Predici

(tipareste predicile)

 

Naşterea Preacuratei Fecioare Maria
Evanghelia: Luca 10,38-42.11,27-28
Apostolul: Filip 2,5-11

Luca 10,38-42.11,27-28

Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

 

Autori

pr. Gheorghe Neamţiu
pr. Visarion Iugulescu
PS Florentin Crihălmeanu

 

* * *

 

Naşterea Preacuratei Fecioare Maria

Autor: pr. Gheorghe Neamţiu
Copyright: Viaţa Creştină

“Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea:
căci din tine a răsărit soarele dreptăţii, Cristos Dumnezeul nostru;
şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântarea şi,
omorând moartea, ne-a dăruit viaţa cea veşnică.”
(Troparul Sărbătorii)

Două momente culminează în istoria omenirii. Primul, acela în care Dumnezeu se pleacă spre pământ şi îl creează pe om după chipul şi asemănarea Sa, adică îi dă, pe lângă viaţa raţională, firească, şi viaţa suprafirească a harului sfinţitor, devenind prin aceasta fiu adoptiv al lui Dumnezeu, chemat să se împărtăşească de viaţa divină, aici şi în Cer. Ştim însă cum omul nerecunoscător pentru această demnitate privilegiată, abuzând de libertatea care i s-a dat, a rupt, prin nesupunere, comuniunea de viaţă cu Dumnezeu, pierzând astfel adopţiunea divină, catastrofă cu urmări nefaste pentru întreaga omenire care a urmat. Din această stare de prăbuşire, omul singur, numai cu puterile proprii, nu se putea ridica, aşa după cum cineva căzut într-o prăpastie, abruptă şi adâncă, nu poate ieşi fără ca cineva să-i întindă o frânghie sau o scară.

Această scară i-a fost întinsă omului de însuşi Dumnezeu prin întruparea şi moartea pe Cruce a Fiului Său. Acesta a fost al doilea moment culminant în istoria omului.

Dacă pentru creare a fost suficient cuvântul Creatorului, pentru re-creare, adică pentru răscumpărarea omului, Iubirea veşnică a rânduit întruparea şi moartea Cuvântului veşnic. Şi, fiindcă prima prăpastie între om şi Dumnezeu o săpase o femeie, Eva, se cădea ca scara pe care Dumnezeu avea să se coboare la om, ca să-l salveze din ea, să fie tot o femeie, o nouă Evă, care, prin contrast cu cea veche, trebuia să fie nepătată, preasfântă, demnă de Fiul lui Dumnezeu, pe care avea să-L nască. Această femeie, aleasă din veci în acest scop, este Preacurata Fecioară Maria, a cărei naştere o prăznuim astăzi.

Întreg Testamentul Vechi, de la un capăt la celălalt, este străbătut de flacăra speranţei, aşteptării unui salvator, flacără pe care patriarhii şi profeţii, judecătorii şi împăraţii poporului ales s-au străduit s-o ţină aprinsă în inima acestuia. Iar când Dumnezeu a socotit că e momentul să trimită în lume pe Fiul Său, a lăsat o rază din mila Sa peste căsnicia stearpă a doi bătrâni drepţi, Ioachim şi Ana, pentru ca din această rază curată să răsară rodul cel mai curat şi cel mai ales din Univers, rod cultivat de însuşi Dumnezeu spre a fi Mireasa Spiritului Sfânt, Mama Răscumpărătorului promis, şi Mama noastră a tuturor, Fecioara Maria, în care s-a împlinit astfel promisiunea dată de Dumnezeu protopărinţilor, îndată după căderea în păcat: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei urmări călcâiul” (Facere III, 15).

Iată de ce Maria, spre care converg razele de nădejde a celor două Testamente, este centrul întregului sistem planetar, deoarece Ea a născut nu un soare oarecare, ci Soarele tuturor sorilor, pe Cristos Dumnezeu. De aceea, pe bună dreptate, Biserica o întâmpină, azi, pe Preacurata cu imnul din troparul pe care l-am citat la început: “Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea, căci din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Cristos Dumnezeul nostru (…)”. Leagănul, pe care Ana din Nazaret îl mişcă cu piciorul, transformă suspinele patriarhilor şi profeţilor în lacrimi de bucurie; spre acest leagăn privesc cântând corurile îngereşti şi priveşte cu iubire însuşi Cuvântul veşnic, căci în el respiră fiinţa plăpândă care-i va da trup omenesc; şi tot spre acest leagăn privesc toţi pământenii, din trecut, prezent şi viitor, căci el a adus viaţa pentru toţi. Şi, dacă această copilă a fost iubită odinioară de către cei din Nazaret pentru candoarea şi frumuseţea ei unică, ea este iubită şi venerată în mod unic de toată suflarea creştinească ce şi-a mai păstrat dreapta cumpănă a minţii, împlinindu-se astfel profeţia făcută de Maria cu ocazia vizitei sale la Elisabeta, îndată după Bunavestire: “Căci iată de acum mă vor ferici toate popoarele” (Luca I, 48).

