- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Așa iubire – așa mărturisire

Posted By pr. Paul Butnaru On April 20, 2007 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

Acum două săptămâni, în duminica Paștelui, nu doar ne bucuram de victoria lui Isus asupra morții, dar mărturiseam totodată și începutul unei noi prezențe a lui printre noi. De-a lungul întregii săptămâni care a urmat Paștelui, în octava Paștelui, ne-au fost relatate aparițiile Celui Înviat, fiind invitați astfel să înțelegem că prezența lui Cristos printre noi este reală, sigură și continuă. Duminica trecută Toma era invitat să vadă și să creadă în această prezență a lui Cristos, iar noi eram invitați să credem fără să fi văzut; căci dacă prezența Celui Înviat este tainică, ascunsă ochilor noștri trupești și imposibil de verificat cu mânile noastre, totuși ea este reală, iar noi trebuie să o recunoaștem cu toată tăria.

Însă credința în prezența Celui Înviat printre noi nu trebuie să fie un secret al nostru, ci un adevăr care să cucerească lumea întreagă. Acesta este mesajul acestei duminici: invitația de a-l mărturisi pe Cel Înviat în ciuda tuturor obstacolelor (cfr. L1) pentru ca toți oamenii, crezând, să devină una trăind după acest unic adevăr.

Evanghelia ne relatează una dintre aparițiile lui Cristos, dar în centrul atenției nu se află descoperirea adevărului învierii (căci apostolii nu-l întreabă dacă este într-adevăr el), ci mărturisirea lui. Acest text a fost propus în mare parte și acum zece zile, înscriindu-se atunci în șirul relatării aparițiilor Celui Înviat. Acum el vrea să sublinieze misiunea pe care Cristos o încredințează lui Petru și nouă tuturor: aceea de a mărturisi învierea și prezența sa printre noi. Textul evanghelic scoate în evidență câteva adevăruri fundamentale despre această lucrare de vestire.

În primul rând este și rămâne o lucrare a lui Cristos însuși. El este cel care o inițiază și o susține, el este acela care îi asigură rodnicia, eficiența. Reiese cu ușurință acest adevăr din faptul că ucenicii, deși se trudiseră toată noaptea, adică în timpul cel mai favorabil, să prindă ceva pește, rămân fără roade; însă aruncând mreaja la cuvântul lui Isus, deși în condiții nefavorabile, prind o mulțime impresionantă de pești. Prin urmare ceea ce asigură rodnicie acestei lucrări nu este atât calculul omenesc, strategiile noastre, ci mai ales intervenția lui Isus însuși în această lucrare, adevăr de care trebuie să ținem mereu cont și care trebuie să ne conducă în primul rând la o mai mare atenție față cuvântului său.

Nu întâmplător este menționat și numărul peștilor mari care au fost prinși: 153. El reprezintă de fapt numărul speciilor de pești cunoscute la acea vreme, indicând prin aceasta că mreaja adevărului învierii trebuie să cuprindă toate neamurile pământului, trebuie să ajungă la toți oamenii. Știind aceasta putem să ne dăm seama cu ușurință cât de actuală, urgentă și necesară este mărturisirea acestui adevăr în zilele noastre.

Apoi observăm că această lucrare divină este lucrare aparține în primul rând lui Petru, lui fiindu-i încredințată misiunea de a păstori turma lui Cristos. Prin urmare, atât ceilalți apostoli, cât și noi toți, trebuie să înfăptuim această lucrare ca și colaboratori ai lui Petru, doar în conformitate cu învățătura succesorului său. Așadar, nu putem mărturisi o altă înviere sau o altă prezență a Celui Înviat decât aceea pe care Biserica însăși o proclamă.

Însă cel mai semnificativ este dialogul dintre Isus și Petru și declarația de iubire pe care Isus i-o cere acestuia. Din această condiție pe care Isus pare să o impună lui Petru, înainte de a-i încredința misiunea de a păstori turma sa, înțelegem în primul rând că Petru poate împlini o astfel de misiune, poate conduce turma la pășunea adevărului, doar în măsura în care îl iubește pe Isus, pentru că misiunea sa nu este aceea de a vesti și a apăra un adevăr oarecare, ci aceea de a-i conduce pe oameni la întâlnirea cu o persoană, cu Cristos cel viu; acest adevăr care trebuie vestit nu este ceva, ci este cineva, o persoană, Cristos Înviat. Același lucru este valabil și pentru noi toți care trebuie să mărturisim adevărul învierii: trebuie mai întâi să-l iubim pe Cristos pe care îl mărturisim. Această iubire pe care Isus o cere lui Petru ne ajută să o înțelegem Sfântul Părinte Papa Benedict într-una din catehezele sale. În dialogul dintre Isus și Petru “iese în evidență un joc de cuvinte foarte semnificativ. În grecește verbul fileo exprimă iubirea de prietenie, gingașă dar nu deplină, în timp ce verbul agapao semnifică iubirea fără rezerve, totală și necondiționată. Isus îl întreabă pe Petru prima dată: Simon… mă iubești tu (agapas-me) cu această iubire totală și necondiționată (In 21,15)? Înainte de experiența trădării apostolul ar fi răspuns cu siguranță: Te iubesc (agapo-se) necondiționat. Acum, când a cunoscut amara tristețe a infidelității, drama propriei slăbiciuni, zice cu umilință: Doamne, te iubesc (filo-se), adică te iubesc cu săraca mea iubire omenească. Cristos insistă: Simon, mă iubești tu cu această iubire totală pe care eu o vreau?. Și Petru repetă răspunsul umilei sale iubiri omenești: Kyrie, filo-se, Doamne, te iubesc așa cum știu să iubesc. A treia oară Isus îi spune lui Simon doar: Fileis-me? Mă iubești? Simon înțelege că lui Isus îi este suficientă săraca sa iubire, unica iubire de care este capabil, și totuși este întristat că Domnul a trebuit să-i spună astfel. I-a răspuns de aceea: Doamne, tu știi totul, tu știi că te iubesc (filo-se). S-ar putea spune astfel că Isus s-a adaptat lui Petru și nu Petru lui Isus! Este tocmai această adaptare divină cea care dă speranță ucenicului, care a făcut experiența infidelității.”

Prin urmare iubirea pe care Cristos ne-o cere nu este o iubire de care nu suntem în stare, ci iubirea de care fiecare dintre noi este capabil, o iubire după puterile noastre, nu ale altora, o iubire care își cunoaște limitele și inconsecvența dar are încredere în harul lui Dumnezeu. În mod corespunzător, și mărturisirea pe care trebuie să o facem nu este alta decât aceea care corespunde puterilor noastre: nu în țările de misiune, ci acolo unde trăim, în satul/orașul nostru; nu predicând în biserică, ci purtându-ne creștinește în școală, la locul de muncă și în familiile noastre; nu prin discursuri înalte, ci prin gesturile de iubire pe care le putem face în atâtea ocazii.

Bucuria învierii nu poate fi trăită pe deplin fără a fi mărturisită, dar mărturisirea ei presupune iubirea lui Cristos care este vestit, o iubire care trebuie să se hrănească din intimitatea cu cel iubit și din primirea darurilor sale. Astfel trebuie trăit acest timp pascal în care ne aflăm: în unirea cu Cel Înviat și mărturisirea prezenței sale reale!


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/713/