Start > Ritul latin > Duminica I-a din Advent (A)

Duminica I-a din Advent (A)

26 November 2007
1,112 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Duminica I-a din Advent (Anul A)

Cu această duminică începem un nou an liturgic. Să vedem mai întâi ce este anul liturgic. Anul liturgic este celebrarea – memorialul operei de mântuire a lui Dumnezeu înfăptuită în Isus Cristos pe care îl celebrăm de-a lungul unui an: de la Întrupare la Rusalii și până la așteptarea venirii glorioase a Mântuitorului.

Celebrarea anului liturgic însă nu trebuie înțeleasă greșit ca o simplă amintire a operei de mântuire realizată de Isus Cristos acum 2000 de ani, deoarece în fiecare celebrare euharistică Isus Cristos este prezent cu jertfa sa pentru a asocia participanții la propria jertfă la comuniunea cu Tatăl ceresc.

În cadrul anului liturgic, după evocarea misterului pascal, Biserica nu are nimic mai sacru ca celebrarea Nașterii Domnului. Crăciunul ca și sărbătoarea Paștelui este precedat de un timp de pregătire numit Advent. Acesta cuprinde o perioadă de patru săptămâni, timp ce are o dublă semnificație: mai întâi este un timp de pregătire la sărbătoarea Crăciunului când cinstim prima venire a Fiului lui Dumnezeu în lume; în al doilea rând, amintindu-ne de prima venire, mintea noastră trebuie să se îndrepte spre cea de-a doua venire a lui Isus de la sfârșitul lumii. Să aprofundăm în continuare aceste două teme: prima și a doua venire a lui Isus, în lumina lecturilor pe care le-am ascultat la liturgia cuvântului.

În prima lectură, profetul Isaia ne vorbește despre era mesianică în care toate popoarele se vor îndrepta spre Ierusalim, spre “Muntele Casei Domnului”, însă nu pentru a oferi o jertfă ci pentru întâlnirea cu Domnul care să-i învețe căile sale. Ca urmare a primirii hotărârii și poruncilor lui Dumnezeu, în locul dușmăniilor și ostilităților ce tulbură lumea, va domni între oameni pacea, acea pace mesianică despre care ne vorbește profetul Isaia în care oamenii își vor transforma săbiile în fiare de plug și sulițele în seceri. Însă, după cum știm cu toții, așteptarea mesianică din Vechiul Testament s-a împlinit odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Și totuși astăzi se vorbește atât de mult de războaie, de revoluții, de neînțelegeri de tot felul. Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să vizionăm o emisiune de actualități.

De ce oare toate acestea? De ce? Din cauză că oamenii nu-l primesc pe Cristos în inimile lor ci, dimpotrivă, îl răstignesc din nou prin atâtea păcate. Se vorbește astăzi atât de mult de pace, dar pacea lipsește mai mult ca oricând. Doriți o adevărată pace a inimii, în familie, în lumea întreagă? Urmați atunci îndemnul profetului din finalul primei lecturi de astăzi: “Voi cei din casa lui Iacob, veniți să umblăm în lumina Domnului”.

Dar ce înseamnă “a umbla în lumina Domnului”? Ne-o spune Sf. Paul în a doua lectură a duminicii de astăzi. El ne învață să lepădăm faptele întunericului, adică păcatul sub toate formele sale: beții, certuri, desfrânări, fapte de rușine … și să ne îmbrăcăm cu armele luminii care sunt virtuțile, mai ales credința, speranța și dragostea, virtuți care trebuie să fie vii.

Acest îndemn este cu atât mai stringent astăzi cu cât – așa cum spune Apostolul – “mântuirea este mai aproape”. Și într-adevăr așa este, căci cu toții ne îndreptăm spre ultima fază a istoriei mântuirii, spre paruzie, adică venirea Domnului în slavă.

