Predici

(tipareste predicile)

Sfântul Francisc de Sales
Anul C (A, B)
Lecturi:

Autori

* * *

Sfântul Francisc de Sales

Autor: volum colectiv Chemaţi la sfinţenie
Copyright: Editura Sapientia

“Noi am cunoscut iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi şi am crezut în ea. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (1In 4,16).

Lumea în care trăim oferă tot mai rar dovada iubirii; omul mileniului trei îşi dă seama tot mai greu că iubirea este aceea care îl poate sili să lase la o parte tot ceea ce îl învrăjbeşte; să nu uităm că toate relele lumii actuale nu pot fi prevenite şi înlăturate decât prin iubire; putem spune, deci, că soluţia tuturor problemelor timpului nostru este iubirea.

Sfânta Biserică ne propune azi ca model un sfânt care este un exemplu de viaţă trăită în iubire. Sfântul Francisc de Sales, pe care îl sărbătorim astăzi, a învăţat iubirea nu numai prin scrierile sale, ci prin întreaga sa viaţă, de aceea, pe drept cuvânt, a fost numit “doctor al iubirii”; doctor, pentru că mai înainte de toate a fost o mărturie.

Francisc s-a născut în anul 1567 în Savoia, într-o familie nobilă care trăia profund credinţa catolică, drept care primeşte o educaţie aleasă din punct de vedere religios. În special mama i-a insuflat sensul creştin al vieţii, astfel încât, încă de tânăr, Francisc nutrea o mare dragoste faţă de cei săraci.

După anii de şcoală el îşi exprimă dorinţa de a deveni preot, contrar tuturor aşteptărilor, dar mai ales contrar planului tatălui său care visa o carieră strălucită pentru fiul său. Francisc între timp îşi termină studiile, devenind avocat, astfel că în momentul hirotonirii sale, tânărului preot nu-i lipsea nici pregătirea culturală dar nici formarea spirituală. La treizeci şi cinci de ani este numit episcop de Geneva; în această calitate introduce în dieceză reformele propuse de Conciliul Tridentin şi luptă cu un zel neobosit pentru apărarea adevăratei credinţe. Această impresionantă activitate desfăşurată fără precupeţirea niciunui efort a făcut ca drumul său pământesc să se încheie în ziua de 28 decembrie 1622.

Sfântul Francisc a fost definit ca “sfântul blândeţii”, al “amabilităţii” şi al “optimismului”. Acest lucru făcea dovada unui desăvârşit autocontrol, obţinut în urma unui lung exerciţiu, ştiut fiind faptul că blândeţea sufletului său, calitate care i-a fascinat pe cei din jur, nu era la sfântul Francisc o însuşire înnăscută. Aceste calităţi au fost atât de necesare sfântului episcop într-un timp şi într-o zonă care resimţeau puternic influenţele calviniste. Sfântul Francisc de Sales a fost un mare doctor al vieţii spirituale; a fost unul din marii continuatori ai Sfinţilor Părinţi pe care i-a urmat cu curaj. Scrierile sale ne-au lăsat sub formă doctrinală ceea ce el a trăit şi a înfăptuit în toată acţiunea sa pastorală. Aceste scrieri nu au fost elaborate într-un cabinet de lucru, departe de grijile reale, cotidiene ale omului obişnuit; sfântul Francisc de Sales a fost la timpul său şi în ţara sa, omul “sfintei carităţi”.

În acest univers al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele respiră şi acţionează sfântul pe care îl sărbătorim astăzi. El a trăit în iubirea lui Dumnezeu şi a dorit să-i facă şi pe ceilalţi să trăiască în ea. Acestei iubiri sădite în fiinţa omului îi este necesară, dar şi complementară, iubirea faţă de aproapele care, după cuvântul lui Cristos, trebuie practicată nu numai faţă de prietenii, faţă de rudele noastre ci chiar faţă de duşmanii noştri şi faţă de toţi cei care sunt respinşi de această societate dură: săracii, bolnavii, orfanii. Acestea sunt categoriile cărora sfântul Francisc de Sales le rezerva o mare parte din timpul său şi o iubire eficace.

Iată cum voieşte Dumnezeu să continuie pe pământ opera sa de mântuire. Cel care îşi încredinţează viaţa în mâna lui Dumnezeu îşi trăieşte chemarea în umilinţă, simplitate şi adevăr; iar virtutea iubirii le leagă pe toate acestea şi le dă valoare şi frumuseţe. Dumnezeu, privind la această inimă plină de iubire a sfântului Francisc de Sales, a făcut din el un exemplu viu în trăirea iubirii; prin el, Dumnezeu a voit să transmită lumii întregi planul său de mântuire, plan încredinţat şi apostolului Paul prin puterea harului. Deşi se consideră cel mai neînsemnat dintre toţi creştinii, el a fost ales să le predice păgânilor nemărginita bogăţie a lui Cristos. Dumnezeu descoperă, astfel, popoarelor planul său veşnic înfăptuit în Isus Cristos. Prin mijlocirea lui toţi creştinii se pot apropia de Dumnezeu pentru a-l adora şi a se ruga lui cu încredere sinceră.

