Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Coborârea Duhului Sfânt
Anul B (A, C)

Lecturi:
Fapte 2,1-11
Galateni 5,16-25
Ioan 15,26-27; 16,12-15

Ioan 15,26-27; 16,12-15

Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Și voi veți da mărturie, pentru că de la început sunteți cu mine. Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. Însă, când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile viitoare. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua și vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu și vă va vesti.

 

Autori

pr. Ernest Munachi Ezeogu
pr. Anton Dancă
Diverși alți autori
pr. Daniel Iacobuț
pr. Anton Dancă
pr. Pietro Righetto
FSC

 

* * *

 

Blestemul Babelului inversat la Rusalii

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro

(ajunul sărbătorii)

Astăzi am ajuns marele final al celebrărilor pascale, sărbătoarea Rusaliilor. La 50 de zile după Paște evreii sărbătoreau primirea Legii pe Muntele Sinai. Pe Muntele Sinai, diferitele triburi ale lui Israel au încheiat un legământ cu Dumnezeu și unii cu alții, devenind Poporul lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat cele Zece Porunci ca îndrumător, pentru a le arăta cum să se comporte, pentru că a fi Popor al lui Dumnezeu presupune ca legăturile cu Dumnezeu și legăturile dintre oameni să fie după cum le-a stabilit Domnul Însuși, nu după cum cred oamenii că ar trebui să fie. La Proverbe 14,12 citim: “Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârșitul lor sunt căile morții”. Începutul înțelepciunii, începutul adevăratei religiozități, este atunci momentul în care ne dăm seama că noi, ca oameni, sunt limitați și nu vedem suficient de bine, și îi cerem lui Dumnezeu să ne spună cum să fim Poporul Său, după cum ne-a creat să fim.

De fiecare dată când oamenii uită cât de limitați sunt și încearcă să ia inițiativa în modul de relaționare cu Dumnezeu, rezultatul este un dezastru. Un exemplu ni-l oferă Turnul din Babel, despre care citim în Geneză 11. Oamenii s-au hotărât să facă un turn uriaș, care să ajungă până la cer. Astfel ei ar fi avut acces la Dumnezeu oricând vroiau. Astfel ar fi putut să îl manipuleze pe Dumnezeu. Dar în procesul construirii podului uman către ceruri, Dumnezeu a venit și le-a amestecat limbile. Au început să vorbească limbi diferite. Nu mai exista comunicare, nici înțelegere. Nu mai puteau lucra unii cu alții. Rezultatul a fost proliferarea limbilor și neînțelegerilor dintre oameni.

Nu vă amintește episodul cu Babel de lectura de astăzi din Faptele Apostolilor, când discipolii lui Isus încep să vorbească în alte limbi? Cele două episoade sunt legate. Rusaliile nu sunt o repetare a Babelului. De fapt Rusaliile sunt o inversare a Babelului, din trei motive:

1. La Babel ființele umane s-au hotărât să construiască un turn spre Dumnezeu prin eforturile proprii; la Rusalii este Dumnezeu cel care se hotărăște să construiască un pod spre oameni, trimițându-le pe Duhul Sfânt. Babel a fost o inițiativă umană, un efort uman, pe când Rusaliile sunt o inițiativă divină, o acțiune divină prin Duhul Sfânt. Imaginați-vă următoarele: Isus se înalță în ceruri și le cere discipolilor Săi să răspândească Vestea Bună din Ierusalim la toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului. Dar această sarcină este pur și simplu prea mare pentru puterile lor. Cum ar fi putut doisprezece oameni needucați, pescari din Galileea, să meargă și să învețe lumea filozofilor greci și a poeților romani. Mai mult, chiar și semenii lor evrei le sunt ostili. Ce să facă? Merg și se roagă, așteaptă și se roagă – așteaptă inițiativa lui Dumnezeu. Iar în clipa în care Dumnezeu le dă Duhul Sfânt, ei merg, ies în străzi proclamând cu curaj Vestea cea Bună.

Ceea ce Dumnezeu ne cere ca credincioși pare uneori imposibil. Și este cu adevărat imposibil dacă ne bazăm doar pe inițiativele noastre, doar pe puterile noastre. Însă dacă, asemenea discipolilor, ne dăm seama de neputințele noastre și ne angajăm să îl așteptăm zilnic pe Dumnezeu în rugăciune, Dumnezeu nu va întârzia să vină. La momentul potrivit Dumnezeu va trimite asupra noastră Duhul Sfânt, pentru a ne da putere, pentru a ne schimba din căldicei în credincioși zeloși, fervenți, entuziaști.

2. Babel a fost un recviem al neînțelegerii, pe când Rusaliile au fost un cor al înțelegerii reciproce. Miracolul Rusaliilor este diferit de miracolul de la Babel. La Babel, oamenii au venit vorbind toți aceeași limbă, înțelegându-se. După intervenția lui Dumnezeu ei s-au risipit prin lume, fără să se mai poată înțelege. La Rusalii, pe de altă parte, oameni din diferite neamuri (perși, asiatici, romani, egipteni, libieni, arabi…) au venit în același loc fără să poată comunica, dar după miracolul Rusaliilor și-au spus: “Oare nu sunt galileeni toți aceștia care vorbesc? Și cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut?” (Fapte 2,7-8).

Cu alte cuvinte, când Petru de exemplu vorbea, fiecare de orice limbă ar fi fost, îl auzea pe Petru în propria lui limbă. Miracolul Rusaliilor a fost un miracol al înțelegerii reciproce, o refacere al acelui prețios dar al omenirii pierdut la Babel. Dar, ar putea întreba unii, există o astfel de limbă pe care să o vorbească cineva și toți ceilalți să înțeleagă în limba lor natală? Răspunsul este da. Iar numele limbii este IUBIREA. Iubirea este limba pe care toți oamenii o înțeleg, indiferent de etnia lor. Fiecare înțelege când tu râzi. Iubirea este limbajul copiilor lui Dumnezeu și este singura limbă pe care o vom vorbi în ceruri.

3. În fine, Rusaliile diferă de Babel prin rezultat. Babel a dus al dezintegrarea familiei umane în diferite naționalități. Rusaliile, pe de altă parte, îi aduc pe toți oamenii la un loc, fac din ei toți o singură familie universală. Această familie universală cuprinde toate rasele și naționalitățile – este Biserica. “Catolic” înseamnă “universal”. La Rusalii noi celebrăm nașterea Bisericii. Astăzi este, deci, o ocazie să ne angajăm din nou să fim membri activi și fideli ai acestei familii a lui Dumnezeu căreia îi spunem Biserică.

Arhiepiscopul Fulton J. Sheen spunea cândva despre Biserică: chiar dacă suntem Poporul ales al lui Dumnezeu, cel mai adesea ne comportăm ca Poporul înghețat al lui Dumnezeu. Înghețați în rugăciune, înghețați în modul în care ne relaționăm unii cu alții, înghețați în modul în care ne celebrăm credința. Nu părem să fim fericiți în casa Domnului; suntem mereu grăbiți și ne dorim ca slujba să se termine cât mai rapid cu putință. Astăzi este o zi măreață, potrivită pentru a-i cere Duhului Sfânt să reaprindă în noi o viață nouă și un entuziasm nou, să reaprindă în noi focul iubirii lui Dumnezeu.

 

* * *

 

A reînnoi fața pământului

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Presa Bună

În ziua de Rusalii, pe când apostolii cu preacurata Maria se aflau în Cenacol scufundați în rugăciune, Sfântul Duh aprinde asupra lor limbi de foc. Cei prezenți au înțeles glasul acestui semn: chemare la biruință, la victorie pe urmele lui Isus. Duhul Sfânt vine asupra lor cu putere, cu vuiet de furtună, cu cutremur de pământ, cu săbii de foc; și totuși cu nonviolență. Acest fenomen cosmic le dă curaj; privesc lumea de pe o poziție de forță diferită de cea războinică; și totuși au certitudinea victoriei; se bucură anticipat atât de mult încât cei care îi văd pe apostoli au impresia că sunt “beți”.

Dacă ar trebui să dăm un răspuns la întrebarea: Cine este Duhul Sfânt în lumina relatării din Faptele Apostolilor, am putea spune că este vinul divin oferit ucenicilor înainte de a porni la asalt pentru a cuceri lumea. Sovieticii se îmbătau înainte de a porni pe front, ca să uite de pericolul morții și să facă acte inconștiente de eroism.

Isus, vorbind despre Duhul Sfânt, a spus că este izvor de apă vie (In 7,38: Is 58,11; Zah 14,8) care conștientizează pe cel care pornește la luptă pentru adevărata viață veșnică și cine o bea simte necesitatea de a se smeri până la eroism, asemenea lui Cristos. Duhul Sfânt vine ca ploaia din cer și produce efecte minunate în natură, în acele semințe care s-au smerit sub brazdă; toate plantele se ridică apoi spre cer, înfloresc și aduc roade. Fără prezența Duhului asupra apei, ca la începutul creației (cf. Gen 1,2), nici apa nu poate produce nimic; fără el nu poate fi viață nici pe pământ și nici în cer. Duhul Sfânt este respirația, suflul viu al lui Dumnezeu. Ba mai mult, fără Duhul Sfânt însuși Dumnezeu ar fi mort, ar fi un cadavru divin; dar așa, prin Duh – Spirit, ceea ce în limba latină înseamnă suflare vie, putem spune că universul este infinit datorită suflului vital al Dumnezeului viu, dovada că trăiește, creează, recreează, înfrumusețează, reînnoiește mereu fața pământului. Duhul Sfânt este iubirea pururi nouă, care ne dă mărturie continuă despre Isus (cf. In 15,26) și se concretizează în lume prin martorii învierii (Lc 24,48). Duhul Sfânt, apa vie, se smerește și spală, nu atât picioarele ucenicilor, cât mai ales sufletele scufundate în mocirla păcatului și din adâncul lor se roagă cu suspine negrăite și exultă în cele sfinte, precum în preacurata și în verișoara ei Elisabeta (Lc 1,41-47). Din acest ultim motiv îl descrie sfântul Paul drept dulcele oaspete al sufletului nostru (Rom 14,17), fiindcă ne dă bucuria de a-l preamări pe Dumnezeu în toate. De câtă bucurie au fost cuprinși credincioșii din Efes, când sfântul Paul le-a dovedit acest adevăr mângâietor și ei l-au primit pe Duhul Sfânt și s-au umplut de darurile lui, mai ales de cel al limbilor și al profețiilor! Duhul Sfânt nu vine ca un musafir pasiv, inactiv sau interesat de binele său, ci vine cu forța creatoare de minuni, ca să realizeze în noi chipul lui Cristos, chipul omului nou care trăiește din spiritul iubirii și al adevărului – Am fost mântuiți cu un botez al renașterii și reînnoirii în Duhul Sfânt – spune sfântul Paul (Tit 3,5), ca în ziua de apoi să fim ca îngerii lui Dumnezeu (Mt 22,30).

Omul devine ființă nouă în măsura în care primește un duh nou, duhul adopțiunii de fiu al lui Dumnezeu (cf. Gal 4,6). Faptele cele bune devin autentice când copiii divini le săvârșesc și Duhul Sfânt își pune pecetea sa pe ele, ca apoi să-i poată spune lui Dumnezeu: Abba-Tată.

Dacă prin sfântul Botez am primit adopțiunea de fii prin Duhul Sfânt, prin sfântul Mir primim, nu numai demnitatea de colaboratori la opera mântuirii, ci chiar carismele necesare pentru a reînnoi fața pământului, pentru a realiza un cer și un pământ nou. Această stare este superioară aceleia de fii adoptivi, fiindcă prin carismele Duhului Sfânt devenim părinți adoptivi, adică părinți care adoptă fii pentru împărăția lui Dumnezeu. În Duhul Sfânt, rugăciunea învățată de la Isus, Tatăl nostru devine eficientă, adică face ca împărăția lui Dumnezeu să fie o realitate vie în mijlocul lumii, prin faptul că oamenii, împlinind voința divină și se iubesc între ei, arată tuturor o realitate cerească – precum în cer, așa și pe pământ.

Isus, învățătorul nostru divin, ne-a arătat necesitatea de a-l avea pe Duhul său, spunând: Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care Tatăl îl va trimite în numele meu, el vă va învăța tot adevărul (In 14,26), fiindcă, adaugă sfântul Paul: Nimeni nu poate spune că Isus este Domn, decât sub inspirația Duhului Sfânt (1Cor 12,3).

Duhul Sfânt își îndeplinește această misiune de a învăța, nu numai printr-o iluminare interioară a sufletului, dar mai ales prin mijloace externe: Sfânta Scriptură, tradiție și Magisteriul Bisericii. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu deoarece este scrisă sub inspirația Duhului Sfânt, iar prin cuvintele profeților și apostolilor răsună glasul său, spune documentul conciliar Verbum Dei (9,21).

Trebuie să-i cerem lumină pentru a înțelege și putere pentru a păstra sensul Scripturii, iubirea divină care ne atrage spre cele cerești, mai ales azi când lumea tinde tot mai mult spre cele pământești.

În ziua Bunei-Vestiri, Sfântul Duh a coborât asupra preacuratei Maria și ea a zămislit trupul fizic, pe Fiul Omului; în ziua de Rusalii, Sfântul Duh coboară asupra apostolilor uniți în rugăciune cu Fecioara Maria și se zămislește trupul mistic al lui Cristos, sfânta Biserică. Așa cum Fiul Omului a fost mereu sub influența Duhului Sfânt, de la zămislire la înviere și înălțare (cf. Lc 1,35; Rom 8,11; Fap 1,9), la fel stau și vor sta lucrurile cu Biserica până la sfârșitul veacurilor.

