Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Regina Sfântului Rozariu
Anul B (A, C)

Lecturi:

Autori

 

* * *

 

Fecioara Maria, Regina Rozariului

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia

“Bucură-te, plină de har, Domnul este cu tine!” Cu aceste cuvinte îngerul salută Fecioara din Nazaret. Și tot cu aceste cuvinte noi am invocat-o pe Sfânta Fecioară Maria de multe ori în diverse momente ale vieții noastre.

În evul mediu, atunci când poporul și chiar o bună parte din călugări nu au mai cunoscut limba latină în care se recita Breviarul și nici nu au mai știut carte ca să poată citi cei 150 de psalmi ai Breviarului, psalmii au fost înlocuiți cu 150 de Tatăl nostru apoi 150 de Bucură-te Marie, servindu-se pentru a le număra de boabele înșirate zece câte zece pe o ață sau de nodurile făcute pe o sforicică. Aceasta este geneza formării rugăciunii Rozariului. Încetul cu încetul a luat forma actuală. Ea a devenit psaltirea, breviarul oamenilor simpli, iar astăzi este una din cele mai prețioase rugăciuni a Bisericii. Sfânta Fecioară cere la Fatima în 1917, ca între decade să se intercaleze rugăciunea: “O, Isuse iartă-ne păcatele…”. Rozarium este un cuvânt latin și poate fi tradus cu coroană de trandafiri sau cu grădină de trandafiri. Și așa cum într-o grădină de trandafiri găsim trandafiri de diferite culori, și în Rozariul Maicii Domnului găsim trei grupuri de câte cincizeci de trandafiri care exprimă bucuria, durerea, slava.

Comemorarea de astăzi a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Pius al V-lea, pentru a aminti victoria obținută în 1571 la Lepanto, prin care au fost îndepărtate gravele amenințări la adresa credinței creștine din partea turcilor. Această victorie s-a datorat mijlocirii Sfintei Fecioare care era invocată la Roma și în toată lumea creștină prin rugăciunea sfântului Rozariu. De atunci această rugăciune a fost recomandată în mod constant de Pontifii Romani în mai bine de douăzeci de documente și enciclici.

În această lună, pe care Biserica o dedică cinstirii Maicii noastre cerești mai ales prin această devoțiune mariană, trebuie să ne întrebăm: iubim noi sfântul Rozariu? Face Rozariul parte din viața noastră? Cum contemplăm noi fiecare dintre mistere? În fața atâtor dificultăți în care ne zbatem adesea, în fața marii nevoi de ajutor pentru apostolat, pentru a duce înainte familia noastră și a o apropia mai mult de Dumnezeu, nu putem uita că la fel ca și în trecut și astăzi Rozariul trebuie să fie arma noastră puternică pentru a învinge în lupta interioară și pentru a ajuta toate sufletele.

Poate vă puneți întrebarea, de ce Rozariul este așa de important? Mulți spun că este lung și monoton și se întreabă: Oare nu se poate înlocui cu o altă rugăciune mai scurtă care să fie tot atât de eficientă? De ce este important? Pentru că este rugăciunea pe care o preferă Sfânta Fecioară Maria. În numeroasele sale apariții ea apare cu Rozariul în mână, se unește cu cei care îl recită și-i îndeamnă pe toți cu îngrijorare și preocupare maternă: rugați-vă în fiecare zi Rozariul!

Este importantă rugăciunea Rozariului, și totodată eficientă, pentru că este o rugăciune simplă, umilă ce ne formează în mod spiritual conducându-ne la modestie, la blândețe, la simplitatea inimii. Astăzi, Satana reușește să învingă prin spiritul de mândrie și de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și de aceea îi este groază de cei ce o urmează pe Maria pe calea modestiei și a umilinței. În timp ce această rugăciune este disprețuită de cei ce se cred mari și sunt mândri, ea este folosită cu multă iubire de cei mici ai Mariei: de cei săraci, de copii, de cei smeriți, de suferinzi, de foarte mulți credincioși care s-au încredințat Mamei cerești. Oamenii mici și simpli iubesc această rugăciune simplă, fiindcă o simt pe Maria aproape. Cei mici și umili văd în Maria tovarășa lor de viață, pe aceea care a străbătut ca și ei același drum presărat cu mici bucurii, cu mari suferințe și cu speranță de răsplată și slavă la sfârșitul vieții. Cei mândri și dornici să se dea în spectacol nu înțeleg această rugăciune, o disprețuiesc, considerând-o plictisitoare, monotonă. E posibil! Pentru cine nu o iubește pe Maria. Rozariul este semnul iubirii. Când e vorba de o iubire autentică nu mai putem vorbi de monotonie și plictiseală sau de ariditate sufletească. Cei care se iubesc cu adevărat nu se plictisesc să-și spună zilnic același lucru: Te iubesc!

