Start > Ritul latin > Experiența de pe vârful muntelui

Experiența de pe vârful muntelui

22 September 2006
1,179 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a II-a din Post (Anul B)

Una dintre cele faimoase experiențe spirituale este cea a rev. Martin Luther King, Jr. A vorbit despre ea în profeticul discurs din Memphis, Tennessee, în data de 3 aprilie 1968. Acel discurs a fost ultimul ținut de el, viața fiindu-i curmată doar câteva ore mai târziu de un glonț. Discursul se încheia astfel: “Ei bine, nu știu ce se va întâmpla mai departe. Ne așteaptă zile grele. Dar nu aceasta mă interesează pe mine acum. Pentru că am fost pe vârful muntelui. Și nu mă mai interesează altceva. Ca oricine altcineva, mi-aș dori o viață lungă. Longevitatea are valoarea ei. Dar nu aceasta mă interesează acum. Doresc doar să fac voia lui Dumnezeu. Iar El mi-a permis să ajung în vârful muntelui. Și am privit în zare. Am văzut țara făgăduinței…”

Vă puteți imagina ce s-ar fi ales de adepții lui Martin Luther King și de mișcarea pentru drepturile civile dacă King ar fi murit fără acel discurs? Ar fi rămas poate în istorie ca un alt visător deziluzionat. Poate că adepții săi și-ar fi pierdut credința în cauza pentru care a trăit și murit King. Poate că ar fi renunțat la mișcarea pentru drepturile civile și la vis. Dar discursul acela a făcut să nu se întâmple așa. I-a pregătit pentru trauma care urma în curând să se întâmple. I-a asigurat că King nu a fost o simplă victimă a întâmplării, ci că moartea sa era cumva parte a planului lui Dumnezeu pentru lunga luptă pentru eliberare.

King și-a comparat propria situație cu cea a lui Moise, care a fost chemat de Dumnezeu să îi scoată pe evrei din sclavia Egiptului, ducându-i în Țara Făgăduinței. După o viață întreagă de slujire, ca și conducător al poporului lui Dumnezeu în lungul drum prin deșert, Moise însuși a murit fără să ajungă în Țara Făgăduinței. Pare imposibil de înțeles cum un conducător ce s-a consumat pe sine pentru cauza eliberării nu reușește chiar el să ajungă să trăiască momentul visat – dar pentru Dumnezeu pare a fi un plan anume, repetat în cazul lui Moise, al lui King și al altora. Pentru a-l ajuta pe Moise și pentru a ajuta poporul evreu să poată trece peste șocul și criza de credință pe care moartea lui urma să o producă, Dumnezeu l-a condus pe slujitorul său pe Muntele Nebo, chiar pe vârful muntelui: de acolo i-a dat ocazia să vadă Țara Făgăduinței. Astfel Moise a avut încă o dată convingerea că Dumnezeu este fidel promisiunii Sale, iar evreii s-au convins încă o dată că Moise era într-adevăr omul lui Dumnezeu, după cum pretindea.

Ceva similar s-a întâmplat și pe Muntele Schimbării la Față din Evanghelia de astăzi. Iacob și Ioan l-au urmat pe Isus deoarece doreau locuri speciale de-a stânga și de-a dreapta Sa (Marcu 10,37). Petru a dorit să știe ce va obține din moment ce a lăsat totul pentru a-l urma pe Isus (Marcu 10,28). Oamenii aceștia credeau că faptul că Isus este Mesia se va transforma într-un profit vizibil, tangibil, în această viață, atât pentru Isus cât și pentru ei, discipolii Lui. Dacă Isus nu i-ar fi pregătit înainte dându-le o idee despre gloria cerească pe care urmau să o primească la sfârșitul drumului lor de credință, discipolii ar fi fost devastați de șocul morții rușinoase a lui Isus, ca un infractor public. Așa după cum experiența din vârful muntelui i-a pregătit Martin Luther King și pe adepții săi, așa după cum experiența de pe Muntele Nebo i-a pregătit pe Moise și pe evrei, la fel și Schimbarea la Față i-a pregătit pe Isus și pe discipolii care urmau să își asume după El conducerea misiunii, pentru trauma ce avea în curând să vină.

Mulți dintre noi ne petrecem viața în valea durerilor și a încercărilor. Ne simțim abandonați de Dumnezeu și începem să ne îndoim de credința noastră, de promisiunile Lui. Dacă rămânem aproape de Isus de-a lungul acestui drum pe care îl reprezintă Postul Mare, avem nevoie doar de o experiență pe vârful muntelui, și atunci toate îndoielile și temerile noastre se vor transforma în binecuvântate convingeri. Doar pentru că ochii noștri au văzut gloria Domnului, gloria care va fi a noastră în viitor.

Ritul latin