Predici

(tipareste predicile)

 

Sfânta Agneza
Anul C (A, B)
Lecturi:

Autori

 

* * *

 

Sfânta Agneza

Autor: volum colectiv Chemaţi la sfinţenie
Copyright: Editura Sapientia

“Cine se laudă, în Domnul să se laude!” (1Cor 1,31)

Necazurile şi greutăţile de care dăm în viaţa de zi cu zi, cea mai mare parte dintre oameni le consideră ca pe o nenorocire, ca pe o pierdere. Însă noi, creştinii, îndrăznim să le vedem ca pe un câştig, ca pe o purificare şi înălţare a sufletelor noastre spre Dumnezeu.

Şi această perspectivă nu o avem prin noi înşine, ci prin puterea şi harul lui Dumnezeu care, aşa cum ne spune sfântul Paul în prima lectură, “alege pe cele slabe ale lumii, ca să le dea de ruşine pe cele tari” (1Cor 1,27). De aceea, noi ne lăudăm în Domnul şi nu ne atribuim nici un merit nouă înşine. Şi astfel câştigăm prin crucea suferinţelor zilnice mai multe comori în ceruri. Astfel trăim deja de pe acum împărăţia cerurilor, această comoară a inimilor, dăruită nouă de regele inimilor, Isus.

Astăzi Isus ne prezintă pe aceea care a ştiut să-l aibă ca pe adevăratul rege al inimii sale, ca soţ al ei din fragedă copilărie, sfânta Agneza. Ea, pentru dragostea lui Cristos, şi-a jertfit viaţa şi candoarea copilăriei sub mâinile impudice ale păgânilor cu ochi necuraţi.

În ciuda scurtei sale existenţe petrecute în primele veacuri ale creştinismului, undeva la începutul secolului al IV-lea, avem suficiente elemente descrise veridic despre viaţa ei.

Avalanşa de reprezentări, devoţiuni şi tradiţii populare care au început la puţin timp după moartea sa, şi prin care s-au transmis majoritatea cunoştinţelor noastre de azi despre Agneza, constituie un motiv suficient pentru a vedea în ea o autentică sfântă şi un model de mărturie matură a credinţei la o vârstă la care nu ne putem gândi decât la gingăşie şi fragilitate.

Poetul Prudenţiu ne prezintă varianta cea mai demnă de crezare a vieţii ei:

La Roma, în timpul prigoanei lui Diocleţian, o tânără de 12 ani înfruntă fără teamă moartea, decât să-l nege pe Cristos pe care-l iubea mai presus de toate. Întărită de Dumnezeu, această copilă a rezistat ameninţărilor, torturilor şi a reuşit să-şi apere fecioria. Aceasta a fost sfânta Agneza, al cărei nume, de origine greacă înseamnă “cea curată”. Dar Agneza mai înseamnă şi “miel”. De fapt ea, după cum ne relatează Pancraţiu, după ce a refuzat să aducă jertfă zeiţei Vesta, a fost dusă cu forţa într-un local rău famat şi expusă bătăii de joc a celor de acolo, apoi a fost decapitată cu o lovitură de spadă.

Dar totuşi să nu uităm că toate aceste încercări care au culminat cu moartea, au fost trăite de o fată fragedă de 12 ani, vârstă la care multe dintre fetele de astăzi, cu multă precauţie, abia încearcă să intre în drumul aspru al vieţii.

S-a spus, şi Agneza ne-o confirmă încă odată, că sfinţenia nu are vârstă. Şi oare de ce? Şi tot ea ne răspunde prin psalmul responsorial pe care l-am proclamat azi: atât timp cât “Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, el îmi înviorează sufletul” (Ps 22,1), el este comoara şi mărgăritarul meu, el este Mirele meu. Isus, Mirele intim al Agnezei, o conduce şi îi hrăneşte sufletul cu harurile sale într-o asemenea manieră încât, în ciuda gingăşiei şi fragilităţii ei exterioare, forţa ei interioară şi sufletul ei s-au maturizat de mult pentru că însuşi Isus o împodobise cu darurile sale spirituale. Şi în toată această exaltare a sa, Agneza nu se mândreşte ci, din contra, când îi este cerută mâna de către fiul procuratorului Sempronius, îi răspunde acestuia: “Să nu crezi că îi voi fi vreodată infidelă soţului meu cu care sunt atât de unită încât sufletul meu nu trăieşte decît prin iubirea lui. Nu încerca să crezi că ai putea avea vreun merit care să te facă demn de a fi rivalul său” (Vie des Saints, 506). Cum am auzit, Agneza nu spune: nu eşti demn să fi mirele meu, ci: nu eşti demn de a fi rivalul aceluia care posedă toată frumuseţea şi bogăţia. Pentru Agneza, Isus este un mire fără egal între oameni deoarece are 6 calităţi la modul superlativ, el fiind: “nobil, frumos, înţelept, bogat, bun, puternic. El este atât de bogat, spune Agneza, încât mi-a dăruit o comoară mai preţioasă decât tot Imperiul Roman” (Vie des Saints, 507).

De aceea, nu întâmplător, evanghelia de azi o zugrăveşte fidel pe Agneza care, lucrând neîncetat la pământul sufletului său, găseşte comoara ascunsă, un mărgăritar nepreţuit, pentru care este în stare să vândă tot ce are pentru a intra cu adevărat, prin moarte, în posesia lui, în posesia Mirelui ei Isus.

Insă pentru acest final glorios, Agneza încă de mică îl alege definitiv pe Isus, pe care apoi îl redescoperă zi de zi, îi face mai mult loc în inima sa renunţând la toate capriciile şi la toate comorile pământeşti care ar fi tentat-o. Ea şi-a dus crucea zilnică cu bucurie, cruce care era un scandal şi o curată nebunie pentru păgâni, însă pentru ea este semnul logodnei sale cu Cristos pe acest pământ, pentru ca, înviind cu el în moartea martiriului, să se bucure de nunta cerească a Mirelui său.

Dacă Domnul preferă “ce e slab pe lume, ca să-i facă de ruşine pe cei puternici” (1Cor 1,27) prin aceasta nu trebuie să înţelegem că tot ce este slab, sărac şi neînsemnat pe pământ, capătă de la sine o valoare spirituală infinită. Ci scopul acestei predilecţii divine este arătat clar: “ca nici o făptură să nu se mândrească înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1, 29) deoarece tot ceea ce are, are de la Domnul.

Aşadar, de aici ne dăm seama de infinita bunătate a lui Dumnezeu, de darul său oferit nouă gratuit şi nemeritat. Căci vârsta, capacitatea intelectuală, poziţia socială, originea nobilă, nu contează pentru mântuire. Inculţi sau învăţaţi, săraci sau puternici, oameni simpli sau nobili, marginalizaţi sau admiraţi, indiferent de starea noastră socială sau de vârsta pe care o avem, noi toţi am primit prin har divin o nouă fiinţă răscumpărată. Prin opera mântuitoare a lui Dumnezeu noi toţi suntem în Isus Cristos, adică participăm la viaţa celui înviat. Noi toţi suntem valoroşi, existăm, însă nu prin merit propriu, ci aceasta o datorăm lui Cristos, mijlocitor al acţiunii răscumpărătoare şi eliberatoare a lui Dumnezeu.

În această privinţă pe lângă slăbiciunea şi gingăşia ei, normală la acea vârstă, Agneza şi-a atras şi mai mult privirea divină asupra ei dăruindu-se total lui Dumnezeu, punându-i la dispoziţie întreaga sa fiinţă cu toată fragilitatea şi neputinţa ei, iar acest act de dăruire a însăşi slăbiciunii şi neputinţei ei l-a fermecat într-atât pe Domnul încât a înzestrat-o pe mireasa sa într-adevăr cu toate bogăţiile sale, ba, mai mult, i-a dat şi puterea de a înfrunta cu tăria unui om matur toate torturile şi batjocurile la care a fost supusă. Iată ce face forţa credinţei în Cristos!

De aceea capacitatea ei de dăruire a uimit şi uimeşte şi azi sufletele noastre, şi de aceea suntem invitaţi să ne verificăm din nou puritatea şi transparenţa atitudinii noastre în faţa lui Dumnezeu, ca în faţa unei oglinzi clare, în faţa acestui exemplu de puritate şi claritate plin de nevinovăţie, întruchipat în Agneza.

În primul rând, să ne punem întrebarea: ce contează pentru noi?

Oare mărgăritarul sau comoara împărăţiei cerului este unicul lucru important pentru noi? Sau îl sfidăm pe Dumnezeu alegând comorile înşelătoare şi trecătoare ale acestei lumi?

În plus, sfântul Paul ne arată că nu e de ajuns să alegem împărăţia lui Dumnezeu, ci, alegând-o, să ne oferim în mâinile Domnului recunoscându-ne păcătoşi şi neputincioşi pentru că doar în Domnul Isus putem avea viaţă, doar el ne justifică şi ne sfinţeşte, doar el ne poate elibera de păcat, doar el ne poate reda o nouă condiţie de a fi.

Însă pentru a ajunge la această fericită stare de har e nevoie, mai întâi de toate, să descoperim în primul rând comoara împărăţiei lui Dumnezeu. Această comoară trebuie căutată cu asiduitate, cu insistenţa rugăciunii şi cu angajarea întregii noastre vieţi. Trebuie să lăsăm totul la o parte pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Căci acest cuvânt al lui Dumnezeu este de mare preţ, ca mărgăritarul, şi are nenumărate bogăţii, ca o comoară.

Pilda comorii şi a mărgăritarului nu ne învaţă numai că trebuie să ne depărtăm cu totul de cele lumeşti şi să îmbrăţişăm cuvântul lui Dumnezeu, ci şi să facem lucrul acesta cu bucurie. Cel care s-a despărţit de tot ce are pentru împărăţia cerurilor, trebuie să ştie că pierderea aceasta e un câştig şi nu o pagubă. Aşadar toate bunătăţile sunt în cuvântul lui Dumnezeu.

Ca şi mărgăritarul, adevărul este unic, şi nu împărţit în mai multe părţi. Şi după cum numai cel care are mărgăritarul ştie că este bogat, iar ceilalţi nu ştiu de multe ori ce are el în mână – pentru că mărgăritarul este mic – tot aşa şi cuvântul lui Dumnezeu: cei care au, ştiu că sunt bogaţi; necredincioşii însă, necunoscând această comoară, nu ştiu de bogăţia noastră.

Cristos, soţul şi comoara nepreţuită a Agnezei, este şi mărgăritarul nostru, el este Cuvântul întrupat prin care împărăţia cerurilor începe încă de pe pământ.

Să-i cerem lui Cristos harul de a-l căuta şi a-l găsi, de a-l redescoperi zi de zi ca pe unica noastră comoară. Şi, nu în ultimul rând, pentru a nu cădea în păcatul mândriei, să ne ofere harul umilinţei sale, să ne facă recunoscători mereu lui şi numai lui, pentru că ne-a umplut sufletul cu bogăţia lui pentru care să fim în stare să ne dăm şi viaţa.

Marius GROSU