Rozariul, apoi, este o rugăciune pe care noi o facem împreună cu Maria. Când o invocăm să se roage pentru noi Ea împlinește cererea noastră, unind rugăciunea sa cu rugăciunea noastră. Iar când cere Maria, obține întotdeauna pentru că Isus nu poate spune nu la ceea ce îi cere mama sa.

Nu în cele din urmă putem spune că Rozariul este o rugăciune biblică. Este de fapt o sinteză a evangheliei, un rezumat al istoriei mântuirii. În cele cincisprezece mistere se desfășoară, se derulează, lucrarea mântuirii noastre. Prin contemplarea misterelor sfântului Rozariu vom ajunge să înțelegem planul lui Isus ce se desfășoară în toată viața sa, de la Întrupare la Paștele său glorios; și astfel vom pătrunde tot mai mult în misterul mântuirii. Padre Pio un călugăr capucin ce a primit stigmatele Mântuitorului, răspundea odată la întrebarea: La ce trebuie să mă gândesc atunci când recit Rozariul? – pe care i-o adresase o creștină. Atenția, spunea Padre Pio, trebuie îndreptată spre Bucură-te Marie, adică spre salutul pe care îl adresezi Fecioarei, dar fără a pierde din vedere misterul pe care îl contempli. Ea a fost prezentă în toate misterele, a participat la toate cu iubire și durere. Ea participă în continuare la ele când recităm Rozariul. Într-adevăr, misterele de bucurie, de durere, de slavă pe care le-a trăit Maria, noi le contemplăm împreună cu ea atunci când ne rugăm Rozariul.

Astăzi, sărbătorind-o pe Maria ca Regină a Rozariului, Biserica vrea să ne reamintească importanța acestei rugăciuni și să ne îndemne să-l recităm cu o reînnoită fervoare și atenție pentru că Rozariul este ca un lanț uriaș de iubire și de salvare cu care putem înfășura persoane și situații și chiar să influențăm desfășurarea tuturor evenimentelor din timpul nostru.

Un tânăr a primit de la mama sa un rozariu pe crucifixul căruia era inscripționat numele său. Fiind un dar de la mama sa tânărul îl purta tot timpul cu el și nu era zi în care să nu mediteze misterele Rozariului. Dar într-o zi, fiind la o petrecere cu prietenii aceștia i-au descoperit rozariul și au început să râdă de el. De rușine tânărul l-a aruncat pe stradă. După câțiva ani un preot este chemat la căpătâiul unui bolnav ce era pe moarte într-un spital. Acel bolnav nu dorea să audă de preot dar acesta a insistat. Ajuns la bolnav îl găsește dormind și așteptând să se trezească începe să se roage Rozariul. Trezindu-se bolnavul și zărind rozariul în mâinile preotului îl întreabă: “De unde aveți acest rozariu? Preotul îi spune că l-a găsit acum câțiva ani în urmă pe stradă iar de atunci oferă în fiecare zi câte o decadă pentru mântuirea sufletului celui care l-a pierdut. Bolnavul a început să plângă, spunând preotului că lui i-a aparținut acel rozariu, povestind apoi cum l-a aruncat pe stradă și renunțând astfel la rugăciunea pe care el a învățat-o de mic și-a pierdut credința căzând apoi în noroiul păcatului și al viciului. După toate acestea bolnavul s-a împăcat cu Dumnezeu iar la scurt timp a murit fericit.

Iată un exemplu care ne arată puterea rugăciunii rozariului. Cu ea vom reuși să descoperim cursele Diavolului, să evităm multe din capcanele sale și putem să recuperăm întotdeauna de la el terenul pe care l-a cucerit; putem face să răsară germenii binelui în pustiul răului și al păcatului.

