Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Preasfânta Fecioară Maria, Regină
Anul U

Lecturi:

Autori

volum colectiv Chemați la sfințenie
pr. Claudiu Budău

 

* * *

 

Sfânta Fecioară Maria Regină

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia

Pământul a cunoscut în decursul timpului, mulți conducători și stăpâni, mulți regi și regine. Aceste nume monarhice au ajuns până în zilele noastre. Poate suntem surprinși, dar astăzi, Biserica universală o sărbătorește pe Sfânta Fecoiară Maria cu titlu de regină. Această sărbătoare de dată recentă a fost orânduită de Papa Pius al XII-lea, la 31 mai 1954. Însă pietatea creștină i-a atribuit sfintei Fecioare titlul de regină încă din secolul al IV-lea, de aceea iconografia acestui secol o reprezintă pe Maria ca împărăteasă șezând pe tron, cu o coroană pe cap și ținându-l în brațe pe micuțul rege, pe Isus. Sărbătoarea de azi este de fapt completarea sărbătorii pe care am avut-o cu șapte zile în urmă, la 15 August, Adormirea Maicii Domnului. Maria a fost înălțată cu trupul și cu sufletul la cer și a fost încoronată ca regină a întregului univers. Maria regină. Dar ce fel de regină?

Titlul de regină pe care Biserica îl atribuie Mariei, nu este doar o figură de stil, nu este doar un simplu simbol sau o simplă metaforă, ci este exprimarea unei realități; Maria este cu adevărat regină, desigur nu în sensul politic al cuvântului, ci în sens biblic, la fel cum Fiul ei, Isus, a fost rege, nu rege politic – ca atunci când mulțimile doreau să-l prindă și să-l facă rege – și totuși rege, deoarece însuși Isus o spune în fața lui Pilat, atunci când acesta îl judecă. Regalitatea Mariei e strâns legată de regalitatea Fiului ei. Căci dacă Isus, Fiul lui Dumnezeu, este regele cerului și al pământului, Maria Mama Fiului lui Dumnezeu, nu poate fi decât regina cerului și a pământului. Cu alte cuvinte regalitatea Mariei derivă din maternitatea ei divină.

Titlul de regină dedicat Mariei este expresia cea mai curată și mai delicată de iubire față de Sfânta Fecioară. Pentru copiii care își iubesc părinții, mama este cea mai dragă, cea mai scumpă dintre regine. Pentru părinții care își iubesc copiii, acel copil este pentru ei ceea ce era sfânta Tereza a Pruncului Isus în copilărie, pentru tatăl ei: mica regină. Toate mamele în toate locurile și din toate timpurile, indiferent dacă la putere este monarhia, președinția sau o altă formă de guvernământ, își adorm seara copii cu povești în care intră împărătese, prințese și regine.

Regina, în conștința omenirii, este un simbol și în același timp un ideal; este simbolul femeii desăvârșite, al frumuseții, al bunătății, al milei, al duioșiei, al puterii puse în slujba binelui; pentru că regina este aceea care intervine întotdeauna în favoarea supușilor ei, a celor mici, săraci, bolnavi sau nedreptățiți.

Invocând-o pe Maria ca regină, noi nu facem altceava decât să exprimăm cu un singur cuvânt tot ceea ce este fermecător în ea: frumusețea, strălucirea, curăția și bunătatea ei, blândețea ei, maternitatea ei și grija pe care ea o poartă față de noi cei rămași în această vale de lacrimi, care implorăm ajutorul și ocrotirea ei, pentru ca într-o zi să contemplăm împreună cu ea strălucirea lui Dumnezeu.

Era în ajunul sărbătorii Ridicării cu trupul și cu sufletul la cer a Presfintei Fecioare Maria. În acel an 1608, fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Și iată că în capela, în care se afla în rugăciune, a apărut Sfânta Fecioară, purtându-și Fiul în brațe, și care se revelă umilului frate în toată splendoarea și frumusețea ei. Era înveșmântată într-o mantie albă, presărată cu stele mari, strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele; cu toate acestea ele nu-l orbeau pe fratele Ieremia care în genunchi cu brațele deschise, învăluit de atâta lumină, începu s-o privească cu deosebită venerație. Apoi cu o firească simplitate, îi spuse sfintei Fecioare: – Stăpâna mea, și Maică a lui Dumnezeu, Marie, tu ești regină și nu porți coroană pe cap?

