Start > Ritul latin > Solemnitatea Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos

Solemnitatea Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos

7 December 2007
1,528 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Nașterea Domnului (Liturghia din noapte)

- Liturghia de noapte -

“Vă vestesc o mare bucurie; astăzi vi s-a născut Mântuitorul, Cristos Domnul” (Lc 2,10-11).

Întregul univers se află într-o deosebită bucurie în această Noapte Sfântă, în care celebrăm memorialul Nașterii Domnului. Dumnezeu cel invizibil și transcendent își face vizibilă prezența într-o făptură umană la Betleem. Tot universul jubilează în această noapte feerică, tresăltând în cântări de bucurie și de preamărire. Și cum să nu se bucure universul, când într-un mic spațiu cosmic numit Pământ, într-un loc circumscris și limitat, grajdul din Betleem, Dumnezeu cel infinit vine să locuiască. Este bucuria întregului univers căci cerul și pământul își unesc glasul pentru a intona coborârea în lume a Fiului lui Dumnezeu: “Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus bonae voluntatis” – Mărire întru cei de sus și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință (Lc 2,14).

Misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu în istoria umană constituie prin excelență un eveniment salvifico-universal și fără precedent, de o importanță absolută pentru răscumpărarea lumii, încât Dumnezeu în înțelepciunea sa mântuitoare a voit să-l pregătească în mod progresiv timp de veacuri. Conciliul al II-lea din Vatican declară: “Economia veterotestamentară avea ca rațiune majoră de a fi pregătirea venirii lui Cristos, Răscumpărătorul lumii și a Împărăției sale mesianice, anunțarea profetică a acestei veniri și de a o face cunoscută prin diferite simboluri” (DV 15).

Istoria promisiunii unui Salvator începe imediat după căderea primilor oameni în păcat. Apare prima profeție mesianică. Dumnezeu își manifestă bunătatea sa inefabilă când spune: “Dușmănie voi pune între tine și femeie, între seminția ta și seminția ei” (Gen 3,15). În decursul istoriei mântuitoare veterotestamentare, Dumnezeu și-a comunicat planul de mântuire unor oameni aleși de el, printre care sunt și profeții, mesageri ai Cuvântului divin, având misiunea de a anunța și a prezice. Acești profeți, inspirați fiind de Duhul Sfânt, prevestesc multe evenimente mesianice care devin realitate istorică în persoana lui Cristos. În acest sens, Liturgia Cuvântului din această noapte ne invită să reflectăm asupra evenimentului Nașterii lui Mesia – soteriologic și escatologic înfăptuită în persoana Pruncului de la Betleem.

Profetul Isaia prevestește evenimentul nașterii lui Mesia și descrie câteva din prerogativele sale: “Dumnezeu puternic, Părinte veșnic, Principe al păcii” (Is 9,5). Mesia va guverna asupra întregului univers, iar domnia lui va fi veșnică. Nu va fi un Mesia politic, și de aceea nu-și va întemeia o împărăție politică, bazată pe principii și ideologii politice, economice sau de alt interes, ci va fi Mesia Salvatorul omenirii, care-și va întemeia o împărăție bazată pe judecată și dreptate, iubire și pace. Așadar, regalitatea Mesiei nu este lumească, nu poate fi comparată cu regalitatea politică a oamenilor, nu se încadrează în realitățile timpului și ale spațiului, ci le transcende; ea este mistică și eternă.

Această profeție mesianică a lui Isaia devine realitate istorică în evanghelie. Evanghelistul Luca relatează circumstanțele evenimentului nașterii lui Isus. Venind vremea Mariei de a naște, în timp ce era la Betleem cu Iosif, l-a născut pe Pruncul Isus. “L-a înfășat și l-a culcat într-o iesle, pentru că nu le oferea ospitalitate” (Lc 2,7). Evanghelistul relatează și faptul că în acea regiune, în care Isus s-a născut, erau și niște păstori cărora le apare un înger al Domnului pentru a le face cunoscut evenimentul. Acești păstori se înspăimântă la apariția imprevizibilă a îngerului, însă sunt imediat consolați când le spune că are un mesaj de bucurie pentru ei și pentru întreg poporul: “Astăzi în cetatea lui David s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). Și ca să fie sigur că îl vor întâlni pe Cristos, îngerul le vorbește despre un semn pe care îl descrie, semn după care pot să-l identifice pe Cristos: “Veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat în iesle” (Lc 2,12).

Din contextul evanghelic reiese că optica lui Dumnezeu nu poate fi comparată cu cea umană. Dumnezeu preferă să se reveleze mai întâi unor oameni simpli, marginalizați de societate, unor păstori. Dumnezeu care ne-a răscumpărat prin Întruparea sa, preferă în loc de palat un grajd străin și rece, în locul companiei unei mulțimi de oameni cu poziții sociale deosebite, compania părinților, a animalelor din grajd, în loc de leagăn împărătesc, o iesle, în loc de așternut moale, fân și paie, în loc de purpură princiară, scutece sărăcăcioase. Și toate acestea erau “avere” străină. El căruia îi aparțin toate comorile lumii, s-a lipsit de toate din umilință și iubire pentru noi. Iată cum își începe Isus opera de răscumpărare, luând asupra sa de bunăvoie sărăcia totală și indiferența lumii care refuză să-l primească într-un adăpost omenesc.