Biserica acordă o însemnătate atât de mare naşterii Preasfintei Fecioare, încât cu acest eveniment ea îşi începe seria tuturor sărbătorilor. Dacă anul civil începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, deoarece primul eveniment din istoria lui Isus, pe care o recapitulează anul bisericesc, este naşterea Mamei Sale. Cu Naşterea Ei începe, şi cu Adormirea Ei îşi încheie Biserica ciclul tuturor sărbătorilor; şi e logic să fie aşa deoarece toate întâmplările din Testamentul Nou se desfăşoară între aceste două momente: Naşterea şi Adormirea Mariei.

Astăzi, când această stea apare pe bolta mântuirii, tresar de bucurie ambele Testamente. Se bucură prima Evă, văzând pe noua Evă care va şterge, prin smerenia şi ascultarea Ei, pedeapsa nesupunerii din Paradis şi va coborî din nou Cerul pe Pământ; se bucură străbunicile Mariei, care au prefigurat-o în Vechiul Testament, începând cu Saara – mama vechiului popor ales -, Maria fiind mama noului popor ales al lui Dumnezeu; se bucură Judita, a cărei evlavie e dusă la culme de Maria care taie nu capul duşmanului unui singur popor, al lui Holofern, cum făcuse Judita odinioară, ci capul duşmanului întregului neam omenesc, al Satanei; se bucură Esthera văzându-şi această strănepoată mântuind nu numai poporul său, ci toată omenirea, nu de un Aman, ci de un iad de răufăcători; se bucură Ruth moabiteanca; se bucură Isaia, văzându-şi profeţia împlinită; se bucură Solomon înţeleptul, care cu lira lui inspirată îi dedică Mariei primele acorduri din “Cântarea Cântărilor”, poem ce o cântă pe această Mireasă a Spiritului Sfânt.

Şi, aleşilor Testamentului Vechi, li se alătură cei dintâi reprezentanţi ai Noului Testament, apostolii, deoarece s-a născut Mama Învăţătorului lor; şi, cu aceştia, se bucură nuntaşii din Cana, aducându-şi aminte că Maria i-a scos din ruşine; se bucură Nazaretul, căci, prin această fiică a sa, el va rămâne pururi viu în conştiinţa omenirii; se bucură întregul pământ al Palestinei, văzând astăzi cum cel mai ales crin al plaiurilor sale îşi deschide corola spre soare.

Şi, împreună cu cele de jos, se bucură cele de sus: îngerii văd în Maria pe Regina lor, sfinţii o preamăresc ca pe modelul, mijlocitoarea şi Stăpâna lor; Tatăl priveşte la Ea ca la cea mai desăvârşită fiică a Sa; Spiritul Sfânt Se bucură de Mireasa-I neprihănită, iar Fiul se bucură că s-a născut Mama Sa, de la care va primi tot ce se leagă de fiinţa Sa pământeană: leagăn, scut, mângâiere, colaborare în opera răscumpărării, de la Bethleem până la aşezarea în mormânt.

De pe tronul ceresc, Isus îşi priveşte Mama în leagăn, aşa cum o va privi din Înălţimea Crucii, şi acest gând îl umple de duioşie.

Şi, dimpreună cu cetele îngerilor şi sfinţilor, ne bucurăm şi noi, bieţii copii ai Evei, pentru că ni s-a născut Mama noastră cerească, apărătoarea la Tronul dreptăţii lui Dumnezeu, Steaua Mării ce ne luminează calea spre portul mântuirii; se bucură muribunzii, căci la căpătâiul lor veghează şi se roagă, ca nimeni altul, Maria, Stăpâna morţii bune.

Şi cum ne vom concretiza bucuria faţă de Mama noastră cerească? Mai întâi, slăvindu-L pe Dumnezeu care, pregătind-o pe Maria spre a-I fi Mamă, i-a împodobit sufletul cu o sfinţenie unică, oferindu-ne în Ea cel mai desăvârşit model de desăvârşire şi învestind-o totodată cu menirea de cea mai puternică mijlocitoare a noastră. Apoi, îi vom oferi Mariei buchetul nostru spiritual de veneraţie, împletit din laudele şi mulţumirile pentru harurile primite, din hotărârea de a recurge cu încredere la mijlocirea Sa de Mamă a lui Isus şi a noastră, de a-i imita virtuţile: blândeţea, smerenia, puritatea, iubirea, ea fiind icoana desăvârşită a sfinţeniei, zugrăvită de însuşi Spiritul Sfânt, căci ea s-a conformat în toate, în modul cel mai desăvârşit, voinţei lui Dumnezeu. De aceea, dacă vrem s-o venerăm şi iubim cu adevărat, să urmăm porunca pe care Ea a dat-o servitorilor la nunta din Cana: “Faceţi tot ce vă va spune”. Să săvârşim tot ce ne învaţă şi ne porunceşte Dumnezeu prin Fiul Său, adică să-I împlinim voinţa, căci Isus a precizat: “Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în Ceruri”. Şi tot El, cu alt prilej, a spus că oricine face voia Tatălui Său este mama Sa, şi fratele Său, şi sora Sa. Împlinind deci poruncile Lui, ne învrednicim de cinstea de a-I fi lui Isus mamă, frate şi soră, asigurându-ne astfel comuniunea de viaţă cu Isus şi Maria, cu Sfânta Treime şi cu sfinţii, aici şi în Cer. Amin.