Să iubim această rugăciune, să o spunem zilnic fără întrerupere, toată viața și putem fi siguri că Diavolul nu va reuși niciodată să ne învingă.

Petru-Bogdan RĂCHITEANU

 

* * *

 

Sfânta Fecioară Maria – Regina Sfântului Rozariu

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia

Cu toții cred că ați auzit de aparițiile sfintei Fecioare de la Medjugorje din fosta Iugoslavie. Deși nu au fost autentificate de Biserică, totuși credincioșii merg în număr foarte mare în acest loc devenit de acum loc de pelerinaj. Într-una din aceste apariții Sf. Fecioară a adresat unuia dintre vizionari aceste cuvinte: “Vă voi descoperi acum o taină spirituală: dacă vreți să fiți mai puternici decât răul din lume, atunci deschideți-vă conștiința adică rugați-vă dimineața suficient, citiți un fragment din Evanghelie, sădiți Cuvântul divin în inimile voastre și faceți-l să răsune în voi pe tot parcursul zilei mai ales în timpul încercărilor; în felul acesta veți fi tot mai puternici“.

Din acest text ne dăm seama de importanța rugăciunii în viața unui creștin iar sărbătoarea de azi pune în prim plan foarte bine această realitate prin Sf. Rozariu, rugăciune atât de cunoscută între creștini. Când a apărut în secolul XIII, se numea Psaltirea Maicii Domnului și era rugăciunea poporului compusă din trei serii a câte 50 de Bucură-te Marie fiecare. Era ca o compensație față de cler și călugări care știau carte și se rugau la oficiul divin (Breviar) cei 150 de psalmi ai lui David. Numele de rozariu i s-a dat mai târziu evocând coroana de roze, de trandafiri pe ca mulți pictori în tablourile lor o așezau pe capul fericiților din cer. În sec. XV la fiecare decadă s-a intercalat câte un mister din viața lui Isus sau a Maicii sale sfinte. În calendar această sărbătoare a apărut în anul 1517 cu ocazia luptei de la Lepanto când creștinii susținuți de rugăciunea rozariului i-au învins pe turci iar papa Pius V în semn de recunoștință față de Sf.Fecioară care i-a ajutat pe creștini, a fixat această sărbătoare. Așadar sărbătoarea de astăzi are în centru rugăciunea sfântului Rozariu; dar nu numai atât: sărbătoarea de astăzi o așează în centrul rugăciunii pe Maria care devine regina Sfântului Rozariu.

Într-adevăr Maria este regina Sf. Rozariu, este regina rugăciunii pentru că ea nu s-a clintit nici o clipă de pe calea rugăciunii, a rămas totdeauna în relație cu Dumnezeu din clipa zămislirii sale neprihănite și până la înălțarea sa cu trupul și sufletul la cer. Maria este ființa care a trăit și trăiește cel mai profund și curat relația cu Dumnezeu. Ea este creatura pe care Dumnezeu a ales-o să participe în mod deosebit la planul mântuirii. Astăzi prin această sărbătoare Sf.Fecioară ne explică și nouă acest plan de mântuire căci misterele Sf. Rozariu nu sunt altceva decât amintirea etapelor răscumpărării omului prin Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. La evanghelie am ascultat una dintre aceste etape și anume vestirea arhanghelului Gabriel făcută Fecioarei Maria cu privire la faptul că a fost aleasă ca mamă a lui Dumnezeu. Această etapă este prima în care intră în centrul atenției Sf. Fecioară și putem spune că Maria a intrat cu brio în istoria mântuirii pentru că a acceptat voința lui Dumnezeu deși nu o înțelegea prea bine. Astfel Maria devine noua Evă care dezleagă prin ascultarea ei nodul făcut de prima Evă prin neascultare. Maria devine mama noului Adam care este Cristos și care tot prin ascultare a răscumpărat greșeala primului Adam. Așadar Maria devine colaboratoare la planul mântuirii, devine corăscumpărătoare. Din această cauză primele cinci mistere din rozariu au o nuanță de bucurie, în ele simțindu-se acea bucurie interioară pe care fiecare om o trăiește atunci când cu credință și iubire îl alege pe Dumnezeu și refuză cu eroism păcatul.

