Predici

Această persoană care vine la Cristos în lectura evanghelică de astăzi nu este un om simplu, fără educaţie. Dimpotrivă, este un om important, cu o autoritate considerabilă. Este un sutaş, un reprezentant al gloriosului imperiu roman. Sfântul Marcu, deşi a scris această Evanghelie în greacă, a redactat-o fără îndoială în Roma, păstrând cuvântul latin “centurion”. Istoria ne spune că Roma era dură în special cu popoarele cucerite care căutau să îşi recâştige libertatea pierdută. Ne-am aştepta ca acest sutaş din Capernaum să fie extraordinar de crud. Dar nu era aşa. Era un om amabil, cu sentimente, umil şi pios. El şi-a dat seama că convingerile religioase ale altora diferă de ale lui, şi a acceptat aceasta, spre deosebire de fanaticii farisei care credeau că deţin întreg adevărul, excluzând pe oricine altcineva.

Sutaşul avea o problemă gravă, care îl neliniştea mult. Care dintre noi, iubiţii mei, nu avem probleme? Tocmai când vieţile noastre par a fi caracterizate de pace şi calm, deodată apare o durere, un izvor de tristeţe, fericirea noastră pălind. Poate este vorba de o suferinţă a trupului, de una fizică adică. Mergem imediat la medic, şi el ne internează. Medicii pun un diagnostic: boală gravă. Boala este incurabilă şi nu există alt final decât moartea. Îmi amintesc că am luat masa la un moment dat cu un Episcop. Ne bucuram de mâncare, când Episcopul, care plesnea de sănătate, mi-a spus: “Am 62 de ani, dar mă simt ca unul de 18. În fiecare zi merg pe jos 8 kilometri”. După câteva zile a fost internat şi a murit. Viaţa este plină de probleme. Ai grijă de copii, te sacrifici pentru binele lor. Speri să îi vezi într-o zi terminând facultatea, căsătorindu-se cu cine trebuie. Visezi multe despre cum va fi viitorul lor. Şi deodată fiul dispare fără urme, asemenea fiului risipitor din Evanghelie. Săptămâna trecută am vizitat una dintre comunităţile pe care le-am păstorit de-a lungul timpului. Am aflat acolo despre un tânăr cu care stătusem de multe ori de vorbă, şi care fugise la Hollywood, unde a fost înjunghiat mortal. Poliţia i-a păstrat trupul mai bine de o lună, neştiind de unde vine şi presupunând că părinţii îl caută. Când am ajuns eu, săptămâna trecută, trupul neînsufleţit tocmai ajunsese acasă, şi l-am înmormântat. Acestea sunt problemele vieţii!

Problema sutaşului era puţin diferită. Sluga sa era bolnavă, iar medicul şi evanghelistul Luca ne spune că era pe patul de moarte: “Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară” (Luca 7,2). Deşi istoricii acelor vremuri ne spun că sclavii erau consideraţi a avea o valoare atât de mică încât carnea lor era dată ca hrană peştilor din lacurile imperiale; deşi citim cum un unchi, al cărui nepot i s-a plâns că nu a văzut niciodată o vărsare de sânge, a ordonat imediat uciderea a şapte sclavi; în ciuda la toate acestea, noi vedem aici un sutaş care îşi iubea sclavul. Nu era un om crud. Chiar dacă nu era un evreu avea în sine ceea ce Sf. Pavel descrie în primele două capitole ale Epistolei către Romani: “Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor” (Romani 2,14-16). Acest centurion, această căpetenie romană, a ascultat glasul Dumnezeului cel mare şi adevărat, Creatorul şi Susţinătorul lumii. Nu a contat pentru el faptul că sclavul său era sclav; era o fiinţă umană, icoană şi imagine a lui Dumnezeu. “Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem” (Fapte 17,26-28). Astfel le vorbea Apostolul Pavel filozofilor din Atena.

După cum indică textul evanghelic, centurionul a fost întâi la medici, cheltuind o sumă importantă de bani, şi totuşi nu a obţinut vindecarea pentru sluga sa bolnavă. Nu mai exista nici o speranţă – în afară de Isus! Iubiţi fraţi, cât de des Isus este ultima noastră speranţă, când ar trebui de fapt să fie prima, cea mai mare, cea mai puternică speranţă a noastră! Fără îndoială centurionul auzise despre, şi poate chiar fusese martor la unele miracole şi acte supranaturale ale Mântuitorului. Centurionul îl roagă pe Isus să poruncească de la distanţă, cu încrederea că aceasta va aduce vindecare sclavului său. Cu uimire Isus admiră credinţa centurionului, spunând: “Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” (Luca 7,9). Dumnezeu este întotdeauna mulţumit de credinţa şi faptele fiilor Săi atunci când acestea sunt în conformitate cu legea Sa morală. Sluga şi-a redobândit sănătatea. “Şi a zis Isus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut” (Matei 8,13). Sf. Marcu ne redă în Evanghelia sa cuvintele adresate de Isus discipolilor Săi înainte de Înălţarea Sa, cuvinte adresate tuturor celor care cred în El: “Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Marcu 16,15-18).

Istoricii ne spun că atunci când Alexandru cel Mare cucerea un oraş, aprindea un foc mare. Toţi cei care i se supuneau înainte ca acel foc să se stingă nu aveau de ce să se teamă. Nu urmau să fie omorâţi sau făcuţi sclavi; erau eliberaţi. În urmă cu 2000 de ani, Isus Cristos a aprins un foc pe acest pământ. Flăcările lui de învăţătură evanghelică sunt răspândite în lumea întreagă. Toţi cei care vin la Domnul Isus înainte ca flacăra vieţii lor să se stingă, nu au de ce să se teamă; vor fi binecuvântaţi şi fericiţi. Vor auzi cuvintele Domnului Isus: “Fie ţie după cum ai crezut”.

pr. George Dimopoulos Ritul bizantin