 

* * *

 

Praznicul Naşterii Maicii Domnului

Autor: pr. Visarion Iugulescu
Copyright: IerodiaconVisarion.ro

Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea (Tropar)

Fraţi creştini,

Ziua naşterii fiilor lui Adam şi a Evei, era socotită ca o zi de triste-ţe pentru cei ce se năşteau şi nu de bucurie fiindcă erau nişte fii ai mâniei, ai păcatului şi chiar vrăjmaşi a lui Dumnezeu. Erau socotişi pieirii şi moştenitori ai blestemului Dumnezeiesc, căci până la Mântuitorul toată lumea mergea în iad, şi buni şi răi. Cu naşterea Fecioarei Maria, au început să se ivească zorile de ziuă, să treacă noaptea aceasta de întuneric şi să se aştepte soarele dreptăţii care va lumina lumea şi o va răscumpăra din blestemul cel greu în care căzuse.

Iată de ce naşterea Sf. Fecioare Maria este un eveniment mare de bucurie pentru neamul omenesc. Pe această Fecioară o aşteptau prooroci, patriarhi vechiului Testament şi tot neamul omenesc. Împăratul Solomon înainte de naşterea Sf. Fecioare cu mulţi ani o vesteşte cu duhul zicând: “Cine este această fericită făptură care se iveşte în calea vieţii cu atâtea haruri? Ea este strălucitoare ca zorile unei frumoase zile, plăcută ca luna şi aleasă ca soarele. Este puternică şi înfricoşătoare, ca armatele aşezate în linie de bătaie cărora nimeni nu le poate sta împotrivă”.

Într-adevăr, Sf. Fecioară este înfricoşătoare pentru iad, căci s-a născut ca să zdrobească capul şarpelui diavol şi să se distrugă împărăţia păcatelor.Dar pe cât este de înfricoşătoare pentru diavoli, pe atât este de mângâietoare pentru sărmanii oameni afundaţi până atunci în întuneric, în sclavie şi idolatrie. Ea se naşte ca să devină maică a Mântuitorului, a Fiului lui Dumnezeu. Se naşte pentru a lucra mântuirea neamului omenesc, pentru a fi Regina şi împărăteasa cerului şi a pământului.

O, cât este de slăvită Naşterea Sfintei Fecioare Maria! Dumnezeu – Tatăl îşi pune toată bunăvoinţa. Dumnezeu – Fiul vede mai înainte în ea pe Maica Sa iubită, iar Dumnezeu-Sf. Duh se odihneşte în ea şi o umbreşte ca pe o Fecioară şi mamă sfântă fără de prihană. Îngerii slăvesc cu cântării de bucurie şi se luminează prin venirea ei în lume. Leagănul Sf. Fecioare Maria a fost înconjurat de smerenia cea mai adâncă şi de sărăcia cea mai desăvârşită. Ea trebuia să distrugă păcatul mândriei care se înrădăcinase adânc în inima omului. Prin exemplu ei a arătat lumii că smerenia şi sărăcia vor umple de daruri cereşti pe cei ce urmează. Ascultaţi acum cum scrie Sf. Scriptură despre naşterea Preacuratei Fecioare Maria.

In Palestina era un om cu numele Ioachim, care avea o soţie ce op chema Ana. Amândoi erau de neam mare, împărătesc şi arhieresc, plini de bunătate şi de milostenii. Erau smeriţii şi evlavioşi, nelipsind de la biserică, unde aduceau lui Dumnezeu Jertfe şi mulţumiri pentru binefacerile primite. Erau însă foarte mâhniţi, căci ajunseseră la adânci bătrâneţi şi nu aveau nici un copil.

În vremea aceea cei care nu aveau copii erau socotiţi ca lepădaţi de Dumnezeu şi de aceea erau dispreţuiţi, iar ceilalţi nu primeau nimic din mâna lor. La biserică ei trebuiau să stea mai în urmă şi când aduceau jertfe la altar ei erau ultimii.

