- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Spre izvoarele libertății

Posted By pr. Anton Dancă On November 26, 2007 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

La început a fost: libertatea lui Dumnezeu. El putea să creeze lumea sau nu. Dar a creat-o. Această lume născută din actul voinței libere a lui Dumnezeu era necesar să poarte amprenta libertății. Din flacăra unei lumânări se aprinde altă lumânare, altă flacără, la fel ca prima. Tot așa: din libertatea creatoare a lui Dumnezeu s-a născut libertatea omului. Este drept, în Dumnezeu actul voinței sale este infinit și atotputernic, în schimb în om, libertatea nu este actul voinței sale, ci este un dar mărginit al voinței nemărginite. Omul a apărut pe pământ cu darul divin al libertății, dar voința sa nu era atotputernică. Darul libertății îl făcea fericit, dar nu pe deplin, de aceea a voit să fie ca Dumnezeu, a căutat atotputernicia voinței în pomul oprit (Gen 3,5). Lipsit de voință atotputernică, omul a căzut, a păcătuit și diavolul i-a furat libertatea și, o dată cu dânsa, i-a răpit și fericirea.

Răul trebuia înlăturat. Cine îi mai putea reda omului libertatea și fericirea? Numai atotputernicul Dumnezeu printr-un act liber al voinței sale. Ca să redevenim oameni întregi, liberi, era necesar să avem un EmanuelDumnezeu cu noi, care să ne redea mereu tărie în voință, ca libertatea noastră să rodească faptele cele bune. Prin urmare, răscumpărarea omului izvorăște dintr-un act liber al voinței lui Dumnezeu, care a voit să rămână cu omul, ca Șarpele viclean să nu-i mai răpească fericirea.

Regele Damascului s-a aliat cu regele Israelului pentru a ocupa Ierusalimul, capitala regatului lui Iuda, pentru a-l înlătura de pe tron pe regele Ahaz, ca să pună pe un altul, care să le fie aliat și să pornească împreună un război împotriva Asiriei. Aflând de acest complot urzit contra sa, Ahaz tremură de frică și vrea să se apere de dușmani făcând alianță cu Asiria. Isaia îi cere lui Ahaz să nu se înspăimânte de cei doi regi dușmani și să nu recurgă la alianță cu păgânii, fiindcă, acceptând protecția împăratului asirian, trebuie să accepte și protecția zeilor săi păgâni, ceea ce ar duce poporul ales la idolatrie, punându-se în dușmănie cu Iahve. Profetul îl îndemna pe Ahaz să se roage, să ceară ajutorul Domnului Sabaot. Regele era slab în credință și considera că este mai prudent să recurgi la alianțe militare, conform uzanțelor politice, decât să ispitești pe Domnul. Acest fapt îi dă lui Isaia prilejul potrivit să anunțe gratuitatea libertății, mântuirii, din partea lui Dumnezeu. El spune: Iată, însuși Domnul vă va da un semn: o fecioară va zămisli și va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel, adică “Dumnezeu este cu noi”. Libertatea lui Dumnezeu din actul creației se repetă în actul liber al răscumpărării prin nașterea din fecioară a lui Emanuel. Fericirea se naște din libertate și constă în a fi Dumnezeu cu noi. Cine nu-i cu Dumnezeu, nu-i liber și nu poate fi fericit.

Dumnezeu își poate realiza planurile sale și fără aportul omului, dar în iubirea lui l-a voit colaborator responsabil, cum îi definește sfântul Paul pe toți cei de bunăvoință: colaboratori ai lui Dumnezeu (1Cor 3,9; 2Cor 6,1). În aceasta stă toată frumusețea și măreția omului de chip și asemănare cu Dumnezeu. Acesta este adevărul adus de Isus și care ne face liberi. Darul de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu face parte din fericirea libertății sale de a și-l asocia pe om la planurile realizării împărăției sale, făcându-l pe om să-și înțeleagă propria fericire prin consimțământul acordat liber și conștient la voința lui atotputernică. A pune libertatea personală în slujba Domnului, conform cu voința lui, înseamnă a diviniza natura, înseamnă a aduce “învierea din morți” prin Isus Cristos, așa cum ne sugerează lectura a II-a, înseamnă a deveni domni.

Nașterea lui Isus Cristos a fost așa: a doua persoană din sânul Preasfintei Treimi, născută din veci în sânul Tatălui, își pune libertatea sa la dispoziția Tatălui și zice: Iată vin să fac voința ta, Dumnezeule și devine Domn asemenea Tatălui. Maria, aflând aceeași voință divină, își pune și ea libertatea în serviciul divin și spune: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău și devine Doamna noastră prin Cristos. Iosif, aflând și el de voința lui Dumnezeu, își pune libertatea în slujba lui și, trezindu-se din extaz, a luat-o la el pe logodnica sa, devenind domn și stăpân al casei sale. Așa s-a ajuns ca Isus să divinizeze firea omenească unind-o cu firea dumnezeiască în persoana sa divină și să devină Domnul nostru, dătătorul de divinitate Mariei, lui Iosif și apoi nouă tuturor.

Crăciunul este o chemare continuă de a ne oferi consimțământul în mod liber și conștient la opera mântuirii, fiind colaboratori ai lui Dumnezeu, pentru eliberarea poporului de păcate.

Adeziunea liberă la voința lui Dumnezeu este semnul și mobilul marilor minuni istorice: nașterea lui Dumnezeu ca om, de a exista o mamă-fecioară, de a exista pe pământ o familie – soț, soție și copil – mai curată decât cei mai curați îngeri ai cerului. Cine ar fi în stare să descrie frumusețea și măreția acestor minuni?

Spre a fi cu adevărat oameni, adică domni, cu simțul și cu responsabilitatea libertății, avem nevoie de Emanuel, Dumnezeu cu noi. A rupe firele de contact cu Dumnezeu înseamnă a pune la baza relațiilor dintre oameni egoismul, interesul personal, tirania, ceea ce înseamnă a nu mai fi domn. Cel care crede că are la dispoziție numai banchetul pământesc, cine îl va convinge să nu se bucure în mod individual și cât mai mult posibil în dauna altora?

Libertatea pusă în slujba lui Dumnezeu este pusă în slujba iubirii și numai așa pot răsări minunile pe pământ.

Avem nevoie de Mesia, care se mai numește Isus, adică Iahve este mântuirea, avem nevoie continuă de marele rod al libertății divino-umane care să ne deschidă ochii spre a vedea Crăciunul în slava învierii lui Isus și a noastră, singurul mijloc prin care vom deveni cu adevărat liberi și fericiți, adică de Duhul Sfânt.

Mijlocul ales de Dumnezeu pentru a ne face liberi și fericiți este nașterea lui Isus pe pământ, opera Duhului și a libertății doamnei noastre Maria.

Prin nașterea lui Isus din fecioară a voit ca libertatea noastră să fie independentă de Căsătorie; Căsătoria fiind o “legătură” și un “jug”.

Prin nașterea lui Isus în sărăcia grajdului din Betleem, Creatorul a voit ca libertatea noastră să nu fie îngrădită și dependentă de bunurile materiale.

Prin nașterea lui Isus în întuneric, Tatăl a voit ca libertatea noastră să nu depindă de simțurile trupești, ci de actul voinței prin care credem în mod liber.

Prin nașterea lui Isus între străini, Iahve a voit ca libertatea noastră să nu fie constrânsă de relațiile de rudenie sau de onoruri moștenite din moși-strămoși.

La început a fost libertatea lui Dumnezeu, ca la sfârșit să fie libertatea noastră în Dumnezeu, prin Emanuel, ca în viața veșnică, prin voința devenită una cu voința lui Dumnezeu, să ne putem crea minunile pe care le va dori inima noastră.

Va trebui să ne apropiem de ieslea lui Isus cu inima deschisă pentru a primi darul adus de sus: libertatea fiilor lui Dumnezeu prin iertarea păcatelor.

Avem nevoie de curaj pentru a face acest pas spre Emanuel.

Tatăl împăratului Constantin cel Mare, pe când acesta era încă mic, a trecut în revistă trupele sale. Era păgân notoriu și habotnic. Oprindu-se în mijlocul soldaților, a spus: Acela care dintre voi este creștin, să treacă la dreapta mea! Unii soldați creștini se temeau, alții, mai curajoși, cu pași apăsați au ieșit din front și s-au aliniat la dreapta lui. Împăratul i-a privit, și-a încruntat sprâncenele și a strigat: Numai voi? Ceilalți nu se mișcă? Știa că are mai mulți soldați creștini și era nemulțumit, nu de credința lor, ci de lașitatea lor. Apoi, întorcându-se către cei din dreapta lui, le zise: Voi veți forma garda mea de onoare; iar ceilalți, care sunt tot creștini, dar au rămas în rânduri de frică, vor fi excluși din armata mea, deoarece, dacă azi le-a fost rușine de Dumnezeul lor, mâine se vor rușina și de împăratul lor în fața dușmanilor mei.

În aceste zile care ne-au mai rămas până la Crăciun, să dovedim prin fapte că suntem creștini, pășind cu curaj la scaunul de spovadă pentru a ne curăți sufletul de păcate, folosind darul libertății, ca în însuși sufletul nostru să se nască minunea minunilor: Emanuel în sfânta Împărtășanie. Așa vom forma garda lui de onoare când va veni cu mărire și slavă pe norii cerului. Lașii vor fi excluși, trimiși chiar în focul iadului.

Se mai poate folosi și următorul exemplu: Amaleciții au năvălit să tâlhărească bogățiile – casele și câmpiile – Israelului. Fiind alungați, în graba fugii lor, au lăsat pe câmp un biet sclav în spasmele morții. Soldații regelui David, trecând pe lângă el, l-au ridicat și l-au dus la rege. Cuprins de compătimire, David a poruncit să i se dea de mâncare pâine, smochine și struguri. Încetul cu încetul, sclavul și-a revenit. Regele David l-a chemat și i-a zis: Nu vei mai fi sclav, ci om liber. În război vei lupta alături de mine ca un viteaz, iar în timp de pace vei trăi cu cinste și răsplată. Amalecitul și-a folosit toată viața dreptul la libertate în slujba regelui David.

Isus vine să ne ridice din bolile noastre sufletești, să ne dea libertatea, să ne hrănească el însuși cu trupul și să ne astâmpere setea cu preasfânt sângele său, să ne facă liberi și fii ai învierii.

Care este răspunsul nostru?


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/934/