“Cele ce ai adunat, ale cui vor fi ?”

După ce am auzit pericopa evanghelică de la Luca 12,13-21 îmi vine în minte ceea ce a scris un faimos psihanalist american: “În orientarea din viaţa de zi cu zi există concepte ghid de ‘afaceri’: a câştiga, a cheltui, a economisi, a schimba, a evalua, a avea a vinde… În viaţa concretă ideile de afaceri sunt cele care ne însoţesc de dimineaţa devreme până seara târziu” (James Hillman) .

Dar care sunt consecinţele unui asemenea stil de viaţă? Se pierde gustul iubiri, care prin natura sa este gratuită. Contele de Montecristo spunea: În afaceri nu există prieteni ci doar asociaţi” (A. Dumas). Toţi oameni devin neîncrezători, bănuitori… “Regula de aur a afacerilor este: Încercaţi să vă folosiţi de alţi, pentru că şi ei se folosesc de voi” (Charles Dickens). Se răstoarnă scala valorilor, nu se reuşeşte niciodată să se spună gata, de ajuns, în acumularea de bogăţii, şi se ajunge până acolo cu gândul că poţi opri chiar şi moartea…

Dar aţi auzit Evanghelia? “Nebunule în noaptea aceasta vei muri. Şi ceea ce ai adunat ale cui vor fi?” Avariţia, lăcomia banului aprinde inima şi sentimentele, prin iluzia că “profitul reprezintă fericirea“. Gândiţi-vă că această frază a fost găsită la intrarea dintr-o casă a oraşului Pompei! Răsună atunci tragic versetul din cartea Ecleziastul cap. 1,2 “Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune“. Trebuie să fim atenţi, să nu ne alipim inima de lucruri care, chiar dacă sunt valide, trec! Scria Tacito: “Prosperitatea pune inimile la o probă dură, deoarece mizeriile se suportă, dar fericirea ne corupe“.

Vedeţi: este uşor să descoperi că bunătatea te corupe. Dacă s-ar descoperi mantia aurie care înfăşoară multe persoane pe care publicitatea şi ziarele le prezintă ca fericite, s-ar descoperi multe mizerii morale, ruşine, neonestitate , corupţie… Te fac să surâzi anumite titluri din ziare, “scandal în Roma, bunăstare…”. Abundenţa care creează o fericire aparentă loveşte conştiinţa şi o face să devină imorală, după care face inima insensibilă. Atunci după cum spune proverbul: “Trandafirii cad şi rămân spini“. Să ne apărăm de căderea în idolatria bogăţiei, a bunăstării cu orice preţ. Să ne gândim înainte de toate să ne îmbogăţim înaintea lui Dumnezeu, meritând o viaţă serenă.

Spune Sfânta Scriptură:” Mai bine să ai puţin şi să te bucuri cu frică de Dumnezeu de ceea ce ai, decât să ai un mare tezaur în nelinişte“( Proverbe 15,16). Ar trebui să medităm asupra unei idei profunde a Sfântului Augustin: “Ascultă-mă, săracule: ce-ţi lipseşte dacă Dumnezeu este cu tine? Ascultă-mă, bogatule: Ce mai ai tu,dacă nu-l ai pe Dumnezeu cu tine?”