Într-una din zile fiind sărbătoare mare la evrei, s-au dus la biserică şi Ioachim cu soţia lui. Din râvnă pentru Dumnezeu, au îndrăznit să aducă jertfă înaintea celorlalţi. Preotul s-a mâniat foarte tare şi i-a înfruntat cu cuvinte aspre. Ioachim şi Ana au ieşit afară ruşinaţi şi mergând spre casă bătrânul Ioachim spuse femeii sale: “Pe mine nu mă mai trage inima să merg în casa mea, pentru că suntem urgisiţi de Dumnezeu şi de oameni. Du-te tu singură şi dă milostenie la săraci, fă rugăciuni, iar eu mă duc în munte la peşteră acolo voi posti şi voi ruga pe Dumnezeu cu lacrimi, să se milostivească spre noi şi să ne dăruiască şi nouă un copil.”

Despărţindu-se unul de altul, Ana s-a dus acasă, a intrat în grădină şi îngenunchind se ruga lui Dumnezeu zicând: “Doamne Atotţiitorule, cela ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească Cela ce ai binecuvântat pe Sarra soţia lui Avraam şi la bătrâneţe a născut pe Isac; dă-mi Doamne şi mie roadă pântecelui meu ca să scap de ocara oamenilor şi făgăduiesc că ce voi naşte, fie fată fie băiat, îl voi dărui cu toată inima să slujească Ţie toată viaţa în biserica Ta cea sfântă.”

Ioachim, bărbatul ei , se ruga în acelaşi timp sus în munte petrecând în lacrimi şi post. Văzând Dumnezeu suspinele celor doi bătrâni, a trimis pe arhanghelul Gavriil acolo în munte la Ioachim care i-a zis: “Bucură-te Ioachime şi te veseleşte; eu sunt îngerul lui Dumnezeu, Gavriil, şi am venit la tine să-ţi spun că vei avea o fecioară, care va naşte în fecioria sa pe Împăratul lumii. Lasă supărarea şi mergi vesel acasă că a auzit dumnezeu rugăciunile tale.” Acestea zicând îngerul s-a dus şi la Ana spunându-i şi ei aceleaşi cuvinte.

După ce a auzit cuvântul îngerului, Ioachim s-a dus acasă unde a aflat-o şi pe Ana veselă, iar după nouă luni aceasta a născut o fetiţă frumoasă, şi sfântă, prin împreunare firească, dar care era rodul postului, al lacrimilor, milosteniilor şi rugăciunilor.

În acea vreme evreii aveau obicei să cheme preoţii a opta zi după naştere ca să pună nume pruncului. Aşa au făcut şi Ioachim şi Ana şi au botezat-o pe fiica lor Maria ce se tâlcuieşte Împărăteasă. În limbajul elinesc aceasta înseamnă izbăvitoare – va izbăvi deci neamul omenesc din ghearele diavolului şi din muncile iadului.

Acest praznic îl sărbătorim noi astăzi fraţi creştini, această taină o prea mărim. Lăudăm pe Ioachim şi pe Ana, părinţii Maicii Domnului. Pe cât au fost de supăraţi, pe atât de mult i-a bucurat Dumnezeu, dăruindu-le pe cea mai aleasă dintre toate neamurile, pe cea care a împăcat cerul cu pământul , pe Dumnezeu cu oamenii. De aceea Sfânta Biserică cântă cu mare glas troparul naşterii sale zicând: “Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.”

Într-adevăr, născându-se în Nazareth Sfânta Fecioară, s-a vestit sfârşitul trist al nopţii păcatului şi s-au ivit zorile unei zile luminoase. Ştim cu toţii că atunci când se revarsă zorile dimineţii toată firea se bucură. Sfânta Fecioară vestea sfârşitul relelor noastre, vestea oamenilor sosirea zilei în care va străluci soarele dreptăţii care va veni să lumineze lumea.

Fecioara Maria este asemănată cu luna care este mai strălucitoare decât toate stelele şi care îşi împrumută strălucirea de la soare şi luminează în timpul nopţii. Iisus – adevăratul soare nu se arătase încă, dar Maria îl vesteşte şi întunericul de care era pătrunsă omenirea începe a se risipi. Prin minunata strălucire a virtuţilor sale ea este asemănată chiar cu soarele însuşi, mai ales că străluceşte ca un soare între noi şi Dumnezeu. Iată despre cine zicea Solomon împăratul: “Cine este aceasta care se iveşte ca zorile, frumoasă şi aleasă ca soarele?”

Dar naşterea Sfintei Fecioare Maria a adus o mare deznădejde demonilor din iad, producând întristare lui lucifer şi îngerilor lui. Prin naşterea ei s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu pe care îl spusese şarpelui înşelător în rai: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi între sămânţa ei. Aceasta va zdrobi capul tău.” Într-adevăr, prin naşterea Fecioarei Maria diavolul a suferit groază mare, de aceea Sf. Biserică cu mare dreptate a orânduit să proslăvim amintirea acestei sărbători şi să ne bucurăm şi noi împreună ci proorocii, îngerii şi toţi sfinţii.

Iată de ce iubiţi creştini, suntem datori să urmăm pilda vieţii şi credinţei Fecioarei Maria. Dacă astăzi Sf. Fecioară stă pe tron strălucit şi s-a înălţat mai presus decât toţi îngerii, aceasta se datoreşte sfinţeniei, virtuţile ei şi grijii pe care a avut-o să rodească darurile primite de la Dumnezeu.

Dar noi ce facem cu harurile primite la botez, atunci când am devenit moştenitori ai împărăţiei cerurilor? Avem noi grijă să facem fapte de credinţă, de nădejde, de dragoste, sau am îngropat talantul? Ne interesăm noi cum să practicăm viaţa creştină, sfinţenia, umilinţa, curăţia, răbdarea, milostenia şi toate celelalte după care ne cunoaştem că suntem fii Lui?

După cum observăm în lume, întuneric mare domneşte în inima, mintea şi viaţa oamenilor, căci în întuneric sufletesc şi trupesc se zămislesc şi se nasc oamenii pe pământ. Deşi se nasc din părinţi creştini, copii sunt zămisliţi în păcate de desfrânare, şi cad cu totul din harul virtuţilor, căci după ce inii au trăit necununaţi, fără binecuvântarea lui Dumnezeu în biserică, nu ţin socoteală de posturi, de sărbători şi nu respecte legile dreptei credinţe, şi nici chiar legile medicinii ca să se poată naşte ceva bun pe faţa pământului.

Se străduiesc oamenii pentru copii lor să le facă condiţii bune în copii în păcate. Vai viaţa aceasta, dar nu îndeplinesc ce este mai important. Din ştiinţă sau neştiinţă dispreţuiesc legile credinţei şi în timpul beţiei şi al chefurilor blestemate, zămislesc de ei, că vor avea de suferit şi vor deveni o mare povară pe capul părinţilor mai târziu şi chiar al societăţii întregi. De aceea îi auzim pe mulţi tineri plângându-se, că ar dori şi ei să fie mai buni, să nu mai facă rele, să se poată ruga şi să iubească biserica, dar nu pot. Pe mulţi îi auzi zicând: “Parcă e cineva care nu mă lasă şi mă împinge să fac rău.”

Da, într-adevăr există cineva care nu-i lasă şi acest cineva este diavolul. Sămânţa de la el s-a zămislit odată cu ei în timpul poftelor păcătoase al trăirii fără să se ţină seama de legile lui Dumnezeu. Atunci a început diavolul să ia în stăpânire încetul cu încetul sufletul şi trupul omenesc şi cu cât s-a trăit mai mult în păcate, cu atât a prins şi el rădăcini mai adânci, de aceea mulţi nu mai au putere să se ridice din mocirla păcatelor.

Iată de ce tinerii trebuie să se ferească de orice primejdie sufletească, fiindcă majoritatea au fost zămisliţi şi crescuţi în gusturile lumii şi a plăcerilor ei păcătoase, iar acum e greu să le cerem ca să se ocupe cu lucruri serioase. Milţi i-au în râs religia şi vorbesc cu dispreţ de slujitorii biserici. Foarte puţini din cei distruşi complet sufleteşte şi trupeşte mai încearcă un loc de salvare.

Prin urmare fraţi creştini, vedem cum părinţii sunt cei dintâi care calcă în picioare legile lui Dumnezeu şi apoi ei mai vor ca să fie ascultaţi şi respectaţi de copii lor. Acest lucru nu mai e posibil, de aceea mulţi ispăşesc cu lacrimi amare aceste călcări de lege ale lui Dumnezeu şi mor cu amărăciunea aceasta în suflet şi se duc în chinurile iadului. Să ne formăm deci din copilărie inima pentru virtuţi creştine, să ne împăcăm cu lipsurile, să ne înfrânăm pornirile dobitoceşti şi să ne obişnuim cu viaţa duhovnicească spre binele sufletului şi al trupului nostru.

După ce s-a născut fericita Fecioară Maria, până la etatea de trei ani a fost sub paza părinţilor care au învăţat-o aceleaşi frumoase virtuţi pe care şi ei le-au practicat. Parcă o vedem pe bătrâna Ana cumo învaţă rugăciuni şi nu ne putem opri să nu ne gândim că multe mame astăzi nu poartă de grijă copiilor lor. Astfel în primii anişori, nu-i aduc la biserică, nu le arată sfânta credinţă şi nu-i feresc de locurile periculoase care le strică creşterea sănătoasă.

