Start > Ritul latin > El se roagă pentru mine

El se roagă pentru mine

22 September 2006
1,721 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a II-a din Post (Anul B)

(predică pe marginea lecturii a doua)

Ce ați spune dacă l-ați vedea și l-ați auzi pe Domnul nostru Isus Cristos rugându-se pentru Dvs? V-ați simți încurajat să știți că Dumnezeu cunoaște toate problemele Dvs, că nu sunteți singur în fața provocărilor vieții? Vor începe problemele Dvs să dispară din moment ce știți că Fiul lui Dumnezeu este de partea Dvs? Vă veți simți încurajat să faceți pașii decisivi de credință pe care v-a fost frică până acum să îi faceți, știind însă acum că Cristos este alături de Dvs? Astfel răspunde unul dintre primii misionari în America, Robert Murray McCheyne (1813-1843): “Dacă l-aș putea auzi pe Cristos rugându-se lângă mine în camera alăturată, nu m-aș teme de un milion de dușmani.” Dar nu trebuie să îl auzim cu urechile noastre fizice pe Cristos rugându-se pentru noi. Îl putem auzi cu urechile credinței noastre. Pentru că “credința este garanția realităților sperate, dovada realităților care nu se văd” (Evrei 11,1).

Ca și creștini, suntem obișnuiți să ne gândim la Cristos ca la judecătorul nostru. În a doua lectură, din Epistola către Romani, Paul, păstrând imaginea de tribunal, ne invită să îl vedem pe Cristos nu doar ca judecătorul nostru, ci și ca avocatul apărării. Imaginați-vi-l pe Cristos stând în fața tronului de judecată al lui Dumnezeu, expunându-și motivele, punct cu punct, în apărarea Dvs! Ar putea să îi spună Dumnezeu nu lui Cristos? Cine oare, în cer sau pe pământ, ar putea să i se opună lui Cristos și să aibă vreo șansă de reușită? Cu aceste puternice imagini, Paul îi asigură pe creștinii persecutați din Roma că sunt în deplină siguranță și că nu au nimic de ce să se teamă. “Dacă Dumnezeu este pentru noi”, întreabă el, “cine este împotriva noastră?” (Romani 8,31). Răspunsul este clar: nimeni.

Paul dorește să îi asigure pe creștinii zbuciumați din Roma de iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru ei. Știm doar că atunci când suntem asaltați de încercări și necazuri din toate direcțiile, prea ușor ne îndoim de existența lui Dumnezeu. Pentru a-i reasigura că într-adevăr Dumnezeu este încă cu ei în suferințele lor, Paul face aluzie la povestea sacrificării de către Avraam a propriului său fiu, Isaac. În primul rând poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie surprins dacă are parte de suferințe nemeritate, din moment ce însuși Fiul lui Dumnezeu a suferit și a murit fără să fi meritat aceasta. În al doilea rând, iubirea lui Dumnezeu este infinită. “El, care nu l-a cruțat pe propriul Său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate împreună cu El?” (versetul 32).

În timpul persecuțiilor, creștinii erau arestați, duși în tribunale, judecați, găsiți vinovați de trădare și condamnați la moarte. Paul le spune că acuzațiile care li se aduc sunt false iar sentințele sunt nule, deoarece singura judecată ce are valoare este judecata lui Dumnezeu. “Cine va aduce acuză împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! Cine îi va condamna?” (versetele 33-34a). Apoi face afirmația surprinzătoare, că Cristos stă de-a dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. “Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a și înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi” (versetul 34b).

Această afirmație surprinde, deoarece conform străvechiului crez al creștinilor, Crezul Apostolic, Cristos (i) a murit, (ii) a înviat, (iii) s-a înălțat și stă de-a dreapta Tatălui, (iv) și va veni să judece viii și morții. Paul nu spune chiar așa. În loc de Cristos care ne judecă vorbește despre Cristos care ne apără. Cristos nu este un observator neutru care vede faptele noastre și ne judecă gesturile și greșelile. El este de partea noastră, sprijinindu-ne cu harul Său, pentru a fi siguri că nu vom cădea. Cu această nouă perspectivă asupra lui Cristos, care nu este un judecător nepăsător ci un avocat dedicat cauzei noastre, Paul încheie cu o serie de întrebări, la care ar trebui să răspundem și noi, astăzi: “Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? [...] În toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit” (versetele 35 și 37).

Ritul latin