Misiunea Sfântului Duh în Biserică este, nu numai de a o sfinți, ci și de a o face catolică, universală. Atât darul limbilor, vuietul, cât și cutremurul de pământ de la Rusalii, sunt grăitoare în această privință, fiindcă rup baricadele iudaismului naționalist și deschid oamenilor calea spre egalitate și fraternitate, calea intrării păgânilor în Biserica lui Dumnezeu, în care fiecare botezat, cum spune A. Stoger: fiecare om are obligația de a descoperi, de a accepta și de a-și trăi darul (carisma) care i s-a dat lui personal, de a-l pune în slujba comunității, de a-l face catolic, ecumenic, fiindcă numai dăruind se dobândește fericirea împărăției lui Dumnezeu.

Minunile Rusaliilor de azi, prin care Duhul Sfânt își face simțită prezența în lume, tunetele care străbat întreg pământul sunt sfinții cu virtuțile lor eroice, minunile și aparițiile preacuratei Fecioare Maria, dintre care aș aminti pe cea de la Fatima (Portugalia) din 13 octombrie a anului 1917, când peste șaptezeci de mii de persoane, la strigătul Luciei: Priviți soarele! și-au îndreptat ochii spre cer și iată că norii se destramă, ploaia încetează și soarele apare ca o perlă uriașă și vie. Dintr-o dată, acest soare straniu începe a tremura, a se agita cu mișcări bruște, începe să se rostogolească în jurul său ca o roată care aruncă jerbe de foc în toate direcțiile și care capătă diferite culori. Cerul, pământul, arborii, stâncile, fețele oamenilor, îmbrăcămintea lor, norii din zare etc. toate apar colorate rând pe rând în violet, galben, roșu, albastru, portocaliu, roz etc. S-a rotit așa trei minute, apoi s-a oprit un moment, după care și-a reluat rotația; apoi începe să se prăvălească în zig-zag spre pământ. Cei peste șaptezeci de mii de spectatori înlemnesc de spaimă, li se părea că astrul minunat va cădea peste ei; dar soarele se oprește, își reia mersul normal și cei prezenți își revin. Cei uzi până la piele de ploaia care nu a contenit de dimineață și până aproape în momentul declanșării fenomenului solar, în cele circa zece minute de la începerea minunii, s-au trezit complet uscați. Toți au mărturisit că a fost ceva înfiorător, dar plin de măreție; a fost ca o spaimă plină de mângâiere, ca două extreme care se ating și dau sentimentul infinitului.

Limbile de foc de azi sunt acelea care pornesc de la Duhul Sfânt și se transformă în mii de limbi ale misionarilor, martirilor, mărturisitorilor evangheliei, savanților, oamenilor de știință care găsesc mereu în descoperirile lor tainele lui Dumnezeu, sunt făcătorii de pace care promovează în lume limbajul iubirii, dar mai ales acei care se roagă pentru convertirea păcătoșilor, ale acelora care ucid cu limba de foc a rugăciunii orice progenitură a iadului. Înainte chiar de a-l primi pe Duhul Sfânt sub chipul limbilor de foc, apostolii au învățat limbajul de foc, plin de smerenie și iubire, de la aceea care îl avea deja pe Duhul Sfânt în inima ei, de la preacurata Fecioară Maria. Cine nu o are pe preacurata de învățătoare, de mamă, nu-l poate avea pe Duhul Sfânt ca limbă de foc în sufletul său, nu poate fi fiu al Mariei, nu poate fi apostol al lui Isus.

Să ne rugăm: Duhul tău, Doamne, să reverse în noi darurile sale spirituale și să plămădească în noi o inimă plăcută ție! Amin.

 

* * *

 

Vine Duhule Sfinte… aprinde în noi focul iubirii Tale

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro

Într-o dimineață însorită ca aceasta, mama lui Benson a intrat grăbită în dormitorul fiului ei și l-a trezit. “Benson, este duminică! E timpul să te scoli! Haide sus și du-te la biserică!” Benson i-a bombănit de sub plapumă: “Nu vreau să merg.” “Cum adică nu vrei să mergi la biserică?”, i-a spus mama. “Nu fii prostuț. Ridică-te, îmbracă-te și mergi la biserică!” Benson răspunse: “Nu, nu vreau să merg și îți voi spune de ce.” S-a ridicat pe marginea patului și i-a spus: “În primul rând nu îmi place de ei, și în al doilea rând lor nu le place de mine.” Mama i-a spus atunci: “Ce motive ți-ai găsit. Lasă că îți dau eu două motive ca să mergi. În primul rând ai 40 de ani și în al doilea rând ești preotul paroh.”

Acest somnoros Benson putea foarte bine să fie unul dintre apostolii cărora Isus le-a cerut să fie mărturisitori ai Lui în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului. Ce s-a întâmplat când Isus a plecat dintre ei? S-au retras în cămăruțele lor, ascunzându-se. Le era frică de evrei. Ca și Benson, știau că oamenii nu îi plac, știau că mesajul lor era diferit de mesajul popular al vremii, așa că se înveleau în pături în pat pentru a nu avea de-a face cu societatea ostilă. Și noi facem adesea așa: mergem în liniște la biserică, îl primim în liniște pe Isus în inimile noastre, mergem acasă în liniște, iar dimineața și seara ne spunem rugăciunile în liniște. Dar cum rămâne cu sarcina pe care Isus mi-a lăsat-o mie și ție de a fi mărturisitori ai Veștii cele Bune a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire? Nuuu… Oamenilor nu le place să li se amintească de Dumnezeu. Mi-e teamă că îmi vor spune să îmi iau tălpășița dacă le vorbesc despre Dumnezeu. Mi-e teamă că nu mă vor asculta. Mi-e teamă că mă vor numi ciudat, lunatic, rupt de realitate. Acestora nu le place de noi și nouă nu ne place de ei. Așa că, asemenea lui Benson, lăsăm deoparte sarcina de la Dumnezeu primită și ne bucurăm de liniștea confortabilă, de un somn confortabil.

Din fericire, părintele Benson are pe cineva care să îl călăuzească: mama lui, care îl trezește și îl convinge să meargă și să predice. Cam aceasta este lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în inimile credincioșilor. Când teama tinde să ne paralizeze credința, Duhul Sfânt ne încălzește și ne dă puterea de a merge și de a face ceva pentru această lume. Duhul Sfânt ne amintește, ca și mama lui Benson, că avem o misiune. Misiunea noastră este să le spunem tuturor Vestea Bună că Dumnezeu este Tatăl lor, că Dumnezeu este Tatăl nostru, al tuturor, că în ciuda tuturor diferențelor dintre noi, de limbă, cultură, statut social, suntem o singură familie și de aceea trebuie să trăim ca frați și surori. Misiunea noastră este să dărâmăm barierele care ne împart în “noi” și “ei”, barierele dintre bărbați și femei, dintre evrei și neamuri, dintre bogați și săraci, dintre albi și negri, dintre lumea întâi și lumea a treia, pentru a face ca toată omenirea să vorbească limba universală a iubirii fraterne. Aceasta se poate realiza doar prin lucrarea Duhului Sfânt.

Unul dintre motivele oferite lui Benson de mama lui a fost că acum are 40 de ani. Nu mai e copil. Creștinismul este de 2000 de ani în lume. Totuși, chiar și în așa numitele civilizații creștine, fraternitatea universală a omenirii în Dumnezeu prin Cristos nu este încă suficient înțeleasă. “Ce pot să fac?”, ai putea spune. “Eu sunt singur. Ce pot să fac eu și să conteze?” Poate ne învață ceva povestea unei veverițe și a unei bufnițe. O veveriță a întrebat odată o bătrână și înțeleaptă bufniță care este greutatea unui fulg. “Ei bine, nimic mai mult decât nimic”, i-a răspuns bufnița. Veverița i-a povestit atunci bufniței cum într-o zi stătea pe o ramură de copac și număra fulgii care se așezau pe creangă. În momentul când a căzut al 1.973.864-lea fulg, ramura s-a rupt sub greutatea zăpezii. “Cu siguranță era o grămadă mare de nimic”, i-a spus veverița.

Eforturile tale personale de răspândire a Împărăției iubirii și dreptății pot să fie la fel de ușoare ca un fulg. Dar cernând proprii noștri fulgi împreună vom putea în final să frângem creanga păcatului, a răului și a nedreptății din lumea noastră.

Vino, Duhule Sfinte, și umple inimile credincioșilor Tăi

și aprinde în ei focul iubirii Tale.

 

* * *

 

Coborârea Duhului Sfânt (audio)

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Predici.cnet.ro

Predicator: Pr. Claudiu Dumea
Unde: Catedrala romano-catolică din Iași
Când: 4 iunie 2006

 

Puteți descărca predica de pe Pastoratie.ro: click aici.

 

* * *

 

Coborârea Sfântului Duh

Autor: pr. Daniel Iacobuț
Copyright: Predici.cnet.ro

Într-o zi i s-a întâmplat sf. Paul, care de-abia ajunsese la Efes, un episod curios: când i-a întâlnit pe creștini, i-a întrebat dacă l-au primit pe Duhul Sfânt, și s-a trezit cu acest răspuns: “Nici n-am auzit că este Duh Sfânt” (Fap 19,1-2). Acesta este un răspuns care ar pute fi subscris și astăzi de mulți creștini. De aceea este important să ne punem și noi întrebarea: cine este Duhul Sfânt? Un mare părinte al Bisericii, sf. Grigore de Nysa, care de regulă era foarte măsurat si sobru în cuvintele sale când scria despre Dumnezeu, atunci când vorbea despre Duhul Sfânt folosea imagini din cele mai neobișnuite, ca de exemplu: “Dacă îi luăm lui Dumnezeu pe Duhul Sfânt, ceea ce va rămâne nu va mai fi Dumnezeul cel viu, ci cadavrul său”. Atunci noi am putea spune, pe bună dreptate, că dacă i-l luăm Bisericii pe Duhul Sfânt, atunci ceea ce va rămâne nu va mai fi poporul Dumnezeului celui viu, ci un cimitir nesfârșit de cadavre, așa cum se citește și în profetul Ezechiel. Probabil că vom reuși să pătrundem măcar puțin în taina Duhului Sfânt dacă ne punem o altă întrebare: “Ce face Duhul Sfânt?”. Și de aceea suntem invitați să-l contemplăm pe Duhul Sfânt “în acțiune” în cadrul evenimentului Rusaliilor.

Rusaliile reprezintă “cascada” de lumină, de putere, de iubire ce i-a transformat în mod radical pe apostoli, care au devenit astfel mărturisitori curajoși și entuziaști ai Domnului Înviat. Din acea zi Biserica și-a început drumul și nu s-a mai oprit niciodată. De aceea, Rusaliile nu sunt un eveniment ce a avut loc o dată acum două mii de ani, ci reprezintă o realitate permanentă, un eveniment ce are încă loc, un izvor ce țâșnește încă și irigă inima Bisericii. Ceea ce s-a întâmplat atunci, se întâmplă și astăzi, chiar dacă în moduri diferite:

“Toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească”. Atunci când Duhul Sfânt este revărsat asupra unor persoane, acestea încep să vorbească. Cui? Lui Dumnezeu, înainte de toate. Se vorbește cu Dumnezeu într-un mod surprinzător de nou: Duhul schimbă inima, dăruiește o inimă de fiu, creează un raport de o familiaritate neauzită cu Dumnezeu, ce se exprimă printr-o laudă plină de entuziasm. Și se vorbește și cu ceilalți proclamând acestora lucrările minunate săvârșite de Dumnezeu, anunțându-le Evanghelia, adică vestea cea bună că Cristos a înviat.

“În alte limbi”. Toți cei care îi ascultă, chiar dacă sunt de limbi și culturi diferite, îi înțeleg. Motivul? Duhul Sfânt transformă raporturile dintre persoane. Acolo unde există iubire, acolo există profundă înțelegere, chiar dacă se vorbesc diferite limbi, pentru că Duhul îi învață pe toți credincioșii acel unic limbaj care e înțeles de toți, limbajul iubirii. Din atâția oameni diferiți, Duhul Sfânt formează o singură familie, Biserica, unde fiecare, păstrându-și propria cultură și propriile tradiții, se simte acasă.

Iată minunea înfăptuită de Duhul Sfânt: dăruiește un mod nebănuit de nou de a trăi raportul cu Dumnezeu și cu ceilalți. Dăruiește Bisericii și creștinilor capacitatea de a transmite Evanghelia în “alte limbi”, adică cu entuziasm tineresc și în formele cele mai potrivite culturii, așteptărilor și întrebărilor omului din orice loc și timp.

Și o poate face pentru că El este Duhul lui Dumnezeu, “respirația” lui Dumnezeu. Prin el Tatăl și fiul “respiră” în noi, trăiesc, iubesc și se bucură în noi.

Tatăl și Fiul se iubesc din veșnicie cu o iubire perfectă: această iubire are un nume, este Cineva, este Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este legătura unității veșnice dintre Tatăl și Fiul, este bucuria lor eternă, surâsul lor inefabil. În timp ce este întâlnirea dintre Tatăl și Fiul, El este și Iubirea care îi conduce să se dăruiască lumii, este privirea plină de milostivire cu care ne învăluie Dumnezeu. În Dumnezeu, este Iubirea care unește pe Tatăl ceresc de Fiul său unul-născut, dar este și cel care deschide această comuniune a lor către lume și umanitate. În noi, este Iubirea care pe de o parte ne leagă de Dumnezeu și între noi, iar pe de altă parte ne face atenți și solidari cu lumea întreagă. Duhul Sfânt este așadar cel care creează și alimentează comuniunea și misiunea.

El este izvorul ascuns al oricărui bine care înflorește în orice colț al lumii, precum și al oricărei căutări și descoperiri a adevărului: “Tot ceea ce este adevărat, de oricine ar fi spus, provine de la Duhul Sfânt”(Sf. Toma din Aquino).

Duhul Sfânt este și regizorul secret al întâlnirii noastre cu Cristos, țesătorul de neobosit al oricărui act autentic de iubire și, de aceea, și al drumului sfințeniei creștine. “Rodul Duhului este iubire, bucurie, pace, răbdare, bunăvoință…(Gal 5,22: lectura a II-a). Duhul, prezent în creștin, este activ mereu. Este asemenea unui pom al cărui fruct este iubirea. Această iubire are două caracteristici care o fac să fie de neconfundat, aproape ca și două însoțitoare inseparabile: bucuria și pacea. Dacă iubești cu adevărat, ești fericit și molipsești și pe alții cu bucurie; ești în pace cu Dumnezeu, așadar și cu tine însuți și, în consecință, cu oricare altă persoană. Această iubire are două direcții fundamentale prin care se exprimă, asemenea a două chipuri: spre cine înfăptuiește răul și ne atacă iubirea, are chipul răbdării; spre cine suportă răul și suferă, iubirea ia chipul bunăvoinței ( a voi și a face binele celorlalți). Izvorul de nesecat al iubirii în toate dimensiunile sale este El, Iubirea, adică Duhul Sfânt. Aici descoperim un criteriu sigur pentru a ști dacă Duhul Sfânt ne animă: “Întrebă-ți sufletul. Dacă este plin de iubire, îl ai pe Duhul Sfânt” (Sf. Augustin).

Duhul Sfânt este “lumina inimilor noastre”(secvența), ce ne ajută să aprofundăm și să asimilăm cuvintele lui Isus: “Când va veni Duhul adevărului, el vă va ajuta să înțelegeți tot adevărul” (In 16,13). Și Cristos este adevărul, adică revelarea completă și definitivă a lui Dumnezeu și a iubirii sale. Iar Duhul Sfânt ne dăruiește o cunoaștere interioară, progresivă și personală a lui Cristos însuși, și astfel ne transformă în martori entuziaști și curajoși ai celui Înviat: “și voi veți da mărturie pentru că de la început sunteți cu mine”.

Este Duhul Sfânt cel care ne face să spunem împreună cu Isus “Abba = Tăticule” lui Dumnezeu și ne umple de încredere filială. Este tot Duhul Sfânt făuritorul unității Bisericii prin varietatea darurilor pe care fiecare le primește pentru utilitatea comună. El, Duhul Sfânt, este cel care ne dăruiește puterea de a rezista la tentații, de a merge împotriva curentului, de a o lua mereu de la capăt, de a rămâne fideli lui Isus și credinței.

Iată câteva dintre aspectele prezenței și acțiunii Duhului Sfânt în Biserică, în creștini, în lume. Meditându-le și interiorizându-le, ne putem întreba: “Cum trăiesc realitatea Duhului Sfânt în viața mea? Îl simt ca un străin,un necunoscut, sau ca pe o persoană dragă, un Prieten plin de bunăvoință, un “oaspete care aduce bucurie în suflet și ușurare în inimi”?

Sărbătoarea Rusaliilor ne invită să reconstruim raportul nostru cu Duhul Sfânt și să ne familiarizăm din ce în ce mai mult cu prezența sa. Cum putem face acest lucru? Dispunem de mai multe posibilități: să îl invocăm în fiecare zi; să fim atenți la vocea sa care în profunzimea sufletului ne invită să ne atașăm și mai mult de Cristos și să iubim în fiecare clipă a vieții; să ne amintim că, atunci când citim cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt e prezent și lucrează: acel text pe care îl citim sau ascultăm a fost inspirat de El, și tot Duhul Sfânt este acela care ne atinge inima atunci când un text ne impresionează într-un mod deosebit; Duhul Sfânt ne-a fost comunicat la Botez și, într-un mod deosebit, la Mir, adevărate Rusalii actuale pentru fiecare creștin, dar îl primim și prin fiecare sacrament, prin care Isus suflă asupra noastră “respirația” sa și a Tatălui: astfel îl primim mai ales în sacramentul Reconcilierii, în care Duhul Sfânt, care este infinita milostivire a lui Dumnezeu, este “trimis spre iertarea păcatelor”, precum și în Sf. Euharistie unde “mâncăm și bem focul Duhului Sfânt” (sf. Efrem Sirul).

“Vino Duhule Sfânt! Pătrunde în adânc inimile credincioșilor tăi. Spală orice pată a sufletului, înlătură uscăciunea inimii, vindecă orice rană. Înmoaie inimile împietrite, încălzește-le pe cele reci și întoarce-le pe cele rătăcite!”

 

* * *

 

Recunoștință dumnezeiască

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună

Când copiii primesc manualele pentru școală, mai întâi le răsfoiesc și se grăbesc să privească pozele. Mult mai târziu își vor da seama că cele scrise sunt mai frumoase și mai importante decât cele fotografiate.

Dat fiind faptul că și noi suntem copii în probleme de teologie, să ne oprim mai întâi asupra imaginilor extraordinare care intră în componența lecturilor de Rusalii și să încercăm să le găsim explicația: frumusețea spirituală și bogăția harului.

În prima lectură (Fap 2, 1-11) avem vuietul venit din cer care umple casa, limbile de foc și vorbirea în diferite limbi; în evanghelia zilei (In 20, 19-23) avem trecerea lui Isus prin ușile încuiate, semnele răstignirii în trupul înviat și suflarea dătătoare de Duh Sfânt, iar în lectura a doua (1Cor 12, 3b-7. 12-13) nu avem nimic extraordinar pe plan fizic.

Rusaliile la evrei se celebrau în a cincizecia zi după Paști și era sărbătoarea unei duble recunoștințe: mai întâi pentru roadele pământului, pentru recolta dătătoare de viață pământească. Dacă ei mulțumeau cu atâta fast pentru cele trecătoare, nu se cuvine oare ca noi să dăm o mai mare atenție Rusaliilor noastre pentru recolta cerească, pentru Darul divin necreat, pentru minunile săvârșite de Dumnezeu în opera mântuirii noastre, pentru Sfânta Biserică a lui Isus, pentru mulțimea atâtor miliarde de frați care locuiesc pe pământ și privesc cerul?

La primele Rusalii, pe care Israelul le-a celebrat în pustiu la muntele Sinai, Dumnezeu a vorbit din foc, cu tunete. Glasul lui Dumnezeu este tunet; limba lui este văpaie de foc, adică atotputernicie și iubire. La muntele Sinai oamenii nu s-au apropiat de el, fiindcă se temeau (Dt.5, 5), acum focul lui Dumnezeu, venit din cer, îmbracă cu puterea sa pe oamenii care pun baza unui nou popor și se botează în Duhul Sfânt, așa cum făgăduise Isus (Lc 3, 16). La acest eveniment extraordinar, autorul povestirii coborârii Duhului Sfânt, sf. Luca, nu a fost de față; el s-a bazat pe tradiție, pe cele povestite de martori oculari și a căutat să facă o lecție catehetică în care să cuprindă: existența, prezența și acțiunea Duhului Sfânt în lume. Autorul se folosește de cartea Genezei, în care este descrisă prima creație, când Duhul plutea deasupra apelor și le dădea putere de viață (Gen 1, 2), iar acum această operă a ajuns la desăvârșire prin răscumpărare. Între prima creație și desăvârșirea ei este cuprinsă toată gama acțiunii Duhului Sfânt în lume. Suflarea lui Dumnezeu la prima creație (Gen 2, 7), suflarea lui Isus după înviere asupra apostolilor și suflarea vântului din cer la Rusalii arată că sensul vieții este de sus, de la Dumnezeu.