Mulţi părinţi nu se împărtăşesc când sunt tineri şi mare greşeală fac pentru că şi pruncul care este în pântece trebuie să primească din taina aceasta sfântă ca să iasă un copil cu sfinţenie în el. Dar mulţi părinţi tineri nu fac lucrul acesta, iar după ce li s-au născut copilaşii nu-i aduc cu anii la biserică ca să fie împărtăşiţi. Până la vârsta de 7 ani, copiii trebuie aduşi la biserică să fie împărtăşiţi din 40 în 40 zile. Să se intereseze măcar bunicile dacă părinţii nu sunt în stare şi n-au credinţă, pentru că prin trupul şi sângele Domnului se sfinţesc copiii.

Vai de părinţii care nu-şi cresc copiii în frică de Dumnezeu, căci vor avea multe de tras de pe urma lor, deoarece aceşti copii lăsaţi de capul lor vor rămâne surzi la sfaturile şi poruncile părinteşti. Aceşti copii vor avea dezgust pentru tot binele, nu vor fi în stare să se ocupe de lucruri serioase şi nu îşi vor face datoria nici în servici, nici în casa părinţilor. Vor fi nestatornici în căsătorie, complet dezorientaţi în toate problemele vieţii şi nefolositori pentru întreaga societate. De aceea auzim şi vedem cum tineretul nostru face atâtea crime, violuri, furturi, bătăi, beţii şi tot felul de nenorociri, supărând grozav pe părinţii lor.

Aceşti părinţi care n-au avut grijă de ei acum îşi iau plata şi vor mai avea şi o altă judecată şi suferinţă veşnică, pentru că nu şi-au făcut datoria faţă de copiii lor ca să le arate lumina învăţăturii Domnului Hristos. Sf. Scriptură ne spune cum patriarhul Iacob a avut un vis cu o scară lungă ce lega cerul cu pământul pe care suiau şi coborau îngerii lui Dumnezeu.

Frumos şi mare vis pentru că scara din visul lui Iacob este Preasfânta Fecioară a cărei naştere o prăznuim astăzi. Ea este aceea care a legat cerul cu pământul şi prin curăţenia sufletului şi a trupului ei a pogorât pe Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Prin ea ne înrudim şi noi cu Dumnezeu şi mai mult chiar ne facem fiii lui Dumnezeu. Odată cu naşterea Fecioarei Maria, îngerii cerului coboară la noi ca să ne ridice sus de pe pământul acesta care prin păcatul lui Adam a primit blestem, lacrimi şi suferinţe.

Să băgăm de seamă, încă, că dedesubt, sub scara aceasta, este o altă scară care duce jos, spre iad. Pe această scară suie şi coboară îngerii iadului – demonii. Îngerii cerului vor să ne lege cu Dumnezeu, în timp ce îngerii iadului vor să ne lege cu diavolii întunericului. Depinde de viaţa noastră, de cine vrem să ascultăm, căci în viaţa noastră se amestecă puterile cerului, dar şi ispitele iadului.

Să ne facem socoteala în momentul de faţă fiecare şi să vedem de cine ascultăm mai mult. Să privim la viaţa noastră şi să ne vedem faptele bune sau păcatele şi de aici vom putea să înţelegem ai cui suntem în momentul de faţă şi cui slujim; lui Dumnezeu, sau diavolului.

Să serbăm deci cu bucurie, fraţi creştini, sfânta zi a naşterii Maicii Domnului. S-o lăudăm cu cântări duhovniceşti, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane şi să binecuvântăm pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toată evlavia şi cu toată dragostea, căci prin mijlocirile ei ne facem fii iubiţi ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cereşti şi ne curăţim inimile mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.

Să avem în ea desăvârşita încredere şi s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieţii noastre căci Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei cel Unul Născut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite şi ea este atotputernică ca să ne ajute şi să ne apere în nevoile şi în necazurile noastre. Dar şi noi să fim recunoscători şi, mai ales, partea femeiască să-i urmeze vieţii ei curate întru totul, cu sfinţenie, modestie şi, mai ales, smerenie. Fiecare să înalţe mereu rugăciuni către Dumnezeu ca să-şi izbăvească sufletul de ispita şi veninul şarpelui diavol.

Rugăciune

O, Prea Sfântă Fecioară Maria, Împărăteasa cerului şi a pământului, care te-ai născut din sfinţii tăi părinţi Ioachim şi Ana, ni nu avem cununi de aur ca să încununăm cinstită fruntea ta şi nu putem să-ţi înălţăm atâtea biserici şi altare după meritul pe care-l ai. Sufletul nostru însă să fie biserică, iar inima altarul, unde să ardă tămâia rugăciunilor noastre.

Roagă pe Fiul tău neîncetat pentru tot neamul nostru creştinesc ca să ne ierte şi să ne ajute să putem face şi noi voia Sa, pentru ca şi noi să fim în partea celor ce se mântuiesc în vecii vecilor. Amin.

