Start > Ritul latin > Duminica a XXVII-a (C)

Duminica a XXVII-a (C)

5 October 2007
550 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXVII-a de peste an (Anul C)

Până când te voi chema în ajutor, Doamne, fără să mă asculți…? Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea, iar tu stai și privești la nedreptatea care ni se face…? Atunci Domnul mi-a răspuns: “Așterne în scris viziunea pe care ai avut-o… Această viziune se va împlini, însă numai la timpul hotărât… Dacă ți se pare că întârzie, așteapt-o…! Iată, cel care nu are sufletul drept va pieri, iar cel drept va trăi în viață datorită credinței.” (Hab 1,2-3; 2,2-4)

Lectura întâia a acestei duminici ne aduce înaintea ochilor o reacție virulentă a profetului Habacuc îndreptată împotriva lui Dumnezeu. Profetul se simte îndreptățit să-i adreseze Domnului cuvinte mustrătoare deoarece în țară au loc fărădelegi provocate de soldații egipteni, de curând victorioși în lupta de la Meggido, iar El, care le-a promis protecție, pare să rămână indiferent. Cât de des nu ni se întâmplă și nouă acest lucru, să ne întâlnim cu “tăcerea” sau cu “indiferența” lui Dumnezeu!? Și mai greu de înțeles e atunci când am și avut grijă ca să ducem o viață corectă, conformă cu voința Lui.

Răspunsul lui Dumnezeu către Habacuc cuprinde câteva detalii care ne interesează și pe noi. Cerându-i să pună în scris viziunea care descrie în ce fel se va înfăptui eliberarea, Dumnezeu vrea să facă din acest eveniment un model al tuturor eliberărilor pe care El le va înfăptui pentru cei care îi sunt fideli. Ori de câte ori vor fi recitite cele scrise de profet, va fi redeșteptată credința celor care suferă. Suferința lor nu este trecută cu vederea de Dumnezeu. În Planul Său Domnul a rânduit pentru fiecare o Zi a salvării. “Cheia” intrării în acea zi este credința.

Apostolii i-au spus Domnului: “Dă-ne mai multă credință!” Domnul le-a răspuns: “Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar ași putea zice acestui dud: ‚«Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare» Și el v-ar asculta… Voi, însă, după ce veți fi făcut tot ce vi s-a poruncit, să spuneți: «Suntem niște servitori nevrednici, n-am făcut decât ceea ce eram datori să facem»” (Lc 17,5-10)

Și pentru Isus tema credinței este importantă cu atât mai mult cu cât El însuși are nevoie de ea pentru a putea traversa experiența crucii. Până acolo, însă, Isus vorbește despre credință și ca despre un mod de a aborda și gestiona atât problemele personale cât și pe cele comunitare/sociale. (Ceea ce precede în pericopa noastră este un exemplu de situație de viață care are nevoie și de înțelepciune și de credință).

Să nu uităm totuși că, vorbind despre credință, ea are un centru de referință care este Dumnezeu. Or, Dumnezeu, în toată trăirea noastră prin credință, nu este un simplu executant al cererilor noastre. Parabola din a doua parte a pericopei de astăzi (vv. 7-10) ne reamintește că El rămâne în continuare Stăpânul, cel de care noi depindem și pe care trebuie să-L slujim. În sprijinul său mântuitor trebuie, atunci, să recunoaștem milostivirea, bunătatea și imensa Lui iubire față de noi. Și ce mari sunt acestea!

Ritul latin