Predici

Eu am văzut şi am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Aceasta a fost mărturia lui Ioan Botezătorul şi prin aceasta şi-a îndeplinit misiunea sa, şi-a atins scopul vieţii, sensul existenţei sale.

Fiecare om are un scop pe acest pământ pe care trebuie să-l atingă. Catehismul ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om ca să-l cunoască, să-l iubească, să-l slujească şi aşa să dobândească viaţa veşnică. Mai pe scurt, sfântul Irineu spune că omul a fost creat pentru gloria lui Dumnezeu.

Ioan Botezătorul mărturiseşte cu toată convingerea că Isus este Fiul lui Dumnezeu, fiindcă la botezul acestuia l-a auzit pe Tatăl ceresc spunând: Acesta este Fiul meu preaiubit, şi l-a văzut pe Duhul Sfânt coborându-se asupra Mântuitorului sub chip de porumbel (Mt 3,16-17). Ioan şi-a împlinit menirea.

Nouă, ca să ne împlinim menirea, cine ne va da convingerea necesară că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că este Domnul nostru? Sub ce formă, semn îl putem descoperi pe Duhul Sfânt?

Răspunsul: Biserica lui Isus este opera Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. În ea găsim atât glasul Tatălui şi Fiului, cât şi semnele Duhului Sfânt.

Din botezul lui Isus s-a zămislit Biserica: curată, frumoasă, pecetluită cu adevărul divin prin carismele Duhului, vrednică de crezare; ea este trupul mistic al lui Cristos, al cărui suflet este Duhul lui Dumnezeu; ea a ieşit din apa Iordanului ca martoră şi depozitară a învăţăturilor lui Isus Cristos. Primul membru al Bisericii, exceptând-o pe preacurata Fecioară Maria care este însuşi modelul, care mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Ioan Botezătorul, urmează apostolii şi ultimul ales ca apostol, care singur s-a declarat că nu este vrednic de această alegere pentru că a persecutat Biserica (1Cor 15,9), dar care a susţinut că Isus Cristos este Domnul, este sfântul apostol Paul (Rom 10,9).

Noi ne dovedim mădulare ale trupului mistic, fraţi cu Ioan Botezătorul, cu apostolii şi prin urmare, copii ai Maicii Domnului, în măsura în care mărturisim aceleaşi adevăruri sub inspiraţia Duhului Sfânt.

Biserica, în calitatea ei de trup mistic, constituie realizarea unei profeţii (lectura I-a), aceea de a fi lumina neamurilor şi de a duce mântuirea până la marginile pământului. Ea nu şi-ar putea îndeplini misiunea dacă nu ar fi înzestrată de Cristos cu darul infailibilităţii, adică de a nu putea greşi când învaţă pe oameni adevărul revelat, problemele de credinţă şi de morală. Fără acest dar, Biserica nu ne-ar putea conduce la realizarea scopului vieţii noastre.

Când Isus şi-a luat rămas bun de la apostolii săi la Cina cea de Taină, i-a încurajat şi i-a îndemnat să creadă în el, în Tatăl şi să se iubească reciproc; apoi le-a spus: Eu voi ruga pe Tatăl şi el vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac (In 14,16), şi apoi a adăugat: Mângâietorul, (adică Duhul Sfânt) pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de tot ceea ce v-am spus eu (In 14,26); şi pentru a treia oară întăreşte insistând: Duhul adevărului are să vă călăuzească la tot adevărul, fiindcă nu va vorbi de la sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare (In 16,13).

Misterul Preasfintei Treimi, care a început să se reveleze încă de la creaţia primului om, dar care s-a întrerupt din cauza păcatului, acum, prin Cristos, îşi reia firul descoperirilor şi va desăvârşi cunoaşterea de care are trebuinţă omul pentru a fi fericit pe deplin în sânul Bisericii pe acest pământ.

Bucurându-se de această asistenţă a Sfântului Duh, de grija specială a lui Isus Cristos, Biserica nu va greşi niciodată în privinţa adevărurilor de credinţă şi de morală, fiindcă Isus o mai asigură şi de asistenţa personală: Iată eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Mt 28,20).

Ca să avem şi noi mai multă încredere în Biserica sa, Isus îl înzestrează pe capul ei văzut, pe Petru şi pe urmaşii lui, cu darul infailibilităţii. La Cezareea lui Filip, când Isus i-a întrebat pe ucenicii săi despre ce zic oamenii că este el şi apoi despre părerea lor, Petru a răspuns: Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, iar Isus i-a replicat: Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi spun că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor frânge (Mt 16,18), adică: Fericit eşti, fiindcă ori de câte ori vei vorbi Bisericii întregi în probleme de credinţă şi de morală, în problemele care privesc mântuirea sufletelor, nu tu vei vorbi, ci Tatăl meu va vorbi prin tine şi tu nu vei greşi. De asemenea, prin cel care mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, vorbeşte Tatăl şi el devine un ales (lectura a II-a), un zidit pe stânca adevărului, un născut din Dumnezeu.

Biserica, după cum spune Conciliul Vatican II în documentul Gaudium et spes, nu este animată de vreo ambiţie pământească în urmarea scopului ei; ea are menirea de a continua, sub conducerea Duhului Sfânt, opera lui Cristos, care a venit în lume să aducă mărturie despre adevăr, să mântuiască şi nu să condamne, să slujească şi nu să fie slujită. Biserica în sine este un semn evident al lui Dumnezeu, că bunătatea sa este mai mare decât răutatea omenească, este o chemare a celor păcătoşi la masa Tatălui ceresc prin trăirea credinţei în dumnezeirea şi domnia lui Cristos.

Oamenii sunt înzestraţi cu darul libertăţii, pot accepta sau refuza chemarea, dar consecinţele vor urma faptelor. Marele scriitor rus, Lev Tolstoi, a spus: Omul, fără simţul religios, este ca omul fără simţul văzului sau auzului; este un orb, un surd, un mut; un om nereuşit, anormal, om fără dogmă, un monstru. Iată şi mărturia scriitorului francez La Bruyère: Eu simt că Dumnezeu există şi nu pot înţelege deloc că s-ar putea să nu existe. Sunt însă şi spirite care se îndepărtează de credinţă. Aceasta dovedeşte că în lume sunt şi monştri. Chateaubriand dă mărturie: Din credinţă izvorăsc toate virtuţile sociale, fiindcă, după părerea unanimă a înţelepţilor, stâlpul cel mai puternic al moralei şi al vieţii de stat este credinţa într-un Dumnezeu care răsplăteşte binele şi pedepseşte răul. Iar unul dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai Bisericii, Strauss, când fiul său a împlinit vârsta de doisprezece ani, l-a dus la un preot ca să-l înveţe Catehismul şi să-l boteze. Preotul, crezând că este vorba de o glumă sau ironie, l-a întrebat cu toată seriozitatea dacă vrea cu adevărat educaţia religioasă, la care a răspuns: Doresc, părinte, ca fiul meu să fie mai fericit decât mine.

Cuvintele lui Isus adresate lui Petru: Fericit eşti Simon, cât şi cele adresate de Elisabeta Mariei: Fericită eşti pentru că ai crezut (Lc 1,45), se vor adeveri în toţi acei care vor mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi Domnul nostru. Italianul Enrico Medi (1911-1974), renumit om de ştiinţă, era atât de fericit că prin ştiinţă avea posibilitatea de a admira minunile revărsate de Dumnezeu în creaţie, încât voia să o împărtăşească şi altora cu toată dragostea. În acest sens ţinea diferite conferinţe la toate marile universităţi din lume. La o conferinţă ţinută la Roma, fiind de faţă şi un profesor ateu, acesta, la sfârşit a venit să-l felicite, dar şi să-i spună că altădată nu va mai veni să-l asculte. Motivul? I-a zis: Eşti teribil de contagios. Se temea ca nu cumva să se convertească. Adevărul este trist: există oameni care se tem de adevăr şi fug de propria lor fericire. Să ne rugăm pentru ei şi să le demonstrăm cu fericirea trăirii noastre în credinţă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că el este Domnul nostru de la care ne vine tot binele acum făcându-ne domni cu cei din jur, ca în veşnicie să domnim cu el în împărăţia Tatălui. Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin