Start > Ritul bizantin > Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii

Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii

25 October 2007
2,242 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIV-a după Rusalii)

În această duminică suntem invitați să reflectăm asupra realității învierii. Iată-l pe Isus după ce i-a învățat pe oameni despre cum trebuie să administreze bunurile acestei lumi trecând pe celălalt mal, așteptat de aceeași mulțime care-l consideră drept Mesia, cum prin minunile vindecării femeii bolnave de hemoragie și a învierii fiicei lui Iair le va întări, cel puțin unora, această convingere. Atmosfera pe care o găsește înaintea înfăptuirii minunii învierii fiicei lui Iair, mai marele sinagogii, este o atmosferă pe care o întâlnim și noi adeseori astăzi. Iată ce ne spune Evanghelia: “Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a murit” (Luca 8, 52-53). Dacă moartea este pentru toți o realitate care provoacă plâns și tânguire, se pare că realitatea învierii nu provoacă altceva decât râsul, și nu un râs al bucuriei, care ar fi normal întrucât învierea este bucurie, ci unul disprețuitor, batjocoritor, ironic și zeflemitor. Cei care râd astfel când li se vorbește despre înviere cred că odată cu moartea trupului s-a sfârșit totul, că viața pământească este tot ce avem și că odată sfârșită aceasta încetăm să mai existăm, intrăm în negura neființei. Ei nu țin seama de faptul că Dumnezeu, Creatorul Cerului și al pământului, Cel Care “luând țărână din pământ, a făcut pe om” (Geneză 2, 7) “după chipul și asemănarea Sa”(Geneză 1, 26-27), cel care terminându-și opera creatoare a constatat că toate cele pe care le-a creat erau foarte bune (conform Geneză 1,31) este un Dumnezeu bun, care nu a creat pe om cu un scop atât de trecător. De aceea Mântuitorul spune “n-a murit, ci doarme”, pentru că la El moartea este somn, și toți cei care mor sunt doar adormiți în așteptarea Învierii celei de-a doua.

Pentru noi învierea morților și viața veșnică sunt parte a ceea ce credem: “Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie.” Știind așadar ce se va întâmpla cu noi după moarte vom dori să ne pregătim mai bine pentru viața viitoare. Deși recunoaștem că suntem muritori trăim adesea ca și cum am fi nemuritori. Dragostea cea mare pentru viață ne face să nu ne mai amintim de moarte. Ne lăsăm la fel de ușor amăgiți de diavol ca și cum au făcut protopărinții noștri Adam și Eva, atunci când diavolul le-a spus că nu vor muri. Dar moartea nu ține seamă de nimic și de nimeni, nici de împărat, nici de viteaz, nici de bătrân și nici de copil, nici de bogat și nici de sărac, căci toți și toate cad pradă morții pe nesimțite. “Privegheați că nu știți ziua și nici ceasul”, a spus Domnul Cristos. În această scurtă poruncă a Mântuitorului se rezumă întreaga înțelepciune creștină despre mântuirea sufletului. Oricine am fi și oricât de învățați, noi nu vom putea ști timpul, locul sau felul morții noastre niciodată. Cea mai mare orbire a lumii este că nu se pregătește pentru ceasul morții. La toate se gândește omul, de toate are grijă. Se interesează de tot ce privește viitorul lui, de avere, de moștenire, de planuri, de fel de fel de afaceri, de însuratul și măritatul copiilor, al nepoților, al nepoatelor, doar la cum îl va găsi moartea uită să se gândească. A muri creștinește, nu înseamnă să te gândești la moarte abia atunci când ea bate la ușă. Trebuie să te gândești și să te pregătești dinainte.

De obicei omul moare așa cum trăiește. Pregătirea pentru moarte nu constă în planuri, ci în fapte hotărâte. Dacă moartea ne va găsi pregătiți creștinește vom fi fericiți pentru că am trecut de la moarte la viață și de pe pământ la cer, unde ne așteaptă Împăratul și Mântuitorul Isus Cristos, ca să ne bucurăm cu El, în veșnicie. Învierea glorioasă a lui Isus ne dă certitudinea că nu numai sufletul își va găsi în acea viață fericirea deplină pe care aici nu a putut-o afla, ci însuși trupul, supus morții și descompunerii, va învia prin puterea lui Isus cel Înviat, Biruitorul morții. Să trăim în această certitudine dată de Isus, că moartea este doar somnul din care ne vom trezi la viața fără sfârșit ce ne aduce plenitudinea fericirii. Dacă vom fi pătrunși și însuflețiți de acest gând în toate acțiunile noastre vom descoperi rostul adevărat al acestei vieți și prețul ei pentru veșnicie. Lumina credinței în înviere ne dă tărie în suferința, convinși că aceasta, purificându-ne, ne pregătește pentru Cer, precum ne asigură Sfântul Pavel: “Căci necazul nostru de acum, ușor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, glorie veșnică covârșitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice” (2 Corinteni 4, 17-18).

Ritul bizantin