Un băiat a mers odată să facă ceva, fără să aibă binecuvântarea părinţilor lui. Dar a fost victima unui accident şi şi-a pierdut ambele picioare. Când părinţii l-au văzut, el le-a spus: “Mă veţi ierta?” Alergând spre el, amândoi părinţii l-au îmbrăţişat şi i-au spus: “Desigur, deja te-am iertat.” Atunci băiatul a spus: “Atunci pot să trăiesc fără picioare.” Puţini oameni pot să trăiască fără iertare. Domnul nostru Isus Cristos a vorbit frecvent despre iertare. Odată a spus o parabolă despre de ce trebuie să iertăm. Numită parabola servitorului neîndurător, este un comentariu asupra a două lucruri pe care le-a spus Isus: “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5,7) şi “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6,12).

Sluga nemilostivă, spune Isus, a fost iertată de o datorie de 10.000 de talanţi. Imediat după aceea, această slugă l-a apucat de gât pe un altul, care îi datora doar câţiva bănuţi. Datoria pe care el o datora stăpânului era de 1.250.000 de ori mai mare decât cea a celui ce îi datora lui bani. Diferenţa între datorii este ameţitoare. Isus doreşte să sublinieze prin aceasta faptul că oamenii nu ne pot face nimic care să se compare cu ceea ce i-am făcut noi lui Dumnezeu. Păcatul nostru este cel care a condus la moartea Fiului Său. Dacă Dumnezeu ne-a iertat această mare datorie, ce este dincolo de orice plată, atunci şi noi trebuie să iertăm greşelile mai mici ale semenilor noştri… altfel nu putem spera la mila lui Dumnezeu. “Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”, spune Isus (Matei 18,35). Aceasta a fost numită etica lui AŞADAR. Deoarece Domnul ne-a iertat imensa datorie a păcatului, pe care noi nu am putea să o plătim sau să o anulăm de la noi, suntem aşadar obligaţi să îi iertăm pe toţi cei care ne-au rănit.

Dumnezeu nu iartă cum iertăm noi

Ce ar fi dacă Dumnezeu ar ierta în modul în care iertăm noi uneori? Noi spunem de exemplu: “Ei bine, te iert, dar nu uit.” Cum ar fi să ne spună aşa Dumnezeu? Noi spunem: “Te iert, dar nu mai vreau să am de acum de-a face cu tine.” Cum ar fi să ne spună aşa Dumnezeu? Noi spunem: “Bine, bine. Acum trec cu vederea, dar dacă se mai repetă o dată, o singură dată, atunci gata.” Cum ar fi să ne spună aşa Dumnezeu? Din fericire El nu iartă cum iertăm noi.

Miracolul iertării

Desigur, unii vor avea mereu de obiectat: “Cum te aştepţi de la mine să iert şi să tot iert după tot ce mi-a făcut?” Dacă respectiva persoană ar putea să îi spună aceste cuvinte în faţă lui Cristos, uitându-se în ochii Lui, sunt sigur că l-ar auzi spunând: “Dar, dar ce spui de toate gândurile tale rele? Ce spui de datoriile tale? Ce spui de sarcinile pe care ai eşuat să le faci? Ce spui de minciunile tale? Dar de relele făcute cu limba ta ascuţită? De ura ta? Nu ţi-am iertat Eu oare datoria ta cea mare? Şi atunci de ce nu ierţi şi tu acestora?”

“Eu nu iert niciodată.”

Un predicator i-a spus odată guvernatorului Oglethorpe de Georgia: “Ar fi bine să îl iertaţi pe omul care v-a greşit. Nu ţineţi ranchiuna.” Guvernatorul Oglethorpe a spus: “Domnule, eu nu iert niciodată”. Răspunsul pe care l-a primit este valabil şi pentru noi: “Domnule, atunci sper că nu va fi nevoie niciodată să fiţi iertat”. Lordul Herbert a spus: “cel care nu îl iartă pe aproapele distruge podul peste care trebuie să treacă el însuşi”.

De ce refuzăm să iertăm

Principalul motiv pentru care majoritatea dintre noi nu iertăm este că nu dorim să facem aceasta. Refuzul de a ierta ne face să ne simţim superiori din punct de vedere moral faţă de celelalte persoane. Şi totuşi înverşunarea şi ostilitatea din interior se răspândesc repede ca şi cancerul. Ne face să acuzăm rapid şi să fim uşor iritabili. În noi se dezvoltă complexul de martir. Începem să ne plângem singuri de milă. Iar în scurt timp începem să ne simţim bine în starea aceasta mizeră. Puţini oameni sunt mai mizerabili decât aceia care refuză să ierte.

Isus ne spune că un alt motiv pentru care refuzăm să iertăm este acela că nu ne considerăm vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Omul care a acceptat iertarea lui Dumnezeu ca singura sa speranţă pentru cer nu poate să refuze să îl ierte pe celălalt.

Nu există mod mai bun de a scăpa de duşmani

Nu există mod mai bun de a scăpa de duşmani decât prin iertare. Un bătrân a fost odată invitat la radio, spunând în direct: “Mâine voi împlini 90 de ani şi nu am nici un duşman în această lume.” Prezentatorul emisiunii s-a mirat: “Extraordinar!” “Da”, a spus bătrânul, “toţi au murit înaintea mea.” Este şi aceasta o cale dacă vrei să nu ai duşmani: să trăieşti până când îţi mor toţi. Un alt caz: un soldat spaniol era pe moarte. Preotul l-a întrebat dacă şi-a iertat toţi duşmanii. “Părinte”, a zâmbit el, “nu am duşmani. I-am ucis pe toţi.” Iată altă cale, enorm de distructivă, de a scăpa de duşmani. În fine, să ne amintim de Abraham Lincoln pe care o doamnă l-a întrebat la un moment dat de duşmani: “Doamnă, nu am duşmani. I-am distrus pe toţi făcându-i prietenii mei prin iertare!” Fără îndoială acesta este de departe cel mai bun mod de a scăpa de duşmani.