Există o unitate inscindabilă între profeția mesianică a lui Isaia din prima lectură, universalitatea mesajului mântuitor al evangheliei și dimensiunea universală a harului propusă de Apostolul neamurilor într-un discurs parenetic adresat lui Tit, așa cum am auzit în cea de-a doua lectură. Apostolul, prin expresia “s-a arătat harul lui Dumnezeu” (Tit 2,11), scoate în evidență condescendența Creatorului față de creatură; Dumnezeu nu părăsește ființa decăzută ci o reconstituie la viața supranaturală și divină. Harul lui Dumnezeu s-a arătat, adică s-a manifestat în Persoana lui Cristos, cu alte cuvinte harul a fost personificat.

Cristos, prin Întruparea și Misterul său Pascal, a răscumpărat obiectiv tot universul. Pentru a avea parte de roadele răscumpărării, trebuie să ne-o apropriem în mod subiectiv și personal. Și cum putem noi apropria această răscumpărare obiectivă în viața noastră? Mai întâi printr-o convertire a inimii care constă în renunțarea la păcat și adeziunea la Cristos; prin participarea la Sfintele Sacramente, la Sfânta Liturghie în care se actualizează, se prezentifică opera răscumpărătoare a lui Isus Cristos. Apoi, prin conformarea vieții noastre lui Cristos în acte concrete.

Viața noastră creștină trebuie să fie un proces de convertire continuă pentru a ne configura tot mai mult lui Cristos. Părăsind păcatul și poftele lumești, să trăim în caritate, cumpătare, dreptate, pietate, după cum spune și sfântul Paul (cf. Tit 2,12). Din iubire pentru Pruncul Isus, săracul prin excelență, să ne detașăm sufletește de orice afecțiune dezordonată pentru a ne păstra libertatea interioară a spiritului și a ne ocupa cu mai multă râvnă de singurul lucru necesar: sfințenia vieții prin practicarea virtuților lui Isus.

Solemnitatea Nașterii lui Cristos nu este o simplă amintire, aniversare, comemorare sau evocare psihologică a evenimentului istorico-salvific înfăptuit acum 2000 de ani în urmă. Noi nu celebrăm în timpul Bisericii o repetiție ciclică a evenimentului nașterii lui Cristos, petrecută acum 2000 de ani în urmă la Betleem. La Crăciun Cristos nu se mai naște încă o dată. Nașterea lui Cristos este irepetabilă din punct de vedere istoric. El nu se naște ori de câte ori îl celebrăm. Cristos s-a întrupat o dată pentru totdeauna.

În timpul Bisericii, celebrarea nașterii lui Isus este un memorial liturgic, adică o actualizare, o prezentificare reală a evenimentului istoric în liturgie. Prin celebrarea liturgică a Nașterii lui Cristos în timpul istoriei Mântuirii, care include și timpul Bisericii, devenim contemporani cu evenimentul istoric. Solemnitatea Nașterii lui Isus este un eveniment mântuitor pe care îl actualizăm în celebrarea liturgiei.

De aceea, să participăm ființial și activ la celebrările liturgice ale misterului nașterii Domnului. Crăciunul, nașterea lui Cristos, să inunde sufletele noastre de pace, bucurie, fericire, credință, speranță și caritate.

Se relatează despre un grup de copii care cu ocazia sărbătorilor Crăciunului s-au înțeles să viziteze și să ajute, cu ceea ce le stătea în putință, un om în vârstă și neputincios care locuia în același cartier cu ei. Au mers la el acasă ducându-i ceva de mâncare. Au făcut curățenie, ordine în casa lui, i-au instalat un pom de Crăciun pe care l-au împodobit și i-au cântat câteva colinde, reușind să producă în inima și casa bătrânului bucurie și fericire. Această atmosferă creată de copii a făcut ca el să uite de neputință, de vârstă și să simtă, să trăiască în acest fel și el bucuria Nașterii Domnului.

Asemenea acestor copii, să producem și noi bucurie în sufletele celor nevoiași, neputincioși, bătrâni, văduve, săraci, orfani și marginalizați, prin acte concrete de caritate și de milă. Să întreprindem acțiuni umanitare. Să manifestăm o atitudine de disponibilitate, solidaritate și filantropie față de acești semeni nevoiași, să le întindem o mână ca să simtă și ei bucuria Crăciunului și să nu ne comportăm asemenea celor care nu i-au oferit un adăpost omenesc lui Isus la nașterea sa.

Nașterea lui Cristos produce bucurie pentru că în această zi am fost răscumpărați, reabilitați la viața supranaturală pe care am pierdut-o. Participanți fiind la bucuria nașterii Domnului, să purtăm în lume Vestea Mântuirii, mesajul bucuriei și al păcii pentru că prin nașterea lui Cristos am fost salvați și răscumpărați, așa cum ne-am rugat la antifonul de la intrare: “Să ne bucurăm cu toții în Domnul, pentru că s-a născut Mântuitorul în lume. Astăzi a coborât din cer pace adevărată”.

Carmil Duma

Ritul latin