Dar cu toții știm că viața nu înseamnă numai bucurie și bună dispoziție. Viața are și aspectele ei dureroase: suferințe, încercări, situații de nesiguranță și nehotărâre. Dumnezeu însă nu ne părăsește niciodată. El nu rămâne dator niciodată și în momentele cele mai grele ne ajută cel mai mult, este alături de noi cel mai mult. Misterele de durere care amintesc suferințele, patima și moartea lui Isus ne demonstrează din plin această ocrotire permanentă a lui Dumnezeu. În seara când trebuia să fie trădat Isus, știm că a mers în grădina măslinilor și s-a rugat profund . Dumnezeu l-a întărit și astfel a putut îndeplini pănâ la capăt planul său de mântuire. Sf. Fecioară și în aceste momente grele a fost alături de Isus prin rugăciune. Credința ei a rămas nezdruncinată și din această cauză tradiția îi dedică ziua de sâmbătă fiindcă în această zi Cristos a stat în mormânt iar credința și speranța ucenicilor că va învia era aproape nulă. Sf. Fecioară însă a rămas credincioasă până la capăt, ea știa și credea cu tărie că Isus va învia.

Alături de misterele de bucurie și durere, și misterele de slavă amintesc momente centrale din istoria mântuirii. Aceste mistere de fapt ne indică locul spre care trebuie să tindem, ne indică patria cerească spre care aspiră sufletul omului. Sf. Irineu spunea: “Visio Dei vita hominis est ” adică viața omului este vederea lui Dumnezeu. Într-adevăr omul pe acest pământ este în trecere, el nu este stabil, sufletul său nu se va odihni deplin decât în Dumnezeu. Și cum poate ajunge la acest Dumnezeu? Prin credința în Isus Cristos care a învins păcatul prin patima, moartea și învierea sa. Omul este mântuit încă din această viață participând cu credință vie la jertfa Sfintei Liturghii care nu este altceva decât memorialul jertfei lui Cristos adică purtare în realitate a unicului sacrificiu de pe Calvar îndeplinit odată pentru totdeauna de Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. Misterele de slavă așadar ne revelează viața viitoare, viața lui Dumnezeu iar ca exemplu de trăire a acestei vieți ne este dată tot Sf.Fecioară care a fost înălțată cu trupul și sufletul la cer. Da iubiți credincioși, cu trupul și sufletul, deci nu numai cu sufletul. Acest lucru ne demonstrează perfecțiunea Mariei care se observa și din faptele ei vizibile ce presupunea existența trupului. Trupul de aceea nu trebuie să-l considerăm numai un simplu instrument care de cele mai multe ori ne duce la păcat. Trupul trebuie și el mântuit împreună cu sufletul pentru că trupul și sufletul formează persoana umană, persoana întreagă pentru care a murit Cristos.

Sf. Fecioară a fost perfectă atât cu sufletul cât și cu trupul și de aceea a meritat să fie încoronată ca regină a universului iar sărbătoarea de astăzi îi acordă acest titlu și cu privire la Sf. Rozariu. Așadar Maria ne însoțește pe drumul rugăciunii noastre în care medităm etapele răscumpărării omului, etape la care de altfel a colaborat și ea. Sf. Rozariu devine astfel o rugăciune în care Maria ne însoțește permanent cu mijlocirea ei de mamă după cum am auzit și în prima lectură de astăzi unde Maria stătea în rugăciune împreună cu apostolii. Rozariul este rugăciunea predilectă a Sf. Fecioare. În aparițiile sale deseori este cu rozariul în mână. Prin el ne îndeamnă să ne rugăm, să ne rugăm mult pentru ca satana să nu ne învingă. Sf. Rozariu ne face să creștem în credință, speranță dar mai ales în iubire. Iubirea este virtutea care o caracterizează în mod deosebit pe Sf. Fecioară. Din iubire a acceptat voința lui Dumnezeu și tot din iubire deseori intervine la Dumnezeu în favoarea oamenilor. Exemplul ei de iubire și dăruire trebuie să ne facă și pe noi să creștem iubire până în ultima clipă, pănă vom fi în fața lui Dumnezeu care ne va judeca în funcție de gradul de iubire pe care-l vom avea în clipa morții.