Maria zâmbind și strângându-și cu dragoste copilul la piept răspunse: – Frate Ieremia, coroana mea nu este oare acest Fiu al meu!

Acest eveniment a marcat toată viața fratelui Ieremia. Datorită lui a înțeles că Maria este mare în Biserică prin Fiul său unic. El a înțeles că maternitatea divină n-o îndepărtează pe Maria, ci o apropie mai mult de cei umili, suferinzi și săraci. El a înțeles că Maria, deși era Mama Fiului lui Dumnezeu, nu încetează să fie slujitoarea acestuia și a celor umili. Mai mult, a înțeles că maternitatea ei divină era explicația maternității sale spirituale față de oameni.

De fapt, coroana de regină a Mariei este Fiul ei, Isus Cristos întreg, total; astfel încât Maria ne-ar putea spune și nouă azi, ceea ce spunea sfântul apostol Paul, atunci când scria creștinilor din Tesalonic: “Cine este speranța, bucuria, coroana noastră de slavă? Nu sunteți voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos la venirea lui ? Da, voi sunteți slava și bucuria noastră” (1Tes 2,19,20).

Fiecare dintre noi formăm o părticică prețioasă din această coroană. Fiecare dintre noi acționăm în conformitate cu Cristos, care este capul Trupului său mistic, adică Biserica sa, și în conformitate cu cei din jurul nostru, care tindem la același scop – mântuirea sufletului.

Primirea triumfală și încoronarea Mariei în cer ca regină a universului, tradiția creștină a ilustrat-o prin descrierea primirii triumfale pe care locuitorii Betuliei i-au făcut-o Iuditei, când aceasta se întorcea victorioasă, având în mână capul retezat a lui Holofern, generalul armatelor filistenilor. “Binecuvântată să fii tu de Dumnezeu cel atotputernic în veci! Tu ești mândria neamului lui Iacob! Tu ești faima neamului nostru!” Iudita a fost considerată din totdeauna ca fiind o imagine a Mariei.

Fără îndoială că aparița Mariei în cer și încoronarea ei a provocvat uimire și încântare. “În cer s-a arătat un semn mare: o femeie înveșmântată în soare, cu luna sub picioarele ei și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap” (Ap 12,1). Așa o vede sfântul Ioan în Apocalips.

Maria este înveșmântată în soare. Strălucirea care radiază nu vine de la ea, dar de la Dumnezeu care este “lumina și izvorul oricărei lumini”, de la cel care este Soarele sfințeniei.

Luna de sub picioarele Mariei indică istoria umană, care este într-o permanentă schimbare. Luna de sub picioarele sale indică suveranitatea sa peste toată creația. Coroana Mariei, cu cele douăsprezece stele, este imaginea vechiului și noului Israel, care tinde spre împlinire, spre desăvârșire.

Ceea ce a văzut apostolul Ioan în femeia încoronată cu douăsprezece stele pe cap, avea să exprime mai clar Conciliul al II-lea din Vatican: “Mama lui Isus este chipul și pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul care va să vină” (LG 68).

Maria deși este regină, ea este și Mama noastră, care se poartă cu noi cu o adevărată delicatețe. Ea este cea care distribuie cu mâinile sale pline harul milostivirii Domnului. Pe ea o invocăm în fiecare zi și cerem protecția sa: mulți creștini au o devoțiune deosebită față de ea și o invocă în mod deosebit sâmbăta, lăudând-o prin cântece și rugăciuni, în mod deosebit prin rugăciunea Salve regina, Bucură-te regină.

Să reflectăm așadar la viața noastră și s-o rugăm pe buna noastră Mamă să ocrotească statele și libertatea oamenilor pentru ca împărăția Fiului său să se statornicească nu numai în inimile noastre, dar și în viața noastră externă. Și să spunem și noi împreună cu sfântul Alfons Maria de Liguori: “Bucură-te regină, Maica milei, viața, mângâierea și speranța noastră, bucură-te!”.

Iacob STOLNICU

 

* * *

 

Sfânta Fecioară Maria, Regină

Autor: pr. Claudiu Budău
Copyright: Predici.cnet.ro

O anecdotă, care sper să nu jignească pe nimeni și să nu fie luată doar în sens peiorativ, relatează că odată un bărbat se plimba pe bicicleta sa prin California. La un moment dat cerul s-a întunecat, a apărut o lumină puternică și o voce i-a spus: “Pentru că toată viața m-ai ascultat și ai făcut numai lucruri bune, Eu Dumnezeu îți voi îndeplini o dorință, omule. Care e dorința ta?” “Păi aș vrea un pod, luuung, din California în Hawai, să mă pot plimba eu cu bicicleta pe el, zise omul repede, fără să stea pe gânduri…” “Bine, dar nu poți cere și tu ceva care să-mi aducă și mie slavă, mărire, admirație?” Stă omul, se gândește el ce să ceară ca să-l mulțumească și pe Dumnezeu și după o vreme zice: “Doamne, după darul vieții, unul din cele mai frumoase daruri primite de la tine este cu siguranță femeia. Fă-mă să înțeleg femeile, să știu ce vor, ce-și doresc, să le pot mulțumi și face fericite căci știu că singur nu sunt decât un înger cu o singură aripă. Doar împreună putem zbura spre paradis!” La care Dumnezeu îi spune: “Cum ziceai că vrei podu’ ăla?? Cu 3 sau 4 benzi!?”

Indiferent dacă ne convine sau nu, parcă sfidând societatea și cultura timpului care par să-și fi pierdut minimum de respect pentru femeie, transformând-o uneori într-o simplă marfă, sărbătoarea de astăzi ne pune în față o femeie, un personaj care a fost în centrul fragmentului evanghelic proclamat dar și parte a profeției lui Isaia din prima lectură. Nu este însă o femeie oarecare, așa cum întâlnim adesea la televizor ori pe coperțile revistelor. Este “femeia prin excelență”, “noua Evă”, mama tuturor celor vii și Maica lui Dumnezeu. Este Sfânta Fecioară Maria, prototipul femeii dintotdeauna, modelul tuturor creștinilor, cauză exemplară pentru orice suflet însetat de Dumnezeu. Biserica nu este deloc demodată propunând revigorarea sentimentului de respect față de demnitatea persoanei umane și a femeii, și nici prin propunerea unui concept de regalitate, care în societatea actuală e prea puțin la modă. Scopul este cu totul altul.

Ce semnificație ar putea avea o asemenea statuie, ca cea pe care o avem aici în față? Maria înfățișată ca o mamă iubitoare, zâmbitoare, având coroana pe cap, uneori cu sceptru în mână, iar pe celălalt braț ținându-l în brațe pe fiul ei, având de asemenea o coroană regească pe cap și globul pământesc în mână? Care este conținutul real al credinței noastre în Maria și în misterele ce o învăluie, inclusiv în cel al regalității ei? Care este semnificația statuii Sfintei Fecioare Maria, Regină, pe care o cinstim atât de mult, mai ales în această biserică închinată ei?

1. Primul gând pe care ni-l induce privirea acestei imagini/statui se referă la coroană. De cele mai multe ori, ea este un semn al puterii și al domniei. În acest caz însă nu se verifică. Este exact invers: modul în care Sfânta Fecioară ține această coroană pe cap, chipul ei și întreaga ei atitudine vor parcă să ne facă să înțelegem că este perfect conștientă că această coroană e doar un cadou de la altcineva. Maica încoronată vrea practic să ne mărturisească acest adevăr: “Tot ceea ce am, tot ceea ce sunt și am devenit, este datorită altcuiva, prin altcineva, nu e meritul meu, nu e rodul efortului și al muncii mele. Scopul în viață, coroana vieții mi-a fost dăruită de un Altcineva”. Altfel spus, Maria recunoaște că nu fost tot timpul decât un simplu om cu mâinile goale. Tocmai de aceea i-a fost dăruit atât de mult.

