Daţi-mi voie să pun o întrebare. Ce căutăm noi astăzi, aici, la Biserică? Să ne gândim… am venit la Biserică pentru că vreau să îi aduc mulţumire lui Dumnezeu… am venit pentru ca să mă împărtăşesc… am venit pentru că este un loc bun pentru a mă întâlni cu alţi oameni… am venit pentru că aşa se obişnuieşte? Pentru a răspunde la întrebarea de ce suntem aici, daţi-mi voie în primul rând să subliniez că termenul de ‘Biserică’ nu se referă la această clădire în care ne adunăm. Ea este ‘o’ biserică, dar nu este Biserica. Biserica, Trupul lui Cristos, este alcătuită din mine, din tine şi din milioanele de creştini care se adună în unitate pentru a-i aduce laudă Dumnezeului Unic şi Adevărat.

Facem şi noi aşadar acest lucru? Să privim puţin la semnificaţia cuvântului Biserică. În greacă, termenul pentru Biserică înseamnă a chema, a-i chema pe credincioşi să se adune împreună, şi a invoca cerul pentru a cere îndurarea lui Dumnezeu. Viaţa creştină este o chemare pentru fiecare dintre noi, o chemare la a ajunge la intimitatea cu Dumnezeu, la a participa la viaţa Sa. În cele din urmă aceasta înseamnă că suntem chemaţi să devenim sfinţi! Într-adevăr, şi eu şi voi suntem chemaţi să ne alăturăm celor invizibil prezenţi acum aici cu noi, ale căror chipuri le vedem pe pereţii lăcaşelor noastre bisericeşti. Mulţi dintre voi vă gândiţi acum: “Cum aş putea eu oare să devin asemenea Sfântului Nicolae sau Sfântului Gheorghe, sau chiar asemenea celei mai mari sfinte a Bisericii noastre, Preasfânta Fecioară Maria?” Nu este atât de greu pe cât am crede. În fond, aceşti oameni au fost pur şi simplu trup şi suflet, aşa cum suntem şi noi, dar ei au ales să dedice tot ceea ce aveau, să se dedice trup şi suflet lui Dumnezeu – unicul scop al existenţei noastre.

În Duminica Tuturor Sfinţilor, ne amintim de toţi aceia care au plecat înaintea noastră, care au împlinit planul lui Dumnezeu pentru omenire aici pe pământ, care au acceptat chemarea lui Dumnezeu de a se uni cu El, şi de aceia mulţi care au suferit enorm şi au murit pentru credinţa lor. În aceste zile îi comemorăm nu doar pe acei sfinţi care ne sunt binecunoscuţi, ci îi comemorăm şi pe aceia ale căror nume nu le cunoaştem. După cum se ştie, în fiecare zi a anului, cu excepţia sărbătorilor mari ale lui Cristos şi ale Preasfintei Fecioare, este celebrată amintirea unui număr mare de sfinţi, ziua pomenirii fiecăruia fiind ziua în care au trecut în viaţa veşnică. Totuşi, trebuie să amintim de asemenea că fiecare persoană care ajunge în Împărăţia Cerurilor, prin harul lui Dumnezeu, este în esenţă un sfânt! Chiar şi cei dragi ai noştri plecaţi dintre noi au posibilitatea de a ajunge la sfinţenie. Deşi nu le acordăm în mod specific termenul de ‘sfânt’, ne rugăm totuşi şi sperăm că într-o zi ei şi noi toţi cei care trăim pe acest pământ vom fi împreună. Cei pe care îi cinstim în mod oficial ca sfinţi au fost recunoscuţi ca atare deoarece suntem siguri că ceea ce au făcut pe pământ şi moartea lor creştină dovedesc intrarea lor în Împărăţia cerească prin harul lui Dumnezeu. Astăzi este şi ziua în care mulţi oameni, care nu au un sfânt patron cunoscut al cărui nume îl poartă, îşi pot celebra onomastica.