Meditând cu atenție și credință fiecare mister participăm la viața lui Dumnezeu, și având-o pe Sf. Fecioară ca mijlocitoare, încrederea noastră, bucuria și speranța noastră nu pot fi decât depline. Maria mijlocește necontenit și de aceea și noi s-o rugăm necontenit pentru că, după cum spunea Sf. Francisc de Sales “De Maria numquam satis ” adică de Maria niciodată nu trebuie să ne săturăm. Alături de ea, rugându-ne adesea Sf. Rozariu, să parcurgem cu bucurie această vale de lacrimi de pe pământ pentru a ne bucura odată în veșnicie de viața deplină în Dumnezeu.

Eusebiu Cozma

 

* * *

 

Rozariul este psaltirea preacuratei

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună

Sărbătorim azi pe Regina Sfântului Rozariu. Înțelegem oare în ce constă bucuria acestei sărbători? Înțelegem oare ce vrea Biserica să realizeze în noi prin sfântul Rozariu? Înțelegem de ce preacurata Fecioară Maria este numită și sărbătorită ca Regină a sfântului Rozariu?

Rozariul este psaltirea preacuratei, după expresia sfântului părinte Pius al V-lea, este o rugăciune evanghelică, cristocentrică și plină de valori spirituale. Fiind o rugăciune simplă și la îndemâna oricui și, fiind în același timp bogată în valori, ea este mijlocul fericit de contemplare a misterelor sfinte, este o școală de credință prin proclamarea adevărurilor mântuitoare și constituie o adevărată introducere în marea rugăciune a Liturghiei, este o trăire a misterelor mântuirii împreună cu preacurata Fecioară Maria și este o laudă adusă lui Dumnezeu care ne-a mântuit prin Isus Cristos Fiul său cel care s-a născut, a murit și a înviat ca noi să avem viață. Rozariul este rugăciunea tuturor, dar mai ales a sufletelor consacrate, a preoților și a seminariștilor; este rugăciunea de laudă a fiilor lui Dumnezeu împreună cu mama tuturor, Fecioara Maria (cf. Episcop Petru Gherghel, Introducere la rozariul înregistrat pe casete audio, Iași 1995).

Rozariul este rugăciune.

Preacurata Fecioară Maria, în calitate de regină a preasfântului Rozariu înseamnă regina rugăciunii. Or, ea nu poate fi regina rugăciunii, dacă nu este strâns legată de rugăciunea lui Isus. Isus Cristos este regele rugăciunii, singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni (Tim 2,5), iar preacurata Fecioară Maria l-a urmat pe Isus și prin sfântul Rozariu nu face altceva decât să ne introducă în rugăciunea lui Isus. Dacă îl privim pe Isus în rugăciune, o vedem pe mama sa și invers, deoarece l-a urmat în chip desăvârșit.