O primă provocare personală dar și comunitară pe care sărbătoarea de astăzi ar vrea așadar să o lanseze este întrebarea: cât de des am recunoscut în fața lui Dumnezeu și a conștiinței proprii că tot ceea ce suntem și avem, ca persoane, familii, comunitate, este rodul binecuvântării și grijii sale, prin intermediul patroanei acestei comunități, Sfânta Fecioară Maria, Regină? Nu cumva ne considerăm adesea autosuficienți, credem că ne descurcăm foarte bine și fără cel care, în realitate, ne-a dăruit totul? Nu cumva ne-am devenit nouă înșine scopul propriu în viață?

Un fapt este sigur: doar atunci când vom recunoaște cu adevărat că avem mâinile goale, ca și Sfânta Fecioară Maria, doar atunci ni le va umple Dumnezeu. Doar atunci când îi vom face spațiu, timp, când îi vom acorda interes, vom simți cât de mult îi datorăm. Dumnezeu nu poate veni într-un loc ocupat deja. Conștientizarea faptului că suntem mici, neînsemnați, cu mâinile goale îi permite lui Dumnezeu să facă transformarea de care vorbește Maria în imnul Magnificat: “Milostivirea lui dăinuie din neam în neam; risipește pe cei mândrii; îi înalță pe cei smeriți; pe cei flămânzi îi copleșește cu daruri…”

2. Un al doilea lucru care irupe spontan în mintea oricărei persoane ce privește cu atenție această statuie este privitor la rolul Mariei, în calitate de Mamă și Regină. Există o distincție clară între rolul reginei și al regelui, lucru păstrat ca reminiscență în mentalitatea poporului încă din Evul Mediu. Regina are întotdeauna, ca să spunem așa, un rol pozitiv. Rolul reginei a fost mereu, datorită faptului că era și mamă, acela de a interveni, de a mijloci, de a fi ultima șansă de salvare între judecată și condamnare.

În Evul Mediu regina era pentru toți oamenii cea mai mare speranță într-o situație dubioasă, îndoielnică, în care se mai putea spera la îndurare, iertare. Regina putea obține grațierea, pomana, cadouri, distincții, funcții. Ea apărea în fața poporului ca fiind mâna plină de mărinimie, dărnicie, generozitate a regelui, pe când regele însuși trebuia să fie drept, sever, consecvent. Astfel a preluat Sfânta Fecioară acest element matern. Dumnezeu nu este doar drept, ci și iubitor, îndurător. Sfânta Fecioară Maria Regină este garanția acestui adevăr, pentru că înainte de a fi regină, este mamă.

Se spune că o femeie înțeleaptă, călătorind prin munți, a găsit o piatră prețioasă în apa unui izvor. A doua zi a întâlnit un călător căruia îi era foame, iar femeia înțeleaptă a desfăcut traista să împartă merindea cu el. Călătorul înfometat a zărit piatra prețioasă și a rugat-o să i-o dea lui. Ea i-a dat-o fără să stea pe gânduri. Călătorul a plecat, bucurându-se de norocul ce dăduse peste el. Știa că piatra valora destul cât să-i asigure o viață tihnită. Dar după câteva zile s-a întors și a căutat-o pe femeia cea înțeleaptă, i-a dat piatra înapoi și a zis: “M-am tot gândit. Știu cât prețuiește această piatră, dar ți-o dau înapoi cu speranța că poți să-mi dăruiești ceva mult mai prețios. Dă-mi, dacă poți, acel ceva dinlăuntrul sufletului tău care te-a făcut să-mi dai piatra”.

Maternitatea Sfintei Fecioare e ceea ce conferă frumusețe și valoare regalității ei. Maria este regină pentru că îi este mamă lui Cristos, regele. Ceea ce poate face o mamă, nu poate face nimeni. O mamă este unică, după cum este și rolul ei. Să nu uităm ce spunea Kate Douglas Wiggin: “Mojoritatea celorlalte lucruri frumoase din lume vin câte două sau trei, cu duzina sau cu sutele. Mulțimi de trandafiri, stele, apusuri de soare, curcubee, frați și surori, mătuși și veri, dar numai o singură mamă pe lume”.

