Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Sfântul Francisc Xaveriu
Anul B (A, C)

Lecturi:

Autori

 

* * *

 

Sfântul Francisc Xaveriu

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia

“Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15).

Acesta este mesajul principal transmis nouă de Cristos în evanghelia de astăzi, mesaj ce este în actualitate și foarte binevenit acum la începutul timpului Adventului, timp caracterizat de tensiunea așteptării, așteptare a împlinirii celor făgăduite de Dumnezeu. Acest mesaj, Biserica îl reactualizează și ni-l readuce aminte, astăzi, când îl sărbătorim pe patronul misionarilor, Francisc Xaveriu, patron al misionarilor pentru că este unul din exemplele cele mai grăitoare de dăruire pentru răspândirea mesajului lui Cristos.

Am auzit și vom mai auzi: vestiți evanghelia, predicați evanghelia, credeți în evanghelie și poate ne întrebăm: ce este evanghelia? În literatura clasică însemna un mesaj aducător de bucurie, un mesaj al succesului, al victoriei. Și pentru noi trebuie să fie un mesaj de bucurie, bucuria împlinirii celor făgăduite de Dumnezeu. Evanghelia este Vestea cea Bună că Dumnezeu și-a îndeplinit promisiunile sale făcute lui Israel. Evanghelia nu este contrară Vechiului Testament, ci este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu în acesta; Evanghelia este Vestea cea Bună că a fost deschisă calea mântuirii pentru toți oamenii.

Sfântul Francisc pe care-l comemorăm astăzi este un exemplu în propovăduirea evangheliei. S-a născut la 7 aprilie 1506, într-o regiune din nordul Spaniei și a trăit într-o perioadă zbuciumată din istoria Bisericii, spre sfârșitul Renașterii, perioadă de luptă pentru apărarea credinței, atât prin luptă armată împotriva pericolului turcesc, cât și prin lupta cuvintelor împotriva scindării credinței referitor la reforma protestantă care lua proporții.

Situația materială a familiei îi permite să facă studii strălucite la Paris. Aici Providența a făcut ca el să locuiască în aceeași cameră cu un alt spaniol, Ignațiu din Loyola (întemeietorul Ordinului Iezuit), care era deja la un nivel înalt de spiritualitate. Acesta îl influențează foarte mult pe Francisc care, la rândul său, va decide să-și consacre viața lui Dumnezeu. Ignațiu îl caracterizează astfel pe Francisc: “Inimă mare și un suflet nobil ce nu poate fi mulțumit cu trecătoarele onoruri pământești”, onoruri pe care le-ar fi putut obține desigur foarte ușor, dacă avem în vedere situația familiei. Împreună cu alți colegi, se va consacra lui Dumnezeu și va declara ascultare necondiționată Sfântului Părinte.

Se hotărăște să plece ca misionar în Țara Sfântă. Pornește într-acolo oprindu-se pe drum prin spitale și biserici pentru a ajuta acolo unde era nevoie și pentru a câștiga și ceva hrană. Adesea însă își impunea penitențe mari. Războiul dintre venețieni și turci îl împiedică să-și ducă planul la îndeplinire și de aceea își continuă activitatea de ajutorare a celor nevoiași în diferite activități pastorale și colaborează de asemenea la redactarea Constituțiilor Societății lui Isus.

Când este solicitat să plece spre țările de misiune, răspunde acestei chemări din toată inima, cuvintele sale rămânând celebre: “Ei bine, iată-mă aici!” Pleacă fără a-și lua rămas bun de la familie, toată atenția sa fiind îndreptată doar spre grânele rămase fără secerători, spre îndeplinirea voinței lui Cristos. Pe drum nu ezită să-i ajute la cele mai umile activități pe cei de pe vas, fiind frate și păstor sufletesc pentru toți.

Activitatea sa misionară a durat 10 ani și cuprinde o arie foarte întinsă: India, Insulele Malassa și Molusce. Aici cuvântul său înflăcărat era însoțit de semne minunate, adesea repetându-se minunea din ziua Rusaliilor, deoarece toți cei care-l ascultau îl înțelegeau, deși vorbeau limbi diferite. A predicat de asemenea în Japonia unde a întemeiat o comunitate creștină foarte puternică care a rezistat chiar fără misionari trei secole, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost redescoperită. Francisc a dorit să intre și în China pentru a-l vesti și acolo pe Cristos, dar a murit la porțile ei, pe data de 3 decembrie 1552, la 46 de ani. A predicat Evanghelia cu înflăcărare, evanghelie făgăduită odinioară prin profeți și împlinită de Cristos, dându-și seama că nu există o altă învățătură mai bună, mai de preț și mai minunată decât aceasta, împlinind cu fidelitate îndemnul lui Cristos: “Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15). Și Domnul a fost mereu cu el, întărindu-i cuvintele prin semnele minunate pe care le făcea prin el.