Acelaşi har care lucrează îl întâlnim şi în viaţa sfântului Francisc de Sales. El şi-a desfăşurat acţiunea sa pastorală în mijlocul atâtor dificultăţi mai întâi ca predicator, în situaţia în care calvinismul era înrădăcinat în oraşul Chablais, apoi ca episcop a trăit rupt de capitală şi de catedrala sa, nu atât prin distanţă, cât mai ales prin doctrină şi mentalităţi. Privind la felul în care sfântul Francisc de Sales şi-a desfăşurat activitatea şi mai ales la roadele muncii sale, noi, creştinii de astăzi, ne punem în mod firesc întrebarea: ce anume l-a ajutat să treacă peste aceste dificultăţi care constituiau, pe drept cuvânt, o provocare la adresa Bisericii lui Cristos? Care a fost sprijinul său în toate aceste încercări?

Sfinţii sunt, înainte de toate, persoane învăluite de sfinţenia lui Dumnezeu; el îi copleşeşte cu darurile sale; îi înzestrează cu putere, cu dragoste şi cu înţelepciune. Aceste daruri îi ajută să depăşească situaţiile dificile.

Astfel trăieşte cel ales de Dumnezeu şi consacrat în iubirea lui. Porunca lui Dumnezeu, de a ne iubi unii pe alţii, este esenţială. Iubirea lui Isus Cristos pentru ucenici, la fel de mare ca cea pe care Tatăl o are faţă de dânsul, este o iubire care merge până la sacrificiul vieţii. Isus îi numeşte pe ucenicii săi prieteni şi îi constituie continuatori ai săi, datorie care obligă, căci acestei iubiri totale a lui Isus trebuie să-i corespundă iubirea ucenicilor săi, demonstrată prin observarea poruncilor lui, lucru care înseamnă o deplină şi o continuă adeziune la el.

Se spune că într-un sat din Cehia trăia un bătrân învăţător, căruia nu-i plăcea să dea alte note lucrărilor elevilor săi decât acestea: zece pentru conţinut şi zece pentru ortografie. Într-o zi, unul dintre elevi a prezentat o lucrare cu foarte multe greşeli. Învăţătorul s-a apucat să o corecteze. Curând, toată lucrarea s-a acoperit de roşul creionului. Ce notă merita o astfel de lucrare? Bătrânul învăţător a ezitat un moment, dar apoi liniştea i s-a aşternut pe faţă iar sub lucrare a scris “zece-zece, cu excepţia greşelilor de ortografie”.

Mesajul Evangheliei de astăzi este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Noi, creştinii, urmaşii lui Cristos, trebuie să avem o iubire vie unii faţă de alţii. Oare cât de frumoasă ar fi această lume, dacă noi, oamenii, am gândi unul despre altul: zece – zece, cu excepţia greşelilor de ortografie? Iubirea pe care trebuie să o avem faţă de aproapele nostru se găseşte într-o strânsă legătură cu iubirea existentă între persoanele divine, iubire pe care ne-o face cunoscută Isus. Şi mai înainte de a ne cere această iubire dusă până la sacrificiu, Isus ne dă exemplul său, oferindu-şi viaţa pentru noi, prietenii săi. În ce sens se poate afirma că noi suntem prietenii lui Isus, căci prietenia este definită, în general, în termeni de egalitate? Răspunsul s-ar putea da numai plecând de la o nouă definiţie a prieteniei. Isus ne numeşte prieteni pentru simplul motiv că ne-a ales să fim prietenii săi şi ne-a iubit până la sfârşit. Iubirea şi prietenia sunt cuvintele cele mai elocvente cu privire la relaţia dintre Isus şi ucenicii săi.

Astăzi, în sărbătoarea sfântului Francisc de Sales, să reflectăm la relaţia nostră cu aproapele, la felul în care am răspuns acestei chemări din partea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este chemat să realizeze acest lucru pentru că fiecare dintre noi intră zilnic în contact cu ceilalţi: în familie, la şcoală, la serviciu, şi chiar în situaţiile dificile pe care trebuie să le înfruntăm. Cine are iubire, îl are pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem şi noi chemaţi să fim în lume exemple vii de iubire. Suntem chemaţi să dovedim prin faptele noastre că suntem prieteni ai lui Isus, aleşi şi trimişi în lume să dăm mărturie tuturor despre iubirea fără margini a lui Dumnezeu care vrea, prin mijlocirea Fiului său, să ne conducă în această ambianţă divină a iubirii sale, intim inseraţi în filiaţia Fiului său, în respiraţia intimă a Duhului Sfânt.

Eduard SOARE