Predici

Joseph de Veuster a fost un misionar belgian care a slujit în mijlocul localnicilor din insula Honolulu. Episcopul lui nu reuşea să găsească un preot care să slujească în leprozeria Molokai. Joseph, cunoscut mai bine ca Părintele Damian, s-a oferit voluntar să meargă în “cimitirul viu care era Molokai”. Solidaritatea lui cu leproşii a fost atât de completă încât s-a îmbolnăvit şi el şi a murit la vârsta de patruzeci şi nouă de ani în slujba celor mai săraci şi mai părăsiţi. Unii dintre contemporanii săi l-au acuzat de imprudenţă şi curaj nebun. Astăzi, însă, este recunoscut în lumea întreagă ca un erou al credinţei: Damian Leprosul.

Părintele Damian şi-a angajat total viaţa în slujba celor săraci cu mult înainte ca Biserica să recunoască opţiunea preferenţială pentru săraci ca un stâlp al doctrinei sale sociale. Evanghelia ne învaţă că noi, creştinii, trebuie să acordăm prioritate săracilor în modul în care ne administrăm şi ne distribuim resursele. Acest lucru îl vedem în Evanghelia de astăzi. Unii oameni văd acest pasaj ca pe învăţătura lui Isus despre codul bunelor maniere la masă şi în alegerea locului când eşti invitat la o cină. Dar când încercăm să îl citim prin ochii primilor creştini care se adunau în primul rând pentru ca să participe la celebrarea Euharistiei, începem să vedem că aici este vorba mai mult decât despre etichetă. Isus ne învaţă virtuţile creştine fundamentale ale umilinţei şi solidarităţii cu cei săraci. Şi face acest lucru în două etape, folosind două parabole.

Prima parabolă, despre cel invitat la ospăţul de nuntă (versetele 7-11), se adresează creştinilor ca cei care sunt invitaţi la sărbătoarea cinei Domnului. Indiferent de statutul şi de importanţa socială venim la Euharistie ca fraţi şi surori stând egali în faţa lui Dumnezeu. Acesta este singurul loc în care relaţia dintre angajat şi angajator, deosebirile dintre stăpân şi slujitor dispar şi ne recunoaştem unii pe alţii pur şi simplu ca fraţi şi surori în Domnul, împreună numindu-l pe Dumnezeu “Tatăl nostru”. Scrisoarea lui Iacob denunţă şi condamnă o situaţie în care creştinii admit părtiniri în adunarea creştină. “Dacă ar intra în adunarea voastră un om cu inel de aur, cu haine luxoase şi ar intra şi un sărac cu haine ponosite, iar voi v-aţi uita la cel care poartă hainele luxoase şi i-aţi spune: ‘Luaţi loc aici’, iar celui sărac i-aţi spune: ‘Tu stai acolo’ sau: ‘Stai jos, la picioarele mele’, nu aţi judeca în mintea voastră şi nu aţi deveni judecători cu gânduri perverse?” (Iacob 2,2-4).

Isus îi provoacă pe discipolii Săi să abolească distincţiile bogaţi-săraci în rândul lor şi să se recunoască şi trateze unii pe alţii ca fraţi şi surori egali în faţa lui Dumnezeu. “Căci oricine se înalţă pe sine, va fi umilit, iar cel care se umileşte, va fi înălţat” (Luca 14,11). A doua parabolă, a celui care dă un ospăţ mare (versetele 12-14), este adresată creştinilor ca cei care îi invită pe alţii la celebrarea cinei Domnului. Când daţi un prânz sau o cină, nu vă invitaţi prietenii sau fraţii sau rudele sau vecinii bogaţi, pentru ca şi ei să vă poată invita şi să fiţi răsplătiţi. Ci când faceţi un banchet, invitaţi-i pe săraci, pe infirmi, pe şchiopi şi pe orbi (versetele 12-13). În această a doua parte a învăţăturii Sale, Isus trece dincolo de a elimina deosebirile şi cheamă la un tratament preferenţial faţă de cei săraci şi bolnavi dintre noi. El cheamă la acţiune. Acordaţi prioritate celor săraci şi bolnavi. Un lanţ este atâta de solid cât este cel mai slab punct al său. De aceea prioritatea atenţiei trebuie să fie acordată celei mai slabe verigi din lanţ. Este în interesul întregului lanţ. Este în interesul comunităţii creştine să acorde prioritate celor săraci şi slabi în distribuirea resurselor.

Comunitatea noastră parohială se ridică la înălţimea criteriului opţiunii preferenţiale pentru săraci? Considerăm o prioritate instalarea de căi de acces în biserică pentru scaunele cu rotile, pentru “infirmi şi şchiopi”? Dar asigurarea traducerii în limbajul semnelor a slujbelor religioase, pentru cei “surzi”, şi de Biblii şi cărţi de rugăciuni în limbajul braille pentru “orbi”. Aceasta înseamnă să îi invităm “pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi” (Luca 14,13).

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin