- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Femeia samarineancă

Posted By IPS Andrei Rymarenko On May 3, 2007 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

“Iar Isus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a zis: Dă-Mi să beau” (Ioan 4,6-7). Femeia samarineancă a fost cuprinsă de confuzie și îndoială de natură pur pământească: cum putea El, un evreu, să îi ceară ei, unei samarinence, de băut? Evreii nu aveau de-a face cu samarinenii. Și mai mult, i-a spus că dacă ar fi știut cine este El, ea i-ar fi cerut lui apă, și El i-ar fi dat apă vie. Cum putea să îi dea El ceva de băut? Nu avea cu ce să scoată apa, și fântâna era adâncă. În termeni lumești acest lucru era imposibil. Și ce fel de “apă vie” era aceasta? Cristos vorbea despre lucruri cerești, spirituale; dar ea a înțeles în termeni pământești, lumești. Și i-a spus lui Cristos: “Doamne, nici găleată nu ai, și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? … Isus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică” (Ioan 4,11.13-14).

Și mai multă confuzie. Un lucru era însă clar. El oferea un fel total neobișnuit de apă. Cel care bea din ea nu va mai înseta niciodată. Ce avantajos! N-ar mai fi trebuit să vină niciodată la această fântână și să aplece pentru a scoate apă. Ce economie de muncă și timp! Deși această ofertă părea incredibilă, era prea tentantă și profitabilă pentru a o ignora; merita cel puțin să încerce. “Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot” (Ioan 4,15), a spus cât se poate de direct femeia samarineancă, explicând punctul de vedere practic la care se gândea. Și acum stătea, în așteptarea unui dar material, pământesc. Iar Cristos, folosindu-se de faptul că ea era acum atentă, a schimbat dintr-o dată subiectul discuției: “Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Isus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus” (Ioan 4,16-18).

Teama și bucuria au cuprins-o în același timp pe femeie. Acesta era secretul vieții ei, care îi chinuia conștiința bolnavă. Cât de mult dorea să se elibereze de aceste dureri ale conștiinței, să se pocăiască. Dar până în prezent nimeni nu a putut să o ajute. Acum însă, înaintea ei stătea Acela care cunoștea secretul inimii ei. Nu era un om oarecare. Putea să o mântuiască, să o învețe să se pocăiască, să se roage. Dar unde să se roage? Femeia i-a spus: “Doamne, văd că Tu ești prooroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Isus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul… și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în spirit și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește. Spirit este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în spirit și în adevăr” (Ioan 4,19-21.23-24). Inima femeii samarinence a acceptat cu emoție această revelație divină, dar era încă legată de ceea ce știa în termeni pământești: “Știm că va veni Mesia care se cheamă Cristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Isus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine” (Ioan 4,25-26). Asta a fost tot. Toate înțelegerile pământești au fost răsturnate. Ea a devenit o nouă persoană. A crezut.

Nu așa se întâmplă și cu noi, fraților și surorilor? Atât de des îi cerem lui Dumnezeu bunuri pământești care ni se par atât de necesare, și Dumnezeu nu ni le dă. Și totuși rugăciunea noastră nu este niciodată în zadar. La fel ca în cazul femeii samarinence. Ea i-a cerut lui Cristos apă. Și El i-a dat apă, dar nu apa pe care o cerea ea, ci o altă apă – apa Lui, care a devenit “izvor de apă curgătoare spre viață veșnică”. I-a dat viața Veșnică. Dar pentru a primi apa lui Cristos, ea trebuia să se pocăiască.

Să facem și noi același lucru. Atunci El ni se va revela și ne va spune: “Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine”. Și ne va cuprinde o atât de mare bucurie încât nu vom putea să o ținem în noi înșine. Nu. Fără să ne dăm seama, vom începe să îl predicăm pe Cristos. Nu doar prin cuvinte, ci prin întreaga noastră viață. Și cei din jurul nostru vor spune: “Credem nu numai pentru cuvântul tău, ci văzând viața ta pe care i-ai dedicat-o Lui, știm că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii!” (cfr. Ioan 4,42).


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/729/