- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Furtuna

Posted By IPS Andrei Rymarenko On July 27, 2007 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Evanghelia de duminica trecută ne-a relatat un mare miracol: hrănirea unei mulțimi enorme, de mii de oameni, cu cinci pâini și doi pești. Chiar și discipolii lui Cristos, prin mâinile cărora a fost realizat acest miracol, au fost uimiți. Și după cum ne spune Evanghelia, Cristos le-a cerut dintr-odată să se urce în barcă și să meargă înaintea Lui pe celălalt mal în timp ce El dădea drumul mulțimii. “Iar dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Și, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Isus, umblând pe mare” (Matei 14,22-25).

O minunată imagine a Bisericii lui Cristos ne este prezentată aici. Barca reprezintă Biserica: marginile ei sunt regulile și canoanele Bisericii; discipolii suntem noi toți creștinii; și marea în furtună este marea vieții noastre. Și acum Cristos este sus pe un munte, adică stă de-a dreapta Tatălui. El vede barca Bisericii noastre și o călăuzește. Evanghelia spune că discipolii au mers pe malul celălalt, nu din voință proprie: “Isus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui, pe țărmul celălalt” (Matei 14,22).

Aceasta înseamnă că au făcut acest lucru din ascultare față de Cristos. Și când s-au aflat în pericol, a mers la ei pe apă. “Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Isus” (Matei 14,26-29).

Să remarcăm acest moment: Cristos nu l-a chemat pe Petru, ci doar i-a permis să vină. Aici ascultarea se transformă în îndrăzneală, aceasta venind de la Petru însuși. El a simțit un val atât de mare de credință, o înflăcărare atât de mare, încât orice i se părea posibil. Dar s-a întâmplat ceva aici. Un val, un val mare l-a ascuns pentru o secundă pe Cristos de Petru. S-a trezit singur. Deodată rațiunea rece a fost pusă în acțiune. Este ca și cum s-ar fi întrebat pe sine ce face oare? Nebunie. Rațiunea a alungat de la el ușurința credinței în care pășea, și a început să se înece. A scos un strigăt disperat: “Doamne, scapă-mă!” Și imediat Cristos și-a întins mâna spre el (Matei 14,30-31).

Ce s-a întâmplat cu Petru? Ei bine, ceea ce s-a întâmplat cu el se poate întâmpla cu fiecare dintre noi: s-a înspăimântat, credința lui s-a zdruncinat. Și aceasta pentru că a pășit în afara bărcii. Ce lecție profundă este ascunsă pentru noi aici: în viața de creștin trebuie să fie echilibru, liniște. Și pentru ca să se întâmple acest lucru, nu trebuie să pășim niciodată în afara bărcii Bisericii. Trebuie să respectăm perceptele Bisericii, trebuie să trăim viața Bisericii. Și atunci, chiar dacă ne trezim în mijlocul mării furtunoase a vieții, putem să strigăm: “Doamne, scapă-mă!” Și El, Cel Milostiv, va întinde spre noi mâna Lui salvatoare, așa cum i-a întins-o lui Petru, și vom fi în barca Bisericii, și va veni o mare liniște.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/806/