Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Sfinții Vasile cel Mare și Grigore din Nazianz
Anul C (A, B)

Lecturi:

Autori

 

* * *

 

Sfinții Vasile cel Mare și Grigore din Nazianz

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia

Dacă îndeplinirea misiunii de a predica este absolut obligatorie în zilele de duminică și sărbătoare de poruncă, aceasta nu înseamnă că în celelalte zile predica nu este posibilă, ba dimpotrivă ea este “stăruitor recomandată” (cf. SC 52). Pentru acest motiv am considerat necesară pregătirea viitorilor preoți la datoria de a predica și în celelalte sărbători ale Domnului, ale Sfintei Fecioare, ale îngerilor și ale sfinților. Aceste predici, cele mai multe dintre ele în cinstea sfinților, sunt opera studenților teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, operă care este tocmai rezultatul mai multor faze de pregătire la misiunea de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu.

Încă din primele secole, pe lângă cultul adus lui Isus Cristos, Biserica i-a cinstit pe apostoli și pe martiri, și împreună cu ei pe Sfânta Fecioară Maria și pe îngeri, invocând ajutor prin mijlocirea lor. După aceea, la cultul lor au fost adăugați cei care au imitat cu mai mare fidelitate viața lui Cristos, și în sfârșit au fost incluși toți cei care în diferite moduri s-au dovedit, prin practicarea virtuților creștine și a carismelor, vrednici de venerarea și imitarea credincioșilor (cf. LG 50).

Sfinții sunt cei care au corespuns la opera salvifică a lui Dumnezeu-Iubire, cei care s-au străduit zi de zi să realizeze în propria viață cuvântul evangheliei, și pe care Biserica îi recunoaște în mod oficial ca atare, cei pe care Apostolul îi recunoaște ca fiind o “mulțime mare, pe care nimeni nu o poate număra, de toate națiunile, triburile, popoarele și limbile”(Ap 7,9). Sfinții pe care Biserica ni-i propune spre venerare, pentru a ne fi modele și patroni spirituali, sunt așadar figuri exemplare care pot să aibă o influență nespus de benefică asupra noastră, care avem atâta nevoie de exemple bune și încurajatoare.

Poate unii vor obiecta întrebând dacă mai este de actualitate să propui omului de astăzi, așa de încrezut în cuceririle sale științifice și în ajutorul mașinilor, niște sfinți patroni și protectori care să fie invocați în diferite momente ale vieții, care să-l apere mai ales în clipele mai dificile și primejdioase. Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, pentru că nevoia de a se încredința cuiva și căutarea siguranței absolute sunt profund înrădăcinate în inima omului, pentru că ei sunt, așa după cum îi numește Rugăciunea a treia Euharistică, “mijlocitorii noștri la Dumnezeu”. Așa îi consideră pietas christiana, aceasta este de fapt convingerea fermă a Bisericii, care îi prezintă pe sfinți ca membrii săi aleși și frații și binefăcătorii noștri: “Căci primiți în patrie și stând înaintea Domnului (cf. 2Cor 5,8), aceștia nu încetează să mijlocească pentru noi la Tatăl prin Cristos, cu Cristos și în Cristos, oferindu-i meritele pe care le-au dobândit pe pământ… Așadar, slăbiciunea noastră este mult ajutată de grija lor frățească”(LG 49). De aceea suntem îndemnați să ne încredințăm puterii de mijlocire a sfinților, să-i alegem ca patroni și protectori, să-i invocăm în toate necesitățile noastre. Ei, care au fost de mare ajutor atunci când erau pe pământ, cu atât mai mult pot să ne ajute astăzi din cer de la Dumnezeu, care nu va întârzia să îndeplinească cererile fiilor săi.

Mulțumind studenților teologi care au colaborat la redactarea acestui volum de predici tematice la diferite sărbători, vrem să credem că el este o invitație de a cunoaște mai bine semnificația și mesajul unor sărbători, de a-i cunoaște mai bine pe sfinți, și mai ales de a-i imita în viața lor sfântă. De aceea considerăm că acest material este util nu numai pentru cei însărcinați în mod oficial cu misiunea de a predica, ci pentru toți cei care vor să descopre noi modele și motive de a înainta pe calea desăvârșirii creștine, pe calea sfințeniei, cale pe care au parcurs-o cu atâta succes sfinții Bisericii. Secretul succesului lor a fost că ei în toate și întotdeauna au privit la Isus Cristos, s-au inspirat de la el, l-au imitat în iubirea Tatălui și a fraților.

Încheiem aceste rânduri cu îndemnul făcut de părinții conciliari: “Se cade așadar în cel mai înalt grad să-i iubim pe acești prieteni și împreună moștenitori ai lui Isus Cristos, frații și aleșii noștri binefăcători, să-i mulțumim cum se cuvine lui Dumnezeu pentru ei, să-i chemăm în rugăciune stăruitoare și să recurgem la ajutorul lor puternic pentru a dobândi binefacerile lui Dumnezeu prin Fiul lui, Isus Cristos, Domnul nostru, care este singurul nostru răscumpărător și mântuitor”(LG 50).

Pr. prof. dr. Alois BIȘOC