Observăm că Francisc a urmat îndemnurile sfântului apostol Paul, care în lectura de astăzi ne spune cum trebuie să procedăm în predicarea evangheliei; ne dă exemplu, făcându-se servitorul tuturor; predicarea evangheliei nu trebuie să fie motiv de laudă, ci o datorie. Avem în sfântul Francisc un exemplu de vestire a evangheliei, fără a aștepta ceva în schimb pe acest pământ, un exemplu de renunțare la bunurile și onorurile pe care am putea să le primim, pentru a face doar ceea ce este necesar: urmarea și vestirea lui Cristos. Sfântul Francisc procedează după îndemnurile sfântului Paul, făcând toate pentru evanghelie, pentru a avea parte de ea.

Propovăduirea misionară are scopul de a trezi credința, credință în Isus care este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, iar credința ne dă viața și numele lui, pentru a avea parte cu el în împărăția Tatălui ceresc. Iar anul acesta liturgic (1998-1999), al treilea în pregătirea pentru Marele Jubileu al anului 2000, când îl cinstim în mod deosebit pe Dumnezeu Tatăl, trebuie să ardem de această dorință de a-l vesti pe Cristos, Evanghelia Tatălui, tuturor celor din jurul nostru. Și “cei care vor crede, vor fi botezați și se vor mântui, iar cei care nu vor crede, se vor osîndi” (Mc 16,16).

Dar bineînțeles că nu toți avem chemarea de fi misionari, de a predica evanghelia pe alte teritorii. Cu toate acestea, toți trebuie să fim misionari. Biserica toată, din natura ei este misionară. Trebuie să fim misionari între noi, nu pe alte teritorii. Acest lucru îl accentuează Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în enciclica Redemptoris missio. Totuși chiar dacă încurajează misionarismul local, evidențiază totodată că acesta nu exclude misionarismul în toată lumea (cf. RM 32). Este vorba de noua evanghelizare, re-evanghelizarea. Căci misiunea profetică pe care fiecare botezat o are, este împlinită prin evanghelizare, adică prin vestirea lui Cristos, prin mărturia vieții și prin cuvânt. Nu poate fi înțeleasă și trăită misiunea dacă nu se face referință la Cristos, cel trimis ca să evanghelizeze (cf. RM 88).

Trăim evanghelia și o predicăm celor din jurul nostru, pentru că toți avem nevoie de convertire, atunci când respectăm poruncile, când venim la Biserică și atunci când participăm la sfintele Sacramente; când dăm mărturie despre credința noastră prin fapte și cuvinte, când sperăm cele spuse de Domnul, când îl iubim pe aproapele nostru și când ne rugăm; în serviciile de caritate, în viața spirituală, în celebrarea liturgică etc. Așadar nu trebuie să facem lucruri peste puterile noastre pentru a vesti evanghelia, pentru a-l predica pe Cristos cel Înviat. Este suficient să ne facem corect datoria de creștini în familie, la serviciu și pretutindeni acolo unde suntem. Iar așteptarea de care am vorbit la început, să nu fie moartă, pasivă, ci activă, să așteptăm veghind și îndeplinindu-ne cu fidelitate îndatoririle de oameni și creștini.

Cu siguranță adesea ne simțim inapți, incapabili de a-l vesti pe Cristos; poate spunem chiar precum profetul Ieremia: “Doamne, Dumnezeule, eu nu știu să vorbesc, sunt încă tânăr” (Ier 1,6). Însă să nu uităm că Dumnezeu este cu noi, ne întărește și ne susține. Duhul Sfânt ne ajută și ne dă puterea de a-l vesti pe Cristos, dacă suntem disponibili și ne încredem în el. Trebuie să facem și să spunem ceea ce a făcut și a spus Cristos. Centrul evangheliei să fie pentru noi Isus Cristos. El singur să fie modelul nostru.

Așadar, evanghelia predicată de Isus Cristos este anunțarea venirii împărăției lui Dumnezeu; acest mesaj al venirii împărăției lui Dumnezeu cere din partea noastră credință și pocăință, iar de răspunsul dat acestei Vești Bune a lui Cristos depinde viața noastră veșnică.

Să ascultăm și să punem în practică mesajul lui Cristos, să cerem ajutorul său în rugăciunile noastre pentru a-l putea mărturisi oricând, în orice împrejurare, întărindu-ne astăzi în trăirea credinței prin observarea exemplului sfântului Francisc Xaveriu.

Gabriel BUCUR