În al doilea rând, sărbătoarea Rusaliilor la evrei era o zi de bucurie și recunoștință fiindcă în a Cincizecia zi după Paști (de la trecerea Mării Roșii), Dumnezeu le-a dat Legea și a încheiat marea alianță sinaitică cu poporul său.

O tradiție iudaică susține că pe muntele Sinai cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul tunet al limbii de foc s-a dispersat în 70 de limbi mai mici (aluzie la ideea celor 70 de popoare care formează lumea, așa ca fiecare popor să poată primi Legea în propria limbă). Pe muntele Sinai, ne povestește Filon (filozof evreu, născut la Alexandria a.13 î.C.), focul s-a transformat în limbi în mijlocul tunetelor, arătând că așa se face Dumnezeu cunoscut și înțeles, flacăra, fiind mereu în mișcare, apare ca vie: Dumnezeu se face cunoscut prin viață. Prin limbă, atâta timp cât este vie, ne facem și noi cunoscuți unii altora și chiar lui Dumnezeu (cf. CBL p. 1452).

La muntele Sinai israeliții au primit Legea, aceea despre care Scriptura spune că ucide, dar în Cenacol noi am primit Spiritul Legii care dă viață (2Cor 3, 6). Pe cât de mare este distanța de la cer la pământ, incalculabil mai mare este diferența dintre Lege și Spirit. De aceea recunoștința noastră trebuie să fie divină, ca aceea a lui Isus față de Tatăl care i-a dat Slava sa, adică pe Duhul Sfânt, Slavă pe care Isus o dă apostolilor săi (In 17, 22).

Trupul lui Isus, înviat de Duhul Sfânt (Rom 8, 11), a căpătat caracteristicile spiritului care pătrunde toate; păstrează semnele iubirii, adică rănile vii care vor mărturisi mereu superioritatea spiritului asupra trupului și vor mijloci pentru noi viața veșnică; suflarea lui Isus dătătoare de Duh Sfânt arată puterea creatoare a legii celei noi, legea iubirii, și noi vom fi vii atâta timp cât vom mărturisi cu viața că în noi este iubirea pe care Dumnezeu a revărsat-o în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Rom 5, 5) spre a reface unitatea neamului omenesc pierdută la turnul Babel când limbile s-au diversificat (Gen 11, 1-11), iar acum de Rusalii fiecare credincios este chemat, ca prin iubire, să contribuie la edificarea Bisericii, singura care ne poate ridica până la tronul lui Dumnezeu pe aripile Duhului Sfânt care s-a coborât pentru a ne înălța.

Scriitorul bisericesc, Tertulian, spune că omul a fost creat inițial din trup și suflet și cuprins de Duhul Sfânt ca într-o mantie cerească. Păcatul l-a alungat pe Duhul Sfânt și omul s-a trezit gol și l-a apucat frica (Gen 3, 10). Păcatul este o lipsă structurală, îl lipsește pe om de sensul vieții, de Ghidul ei și omul se teme, fiindcă se simte ca într-o mașină care merge fără șofer, se simte ca un rătăcit în Cosmos.

Chiar dacă Duhul Sfânt a fost înlocuit în om de păcat, totuși el nu l-a părăsit total, ci îndată a început să-i arate omului ceea ce îi lipsește și astfel îl inspiră să se recunoască păcătos, slab, fricos, închis în propriul egoism, mereu expus regretelor care provin din lipsa de iubire; Duhul Sfânt îl face pe om, în decursul istoriei, să simtă cât de plăcute sunt acele acte de iubire față de alții, când s-a jertfit pentru binele altora, depășind interesele personale, când a reușit să aducă bucurie la cât mai mulți, unei comunități, unei patrii, prin eroismul său; îl face să simtă că acest eroism este venit din afara sa, este un dar ceresc, îl face să se simtă ceresc și nemuritor… Duhul Sfânt este acela care face ca prin Isus, ceea ce omul a simțit doar și a dorit, să devină o certitudine, fiindcă el este acela care a introdus umanitatea lui Isus în relație de comuniune directă cu divinitatea în forma cea mai înalt posibilă unei creaturi umane. Într-un fel, Duhul Sfânt a introdus ființa creată a Mântuitorului în experiența iubirii necreate, l-a propulsat pe Fiul omului în mod progresiv dincolo de acele limite restrictiv materiale în așa fel ca în cele din urmă să apară într-o formă nouă pregătită pentru înviere. Prin această experiență spirituală Cristos a personificat forma cea mai sublimă a iubirii care se dăruiește, a acelei iubiri care își oferă viața proprie, care devine har mântuitor pentru fiecare om în parte, devine Mesia și Emanuel, Dumnezeu cu noi, spre a ne plasa în intimitatea iubirii de-a dreapta Tatălui, acolo unde Duhul Sfânt (norul) l-a înălțat (Fap 1, 9), ca și noi să fim veșnic «fii în Fiul». Nu în ultimul rând darul mângâietor pe care Duhul Sfânt l-a făcut lumii creștine este Preacurata Maria în calitatea ei de Mamă-Fecioară (Alma-Mater).

Putem conclude că viața în Duhul Sfânt, revărsată în noi, dă mărturie că Dumnezeu se înscrie mereu tot mai intens și intim în opera sa pe care a creat-o din iubire, că se dedică mereu tot mai mult și mai profund spre a scufunda viața umană în cea divină, că oferă Bisericii lui Cristos un Suflet creator spre a se implica tot mai mult în holdele umane de aproape șase miliarde de ființe. (cf. NDS p. 1634-1636).

Putem conclude că botezul în Duhul Sfânt a luminat comunitatea prietenilor lui Cristos asupra misterului lui Mesia, Domn și Fiu al lui Dumnezeu; i-a făcut să înțeleagă învierea sa ca pe o împlinire a planului de mântuire, nu numai pentru poporul lui Israel, ci pentru întreaga lume; i-a împins pe apostoli să vestească învierea în toate limbile (limba este semnul culturii), celor înțelepți și celor simpli, în orice împrejurare, fără teamă de persecuții și nici de moarte, le-a dat siguranța plinătății, le-a înlăturat golul simțit de Adam… (cf. MAC p. 465).

Din faptul că în atâtea greutăți fizice și morale, nici noi nu ne-am pierdut și sperăm că nici nu ne vom pierde curajul, este dovada asistenței de care ne bucurăm din partea Duhului Sfânt care vine în ajutorul slăbiciunii noastre (Rom 8, 26), care corijează și întărește efortul nostru, face ca orice carismă, orice dar, să fie spre folosul tuturor (Lectura a II-a).

Întreaga noastră viață creștină este, prin urmare, sub semnul Duhului Sfânt pe care l-am primit la Botez și sf. Mir, care au constituit Rusaliile noastre și pe care el le reînnoiește ori de câte ori primim iertarea păcatelor, fiindcă ne redă roadele Duhului (Gal 5, 22): iubirea, pacea, bucuria, răbdarea, bunăvoința, bunătatea, fidelitatea, blândețea, stăpânirea de sine… Pentru toate acestea nu putem avea o recunoștință mai mare și o mulțumire mai plenară față de Dumnezeu decât pe Isus euharisticul, care în Duhul Sfânt duce la Tatăl întreaga noastră recunoștință.

