Selecție de predici
Duminica a VII-a după Paște
Anul A (B, C)
Lecturi:
Fapte 1,12-14
1Petru 4,13-16
Ioan 17,1-11a
Ioan 17,1-11a
- În acel timp, Isus și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat astfel: “Părinte, a venit ceasul; preamărește-l pe Fiul tău, ca și Fiul să te preamărească pe tine. Tu i-ai dat putere peste toți oamenii, ca el să dea viață veșnică tuturor acelora pe care i-ai încredințat lui. Aceasta este viața veșnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos pe care l-ai trimis. Eu te-am preamărit pe pământ, îndeplinind misiunea pe care tu mi-ai încredințat-o. Preamărește-mă acum, Părinte, în fața ta, dându-mi slava pe care am avut-o la tine înainte de începutul lumii. Eu am făcut cunoscut numele tău oamenilor din lume, pe care mi i-ai dat. Ei erau ai tăi și tu mi i-ai dat mie, iar ei au păzit cuvântul tău. Ei știu acum că tot ce mi-ai dat vine de la tine; pentru că le-am dat cuvintele pe care mi le-ai încredințat, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că am venit de la tine și au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat. Ei sunt ai tăi și toate ale mele sunt ale tale, după cum toate ale tale sunt ale mele. Eu sunt preamărit în ei. De acum eu nu mai sunt în lume; ei sunt în lume iar eu vin la tine”.
Duminica a VII-a a Paștelui
volum colectiv ITRC
Testamentul Înălțării
pr. Anton Dancă
Duminica a VII-a a Paștelui (A)
pr. Șerban Tarciziu
Duminica a VII-a după Paști
volum colectiv ITRC 2
Aceasta este viața veșnică
pr. Ernest Munachi Ezeogu
Se caută… un OM…
pr. Felix Roca jr