 

* * *

 

Naşterea celei ce l-a născut pe Soarele vieţii

Autor: PS Florentin Crihălmeanu
Copyright: Predici.cnet.ro

Sărbătoarea „Naşterii Maicii Domnului” este una dintre marile sărbători pe care Biserica le închină Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o strălucitoare sărbătoare prin strălucirea aceleia care a dat naştere Soarelui vieţii, Isus Hristos, Mântuitorul nostru.

Această mare sărbătoare a Bisericii o cunoaştem prin intermediul unor scrieri din sec. al II-lea care nu au intrat în canonul biblic. Se spune că Ioachim şi Ana, credincioşi iubitori de Dumnezeu, doreau foarte mult să aibă copii şi aveau multe de suferit din cauză că Bunul Dumnezeu încă nu binecuvântase familia lor cu un rod al pântecelui. Ana era batjocorită de către slujitoarele din casă care aveau mulţi copii, iar Ioachim ajunsese să nu mai fie primit la templu. In mentalitatea vremii se considera că a nu avea copii, pentru o familie, este un blestem de la Dumnezeu. Cu toate acestea, ei erau drepţi şi rugători, iar după ce a fost respins de la Templu, se spune că Ioachim ar fi luat calea pustiei, 40 de zile de rugăciune, sfătuind pe soţia lui Ana să facă la fel. După acest răstimp de rugăciune, tradiţia spune că fiecăruia dintre ei le-ar fi apărut câte un înger care le-a vestit că rugăciunile lor au fost ascultate. De aceea Ioachim s-a întors acasă şi a găsit-o pe Ana în bucurie şi au adus o jertfă de mulţumire Bunului Dumnezeu. După timpul rânduit, Ana a dat naştere unui prunc. Nu s-a întâmplat însă aşa cum se întâmplase în Vechiul Testament cu Sara, sau cu mama lui Samson, sau cu Rahila, sau cu Elisabeta, toate femei cu pântece neroditor care prin voinţa Domnului au născut băieţi.

In cadrul biblic singura femeie neroditoare care prin minune divină dă naştere unei fetiţe este Ana şi acesta este evenimentul pe care-l sărbătorim, ziua de naştere a Maicii Domnului. Ziua de naştere întotdeauna o sărbătorim cu mare fast, această zi în mod deosebit cu şi mai mare fast, pentru că Sfanta Maria este nu numai Maica Domnului, dar şi Maica fiecăruia dintre noi.

Cunoaştem din învăţătura Bisericii, că Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită fără de păcat. Iată cum Dumnezeu a dorit să intervină direct în acest moment al Naşterii Preasafintei Fecioare Maria. Pe drept cuvânt imnografia o numeşte scară sau punte, fiindcă Preasfânta Fecioară Maria s-a născut nu numai din pământ, adică din Ioachim şi Ana, după rânduiala firii, dar s-a născut şi din voinţă divină.

Preasfânta Fecioară Maria este prezentă în scrierile Sfinţilor Părinţi sub forma multor asemănări. Am ales una dintre acestea, pe care o scrie Sfântul Ambrozie, Episcopul de Milano. El spune: „Maria – Miriam, este simbolul bunătăţii divine şi al harului preasfânt pe care l-a dobândit. Şi aşa cum marea conţine în sine mulţimea apelor şi primeşte râurile, dar şi vietăţile şi plantele care se găsesc într-însa, tot aşa Născătoarea de Dumnezeu cuprinde în sine mulţimea darurilor şi devine izvor de viaţă şi mijlocitoare pentru noi toţi”. De asemenea, o imagine foarte frumoasă şi sugestivă este aceea pe care o gândeşte Cabassilas. El spune: „În Sărbăroarea Naşterii Preasfintei Fecioare Maria, firea cea orbită a oamenilor a primit un ochi pătrunzător, pe Fecioara Maria, prin care a ajuns să vadă măreţiile zilei, pentru că precum a făcut mai apoi cu orbul din naştere, tot aşa astăzi Dumnezeu a întâmpinat firea omenească ce rătăcea în păcat, poticnindu-se. A miluit-o şi i-a dat minunata vedere, fiindcă după cum într-un trup există multe părţi şi membre, dar niciunul în afară de ochi nu are însuşirea de a vedea soarele, tot aşa, dintre toţi oamenii care au existat vreodată, numai Fecioarei i s-a dat pe deplin Lumina cea adevărată şi prin ea s-a dat apoi tuturor”. Iată cât de frumos zugrăveşte acest scriitor bisericesc unicitatea calităţilor Preasfintei Fecioare Maria, aceea care a avut rolul de ochi pentru Trupul Bisericii al cărei cap este Hristos. Ea a fost ochiul limpede şi rămâne ochiul limpede care priveşte, vede lumina, dar vede şi necazurile noastre şi rămâne aproape de fiecare dintre noi, ca mamă, Fecioară şi Mijlocitoare.