Continuând celebrarea sfintei Liturghii, să-l rugăm pe Tatăl ceresc prin Isus euharisticul care să sufle și asupra noastră pe Duhul său cel Sfânt și să-i spunem: Dă-ne, te rugăm, Doamne, ca, după cum ne-a făgăduit Fiul tău, Duhul Sfânt să ne dezvăluie tot mai adânc taina acestei jertfe și cu îndurare să ne călăuzească la tot adevărul (LR Rugăciunea asupra darurilor). Amin.

 

* * *

 

Duminica Rusaliilor (pentru copii)

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia

1. Introducere

Nu voi uita niciodată o frază spusă de unul dintre copiii mei când era mic: “Mamă, cum face colegul meu că atunci când ajunge acasă nu o găsește pe mama?” Acele cuvinte mi-au dat de înțeles cât de mult prețuia fiul meu prezența mea la întoarcerea lui de la școală și au fost suficiente pentru a-mi recompensa pe deplin inevitabilele… sacrificii (Famiglia cristiana).

Cum putem trăi fără familie, fără mamă?

2. Tema

Duhul Sfânt ne dă o familie și o mamă spirituală: Biserica!

Duhul Sfânt cu iubirea sa transformă Biserica într-o adevărată mamă!

3. Mesajul zilei

Astăzi este sărbătoare mare: sărbătoarea Duhului Sfânt.

- Cum este reprezentată? Ca un suflu și o flacără care “dă viață”, ca un porumbel, simbol al iubirii, ca mamă (cf. primul exemplu).

Astăzi, Duhul Sfânt face Biserica mamă a tuturor credincioșilor!

- Duhul Sfânt a coborât asupra Mariei, la Bunavestire, și a făcut-o mama lui Isus; la Rusalii, Duhul Sfânt coboară asupra comunității din Ierusalim și o face mamă a tuturor credincioșilor. Nu întâmplător, în mijlocul apostolilor se află Maria, mama lui Isus și a noastră.

Prin opera Duhului Sfânt, Biserica mamă ne naște și ne educă în calitate de fii ai lui Dumnezeu.

- Ne naște ca fii ai lui Dumnezeu prin BOTEZ.

- Ne crește prin MIR.

- Ne hrănește cu EUHARISTIA.

- Ne iartă prin SPOVADĂ.

- Ne îngrijește prin UNGEREA BOLNAVILOR.

- Ne pregătește pentru viața socială prin sacramentele PREOȚIEI și CĂSĂTORIEI CREȘTINE.

Prin acțiunea Duhului Sfânt, Biserica mamă naște și crește familia lui Dumnezeu,

- învățând toate popoarele limbajul iubirii;

- reunindu-i pe toți oamenii într-o singură familie;

- valorificând “talentele” fiecăruia pentru binele tuturor;

- ducând iubirea Domnului până la marginile lumii.

Astfel, Duhul Sfânt, “Porumbel mamă”, educă Biserica să fie ca o cloșcă ce adună, păzește și călăuzește și apără puișorii.

- De ce?

- Pentru ca în toată lumea să se extindă iubirea lui Dumnezeu: “Cât de delicată este bunătatea ta, Dumnezeule; fiii omului se refugiază la umbra aripilor tale…” (cf. psalmii 36, 17 57).

- Pentru ca astfel toți oamenii să se poată bucura de roadele Duhului: “Iubire, bucurie, pace, înțelegere, cordialitate, bunătate, fidelitate, amabilitate, stăpânire de sine…” (Gal 5,22).

Nimeni nu se poate naște, nici nu poate trăi fără mamă: acest lucru este valabil pentru viața pământească, dar și pentru cea spirituală.

A veni la Liturghie duminica înseamnă, așadar, a veni la propria mamă, a se aduna împreună cu propria familie.

4. Exemple

a) Era ziua Mirului. Cei care trebuiau să primească Mirul erau aliniați în nava centrală a bisericii. Episcopul s-a așezat și, cum se întâmplă deseori, a început să dialogheze cu copiii. A chemat o fată, care s-a apropiat.

- Cum te numești? a întrebat episcopul.

- Manuela, a răspuns fetița, foarte emoționată.

- Spune-mi, Manuela, ce spunem când facem semnul Sfintei Cruci?

- …

- Spunem, a ajutat-o episcopul, zâmbind: În numele Tatălui, al Fiului și…

- …și al Mamei! a încheiat fetița.

Este o foarte frumoasă definiție a Duhului Sfânt. De altfel, Isus îl numește Mângâietor și Apărător, adică cel mereu prezent ca să ia apărarea ucenicilor. Cel care amintește, vindecă și încurajează… (B. Ferrero).

b) Sugestie practică.

Arătați și explicați tablourile, frescele, sculpturile etc. din Biserică, ce ilustrează Rusaliile sau simboluri ale Duhului Sfânt.

 

* * *

 

Duminica Rusaliilor (lectio divina)

Autor: FSC
Copyright: FSC

TEXTUL BIBLIC: Fap 2, 1-11

Isus împlinește promisiunea sa

1 În ziua Rusaliilor1, toți ucenicii Domnului se aflau adunați în același loc. 2 Deodată, din cer a venit un vuiet, ca și cum s-ar fi pornit un vânt puternic și a umplut toată casa în care se aflau. 3 Și a apărut un fel de foc, care se împărțea în limbi și se lăsa asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească.

5 La Ierusalim locuiau atunci iudei evlavioși, veniți din toate națiunile de sub cer. 6 Când s-a produs acel vuiet, s-a adunat o mare mulțime și erau uluiți, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 7 În uimirea lor se întrebau nedumeriți: «Iată, acești oameni care vorbesc nu sunt oare toți galileeni? 8 Atunci cum se face că fiecare dintre noi îi aude vorbind în limba maternă? 9 Parți, mezi, elamiți și locuitori din Mesopotamia, Iudeea și Capadocia, de pe țărmul Mării Negre, 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt și din Libia, care e aproape de Cirene, 11-12 cretani și arabi, romani în trecere, iudei din naștere și iudei convertiți, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu»

1 2.1 Rusaliile: Sărbătoare iudaică ce se celebra la cincizeci de zile după Paște.

1 – LECTURA

Ce spune textul?

Piste pentru lectură

Dragi prieteni:

În această duminică liturgia Bisericii celebrează Solemnitatea Rusaliilor cu care se încheie timpul pascal. Trimiterea Duhului Sfânt asupra ucenicilor lui Isus încheie acest timp bogat și dă loc acțiunii Duhului în comunitate, în Biserică.

De asemenea, în această duminică ne concentrăm asupra primei lecturi din liturgie și nu asupra evangheliei. Textul biblic, la fel ca săptămâna trecută, este luat din cartea Faptele Apostolilor.

Putem distinge două părți în Fap 2,1-11:

- Versetele 1-4: venirea propriu-zisă a Duhului Sfânt asupra ucenicilor lui Isus.

- Versetele 5-11: reacția celor prezenți în fața venirii Duhului Sfânt asupra ucenicilor lui Isus.

În prima parte se descrie cum coboară Duhul Sfânt asupra ucenicilor. Ei sunt în sărbătoarea iudaică a Rusaliilor și atunci îl primesc pe Duhul Sfânt. Forma vizibilă de manifestare a acestui Duh este variată. Pe de o parte vuietul puternic care vine din cer ca furtună care răsună în toată încăperea; literalmente se vorbește despre un “vânt puternic” sau despre un “vânt în formă de rafale puternice”. Pe de altă parte, sunt limbi de foc care se lasă asupra fiecăruia dintre ei.

În partea a doua a relatării este descrisă reacția celor prezenți la sărbătoare care exprimă, în definitiv, alte acțiuni ale Duhului în ucenicii lui Isus. Vorbesc diferite limbi. Deși sunt toți din Galileea, pelerinii iudei care au venit la sărbătoare, îi aud vorbind despre faptele minunate ale lui Dumnezeu în limba fiecăruia dintre ei. Sunt prezentate cincisprezece locuri diferite făcându-se precizarea că unii sunt iudei din naștere iar alții s-au “convertit” după aceea. Duhul le permite ucenicilor să comunice, să facă cunoscute faptele minunate ale lui Dumnezeu la toți oamenii prin intermediul “limbii” fiecăruia, pentru ca fiecare să poată înțelege cu claritate mesajul lui Dumnezeu.

Pentru a ține cont: Sărbătoarea Rusaliilor, numită și a Săptămânilor, este precreștină. Este una din sărbătorile iudaice. Într-un prim moment în ea se celebra aducerea de mulțumire pentru primele roade ale pământului, în timpul lui Isus se mai aducea mulțumire pentru darul Legii și al Alianței de la Sinai. Sărbătoarea se celebra numai în templul din Ierusalim și dura o singură zi. Cu toate acestea, participa multă lume, inclusiv mulți veniți de foarte departe. Se celebra la cincizeci de zile după Paște.

Alte texte biblice pentru a confrunta: In 20,21-23; In 14,15-17; In 14,25-26; In 15,26-27; In 16,7-15.

Pentru a continua aprofundarea temei se poate vedea într-un dicționar biblic cuvântul “Rusalii”.

Întrebări pentru lectură

- Ce sărbătoare se celebrează?

- Ce comemorează sărbătoarea iudaică a Rusaliilor?

- Unde se află ucenicii lui Isus?

- Ce se aude? De unde vine? Ce înseamnă?

- Ce altă manifestare a Duhului este prezentată în această relatare?

- Cu ce îi umple Duhul Sfânt pe ucenicii lui Isus?

- Cum încep să vorbească ucenicii?

- Cine le arată ce trebuie să vorbească?

- Cine se afla la Ierusalim cu acea ocazie? Pentru ce se aflau în Ierusalim?

- Ce fac ei atunci când aud vuietul puternic?

- Cum reacționează?

- Pentru ce sunt uluiți?

- Ce își spun unii altora?

- Din câte locuri proveneau cei care erau uluiți?

- Câte locuri sunt amintite?

- Ce religie aveau cei care au venit din locuri așa de îndepărtate?

- Care este conținutul pe care-l exprimă ucenicii Domnului și ei pot să înțeleagă în propria limbă?

2 – MEDITAȚIA

Ce-mi spune? Ce ne spune?

Întrebări pentru meditație

- Mă adun cu alți ucenici ai lui Isus pentru a celebra principalele sărbători ale credinței mele?

- Cum percep astăzi că Duhul Sfânt acționează în viața mea, în viața fraților mei, în viața Bisericii?

- Cum se manifestă astăzi “vântul puternic” al Duhului Sfânt?

- Ce sens are a vorbi astăzi despre “limbile de foc” care se lasă asupra celor care suntem ucenicii Domnului ca manifestare a Duhului Sfânt?

- Las eu ca Duhul să mă umple astăzi cu putere?

- Sunt docil față de Duhul Sfânt pentru a vorbi ceea ce el îmi indică?

- Mă las surprins de acțiunea Duhului care acționează în viața altor frați?

- Sunt uimit de acțiunea Duhului care suflă unde vrea și cum vrea?

- Las eu ca acțiunea Duhului să mă învețe să vorbesc în “limba” oamenilor din timpul nostru și din cultura noastră pentru ca să poată înțelege mesajul lui Dumnezeu?

- Sunt însuflețit să povestesc și să cânt faptele minunate ale lui Dumnezeu tuturor fraților mei? Sau sunt “timid” și retras în momentul în care trebuie să manifest credința mea?

3 – RUGĂCIUNEA

Ce-i spun? Ce-i spunem?

Rugăciunea poate să fie luminată de o veche rugăciune creștină la Duhul Sfânt numită “Secvența de Rusalii”. O transcriem pentru ca să poată “alimenta” rugăciunea și evlavia noastră la Duhul Sfânt:

Secvența de Rusalii

Vino, Duhule Sfânt,
și trimite din înaltul cerului
o rază din lumina ta.
Vino la noi, Părinte al săracilor.
Vino, împărțitorule de daruri.
Vino, lumina inimilor noastre.
Cel mai bun mângâietor,
oaspete care aduci bucurie în suflet
și ușurare în inimi.
În osteneală tu ești odihnă,
în arșiță tu ești răcoare,
iar în lacrimi tu ne ești mângâiere.
Tu, lumină fericită,
vino, și pătrunde în adânc
inimile credincioșilor tăi.
Fără puterea ta dumnezeiască
nimic nu este în om
care să nu fie înclinat spre rău.
Spală orice pată a sufletului,
înlătură uscăciunea inimii,
vindecă orice rană.
Înmoaie inimile împietrite,
încălzește-le pe cele reci
și întoarce-le pe cele rătăcite.
Celor care au credință
și cred în tine,
dă-le cele șapte daruri sfinte.
Prin tine virtutea să merite răsplata.
Să ajungem la mântuire
în bucuria veșnică. Amin.

4 – CONTEMPLAȚIA

Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?

Pentru contemplație putem să folosim ultima frază care face referință la proclamarea faptelor minunate ale lui Dumnezeu în mod de preamărire:

- Te preamăresc Dumnezeule Duh Sfânt pentru minunea creației…

- Te preamăresc Dumnezeule Duh Sfânt pentru minunea tinereții…

- Te preamăresc Dumnezeule Duh Sfânt pentru minunea…

- Te preamăresc Dumnezeule Duh Sfânt pentru minunea…

5 – ACȚIUNEA

La ce mă angajez? La ce ne angajăm?

Propunere personală

- Reflecție cu privire la locul pe care-l ocupă Dumnezeu Duhul Sfânt în spiritualitatea ta personală.

Propunere comunitară

- Privind “lumea tineretului” propune-ți împreună cu grupul de tineri din comunitate să încercați să cunoașteți și să “interpretați” “limbile” sale pentru a putea să le vorbiți lor despre “faptele minunate ale lui Dumnezeu” în așa fel încât să le poată înțelege, valoriza și urma.