În evanghelie Isus ne vorbește tocmai de a doua sa venire de la sfârșitul lumii – al doilea punct al meditației noastre: sfârșitul lumii. Aceste două cuvinte înspăimântă pe oameni. Lumea nu poate să le audă fără să se cutremure. Însă pentru cel care îl urmează pe Cristos aceste cuvinte sunt pline de speranță, de așteptare, de bucurie. “Ziua Domnului” este ziua mâniei pentru cei ce nu l-au urmat pe Cristos. În schimb pentru cei care au rămas fideli până la sfârșit este ziua răsplății.

În ajunul morții sale, când își ia rămas bun de la ucenicii săi, Mântuitorul le alină tristețea și durerea cu aceste cuvinte pline de mângâiere: “Mă duc să vă pregătesc un loc, apoi voi veni iarăși să vă iau pentru ca acolo unde sunt eu să fiți și voi cu mine” (In 14,3).

Cele dintâi comunități creștine așteptau cu nerăbdare revenirea lui Cristos, repetând de nenumărate ori invocația: “Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,20). Văzând însă că Isus întârzie, au început să se îndoiască și chiar să se descurajeze. De aceea Sf. Petru este nevoit să intervină cu aceste cuvinte: “Nu uitați frații mei preaiubiți că pentru Domnul o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi” (2 Pt 3,8).

Poate unii dintre dumneavoastră vă întrebați: Când va fi totuși sfârșitul lumii? Ei bine, această întrebare și-au pus-o și mulți alții, ba chiar unii s-au și grăbit să dea un răspuns. Astfel în veacul trecut, W. Miller, fondatorul sectei adventiste, a anunțat sfârșitul lumii pentru anul 1843. În ziua fixată toți adventiștii s-au adunat pe un deal pentru a-l întâmpina pe Domnul. Dar Domnul nu a venit. Dezamăgit, a reprogramat data cu un an mai târziu. Dar nici de data aceasta Domnul n-a venit. Întemeietorul sectei iehoviste a anunțat sfârșitul lumii pentru anul 1874, însă sfârșitul nu a venit. Atunci l-a prevestit pentru anul 1914, dar s-a înșelat și el pentru a doua oară.

În anul 1940, când nemții au ocupat Franța, francezii se îmbulzeau, se călcau în picioare pentru a cumpăra cartea unui preot cu explicarea Apocalipsului. Anticrist coborâse în istorie. El se numea Hitler. Cine se mai putea îndoi de sfârșitul iminent al lumii? A trecut însă războiul, a murit Hitler și sfârșitul tot nu a venit. Eșecurile acestor oameni ne ajută să învățăm că nu trebuie să ne plecăm cu ușurință urechea la orice zvon care circulă. În Sf. Carte Dumnezeu nu a precizat anul când va fi sfârșitul lumii. Cristos ne spune clar în evanghelia duminicii de astăzi că Fiul omului va veni pe neașteptate, ca un hoț și de aceea trebuie să fim gata oricând. Important nu este de a ști timpul când va fi sfârșitul lumii, ci de a fi pregătiți să-l întâmpinăm pe Domnul oricând va veni el.

La 5 km de orașul Mexic, în anul 1923, un vapor se scufunda. Toți căutau cu disperare să se salveze. Pe puntea superioară a vasului care se scufunda stătea liniștit un episcop. Chemat în șalupa de salvare, el uită de sine și oferă locul unui tânăr zicând aceste cuvinte: “Salvează-ți trupul și sufletul! Eu sunt pregătit să mă întâlnesc cu Domnul!”. Ce cuvinte frumoase!

Dacă peste câteva minute ar trebui să ne prezentăm înaintea Domnului, noi am putea spune cu sinceritate aceleași cuvinte, sau poate mai degrabă am fi cuprinși de frică, de groază? Sfânta Maică Biserică vrea să smulgă din sufletele fiilor ei groaza față de venirea Fiului omului și să sădească în inimile tuturor speranța și bucuria primilor creștini. De aceea ne îndeamnă să ne pregătim sufletele purificându-le de păcate. Să folosim bine timpul sfânt al Adventului pe care l-am început astăzi pentru a-l putea întâmpina pe Domnul cu fapte de sfințenie.

Petru Sescu

Ritul latin