Selecție de predici
Duminica a V-a de peste an
Anul C (A, B)
Lecturi:
Isaia 6,1-8
1Corinteni 15,1-11
Luca 5,1-11
Luca 5,1-11
- Pe când mulțimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâți din ele, spălau năvoadele. Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Așezându-se, învăța mulțimile din barcă. Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: “Înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!” Răspunzând, Simon i-a spus: “Învățătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. Și, făcând aceasta, au prins așa o mare mulțime de pești încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus spunând: “Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”. Pentru că îl cuprinsese teama pe el și pe toți care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoțitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: “Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”. După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe el.
Teofaniile
pr. Anton Dancă
Slujitori nedemni
pr. Ernest Munachi Ezeogu
Duminica a V-a din Timpul de peste an
pr. Eduard Patrașcu
Oficiul păstorilor în Biserică
pr. Raniero Cantalamessa
Provocări pentru predică (d. V-a de peste an)
pr. Cristinel Fodor
Duminica a 5-a de peste an
pr. Alessandro Pronzato
Nu te teme, de-acum încolo vei fi pescar de oameni
pr. Anton Dancă
Duminica a V-a de peste an
pr. Pietro Righetto
Duminica a 5-a de peste an Ciclul C (lectio divina)
FSC
Duminica a V-a (C)
pr. Șerban Tarciziu
Dumnezeu are nevoie de oameni
pr. Claudiu Dumea