Unul dintre beneficiile iertării este starea emoţională şi fizică bună. Un om bolnav s-a vindecat brusc de anemie. Medicul l-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva special în viaţa lui în ultimele zile. “Da”, a răspuns respectivul. “Deodată am putut să îl iert pe un om căruia îi purtam o pică imensă; în momentul în care am putut face aceasta, am putut şi să spun da vieţii.”

Miracolul iertării

Iertarea face adevărate miracole în vieţile celor care o acordă, precum şi în ale celor care o primesc. O asistentă a implorat să fie iertată pentru o greşeală care a dus la moartea unui pacient. După ce a fost iertată şi i s-a acordat o a doua şansă, de care avea o nevoie disperată pentru a dovedi că este capabilă, ea a ajuns să conducă un mare spital, fiind una dintre cele mai apreciate asistente din ţara sa.

Un student coreean care studia în Philadelphia a fost ucis brutal şi fără sens de un grup de delicvenţi. Părinţii tânărului, creştini pioşi, au trimis o scrisoare în care spuneau: “Suntem trişti, acum, nu doar din cauza viitorului neîmplinit al fiului nostru, ci şi din cauza sufletelor nemântuite şi a naturii umane paralizate a ucigaşilor. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a oferit un plan prin care durerea noastră a dobândit un sens creştin… Familia noastră a discutat şi a decis să ceară să li se aplice criminalilor cel mai generos tratament posibil în cadrul legii.” Ei au trimis 500 de dolari (de cinci ori venitul anual pentru o persoană în Coreea). “îndrăznim să sperăm că putem face ceva care minimalizeze astfel de acţiuni criminale care se întâlnesc nu doar în ţara noastră, ci şi în Coreea şi, suntem siguri, pretutindeni în lume.”

Această scrisoare din Coreea a trezit conştiinţa locuitorilor din Philadelphia la noi preocupări pentru problemele oraşului lor. O biserică a adunat 1,6 milioane dolari pentru acţiuni sociale. Oraşul a înfiinţat o bursă pentru a aduce şi alţi studenţi coreeni pentru a studia în Statele Unite. A fost un miracol de trezire şi preocupare produs de iertarea creştină oferită de părinţii tânărului ucis.

Primul ajutor.

Primul ajutor ne învaţă să ne îngrijim imediat de rănile mici, deoarece dacă nu sunt îngrijite, se transformă în inflamaţii periculoase. O persoană înţeleaptă acordă primul ajutor chiar şi unei răni mici, înainte să devină mai periculoasă.

Micile “răni” sunt neînţelegerile zilnice pe care le avem cu familia şi cu prietenii. O mică ranchiună, o nemulţumire se poate amplifica în timp, şi poate deveni cancer pentru sufletele noastre. Trebuie să ne îngrijim imediat de aceste sentimente pentru ca să nu crească şi să ne facă duşmani. Trebuie să le tratăm cu “primul ajutor” al iertării. “Soarele să nu apună peste mânia voastră”, a spus Sf. Pavel (Efeseni 4,26). Să ne îngrijim de ea imediat. Să iertăm aşa cum am fost şi noi iertaţi de Cristos. Să iertăm în acea zi, în acel moment, pentru a împiedica răspândirea cancerului urii. Nimic nu calmează şi nu reduce încărcătura de ostilitate aşa cum o face iertarea. Nu există “prim ajutor” mai eficient pentru refacerea relaţiilor distruse.

De câte ori

Petru l-a întrebat într-o zi pe Isus: “Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?” De şapte ori înseamnă de multe ori. Unii dintre noi nu suntem în stare să iertăm nici măcar o dată. Dar Isus i-a răspuns: “Pentru, nu există limită la iertare. Nu de şapte ori ci de şaptezeci de ori câte şapte!” Adică de patru sute nouăzeci de ori! Cu alte cuvinte iertarea nu este un act, ci este o atitudine, o atitudine născută din faptul că noi creştinii, cărora ne-a fost iertată o datorie pe care nu am fi putut-o niciodată plăti, trebuie să trăim în lume înarmaţi cu spiritul iertării, pentru a vindeca răni, pentru a îndrepta greşeli, pentru a schimba societatea prin iertare.

Prefixul iertării

Companiile de telefonie oferă acum posibilitatea de apeluri la distanţă directe. Formând un prefix, poţi să suni direct la mari distanţe. Dumnezeu a activat acest sistem încă de la începutul lumii. Prefixul este iertarea. Dacă păstrăm ranchiuna faţă de un altul, blocăm linia rugăciunii către Dumnezeu. Astfel apelurile noastre nu ajung la destinaţie. Sf. Pavel le-a spus efesenilor: “Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Cristos” (Efeseni 4,31-32). Sf. Pavel cunoştea prefixul.

Câte procese nu ar mai fi dacă am ierta? Câte ulcere şi atacuri de cord ar putea fi prevenite dacă am ierta? Câte căsătorii s-ar salva dacă am ierta? Câte prăpăstii între părinţi şi copii ar dispărea dacă am şti să fim atenţi cu ceilalţi, tandri, iertându-ne unii pe alţii aşa după cum Dumnezeu ne-a iertat prin Cristos?