Toate triburile lui Israel au venit la David în Hebron şi i-au spus: “Noi suntem din acelaşi sânge cu tine. Chiar şi înainte, când Saul era regele nostru, tu conduceai armatele lui Israel la luptă şi Domnul ţi-a spus: – Tu vei fi păstorul poporului meu Israel…”. Apoi toţi bătrânii lui Israel au venit la David în Hebron… şi l-au uns pe David ca rege peste Israel. (2Sam 5,1-3)

Relatarea din cartea a doua a lui Samuel, care se citeşte în această sărbătoare cu care se încheie anul liturgic, ni-l prezintă pe regele David într-unul din momentele cele mai importante ale vieţii sale. Cu ajutorul lui Dumnezeu, David a devenit rege peste cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Uns mai întâi de Samuel (1Sam 16,13), ales mai apoi de tribul lui Iuda (2Sam 2,4), el atrage la regatul său şi triburile din Nord (2Sam 5,1-3) şi, de-a lungul întregii sale vieţi, reuşeşte să menţină unitatea celor două regate.

Toate aceste trăsături îi conturează lui David figura regelui mesianic, figură pe care Isus, fiul lui David (Mt 1,1; Rm 1,3), noul David (Ier 30,9), o va asuma pe deplin atunci când, pe cruce fiind, va întemeia noul şi veşnicul popor al lui Dumnezeu.

Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta pe Isus zicându-i: “Nu eşti tu Mesia? Salvează-te pe tine însuţi şi pe noi!” Dar celălalt, răspunzând, îl mustră: “Nu te temi de Dumnezeu, tu care eşti condamnat ca şi el?”… Apoi a adăugat: “Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei fi în împărăţia ta!”. Isus i-a răspuns: “Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în paradis!”

Regalitatea lui Isus, nu se aseamănă cu vreo regalitate din lumea aceasta. Isus nu îşi afirmă domnia prin puterea de a constrânge sau prin aceea de a săvârşi minuni, prefăcând pietrele în pâine sau salvându-se pe sine însuşi. Or, tocmai un astfel de rege doreşte lumea. Să nu ne mire, prin urmare, de ce evreii din acel timp nu au recunoscut în Isus pe Mesia (Cristos) atunci când se ştia de la vechii profeţi că regalitate Sa va fi de altă natură. Crucea lui Isus, în loc să devină pentru cei de faţă semnul lucrării mântuitoare a fiului lui David, se transformă în pretext de batjocură din partea conducătorilor, a soldaţilor şi chiar a unuia dintre răufăcătorii răstigniţi împreună cu El.

Crucea, dacă pentru unii a devenit motiv de batjocură, pentru cei care cred ea este cauza de mântuire, chiar şi pentru cei mai mari păcătoşi. Aşadar, adevărata regalitate este aceea pe care Isus o obţine numai după ce s-a jertfit pe cruce din iubire faţă de noi. Astfel, Cristos devine Păstorul unui popor pe care îl conduce în Împărăţia Sa.