Cu toate că Isus, prin viziunea beatifică și plinătatea harului (carității), a fost mereu și indisolubil unit cu Tatăl, cu toate acestea, cât timp a trăit pe acest pământ, a voit să dedice Tatălui său, în mod exclusiv, o parte a timpului său în care să se sustragă oricărei activități omenești: timpul rugăciunii. În chip deosebit a dedicat rugăciunii timpul anilor petrecuți în reculegere la Nazaret și apoi cele patruzeci de zile și patruzeci de nopți petrecute în pustiu. În rest, pe parcursul vieții apostolice, Isus consacră rugăciunii mai ales timpul nopții, în totalitate sau în mare parte. Evanghelia consemnează în mod expres momentele cele mai solemne ale vieții sale: înainte de alegerea celor doisprezece apostoli, când s-a urcat pe munte ca să se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune cu Dumnezeu (Lc 6,12), înainte de mărturia dată de Petru și de Schimbarea la Față (cf. Lc 9,18.28), la Cina cea de Taină, în grădina Măslinilor, pe Calvar și așa mai departe. Adesea își întrerupea activitatea apostolică spre a se retrage în locuri singuratice spre a se ruga (Lc 5,16); de multe ori, înainte de a săvârși o minune, își ridica ochii spre cer în semn de invocare a Tatălui și apoi, sosind seara, dând drumul mulțimilor, se retrăgea singur pe munte spre a se ruga (Mt 14,23). Nu se poate imagina o rugăciune mai intimă și mai profundă decât cea a lui Isus. Privindu-l, simțindu-i fericirea din intimitatea cu Tatăl, ucenicii vor să guste plăcerea rugăciunii și-i spun: Doamne, învață-ne să ne rugăm! Și Isus i-a învățat Tatăl nostru (Lc 11,1-4), rugăciunea de căpetenie a sfântului Rozariu. Doar în cer, unde omului îi va fi dat să vadă pe Dumnezeu față în față, va fi posibil să-l înțelegem și să participăm activ la rugăciunea lui. Dar atât cât este posibil pe acest pământ, trebuie să-i urmăm exemplul, întrerupând orice activitate, chiar și pe cea apostolică, spre a ne dedica rugăciunii un anumit timp și de a ne concentra în acele momente numai în Dumnezeu, Tatăl nostru. Mai departe: este absolut necesar de știut că numai rugăciunea lui Isus constituie lauda și adorația perfectă adusă Preasfintei Treimi, constituie acțiunea rugăciunii de mulțumire desăvârșită și de cerere mereu eficientă, deoarece numai el singur este în măsură să ofere Preasfintei Treimi omagii infinite. Dar la rugăciunea sa prin care se aduce lui Dumnezeu slavă desăvârșită… Cristos își asociază mereu (mama) și Biserica sa, mireasa sa preaiubită, care prin el aduce cultul vrednic de Tatăl veșnic (SC 7). Rugăciunea creștinului valorează în măsura în care este unită cu cea a lui Isus și este un ecou, o prelungire a rugăciunilor lui. Aceea care ne ajută să prelungim rugăciunea lui Cristos, deci ne este conducătoare și regină în rugăciune, este Fecioara Maria. Când Isus s-a înălțat la cer, Maria, mama sa, care până atunci a stat în umbra rugăciunilor Fiului, acum apare în mijlocul apostolilor și-i călăuzește în rugăciune, înălțându-i spre cer pentru a-i pregăti să primească darul rugăciunilor lui Isus, pe Duhul Sfânt (cf. Fap 1,14).

Despre rugăciunea lui Isus trebuie să mai știm că ea s-a desăvârșit prin jertfă. Jertfa nopților petrecute în veghere, jertfa postului și a pocăinței care i-au însoțit rugăciunea timp de 40 de zile și 40 de nopți în pustiu, jertfa unei vieți pline de oboseli și lipsuri, că nu a avut nici măcar o piatră pe care să-și sprijine capul, jertfa a crescut până a ajuns la punctul culminant în timpul agoniei din grădina Măslinilor și de pe cruce. Aici rugăciunea își află oferta totală prin sângele vărsat până la ultima picătură spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor.

Tot astfel rugăciunea creștinului trebuie să fie desăvârșită prin jertfă, de oferta generoasă de sine împreună cu Cristos, până în a deveni una cu cea a lui Isus și o hostie în Isus: victimă de laudă și de ispășire. Atâta timp cât se trăiește pe pământ, rugăciunea și contemplația însăși nu pot fi numai o simplă bucurie în Dumnezeu, ci trebuie să fie unite cu jertfa, fiindcă numai așa devin autentice. Rugăciunea adevărată îl împinge pe om spre generozitate, îl face disponibil de a accepta orice muncă și orice oboseală pentru Dumnezeu, disponibil în a se dărui total, deoarece și în această viață darul de sine se realizează întotdeauna prin jertfă. Sfânta Tereza a lui Isus ne învață că scopul harului contemplației este tocmai acela de a întări slăbiciunea noastră acolo unde îl putem imita pe Domnul în a suferi mai mult (M. VII,4,4; cf. P. Gabriele di S. M. Maddalena, Intimità divina, Roma, 1975, pag. 633). Preacurata este aceea care ne sprijină și ne călăuzește ca o Regină a martirilor, spre rugăciunea de jertfă supremă, prin intermediul sfântului Rozariu, deoarece a recita rozariul, în întregime sau chiar numai a treia parte, recere un timp deosebit, destul de lung care constituie o jertfă; recere un efort fizic pentru a învinge monotonia repetării acelorași rugăciuni; constituie un efort intelectual în a ne menține adâncit în misterele mântuirii; constituie o jertfă plină de caritate față de aproapele, deoarece rozariul este, nu numai o rugăciune personală, ci mai ales colectivă, spusă în comun în familie, în biserică, în pelerinaje etc., care mărește bucuria prin fiecare Bucură-te, Marie în raport cu numărul celor care îl recită.