3. În al treilea rând, trebuie să observăm că întotdeauna coroana Mariei este împodobită de artiști cu aur și pietre prețioase. De ce oare?! Pentru că Sfânta Fecioară Maria este plină cu toate acele daruri după care tânjim noi toți; toate dorurile noastre se regăsesc împlinite în Maria. Este Regină pentru că întrece toate făpturile în sfințenie. Dante Alighieri spunea în Divina comedie: “în ea este adunat tot ceea ce este bun în toate făpturile”.

Astfel nu este doar ea însăși încoronată, ci împreună cu ea sunt încoronați și toți oamenii, la a căror mântuire ea a jucat un rol fundamental. De aceea devine Maria speranță pentru toți oamenii ce trăiesc într-o lume străină adesea de Dumnezeu și dezinteresată față de darul mântuirii pe care ni-l oferă prin Cristos. Oricât de cruntă ar fi fost situația pe care am fost nevoiți să o străbatem (foc, apă, pierderea unei persoane dragi, o răsturnare neașteptată de situație, aparent eșec sau sentimentul de înstrăinare ori singurătate), toate se topesc pentru cel care nu și-a pierdut încrederea în cea care poate mijloci pentru noi tot binele de care avem nevoie, chiar dacă nu în cantitatea, la timpul și în modalitatea pe care ni le închipuim noi.

Concluzie

Și ca să nu rămânem ancorați doar în idei și teorii fără consistență, să punem punctul pe “I” și să formulăm în sfârșit întrebarea cheie: noi ce trebuie să facem? Ce incidență au asupra noastră aceste aspecte referitoare la regalitatea Sfintei Fecioare Maria? Să nu uităm că e vorba despre o regalitate care nu îndepărtează, ci apropie; nu inspiră frică, ci bunătate, dragoste maternă, încredere. Se spune că cel mai bun și sublim mod de a iubi/respecta pe cineva este imitarea. De ce ne vine așadar atât de greu să imităm aceste calități care o împodobesc pe Sfânta Fecioară?

Dacă e să parafrazez acel dicton care, în Divina comedie a lui Dante este pus pe frontispiciul porții iadului, respectiv “Lasciate ogni speranza, voi che entrate qui” (lăsați orice speranță, voi care intrați aici), aș spune și eu: Lăsați orice pretext la o parte, cei care intrați în această biserică și care aveți de gând să faceți mai mult decât o impune mentalitatea timpului, snobismul, interesul, logica parvenitului și spiritul gregar ce par să conducă totul astăzi. Dacă vrem să o cinstim cu adevărat pe Sfânta Fecioară ca Mamă și Regină, și nu doar de ochii ori de gura cuiva, să lăsăm la o parte tot ce este superfluu și ne poate împiedica să devenim unul din diamantele care împodobesc coroana ei.

Trăim într-o lume care crede că orice își are prețul său, că totul poate fi cumpărat, consumat, vândut, folosit. Parcă am fi într-o imensă piață, în care totul e pus la vânzare, pe tejghea. Oferta este pe măsura cererii. Oportuniștii și comercianții de toate nivelurile știu să ofere exact ceea ce se cere și se consumă, de la planul stomacului la cel al culturii, informării prin mass-media ori la nivelul spiritului. Într-o lume în care demnitatea persoanei umane și, mai ales, a femeii își pierde pe zi ce trece din valoare și apreciere obiectivă, Biserica, propunând astăzi sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Regină, reafirmă câteva din adevărurile fundamentale ale învățăturii ei. În concluzie:

1. Spuneam că Maria e conștientă că această coroană e doar un dar din partea fiului ei. Așadar viața mea, tot ce sunt și am, e un dar din partea lui Dumnezeu și nu doar rodul efortului meu propriu. De aceea nu pot dispune de viață cum vreau eu.

2. Maria, înainte de a fi regină, este mamă. Maria este garanția că Dumnezeu nu e doar drept și exigent, ci și bun și iubitor. La Dumnezeu există întotdeauna șansa unui nou început. Trebuie însă să o vreau cu adevărat.

3. Modul prin care pot demonstra iubirea și respectul meu față de Maria este imitarea. Sunt așadar, prin ceea ce gândesc, spun și fac, o piatră prețioasă în coroana ei, un fiu de care să se mândrească? Sau preferăm să trăim “aux portes de l’Orient, ou tout est pris a la legere” (la porțile Orientului, unde totul e luat în mod lejer)?