunat până unde a ajuns iubirea lui Dumnezeu față de oameni. Când primii oameni, pentru îngâmfarea și neascultarea lor au pierdut toate darurile acordate lor, Dumnezeu a hotărât să-i smulgă din mizeria lor. Și în ce mod? Nimeni nu a putut să-și închipuie. Promițând și trimițându-l pe Fiul său în lume, făcându-se om în sânul unei Fecioare. El a comunicat oamenilor viața lui Dumnezeu. Și cu ce preț? Acela al ieslei, cu prelungirea ei, crucea.

Crăciunul trebuie să fie o sărbătoare a speranței. Cum putem să ne lăsăm cuprinși de teamă, de disperare, știind că suntem iubiți de Dumnezeu în așa fel? Cristos, Fiul său, nu este cel prezent în mijlocul nostru? El ne eliberează de păcatul, de egoismul și de îngâmfarea noastră; el risipește întunericul, ne păzește și ne susține în drumul nostru nesigur.

Sărbătoarea Nașterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei: de aceea, oricâte necazuri, lipsuri și suferințe ne-ar înconjura, astăzi să uităm totul și să ne bucurăm. Sfântul Francisc de Assisi voia ca nu doar oamenii, dar toate făpturile să se bucure în această zi.

Să ne apropiem și noi de ieslea lui Isus, să privim, să adorăm și să reflectăm. Stăpânul lumii nu are casă, nu are leagăn. Cel nemărginit, pe care cerurile nu-l pot cuprinde, a încăput într-o iesle. Cel care îmbracă pământul în verdeață este îmbrăcat în scutece. Cel care dă rodnicie ogoarelor, plânge de foame.

Doamne Isuse, tu ai venit în mijlocul nostru; tu ai vrut să fii unul dintre noi. Știm noi să recunoaștem prezența ta vie? Adună-ne în jurul tău, ca și păstorii în jurul ieslei, pentru ca, uniți cu tine, să trăim ca adevărați fii ai Tatălui și să participăm la viața ta divină.

Petru Cojocaru

Ritul latin