Prin fiecare Bucură-te, Marie ne apropiem de desăvârșirea Tatălui ceresc, așa cum ne-a cerut Isus: Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit (Mt 5,48), deoarece primul Ave, Maria l-a spus el, când l-a trimis pe arhanghelul Gabriel la Nazaret și l-a învățat cum să i se adreseze Fecioarei Maria. Tot ce a spus o dată Tatăl veșnic, rămâne veșnic, deoarece cuvântul său nu mai moare, nu se mai stinge. De câte ori trebuie să-l repetăm și noi, ca să ne asemănăm cu cuvântul veșnic al lui Dumnezeu? Până de cincizeci de ori pe zi? până de o sută cincizeci de ori? Mereu.

Al doilea Bucură-te, Marie l-a spus arhanghelul Gabriel la Nazaret, exact așa cum l-a auzit din gura Tatălui veșnic. Acest Ave, Maria a devenit pentru arhanghelul Gabriel hrana cea mai plăcută a existenței sale și nu va înceta niciodată să o salute în tresăltare de fericire pe Regina îngerilor cu Bucură-te, Marie! Mâncând această hrană a arhanghelului, cuvântul primit de la Tatăl, deoarece nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu (cf. Mt 4,4), avem șansa să ne îngerizăm, să ne spiritualizăm, să ne grăbim ziua învierii când vom fi asemenea îngerilor lui Dumnezeu (cf. Mt 22,30) și ne vom găsi fericirea în a repeta veșnic Ave, Maria.

Al treilea și alți nenumărați Ave, dar și cei mai plăcuți, mai presus de salutul arhanghelului și de aceeași perfecțiune cu cuvântul Tatălui, au fost saluturile zilnice adresat de Isus însuși mamei sale: Ave mater MariaTe salut, mama mea! Șalom – Pace!

Dacă sfântul Augustin spune că trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că prin botez am devenit creștini, că prin Euharistie devenim Cristos, atunci trebuie să-i mulțumim și pentru că prin sfântul Rozariu ne primește în rugăciunea sa înălțată către Tatăl ceresc, că ne primește în bucuria sa de a o saluta veșnic în cer pe mama sa prin: Bucură-te, Marie!

Învățăm să ne desăvârșim rugăciunea rozariului prin jertfa repetării acelorași invocațiuni.

Artistul sculptor repetă mereu loviturile de ciocan asupra dălții, artistul pictor repetă mereu trăsăturile de penel pe pânză, inima repetă mereu aceleași bătăi pe minut, lanțul repetă mereu aceleași verigi de aceeași grosime, soarele repetă mereu același răsărit și apus etc., atunci și ritmul inimii sufletului nostru trebuie să fie mereu același, ritmul rugăciunii și în acest ritm ne menține cel mai bine sfântul Rozariu. Rozariul este mediul supranatural care dă sănătate inimii sufletului nostru.

Jertfa de a trece mereu printre degete bobițele rozariului ne duce la trăirea credinței în toată plinătatea ei și devenim plăcuți lui Dumnezeu și ne copleșește cu haruri îmbelșugate.

Din viața sfântului Toma de Aquino ni se relatează că pe când era copil în fașă și doica urma să-i facă baie, micuțul Tămâieze a apucat cu mâna o bucată de pergament și a strâns-o atât de tare cu pumnișorul său și n-a voit să dea drumul cu nici un preț, nici când a trebuit să-l bage în apă; la orice efort de a-i scoate pergamentul din pumn, țipa și plângea din toate puterile. Vine mama și cu toate țipetele și urletele lui îi deschide mâna cu forța. Pe bucata de pergament era scrisă rugăciunea îngerească: Bucură-te, Marie! (Jacques Maritain, Sfântul Toma de Aquino, Ed. Crater, București, 1994 – din viața și lucrările câtorva mari sfinți, pag. 97). Această rugăciune l-a atras în chip minunat și a devenit un atât de mare filozof, teolog, savant și mai presus de toate un atât de mare sfânt al Bisericii noastre.

Dacă vom ști și noi să strângem rozariul în mână cât mai strâns, deoarece pe fiecare bobiță a rozariului nostru stă scris cu litere cerești un Ave, Maria, dacă vom ști să înălțăm spre cer rugăciuni cu lacrimi și suspine, Regina sfântului Rozariu ne va dobândi harul de a fi sfinți pe pământ și fericiți în paradis. Amin.