Părinţii Bisericii o cântă şi o laudă în cele trei calităţi pe care ea le are: aceea de fecioară, „să se bucure fecioarele căci pământul cel fără de rod a rodit pe cea care ne va da rodul cel fără de sămânţă şi fără lucrare bărbătească”. De asemenea, o laudă ca şi mamă: „Să salte maicile, pentru că maica fără de rod a născut acum pe maica fără de stricăciune şi fecioara”. De asemenea o laudă ca si femeie: „femeile să bată din palme, căci precum Eva s-a făcut începutul păcatului, tot o femeie astăzi se face începutul mântuirii”. De aceea, Praznicul Naşterii Maicii Domnului uneşte cerul şi pământul în bucurie. Şi dacă în Evanghelia sărbătorii o femeie întrerupe discursul lui Isus printr-un strigăt spontan: „Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii pe care i-ai supt!”, tot aşa, noi putem spune astăzi: „Preasfântă Fecioară Maria, fericit este şi sânul care te-a purtat pe tine şi sânii la care ai supt, ai Sfintei Ana, mama ta. Fericit este sânul Preasfintei Fecioare Maria, locuinţa Celui fără de început şi începutul omenesc al Celui necreat. Fericit este şi sânul Preasfintei Fecioare Maria, care a dat viaţă izvorului vieţii, care l-a menţinut în viaţă pe acela care a susţinut întreaga creaţiune. Cuvântul prin care lumina a răsărit, acum va coborî în sânul celei care s-a născut din voinţă divină. Fericită este Ana, fericită este Preasfânta Fecioară Maria, dar fericiţi suntem şi noi pentru că Isus spune: „Fericiţi sunt şi aceia care ascultă cuvântul şi îl păzesc”. Spun aceasta, nu pentru a contrazice ceea ce femeia din popor spunea despre Preasfânta Fecioară Maria, ci pentru a accentua şi a sublinia cuvintele ei. Preasfânta Fecioară Maria este cea de două ori fericită: fericită mai întâi după acest cuvânt, pentru că a fost aleasa Spiritului Sfânt şi a fost singura Mama-Fecioară a Cuvântului întrupat, dar la această fericire se adaugă şi fericirea pe care Isus o spune, ea a fost între cele dintâi persoane care a ascultat Cuvântul şi au păstrat aceste cuvinte în inimă. Ne aducem aminte, după momentul adorării Magilor, Preasfânta Fecioară Maria a păstrat cuvintele rostite de magi şi le-a meditat în inima ei. Ne spune Cuvântul Evanghelic şi după regăsirea la Templu, atunci când Preasfânta Fecioară Maria, păzitoarea Cuvântului, a căutat Cuvântul – Pruncul Divin şi L-a găsit acolo unde îi era locul, în casa Tatălui Său: „Iar Mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.”(Lc 2, 51)

Fericiţi suntem si noi, toţi aceia care ne aflăm în grija Maicii Sfinte, multumindu-i pentru Cuvântul Evanghelic pe care-l putem asculta şi rugându-o totodată să ne fie Mamă şi mijlocitoare nouă tuturor, pentru a putea păzi acest Cuvânt şi a-l putea întrupa şi noi în viaţa noastră, făcându-l să prindă din nou viaţă în noi.

La sărbătoarea Mamei fiecăruia dintre noi şi a Mamei Bisericii, suntem invitaţi cu toţii la masa Ospăţului divin. Aici pe sfânta masă, Preasfânta Fecioară Maria ne oferă tuturor cel mai mare dar pe care vreodată cineva l-a putut oferi pe pământ: este darul divin, darul Aceluia care a spus: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică”(Io 6, 54). Să venim cu bucurie la masa ospăţului, să ne împărtăşim din darul vieţii veşnice pentru a trăi în veci, după Cuvântul Aceluia care a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!”(Io 11, 25). Noi credem, că prin tot ceea ce Biserica ne învaţă, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, prin ocrotirea Sfinţilor noştri Patroni, vom dobândi acea fericire despre care se vorbeşte în Evanghelie, fericirea acelora care ascultă Cuvântul şi îl păzesc, după modelul Preasfintei Fecioare Maria. De aceea să o rugăm să rămână în continuare Mamă, Mijlocitoare şi Ocrotitoare a Bisericii noastre aici pe pământ, pentru ca la timpul rânduit să ne regasim cu totii la masa ospăţului bucuriei veşnice, de-a dreapta gloriei cereşti a Tatălui, împreună cu Fiul şi cu Spiritul Sfânt, prin mijlocirea rugăciunilor Preasfintei Fecioare Maria. Amin.