Referitor la cine poate fi candidat la a fi numit sfânt în Biserică, vedem din icoanele din bisericile noastre că sfinţii noştri vin din diferite stări de viaţă. Avem sfinţi care au fost medici, soldaţi, episcopi, călugări, preoţi, călugăriţe, regi, regine, cupluri căsătorite, familii întregi care au fost ucise pentru credinţa lor, şi avem ca sfinte în Biserica noastră chiar şi prostituate care s-au căit. Vă puteţi imagina pentru un moment că fetele care îşi oferă trupul în cel mai degradant mod cu putinţă pot deveni cu adevărat sfinte? De asemenea, vârsta nu este un obstacol, şi acest lucru este extrem de important pentru tinerii Bisericii noastre. Mulţi dintre sfinţi, în special mulţi dintre martiri, au fost tineri şi adolescenţi. De exemplu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, acelaşi care a scris Evanghelia ce îi poartă numele şi cartea Apocalipsei, avea doar în jur de 14 ani când a fost ales de Cristos să devină unul dintre cei 12 discipoli. Chiar şi Maica lui Dumnezeu a fost foarte tânără, potrivit tradiţiei acelui timp, când l-a născut pe Isus. Mai mult, Sfânta Marcela era doar o copilă când tatăl ei păgân a martirizat-o pentru credinţa ei, deoarece dorea să abuzeze de ea pentru relaţii incestuoase. În cele din urmă, prin suferinţele şi torturile pe care le-au îndurat, martirii au putut să obţină un loc special în Împărăţia lui Dumnezeu, un loc special în Biserica noastră, care este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi un loc special în inimile noastre, în care trebuie să facem prezentă Împărăţia lui Dumnezeu.

Acestea fiind spuse, care sunt termenii şi condiţiile pentru a ajunge la sfinţenie? Tocmai am arătat că nu trebuie să fii tânăr sau bătrân, nu trebuie să fii episcop sau călugăriţă, şi cu siguranţă nu trebuie să treci prin viaţă încercând să afişezi acţiuni de falsă pietate şi pretinzând că ai o aură strălucitoare în jurul capului! Cristos ne spune în Evanghelia de astăzi cum putem să devenim sfinţi. Iată cum:

1. Trebuie să îl mărturisim pe Cristos înaintea tuturor oamenilor. Aceasta înseamnă să nu ne ascundem credinţa ca şi când ar fi ceva de care să ne ruşinăm. Să nu ne facem griji cu privire la ce ar putea gândi oamenii despre noi dacă mergem la biserică în fiecare săptămână. Să nu ne ruşinăm să ne facem semnul Crucii în public. Mai mult, să nu desconsiderăm practica rugăciunii sau a citirii Bibliei ca şi când ar fi ceva ce fac doar preoţii sau fanaticii religioşi. Avem o tradiţie creştină de 2000 de ani, şi un Dumnezeu care ne iubeşte foarte mult. Nu este ceva ce să ascundem, este ceva care trebuie să ne facă fericiţi şi mândri, şi ceva la care trebuie să dorim să ia parte întreaga lume.

2. Trebuie să îl punem şi să îl iubim pe Cristos înaintea tuturor celor pe care îi iubim. Trebuie să îl iubim pe Cristos mai mult decât pe mamele, taţii, fraţii şi surorile noastre, mai mult decât pe soţii şi soţiile noastre! Acesta este adesea un punct dureros pentru mulţi creştini şi este o condiţie destul de greu de îndeplinit. Totuşi, ceea ce trebuie să facem este să ne concentrăm atenţia şi iubirea asupra lui Cristos. După ce facem acest lucru, iubirea pentru membrii familiilor noastre vine în mod natural.

3. Punctul final, al luării Crucii şi al urmării lui Cristos, este strâns legat de cel de mai înainte. Mesajul lui Cristos duce adesea la conflicte şi diviziuni în cadrul familiilor, datorită necredinţei oamenilor şi indiferenţei totale faţă de Creator. Pentru a-şi duce Crucea până la capăt, adevăratul sfânt trebuie să fie pregătit, dacă este absolut necesar, să îşi sacrifice chiar şi relaţiile de familie. Adevăratul sfânt trebuie de asemenea să fie pregătit să îndure nedreptăţile acestei lumi.

Sunt aşadar trei puncte cheie: a-l mărturisi pe Cristos, a-l iubi pe Cristos mai mult decât pe oricine altcineva, şi a ne lua Crucea şi a-l urma pe Cristos. Cine ştie? Poate că într-o zi, icoane cu chipul dumneavoastră vor împodobi pereţii bisericilor noastre!