În zilele de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întărit peste culmile munţilor… şi vor curge într-acolo toate neamurile. Şi vor merge popoare multe şi vor spune: “Veniţi să ne suim pe muntele Domnului… ca El să ne înveţe căile sale şi să umblăm pe cărările sale”. El va judeca neamurile şi va povăţui popoare multe şi ele îşi vor preface săbiile în pluguri şi lăncile în seceri. (Is 2,1-5)

Ne aflăm la începutul unui nou an liturgic, iar acest început este dominat de o proclamare profetică care, în substanţă, anunţă, pe de o parte, o manifestare viitoare a lui Dumnezeu menită să refacă ordinea în univers şi să repună în drepturi pe cei sărmani şi prigoniţi, şi, pe de altă parte, o aşteptare vigilentă a celor credincioşi pentru a-L întâmpina pe Cel care vine.

Profeţia din această duminică ne conduce privirea către muntele Sionului unde se află Dumnezeu, locuind în Templul Său. Către acest loc profetul vede îndreptându-se mulţimi nenumărate de oameni aparţinând nu doar poporului ales, ci tuturor naţiunilor de sub cer. Toate aceste mulţimi vin către Ierusalim pentru că au descoperit chipul luminos al Domnului mai ales în justeţea Legii şi a Voinţei Lui care singure dezamorsează tensiunile şi războaiele şi transformă săbiile în pluguri şi lăncile în seceri. A învăţa căile sale şi a umbla în cărările înseamnă mai mult decât a studia Legea şi a o pune în aplicare cât mai fidel cu putinţă; înseamnă a contempla în ordinea proiectată de Legea divină însuşi chipul luminos al lui Dumnezeu, Creatorul, iar trăirea în conformitate cu această Voinţa divină înseamnă angajarea în a deveni ceea ce El a voit să fim.

Isus le-a spus ucenicilor săi: “Precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau… până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi… Vegheaţi aşadar, căci nu ştiţi în care zi vine Domnul… (Mt 24,37-44)

Timpul devenirii în ceea ce Dumnezeu a voit să fim este limitat, după cum reiese din fragmentul evanghelic de astăzi. Venirea Fiului Omului va fi intempestivă, ne mai lăsând timp de corecţii. Cei care vor fi gata vor avea parte de o primire triumfătoare în bucuria lui Dumnezeu. Prin urmare, imperativul vegheaţi exprimă, în contextul acestei duminici, ideea de a nu pierde din vedere că venirea Fiului Omului poate avea loc în orice moment şi ne sugerează să nu lăsăm să ne slăbească atenţia şi mai ales angajarea în împlinirea noastră.