Start > Ritul latin > Solemnitatea Nașterii Domnului – Liturghia de Noapte

Solemnitatea Nașterii Domnului – Liturghia de Noapte

26 November 2007
1,195 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Nașterea Domnului (Liturghia din noapte) (Anul A)

În noaptea aceasta întreaga creștinătate se află în sărbătoare, deoarece vine la noi pe pământ Fiul lui Dumnezeu. El ia firea noastră umană devenită slabă și muritoare în urma păcatului strămoșesc. Vine pentru a mântui ceea ce era pierdut și pentru a șterge neascultarea lui Adam, prin ascultarea sa totală față de Tatăl. Dacă înțelegem scopul venirii lui Isus, putem să înțelegem mai bine și nașterea lui. Se naște într-un grajd din Betleem într-o sărăcie dusă până la extremă. Creștinul nu trebuie să se scandalizeze de modul în care acționează Dumnezeu, dar trebuie să știe că Dumnezeu se folosește de diferite mijloace care nu sunt întotdeauna înțelese de oameni. Dumnezeu face aceasta pentru a realiza planul său de mântuire în lume.

Evanghelistul Luca ne prezintă pe scurt evenimentele nașterii lui Isus: “În zilele acelea a fost dat un decret al lui Cezar August să se facă recensământul întregului popor”. După mentalitatea Evreilor și în general a popoarelor orientale un om era considerat ca aparținând acelei cetăți unde își avea familia de origine. Pentru că Iosif făcea parte din familia lui David, a trebuit să meargă la Betleem. Iosif și Maria ascultând de edictul împăratului împlinesc profeția care spunea că Mesia se va naște la Betleem: “Iar tu Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de frunte ale lui Iuda, căci din tine se va ridica un conducător care va păstori poporul meu Israel” (Mi 5,1). Evanghelistul mai scoate în evidență faptul că nu este suficient să cunoaștem că Isus s-a născut, dar este important să dovedim acest lucru și din punct de vedere istoric. În acest sens se amintește în Evanghelie ca și reper persoana cea mai sus pusă a acelui timp și anume împăratul roman. Politica romană prin decretul său care prevedea să se facă recensământul populației contribuie în mod indirect la împlinirea tuturor profețiilor din Vechiul Testament cu privire la Mesia.

Nașterea are loc la Betleem într-un grajd părăsit și rece. Isus se naște necunoscut și cu toate acestea așteptat de toți. Cel care rupe o tăcere de veacuri este îngerul lui Dumnezeu. El proclamă în liniștea și întunericul nopții vestea cea bună: “Vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul“. Este important să vedem cui proclamă îngerul vestea nașterii Mântuitorului? Oare preoților de la templu? Oare oamenilor legii sau lui Irod? Trebuie să spunem că nu. Îngerul vestește unor păstori izolați care nu cunoșteau legea, oameni care erau marginalizați de societate și necunoscuți. Ei au avut parte să audă pentru prima oară vestea cea mare, o veste care era așteptată de întreaga lume. Cuvintele îngerului sunt singurele cuvinte din Noul Testament care redau nașterea ca și revelarea Salvatorului. Acest Salvator este numit Mesia în lumea iudaică, iar în comunitățile de cultură greacă este numit Kyrios, adică Domnul.

Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare, peste cei care locuiau în țara întunericului a strălucit o lumină”. Opoziția dintre întuneric și lumină, repetată de două ori, scoate în evidență opoziția dintre oprimare și exil pe de o parte și eliberare și libertate pe de altă parte. Poporul lui Israel cu care Dumnezeu a încheiat o alianță pe muntele Sinai a fost infidel față de aceasta. S-a lăsat influențat de popoarele păgâne, iar în loc să-și pună încrederea în Domnul căuta sprijin în zei străini. De aceea acest popor umbla în întunericul acestei lumi. Poporul nu trece de la întuneric la lumină prin forțe proprii, dar are loc intervenția liberă a lui Dumnezeu în favoarea poporului său. Intervenția lui Dumnezeu ajunge la apogeu în Isus Cristos. El este lumina călăuzitoare care coboară la noi pentru a restabili legătura noastră cu Dumnezeu. Prin opera Lui se realizează în mod perfect eliberarea poporului. Dar nu este vorba de o eliberare politică, ci de o eliberare totală de sub jugul păcatului.

Isaia a profețit cu sute de ani înainte venirea Mesiei în lume. Pentru el Mesia era Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic și Principe al păcii. Acesta a fost și motivul pentru care a fost considerat eretic de către contemporanii săi. Trebuie să recunoaștem că atât profetul Isaia cât și Isus Cristos nu au fost înțeleși de contemporanii lor. Învățătura și faptele lui Isus Cristos au fost pentru mulți iudei o dezamăgire. Atunci când ei așteptau un Mesia care să răspundă aspirațiilor lor naționale și pământești, dezrobind țara de ocupația străină, Isus Cristos vine să întemeieze Împărăția Spirituală a lui Dumnezeu de aceea pentru ei Isus Cristos a fost un scandal și ca atare a devenit ocazia descoperirii năzuințelor josnice și înguste ale contemporanilor. Pentru noi creștinii Isus Crisots este Fiu lui Dumnezeu. În noaptea aceasta să ne bucurăm cu toții în Domnul pentru că s-a născut Mântuitorul în lume. Astăzi a coborât din cer pacea adevărată: “După ce în repetate rânduri și în multe feluri Dumnezeu le-a vorbit odinioară părinților noștri prin profeți, în aceste vremuri de pe urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate” (Ev 1,1-2). Avem misiunea de a mărturisi acest eveniment tuturor oamenilor. Să nu ne rușinăm de misiunea noastră de creștini. Lumea din zilele noastre este mai secularizată ca niciodată, însă acest lucru să nu fie o piedică pentru noi. Să mărturisim lumii că astăzi a coborât la noi Fiul lui Dumnezeu, care vrea să ne ducă pe toți la Tatăl. Toate popoarele doresc pacea. Adevărata pace nu poate fi instaurată în lume excluzându-l pe Dumnezeu. Dumnezeu este pacea. Oamenii din zilele noastre vor o lume nouă însă vor să o realizeze de unii singuri. Noi creștinii știm că omul singur fără Dumnezeu nu poate realiza nimic. Dumnezeu trebuie să fie autorul și susținătorul lucrărilor noastre. Excluzându-l pe Dumnezeu ne asemănăm cu omul care și-a construit casa pe nisip.

Dumnezeu vine la noi sub chip de prunc, pentru a ne mântui. Însă cum se realizează acest lucru? Sf. Paul în cea de-a doua lectură ne spune că: “Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor popoarelor”. Harul este darul gratuit al lui Dumnezeu, care este adus de Isus Cristos pentru mântuirea noastră. Față de Isus Cristos, omul ca individ și omenirea în totalitatea ei nu pot avea o atitudine de indiferență. Alegerea nu se poate face decât pentru el sau împotriva lui. De această alegere depinde mântuirea sau osândirea fiecăruia. Isus Cristos este pus de Dumnezeu ca semn, cu privire la care se dezvăluie simțământul potrivnic lui Dumnezeu al multora: “Iată acesta este pus spre căderea și ridicarea multora din Israel, și ca un semn al împotrivirii” (Lc 2,34).

Prin Botez omul devine o făptură nouă care are parte de viața suprafirească a harului și este înălțat la demnitatea de fiu adoptiv al lui Dumnezeu. Așadar harul în viața omului ocupă un loc determinant. Harul a transformat un prigonitor al Bisericii făcându-l într-o singură clipă apostol (Cf. Fap 9,1). Însă omul are datoria de a colabora în mod activ cu harul lui Dumnezeu. Paul după evenimentul din drumul Damascului ne dă un exemplu elocvent de convertire și de dăruire totală lui Dumnezeu. El a părăsit păcatul, a renunțat la fovorurile lumești și l-a urmat pe Isus până la moarte. Fără harul lui Dumnezeu acțiunile noastre nu ar fi meritorii, nu ar avea valoarea supranaturală. Dumnezeu vrea să-i conducă la mântuire pe toți (cf. Lc 19,10) și le dă har suficient. Orice refuz al harului este un pas fatal fie în viața individuală, fie în istoria lumii. “Harul este mai bun decât viața” (Ps 62,4).

Isus s-a făcut sărac ca să ne îmbogățească pe noi. A acceptat părăsirea ca noi să nu fim părăsiți niciodată. El este prezent tot timpul în mijlocul nostru în taina sfântă a altarului. Să-i mulțumim și să-i cântăm împreună cu corurile de îngeri: “Mărire întru cei de Sus lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”.

Augustin Benchea

Ritul latin